Clubul de lectură: Colț Firesc de Lectură te așteaptă la librăria Cartea de Nisip


Te aștept să ne cunoaștem și să împărtășim opinii la prima ediție a clubului de lectură, Colț Firesc de Lectură alături de Ema Cojocaru de la Lecturile Emei în incinta librărie Cartea de Nisip.

Librăria Cartea de Nisip vă invită la prima întâlnire a clubului de Carte Colț Firesc de Lectură.

Volumul discutat va fi Simpatizantul, de Viet Thanh Nguyen.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 22 aprilie, 2017, începând cu ora 18.00.

Vor participa bloggerii Ema Cojocaru (Lecturile Emei) și Răzvan Zamfirescu (Colț Firesc de Refugiu). Evenimentul va beneficia și de un concurs cu premii în cărți!

http://lecturile-emei.blogspot.ro

https://razvanvanfirescu.wordpress.com

Ai citit o carte care ți-a plăcut. Acum vrei să discuți pe marginea ei și să dai de veste lumii. Clubul Firesc de Lectură este locul unde opiniile scorțoase rămân la intrare, iar cititorul are ultimul cuvânt. Colțul în care suntem devoratori de povești, iubitori de lumi alternative, visători și zburători din carte în carte. Locul în care îți spui părerea și intri în dialog (ori polemică) alături de oameni din industria cărții: autori, bloggeri, traducători, coordonatori de colecții etc.

La noi, gusturile se discută!

Multipremiatul roman de debut al lui Viet Thanh Nguyen este descoperirea anului. Simpatizantul este – printre multe altele – un roman de spionaj și de război plin de suspansul unui thriller, o satiră politică, o privire istorică lucidă asupra colonizării și revoluției, un imn straniu și impecabil închinat imigrantului, o explorare caustică şi incomodă a identităţii şi a Americii, o meditație asupra vinovăției și trădării. Naratorul, un dublu agent comunist, un om cu două minţi, jumătate francez, jumătate vietnamez, ajunge în America după căderea Saigonului şi încearcă, aşa cum fac şi ceilalţi refugiaţi vietnamezi, să-şi construiască o nouă viaţă. În ciuda atrocităților și a numeroaselor situații-limită care împânzesc cartea – asasinate, explozii, dezmembrări, viol în grup, torturi cumplite -, la capătul acestei lecturi vă așteaptă un regal. Simpatizantul este un roman ultra-amibțios, profund și inteligent, cu un ritm înnebunitor, personaje excepționale, cu un tip de scriitură flamboaiantă și fraze absolut memorabile care or să vă bântuie și, nu în ultimul rând, o carte de un umor negru ucigător și foarte nuanțat, hrănit dintr-o ironie și o autoironie de cea mai bună calitate.

Vă așteptăm!

Serie de autor: Vremurile bune de altădată de Bohumil Hrabal


Vremurile bune de altădată de Bohumil Hrabal

Nota mea: 3 din 5 stele

De Hrabal te îndrăgostești o dată. Doar o dată. Şi rămâi pe veci îndrăgostit de el.

Vremurile bune de altădată este o culegere de povestiri în care se regăsesc personajele zurlii și mucalite cu aventuri când deocheate, când incredibile, dar de fiecare dată amuzante și inedite.

Iremediabil fascinat și înamorat de cehi și Cehia, Hrabal scrie cu o înduioșătoare sensibilitate despre oamenii din jurul său, despre poporul pe care uneori pare că-l detestă din pricina tarelor și a neroziilor care-i trec prin cap, însă cumva recunoaște că tocmai pentru aceste lucruri îl iubește și mai abitir.

Nu cunosc foarte multe despre Cehia dar citind scriitori precum Jachim Topol sau Mariusz Szczygiel, cel din urmă fiind un polonez îndrăgostit de cehi și Cehia, personajele lui Hrabal mi se arată într-o altă lumină. Cehii sunt, îndrăznesc să o spun, una dintre cele mai nații din Europa, iar personajele pe care Hrabal le expune în povestirile și romanele sale nu sunt altceva decât imaginea fidelă a ceea ce înseamnă să fii ceh. Cehii nu se supără ușor, sunt dispuși să facă multe compromisuri, le place să râdă pentru că râsul le este adeseori arma supremă cu care pot combate inclusiv moartea, sunt ferm convinși că sunt cel mai ateu popor de pe pământ, legătura lor cu biserica fiind una dintre cele mai ciudate de care am auzit vreodată. Cehul trăiește viața așa cum ar trebui să o trăiască oricine: ca pe un drum lung către un implacabil sfârșit, prin urmare nu-ți rămâne altceva de făcut decât să te bucuri de ea. Hrabal se bucură alături de compatrioții săi de ceea ce viața văzută din perspectiva unui ceh poate să ofere. Tragediile vor sfârși într-un acces aprig de râs deoarece altă variantă nu există.

La un moment dat Hrabal mi-a dat impresia unui gunoier al neamului cehesc întrucât ceea ce face autorul este să scormonească după tot felul de momente tragi-comice din viața unor oameni până la urmă banali, oameni pe care sigur i-am putea recunoaște printre vecinii de la bloc sau din cartier dacă i-am căuta cu tot dinadinsul.

Indiferent de e vorba despre un domn care se gândește serios la construirea epitafului care-i va sta scris pe piatra de mormânt, timp în care o admiră pofticios pe domnișoara care-i transcrie ideile; despre hangiul posesor a două pisici, ulterior abandonate, care este când cu capsa pusă și-și școate mușterii din local aproape-n șuturi, când  binedispus, iar toți mesenii se simt ca la ei acasă; despre un tânăr și o țigăncușă și a lor zburdalnică poveste de amor; despre bărbatul care cumpăra orice lucru care-i părea a avea preț de nimic; despre gurmandul devorator de salam pe care-l afuma în căcăstoarea din fundul curții, salam care niciodată nu se termina de afumat deoarece pe mâncău îl apuca pofta de salam și-l halea de fiecare dată uitând faptul că aștepta să se afume cum se cuvine; despre unchiul Adolf care ajunge într-un birt în care doi dentiști se ciondănesc și ajung să-și scoată dinții unul altuia, mai apoi și unchiului Adolf, unchi care ajunge la concluzia că e totuși bine că scandalagii nu erau jugănari.

Gunoierul Hrabal? Mai degrabă sanitarul Hrabal. Știți acel pește care stătea pe fundul acvariului și pigulea pietricelele, din când în când ieșind la suprafață ca să mai ia o gură de aer? Acesta este Hrabal. Sanitarul care strânge mizeria din urma concitadinilor săi și care ocazional ia o gură de oxigen lansând în eter prin intermediul personajelor și al povestirilor sale dioxidul de carbon pe care l-a strâns cu spor în plămâni. Fără astfel de sanitari literatura ar fi infinit mai tristă, iar istoria și popoarele de negândit mai sărace.

De ce 3 stele: deoarece Hrabal e partenerul perfect alături de care să savurezi o halbă de bere bună.

Despre alte cărți de Bohumil Hrabal:

Trenuri cu prioritate

Bambini de Praga

Lecții de dans pentru vârstnici și avansați

Alte recenzii:

Dollo

Prezentarea editurii:

Stilul excentric, ironia şi umorul lui Hrabal, dublate de un simţ al tragicului şi al atentei observaţii psihologie fac din povestirile lui adevărate lumi în miniatură, în care viaţa reală este prezentă în fiecare rând. Teribila iscusinţă a redării dialogului firesc, a creării unor personaje memorabile şi a unor situaţii insolite se regăseşte în fiecare dintre povestirile cuprinse în acest volum. „O după-amiază anostă”, „Fanfaronul“, „Vreţi să vedeţi Praga de aur?“, pentru a enumera doar câteva, vă vor cuceri prin hazul nebun, însoţit, ca în toate scrierile lui Hrabal, de grotesc.

„Povestirile magice ale lui Hrabal sunt comice – sunt, de fapt, dorinţe întrupate… Sălăşluiesc într-un teritoriu utopic, pe tărâmul hohotelor de râs şi al lacrimilor.” James Wood, London Review of Books

„Sunt un clovn, un animator, un povestitor, un profesor particular şi în acelaşi timp un informator, un corespondent toxic (…). Sunt un bărbat care îmbătrâneşte, dar care poartă în sine tinereţea, expresiile mele faciale şi cuvintele dau naştere gramaticii mele nestatornice şi argoului meu intern; într-o jumătate de oră, o farfurie cu o friptură fierbinte şi o halbă de bere îmi pot arăta transsubstanţialitatea materiei în voia bună, metamorfoza ieftină, întâiul miracol al lumii…“ Bohumil Hrabal

Umilirea publică în epoca internetului de Jon Ronson


Umilirea publică în epoca internetului de Jon Ronson

Nota mea:  5 din 5 stele 

După Testul psihopatului, Jon Ronson se întoarce în România cu Umilirea publică în epoca internetului! Ieeeeeei!

Mai întâi, haideți să vedem împreună ce înseamnă umilirea publică așa cum o practicau semenii noștri cu ceva timp în urmă:

 

 

Mai sunt sute de exemple și poze dar am să mă opresc aici (și le-am ales pe cele mai cuminți…)

Ce înseamnă umilirea publică în epoca internetului:

  • ești un nimeni pe internet până când:

  • faci o glumă proastă care ajunge virală și te trezești concediată, cu slabe șanse să te mai angajezi pe undeva, înainte ca avionul să aterizeze = viață distrusă.

Profilul lui Justine Sacco înainte de gluma cu SIDA:

Și după, la treisprezece ore după glumă:

 

Lindsey Stone pune poza de mai jos pe profilul său de facebook:

Oamenii se inflamează, încep să comenteze, dau share, reacțiile sunt violente și se cer măsuri împotriva lui Stone:

Rezultatul:

 

Ce-i veni lui Ronson să scrie despre un astfel de subiect? În debutul cărții autorul povestește cum s-a trezit la un moment dat pe twitter cu un alt „el”. Avea la profil poza lui, iar numele era @jon_ronson. Acest @jon_ronson scria tot felul de chestii interesante cum ar fi: „Mă uit la #Seinfeld. Mor după o porție mare de kebab cu țelină, biban, smântână și puțin lemon-grass #păpică” sau „Visez ceva despre #timp și #cocoșel”.

Ronson s-a pus pe cercetat și a aflat că un cercetător pe nume Luke Robert Mason i-a făcut un infomorf. Informația a fost descoperita pe site-ul celor de la The Guardian întrucât cercetătorul a lăsat un comentariu la un filmuleț făcut de Ronson despre spambots. Ronson îl contactează pe respectivul, stabilește o întâlnire cu acesta, la întâlnire mai vine și Dan O’Hara și David Bausola. Ronson înregistrează interviul și-l pune pe youtube pentru a demonstra abuzul la care a fost supus de către cei trei cercetători după care așteaptă. Și asta se întâmplă la comentariile videoclipului postat de Ronson:

„Trebuie să le fuți una. Să-i dai în judecată, să-i faci praf, să-i razi de pe fața pământului. Dacă i-aș putea întâlni față în față, le-aș spune că sunt pielea pulii.”

„Niște idioți abjecți și nocivi, care se joacă cu viețile altora, după care se amuză de suferința și de furia victimei.”

„Niște cretini plini de ură. Universitarii ăștia cu creierii futuți ar trebui să aibă parte de-o moarte în chinuri. Muistu-ăla din mijloc sigur e psihopat.”

„La camera de gazare cu ei! Mai ales cu muistu-ăla din mijloc. Și mai ales muistu-ăla chelios. Ca să nu mai zic de muistu-ăla care nu scoate o vorbă. După care, să ne pișăm pe hoiturile lor.”

Spambot-ul a fost dezactivat. Ronson jubila. După care și-a dat seama că tocmai a participat într-un mod cât se poate de activ, ba chiar a pus la cale, o umilire publică de toată frumusețea. După mai bine de 180 de ani, Ronson a realizat că umilirea publică este din nou o unealtă distrugătoare extrem de la îndemână doar că nu se mai cheamă umilire publică, ci umilire online, umilire la care poate să fie supusă absolut orice persoană care are un cont pe rețelele sociale și nimeni și nimic nu o poate salva în momentul în care rețeaua ăl/o ia în colimator. Așa s-a născut noua carte a lui Jon Ronson.

Jonah Lehrer, Lindsey Stone, Justine Sacco, Adria Richards, Hank, Alex și alții. 

Jonah Lehrer și-a văzut cariera de succes distrusă dintr-un foc, capac punând o conferință video transmisă live în mediul online la care utilizatori de twitter puteau comenta în timp real.

Poveștile lui Lindsey Stone și Justine Sacco le-am redat pe scurt mai sus. Ronson a încercat să o ajute personal pe Stone să-și reabiliteze numele (mai multe detalii în carte).

Povestea Adriei Richards, Hank și Alex v-o prezint mai jos:

20160902_01425720160902_014308

20160902_01431820160902_014359 20160902_014417 20160902_014449

Concluzia:20160902_014528 

Este adevărat că sunt și persoane care au reușit să treacă peste astfel de atacuri în public destul de rezonabil: Max Mosley și Mike Daisey. Dar ca să aflați povestea lor trebuie să citiți cartea. 

Volumul lui Ronson atinge un punct foarte sensibil al comunității din care facem astăzi cu toții parte. În comunitățile online, pe paginile de socializare, oricine poate să devină țintă pentru o remarcă nefericită sau pentru o poză interpretabilă. Atacul comunității care se unește pentru a umili persoana respectivă se poate dovedi distrugător. Poate anihila în câteva zeci de secunde, cu câteva sute de comentarii și de share-uri o întreagă viață. Oamenii pot să fie concediați, pot să-și piardă prietenii, familia, încrederea în sine, viața. Însă pentru utilizatorul din fața calculatorului aceste lucruri par puțin probabile. Se pare că fiecare utilizator care se lansează activ într-o șarjă la adresa celui care a făcut o postare care l-a deranjat se transformă într-un fel de justițiar fără de care lumea nu are cum să devină un loc mai bun. O înjurătură, o amenințare, un share însoțit de un enunț cât mai agresiv și violent îl face pe respectivul să se simtă nu doar ca parte activă din comunitate, dar mai ales ca o persoană care are menirea specială, din momentul în care are cont pe rețeaua socială, să salveze lumea, să încline balanța în partea binelui pe care-l reprezintă, să facă lumea un loc mai bun prin eliminarea efectivă a celui care a îndrăznit să spună ceva ce nu se încadrează în normele etice ale comunității. Ronson nu filosofează, ci expune cât se poate de clar o problemă pe care, îmi dau seama mai ales când mă uit pe profilul meu de facebook, o ignorăm cu o detașare înspâimântătoare întrucât utilizatorul de pe rețelele sociale nu-și dă seama că este el însuși adeseori călăul care biciuiește public nefericitul condamnat la umilire publică și se ascunde în spatele cifrelor care redau oarecum superficial numărul de comentarii, share-uri, vizualizări…

Cartea este scrisă în stilul lui Ronson: amuzantă, plină de informații interesante, scurte observații și analize profunde legate de temele pe care Ronson le cercetează, făcând din nou dovada că este un jurnalist inteligent cu un deosebit talent scriitoricesc.

Înainte de încheiere vă mai dau o poză din carte, subiect fiind chiar volumul de față, acesta fiind unul dintre argumentele finale cu care sper să-mi conving vizitatorii să citească Umilirea publică în epoca internetului, întrucât chiar cred că am în fața ochilor un must-read:

20160902_020650 20160902_020707 20160902_020715

De ce 5 stele: deoarece Ronson reușește din nou să scrie despre un subiect sensibil într-un mod extraordinar de alert, inteligent, cu respect și considerație pentru subiecții săi, neezitând să facă apel la ironie și sarcasm unde este cazul și nefiind deloc iertător nici măcar cu propria persoană. O investigație jurnalistică, dacă asta este volumul acesta, care dezvăluie un adevăr dureros și tulburător despre societatea de azi.

Prezentarea editurii:

Când eşti un plagiator sau un falsificator de citate, te poţi aştepta ca viitorul tău să nu fie tocmai roz dacă ajungi să fii dat în vileag. Dar cum e să postezi o poză neinspirată pe Facebook sau să arunci o glumă proastă pe Twitter şi să te trezeşti că viaţa ţi-a fost distrusă într-o clipă? Şi cum ajung nişte oameni mânaţi de principii etice absolut sănătoase să distrugă vieţile unor semeni de-ai lor fără să clipească?

Jurnalistul Jon Ronson scrie despre persoane care au călcat strâmb (într-o mai mică sau mai mare măsură) şi au fost sfâşiate de cruzimea colectivă a internauţilor. Cartea este o amplă investigaţie despre revirimentul umilirii în public şi un studiu important în înţelegerea unui nou fenomen social care priveşte orice posesor al unui cont pe o reţea de socializare.

„Un material jurnalistic original şi inspirat, care pune în discuţie dinamica complexă dintre cel care umileşte şi cel care este umilit, ambii putând deveni ţinta judecăţilor groteşti şi disproporţionate emise de reţelele sociale online.” The Financial Times 

„Ronson e unul dintre cei mai comici scriitori ai zilelor noastre.” Will Self,The Guardian

Casa veselă. O tragicomedie de familie de Alison Bechdel


Casa veselă. O tragicomedie de familie de Alison Bechdel

Nota mea:  5 din 5 stele 

Casa veselă nu este altceva decât biografia lui Alison Bechdel.

Familia Bechdel deține o firmă de pompe funebre pe care o denumesc, în privat, Casa veselă. Părinții lui Alison se întorc din Europa, tatăl ei fiind nevoit să preia afacerea familiei după ce bătrânul Bechdel are un infarct. Alison, alături de cei doi frați ai săi, se distrează foarte bine în casa funerară și participă la tot ce ține de activitatea dintr-un astfel de stabiliment.

Relația lui Alison cu tatăl ei nu este deloc una caldă. Autoritar și distant, tatăl nu este în preajma fiicei sale, singura punte de legătură dintre ei fiind pasiunea pentru lectură. După ce pleacă la facultate, Alison devine interesată mișcarea feministă și se convinge că este lesbiană, recunoscând acest fapt părinților săi și în mod public. Însă secretul lui Alison nu este singurul secret pe care familia sa îl are, iar secretele vechi încep să se ivească unul câte unul.

Spre deosebire de Matei, un prieten de-al meu cu care mai schimb păreri despre benzi desenate când avem ocazia, mie mi-a plăcut cartea lui Alison Bechdel. Îmi pare că scrie amuzant, inteligent, iar desele trimiteri și comparații cu personaje literare și scriitori mi-au plăcut foarte mult. Nu mi se pare că Alison face mare caz de faptul că e lesbiană, chiar dacă pomenește de acest lucru pe alocuri. Având în vedere secretul tatălui ei, nici nu avea cum, până la urmă, să nu vorbească despre homosexualitate, despre asumarea acesteia și despre cum s-a documentat cu privire la acest subiect. Alison scrie bine, iar cu trimiterile literare și ironia la adresa sa și a familiei sale m-a câștigat fără drept de apel. 

Desenele sunt foarte fain făcute, povestea este construită cursiv și are parte de suișuri și coborâșuri, de puncte culminante care, culmea, nu ai spune că și-ar avea locul într-o astfel de carte. 

Bechdel nu-și iartă familia când vine vorba să povestească despre ea. Indiferent de unde și cum a reușit să strângă informații despre tinerețea părinților, cum a reușit să le înțeleagă supărările și dezamăgirile, Bechdel parcă și-a propus să facă autopsia celor doi părinți de parcă i-ar pregăti să-i expună lumii așa cum o făcea cu cadavrele la faimoasa Casă veselă. Nu aș fi vrut să fiu în locul nici unui părinte… 

Ce nu înțeleg este de ce gașca LGBT și-a acontat acest volum și de ce este considerat un volum cult al literaturii LGBT. Pentru că Alison este lesbiană? Pentru că și tatăl său a avut experiențe homosexuale? Nu reușesc să pricep. Autoarea nu insistă prea mult pe acest aspect, ba dimpotrivă, spune la un moment dat că citește numai cărți proaste când este întrebată de mama sa ce citește și se uită la o serie de cărți despre feminism și homosexualitate. Bechdel nu pare să acorde homosexualității sale o foarte mare atenție. E ceva normal pentru ea, până la urmă așa și e, nimic de comentat, cât despre secretul tatălui său, e absolut normal să fie suprinsă, să analizeze, să discute și să întrebe despre acest subiect sensibil. 

Totuși, de ce carte cult LGBT? Dacă autoarea nu era lesbiană, mai era o carte cult LGBT? Mai era acontată de LGBT-ism? LGBT-iști îmi lasă impresia că sunt ca o adunătură de suporteri huligani care-și susțin cu ferocitatea echipa formată, de preferat, din jucători de o singură culoare și care se identifică în totalitate cu golurile, ratările, victoriile și viața celor pe care-i aclamă pe stadion. Chiar nu înțeleg de ce atâta caz pe marginea cărții lui Bechdel. E o carte nevinovată, echilibrată, inteligentă care poate fi carte cult pentru orice generație, vârstă, orientare sexuală, religie etc. Este o carte despre relația unei fete cu tatăl său, tată care are câteva secrete incomode, fată care la un moment dat își descoperă homosexualitatea. Sincer, am impresia că volumul lui Bechdel s-ar putea să aibă parte de mai multe deservicii decât servicii având în vedere că este catalogat drept o carte-cult a literaturii LGBT. Am citit ceva benzi desenate considerate cult al literaturii LGBT și nu le-am priceput nici rostul, nici mesajul explicit sexual, nici plânsul inutil de milă, nici dragostea neîmpărtășită etc. Ok, le înțeleg nevoia de a primi în cultul lor o carte cu adevărat valoroasă, dar e puțin cam nazistă toată treaba: E de-al nostru, gata, e a noastră, pe noi ne reprezintă, deci ești cu noi sau împotriva noastră! Mnoh, am variană de nu-mi pasă? Ceva-mi spune că nu. Dar poate mă-nșel. Și, sincer, am impresia că Alison Bechdel nu prea ia în serios nici feminismul, iar sexualitatea ei este un simplu modus vivendi pe care-l acceptă natural, fără pretenții, fără justificări politice sau de orice altă natură decât cea a chemării sale cu privire la orientarea sexuală. E atât de simplu? Nu știu, impresia mea este că da. Bechdel e ironică, sarcastică, amuzantă, inteligentă, îmi vine greu să cred că s-ar lăsa prinsă în jocuri vulgare de cuvinte și politici extremiste, indiferent de ce gen ar fi acestea.

De ce 5 stele: pentru că este un volum foarte fain desenat, scris bine, amuzant și inteligent. O tragicomedie, așa cum scrie și în titlu, în care cu un ochi râzi, cu altul plângi.

Prezentarea editurii:

Printre cele mai bune cărți ale anului:

Time, Entertainment Weekly, New York Times, People, USA Today, Salon, Los Angeles Times, San Francisco Chronicle, Village Voice, Times (London), Newsday, Cleveland Plain Dealer, Minneapolis Star-Tribune, Milwaukee Journal-Sentinel, St. Louis Post-Dispatch, Time Out New York, Guardian (UK), Capital Times, The Advocate, Amazon.com, New York Blade, New York Magazine, Publishers Weekly

 

Autobiografia lui Alison Bechdel, structurată sub forma unui roman grafic, pune accentul pe relaţia tensionată cu tatăl ei, un fost profesor de literatură engleză şi apoi proprietar al unei firme de pompe funebre, poreclită de către familie „Casa veselă“. Sever şi distant, tatăl este o prezenţă destul de rece în viaţa lui fetei, singura apropiere dintre ei fiind posibilă doar prin pasiunea pentru literatură. Odată cu plecarea de acasă la facultate, Alison descoperă o nouă lume, devine interesată de mişcarea feministă şi îndrăzneşte să facă public ceea ce e bănuia încă din copilărie: este lesbiană. Curând, secretele familiei încep să iasă la iveală şi Alison descoperă lucruri neaşteptate despre tatăl ei.

Amuzantă, dar în acelaşi timp emoţionantă, plină de aluzii şi de ironie,Casa veselă este una dintre cărțile-cult ale literaturii LGBT.

„O capodoperă despre doi oameni care locuiesc în aceeaşi case, dar în lumi diferite, şi despre lucrurile misterioase pe care şi le datorează unul altuia.“ Time

„Unul dintre cele mai bune volume de memorii din ultimul deceniu… în acelaşi timp hiper-reţinută şi excesiv de intimă.“ New York Magazine

„O autobiografie splendidă… reconfortant de generoasă şi deschisă.“ Entertainment Weekly

 

Aici de Richard McGuire


Aici de Richard McGuire

My rating:  5 of 5 stars 

Aici este o capodoperă! Este prima bandă desenată pur senzorială pe care am citit-o vreodată!

Cartea lui McGuire propune o călătorie în timp fără să te miști din loc. O cameră, un colț de cameră. În dreapta se zărește o fereastră, în stânga un șemineu uriaș. Dai pagina și te trezești cu milioane de ani în urmă, cu sute de ani în urmă, în prezent, în viitor… Decorul se schimbă radical, dar tu ești tot acolo. Rămâi cumva în același spațiu închis însă în același timp ești peste tot. În vremea dinozaurilor, cu mult înaintea lor, pe vremea când triburi de indieni își făceau veacul prin pădurile care vor fi defrișate în viitor și unde camera în care te afli se va construi, în fața unei case de coloniști pe care o vezi de la fereastra care încă nu s-a construit. Stai pe canapeaua unde o familie spune bancuri, unde mai multe familii de-a lungul anilor își vor legăna pruncii nou-născuți. Se schimbă tapetul, se schimbă culoare camerei, se schimbă cerul, natura, oameni vin și pleacă, amintirea lor rămâne parte din camera care a fost sau care va fi, iar tu, voyeur vinovat îi petreci cu un ochi demiurgic.

Manifest artistic? Poate. Cumva McGuire reușește să incapsuleze timpul și spațiul. O mică fiolă de eternitate. Volumul nu începe și nu se termină. McGuire ia doar câteva moment și le oferă cititorului cu dărnicia artistului care creează pentru a ferici, impresiona și sensibiliza privitorul.

Așa cum spuneam mai sus, cartea lui McGuire este pur senzorială. Imaginația și talentul autorului ating și se joacă cu strunele cele mai sensibile ale sufletului privitorului, lăsându-l pe acesta să întregească armonia care reiese din imaginile pe care le vede în fața ochilor. Spectacolul perfect la care spectatorul nu are cum să rămână indiferent și care participă cu toată ființa. Fiind direct implicat, acesta se lansează în jocul propus de artist dezvoltând povestea aproape de unul singur, primind doar mici impulsuri.

M-a impresionat volumul lui McGuire. M-a lăsat cu gura căscată. M-a făcut să stau cu ochii-n carte și să dau fiecare pagină greu, savurând imaginile pe care le aveam în fața ochilor. Superb volum. O adevărată operă de artă. De neratat și de păstrat la loc de cinste în orice bibliotecă.

20160731_183008 20160731_182954 20160731_183035 20160731_182938 20160731_182908 20160731_183020

De ce 5 stele: pentru că este o capodoperă, o operă de artă.

Un articol mult mai dezvoltat și cât se poate de interesant pe webcomics.

Prezentarea editurii:

Aici a cunoscut o primă versiune în 1989 sub forma a șase pagini publicate în revista RAW a lui Art Spiegelman. După douăzeci și cinci de ani, McGuire dezvoltă conceptul pe mai bine de 300 de pagini pentru a ne oferi o frescă impresionantă a memoriei și a vieții.

 Aici este povestea unui colț de cameră, văzut mereu din același unghi, și a evenimentelor care au avut sau vor avea loc în acest spațiu de-a lungul a sute de mii de ani, invitând cititorul într-o experiență senzorială absolut unică, intensă și aproape magică.

 

Premiul cel mare la prestigiosul Festival de Benzi Desenate de la Angoulême (2016)

Cartea anului pentru publicațiile: The Independent, The Boston Globe. NRP, Salon, Lire

 

” Aici este o operă de artă și literară cum n-ați mai văzut ori citit până acum. O carte ca aceasta apare o dată la zece ani, dacă nu chiar o dată la un secol…” The Guardian

  ”Toate benzile desenate sunt cumva niște partituri ale timpului, dar cartea lui Richard este o simfonie.” Art Spiegelman

 ”Rar se întâmplă ca o operă conceptuală să stârnească atâtea emoții ca acest volum.” NPR

”Sclipitor și revoluționar… Odată cu Aici, McGuire a introdus pur și simplu a treia dimensiune în netezimea paginii. Aici este echivalentul unei descoperiri științifice.” The New York Times Book Review

 ”…funcționează ca o mașină a timpului foarte bine unsă.” The Boston Globe

  ”De ce (va) plânge o fată îmbrăcată în roșu în anul 2051? Richard McGuire, un maestru al artei elipsei și al celor nespuse, nu ne dă răspunsul. Dar proiectul lui, de o inteligență ludică absolut fără seamăn, stimulează într-un mod excepțional imaginația cititorului.” Télérama

 

Bambini di Praga de Bohumil Hrabal


Bambini di Praga de Bohumil Hrabal

My rating:  4 of 5 stars 

În aprilie 1639 armata suedeză a asediat Praga. Locuitorii s-au adunat cu toții la mica statuie a lui Iisus în Kostel Panny Marie Vítězné unde se țineau zi și noapte slujbe pentru apărarea orașului. În momentul în care armata suedeză s-a retras, cetățenii praghezi au tras concluzia că statueta tocmai ce a pus-o de-o minune și a salvat cetatea de la distrugere.

Bohumil Hrabal, acest scriitor mucalit al Europei din secolul XX, dă titlul microromanului după această statuetă în spiritul, zic eu, acelui moment din 1639 în care praghezii s-au crezut salvați de o minune și au dat crezare unei sculpturi miraculoase care a părut că le promite intangibilitate și prosperitate.

Comis voiajorii care în numele societății fictive Sprijin la bătrânețe fac bani grei de pe urma credulilor care-și doresc pensie privată pentru o bătrânețe liniștită sunt precum praghezii care s-au rugat la statuia micului Iisus la momentul asediului suedez. Ideea că nația cehoslovacă este una credulă care a fost la cheremul marilor puteri și care și-a pierdut și regăsit identitatea și libertatea de-a lungul istoriei este o temă pe care Hrabal o abordează constant în scrierile sale însă de data aceasta cu maximum de ironie și cu o puternică tușă absurdă în genul lui Kafka.

Personajele din Bambini di Praga parcă sunt scoase direct de pe șevaletul fantastic al lui Boris Vian, iar dialogurile și situațiile în care se pun concurează cu piesele de teatru ale lui Eugen Ionescu, totul frumos potrivit și minuțios construit în stilul James Joyce – mai ales acele momente aberante din birtul în care Tonda și compania o întâlnesc pe doamna care trece în revistă progeniturile unui oarecare Prinț (nu am reușit să-mi dau seama despre care prinț e vorba).

Scriitura este specifică lui Hrabal, condimentată din plin cu aluzii și săgeți sarcastice, cu informații picante și interesante despre istoria neamului ceh, melancolic exact cât și unde trebuie pentru a sensibila cititorul și cu o narațiune alertă care te face să te bucuri de fiecare pagină citită.

De ce 4 stele: pentru că este teribil de amuzantă, delicios de absurdă și incredibil de melancolică. Nu este un tur de forță, este un foc de artificii spectaculos într-o noapte geroasă de iarnă.

Alte recenzii din seria de autor:

Lecții de dans pentru vârstnici și avansați

Trenuri cu prioritate

Prezentarea editurii:

Bambini di Praga este un microroman în care umorul negru, melancolia şi ironia se întâlnesc într-un carusel de situaţii cum numai Hrabal putea imagina. Escroci care înşală oameni de bună credinţă sub acoperirea societăţii fictive „Sprijin la bătrâneţe“, un drogher, un măcelar, un pictor nebun sunt doar câteva dintre personajele care dau naştere unor situaţii în care absurdul se insinuează tot mai mult în viaţa de zi cu zi.

Orașul Pustiu (Miss Peregrine #2) de Ransom Riggs


Orașul Pustiu (Miss Peregrine #2) de Ransom Riggs

My rating:  4 of 5 stars 

Despre primul volum din seria Miss Peregrine am scris aici

Cel de-al doilea volum continuă, bineînțeles, aventurile copiilor deosebiți care sunt urmăriți de strigoi și suflete pustii, încercând să găsească o ymbrynă care să o salveze pe Miss Peregrine și să o aducă înapoi la ființă umană după ce a fost transformată în pasăre.

Parcă cel de-al doilea volum este și mai intens, mai rapid și mai plin de adrenalină decât primul. Gașca de puști este într-o continuă cursă contra cronometru pentru a salva viața lui Miss Peregrine, iar pe urmele lor sunt monștrii care nu-i lasă nici măcar o singură clipă ca să-și tragă respirația. Sunt prinși, scapă, își fac prieteni o ceată de țigani, se întâlnesc cu alți copii deosebiți, totul într-o Londră care se află sub bombardamentul nemților, fac din acest volum un adevărat page turner care te ține cu sufletul la gură.

Bineînțeles că totul se complică  și mai mult datorit poveștii de dragoste dintre Jacob și Emma, narațiunea având acum parte și de romantismul fără de care nici o poveste nu este o poveste adevărată.

Ce mi-a plăcut foarte mult este că puștanii acum au curajul să se lupte cu strigoii ceea ce nu-i mai face atât de neajutorați și fraieri, așa cum mă așteptam având în vedere lipsa ymbrynei, ceea ce mă bucură pentru că aventurile lor sunt pline de acțiune.

Pozele cu care ne-a obișnuit Ransom Riggs revin și-n acest volum însă parcă nu mai sunt atât de spectaculoase sau poate că doar m-am obișnuit eu cu ideea, cert este că sunt o surpriză de fiecare dată când apar și te fac să zăbovești câteva minute bune asupra lor.

Riggs. așa cum am mai spus, scrie bine și acest lucru se vede și-n Orașul Pustiu. Încetul cu încetul își face un stil al său care place și prinde. Dacă a prins la un cititor de 30 de ani, sigur succesul este mult mai mare la tinerii adolescenți.

Înainte să-mi justific nota trebuie să vă atrag atenția asupra faptului că noua colecție Young Art s-a îmbrăcat în straie noi. Pe lângă calitatea ridicată cu care ne-a obișnuit deja editura, pe coperta patru avem parte de trei căsuțe colorate care explică în doi timpi și trei mișcări despre statutul cărții (bestseller, fenomen internațional etc), vârsta recomandată a cititorului și punctele forte ale volumului (page turner, fantasy, romance). O găselniță pe care o consider excelentă și care se potrivește perfect cu ceea ce caută un cititor când intră într-o librărie,

De ce 4 stele: pentru că te prinde, pentru că este alertă, pentru că este scrisă bine și pentru că nu ai cum să nu te îndrăgostești de copii deosebiți.

Prezentare editurii:

3 septembrie 1940 este ziua în care zece copii deosebiţi încearcă să se salveze de o armată de monştri. Miss Peregrine este singura care îi poate ajuta, dar ea este captivă în corpul unei păsări. Extraordinara aventură începută în volumul anterior din seria Miss Peregrine continuă într-o călătorie plină de neprevăzut pentru Jacob Portman şi noii săi prieteni. Fără altă soluţie, copiii pornesc către Londra, oraşul în care s-ar putea afla singura lor salvare, sperând să găsească acolo leacul care să o vindece pe Miss Peregrine. Pe străzile distruse, cu ferestrele clădirilor întunecate ca nişte ochi fără vedere, pericolul pândeşte la fiecare colţ. 

Ca un adevărat magician, Ransom Riggs se foloseşte şi de această dată de fotografii vechi, care completează şi pun în valoare fascinanta poveste a copiilor deosebiţi.

„Noii cititori ai acestei serii vor descoperi Oraşul pustiu cu bucurie. Pentru fanii primului volum va fi o comoară. Există un singur neajuns: aşteptarea cu sufletul la gură a celui de-al treilea volum pentru a afla ce se va alege de Jacob şi prietenii lui deosebiţi.“

School Library Journal