Bookfest 2015: Trenuri cu prioritate – Bohumil Hrabal


Trenuri cu prioritate de Bohumil Hrabal

Notă: 4 din 5 stele

Miloš Hrma are 22 de ani și o tentativă de sinucidere la activ pentru că în noaptea în care trebuia să-și dovedească bărbăția în fața iubitei sale „s-a ofilit ca un crin”. Este impiegat la gara din orașul său și gestionează cu maximum de seriozitatea trenurile cu prioritate ale armatei germane. Asta când nu se ocupă să îi chinuiască pe călătorii care așteaptă trenurile de persoane care circulă cu întârziere, sau când nu îl ascultă pe șeful lui care crește porumbei, sau când nu trage cu ochiul la aventurile amoroase ale lui Hubička, un coleg impiegat mai în vârstă. Viața micului orășel merge înainte deși în jurul lui, lumea se prăbușește. În 1945 nemții se retrag din calea rușilor care-i împinge către Berlin. Dresda este în flăcări și germani poposesc în gara lui Miloš cu ochii în lacrimi. „Cine v-a pus să vă luați la bătaie cu lumea întreagă?” concluzionează simplu șeful lui Miloš când îi vede. Poate că Miloš nu este un erou, dar în momentul în care reușește să-și dovedească bărbăția cu ajutorul unei doamne care poposește în gara sa, realizează că s-ar putea să fie probleme mult mai mari decât ale sale și ia decizia să-și lase amprenta asupra istoriei luând pe cont propriu un act de sabotaj.

 

Scriitura lui Bohumil Hrabal are acel je ne sais quoi specific marilor scriitori. Deși spune o poveste tragică în vremuri dramatice, te trezești că zâmbești, te trezești amuzat și tresari ușor vinovat că râzi. Anul 1945 nu a fost tragic pentru nemți doar pentru că au înțeles că războiul nu mai poate fi câștigat, ci și pentru că s-au trezit bombardați în casele lor și au simțit umilința pe care au simțit-o și popoarele pe care le-au atacat.

 

Hrabal scrie cu o detașare care fascinează. Inserările de amintiri în evoluția poveștii sunt perfect introduse, reușind să creeze imaginea de ansamblu a narațiunii și să ajute la finisarea caracterului personajului. Am văzut la mulți scriitori această tentativă însă doar unora le reușește. Îmi aduc aminte de Mercedes-Benz a lui Huelle care încearcă să adopte stilul lui Hrabal însă o dă rău de tot pe alături. Nu e de ajuns să-ți propui să scrii astfel, trebuie să și poți să scrii așa. Hrabal are o anumită sensibilitate care te atrage și te prinde în lumea pe care o descrie și ajungi să-i îndrăgești personajele de parcă ar fi vechi prieteni din copilărie. Deși nu se aruncă în descrieri sângeroase și teribile, teroarea și groaza războiului sunt prezente în paginile cărții sale insinuându-se cu ajutorul unor tușe care pot părea insignifiante.

 

„Nu, nu-mi plăcea! Nu suportam să-i văd pe măcelari cum cărau iezii legați de picioare, aproape morți, nu suportam, vai, vagoanele etajate care transportau prin ger porci pentru abatoarele pragheze, porci înghesuiți unul în celălalt, temându-se să facă cea mai mică mișcare ca să nu fugă căldura dintre ei, purcei cu piciorușele înghețate și copite de porțelan. Cum ar fi putut să-mi placă așa ceva? Nici chiar vara, când erau transportați în zile cu mare zăpușeală tocmai din Ungaria, câte un tren întreg de porci cu râturi căscate, semănând cu niște păsări care mureau de sete…”

 

Legătura cu vagoanele de vite în care erau transportați către moarte evreii se formează fără să vrei în minte și-l simți pe Hrabal cum tremură scriind aceste rânduri și tremuri și tu.

 

Însă Hrabal are extraordinarul talent de a nu sucomba în animalitatea perioadei și găsește momente cheie care te fac să zâmbești. Hrabal este și nu este trist, este și nu este melancolic, lirismul lui devine parcă și mai puternic, și mai sensibil, și mai zguduitor tocmai datorită evenimentelor amuzante pe care le aduce în fața cititorului când lumea pare că își privește cu ochi holbați sfârșitul. Încă mai putem să râdem, apocalipsa nu a venit, mai avem speranță, pare să spună Hrabal în Trenuri cu prioritate.

 

Personajele sale sunt oameni simpli, parcă rupți și scoși din istorie, spectatori ai marii scene de luptă în care este încleștat mapamondul. Miloš, Hubička, Lánský, toți sunt prezenți în timp și spațiu însă cumva rămași în afară, parcă așteptând clipa potrivită ca să intervină.

 

Hubička își vede de aventurile și prostioarele sale amoroase, ștampilând cu profesionalism fundul dezvelit al unei tinere și rupând, la fostul loc de muncă, canapeaua șefului cu ocazia unei partide înfocate de amor. Dionisiac prin excelență în trăiri și acțiuni, Hubička nu pare deloc afectat de ceea ce se întâmplă în jurul lui, rămânând fidel unui stil de viață burlesc total indiferent la războiul care face ravagii. Însă nu este decât o superficialitate aparentă.

 

Șeful de gară, Lánský, își crește porumbeii, își îngrijește viitoare uniformă pe care urmează să o îmbrace cu ocazia promovării și blestemă cu năduf problemele pe care i le fac subalternii. „Mocirlă morală! Ca în străvechea Sodomă! Prostituția se adăpostește în cafenele, restaurante și birouri, sub ocrotirea poliției. Un bărbat a silit-o pe soția lui să se prostitueze! A amenințat-o că dacă refuză să facă trotuarul, îi taie copilul cu ferăstrăul. Tăierea coarnelor! Scărmănarea fulgilor! Mai bine să bată ceasul Judecății de apoi și să se sfârșească odată!”. Lánský zbiară și blestemă o decadență morală care poate părea desuetă având în vedere faptul că el are astfel de probleme când întreg pământul arde în focul celui mai crunt război cunoscut vreodată de omenire. Însă asta este lumea bucolică în care Lánský și angajații lui trăiesc. Problemele adevărate nu sunt cele care macină un continent (sau poate tocmai decadența pe care Lánský o denunță să fi dus la acest mare măcel?), ci cele care ne afectează în mod direct, pare să spună personajul lui Hrabal. Lánský rămâne far de pază al moralității și nici prin minte nu-i trece ce pun la cale cei doi impiegați ai săi. El trebuie cumva să supraviețuiască și să fie promovat și asta nu poate face dacă lumea sa nu este conservată conform principiilor sale.

 

Miloš este ratat ca bărbat, cel puțin așa crede el, pentru că se ofilește ca un crin când vine vorba de a-și demonstra bărbăția. Recurge la o tentativă de sinucidere, dă greș și cu asta, după care-și continuă viața anostă și iubirea pură față de Máša și începe să pună întrebări cu privire la ofilirea sa în momentul de cumpănă soției șefului ca să-l scoată cumva din necaz, mai ales că iubita sa i-a comunicat că va urma runda a doua și că ea știe ce are de făcut. Ocupat cu treburile sale, cu ancheta asupra lui Hubička și cu aducerile aminte, Miloš se trezește cu o femeie care este dispusă să-l învețe secretele amorului. De data asta crinul nu i se mai ofilește și renăscut ca bărbat adevărat, poate purcede la fapte de istorică vitejie. Deși narator și personaj principal, Miloš nu este mai breaz decât restul personajelor. La fel de anost și înghețat în peisajul câmpenesc al cătunului în care trăiește este și el. Ce-l face să reacționeze? Ce-l face pe Hubička să reacționeze? Probabil Dresda în flăcări, nemții care plâng, soldații care nu mai râd și care uită să fumeze când trec pe lângă vagoanele ciuruite de rafalele partizanilor. Sau poate că sunt plictisiți sau poate că s-au hotărât să stabilească ei care sunt adevăratele trenuri cu prioritate.

 

De ce 4 stele: pentru că este un roman puternic în care lirismul se amestecă cu umorul, tragedia cu speranța și viața cu moartea într-un dans sălbatic și sensibil, neprevăzut și pasional. Romanul lui Hrabal pare a fi o odă închinată vieții în vreme de război.

Anunțuri

5 gânduri despre „Bookfest 2015: Trenuri cu prioritate – Bohumil Hrabal

  1. De data asta m-am autoinvitat la pranz si nu regret. O sa mai poftesc si altadata.
    Detasarea hrabaliana e cu siguranta jucata, si cred ca ii reuseste de minune tocmai pentru ca isi iubeste nespus personajele. Intr-o lume in care nimeni nu e rau si nici bun cu totul, apocalipsa (individuala sau universala) trebuie acceptata ca orice fapt cotidian cu seninatate, umor si duiosie, pare sa fie filosofia de viata hrabaliana. Ati remarcat acel je ne sais quoi care face diferenta dintre scriitori, pe care Hrabal il detine din plin. N-as vrea sa rositi, dar acelasi lucru s-ar putea spune si despre scriitura dumneavoastra. Si daca tot mi-ati marturisit ca aveti o formatie de filosof si ca ati lucrat in vanzari, as fi curios daca nu v-a tentat sa scrieti pur si simplu literatura. Chiar daca e un cliseu, toti scriitorii au inceput prin a fi cititori pasionati. Pofta vine intotdeauna mancand (delicatese).

    • Oricând simțiți nevoia, ușile mele sunt deschise 🙂
      Pot să vă spun că mai cochetez uneori cu ideea de a scrie literatură și nu doar a scrie despre literatură. Dar încă nu cred că am ajuns la nivelul la care să-mi permit să mă expun public altfel decât prin articolașele pe care le știți deja. Recunosc că și duc lipsă de ceva ambiție pe această parte. Nu cred că aș mai reuși să-mi iau un al treilea job după cel de tată și cel pe care-l am în mod normal.
      Dacă ziua ar avea puțin mai mult de 24 de ore și eu nu aș avea nevoie de somn și alimentație…
      Mulțumesc pentru gândurile frumoase. Astfel de vorbe reușesc să-mi trezească uneori ambiția de a mai scrie la unele din prozele mele. 🙂

  2. Pingback: Bookfest 2015: Plan de lectură | Colț Firesc de refugiu

  3. Pingback: Bambini di Praga de Bohumil Hrabal | Colț Firesc de refugiu

  4. Pingback: Serie de autor: Vremurile bune de altădată de Bohumil Hrabal | Colț Firesc de refugiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s