Iadul dezlănțuit de Max Hastings


iadul_dezlantuit_01

Iadul dezlănțuit de Max Hastings

Nota mea: 4 din 5 stele

Monstruos volumul lui Hastings, fost corespondent al BBC și redactor-șef la The Daily Thelegraph. Aproape 900 de pagini are lucrarea pe care Hastings a dedicat-o celui de-al doilea război mondial culegând din jurnalele, scrisorile și declarațiile oamenilor care au trăit conflagrația care a cuprins aproape întreg mapamondul. Nu se citește deloc ușor și nici dintr-o singură suflare. Ai nevoie de moment de respiro, de pauze ca să poți să te apuci de următorul capitol, întrucât mărturiile pe care le adună Hastings sunt zguduitoare și transportă cititorul direct în tranșee, la bordul avioanelor de luptă sau a bombardierelor, în pântecul submarinelor sau al tancurilor, printre ruinele marelor orașe ale lumii, în smârcuri bântuite de țânțari sau câmpii în care până și Moartea e înghețată.

Hastings își duce cititorul din Europa în Africa, din bătăliile aeriene și navale din Asia în stepele înghețate din Rusia, de fiecare dată oferind celor care și-au scris gândurile ocazia de a fi auziți de milioane de oameni la zeci de ani de la războiul care a curmat 60 de milioane de vieți.

Personal nu mi-au plăcut niciodată cărțile care redau luptele navale sau aeriene deoarece mi s-au părut întotdeauna plictisitoare. Hastings are zeci de pagini dedicate acestor confruntări, însă a reușit să nu mă plictisească în ciuda detaliilor cu privire la tipul de armament, echipament și mașinării utilizate, a planurilor gândite și a rezultatului practic, motivul fiind acela că soldații sau civilii care era prinși în aceste lupte se fac auziți. Senzația constantă este că ești acolo, că auzi, că vezi, că simți. În Iadul dezlănțuit războiul, ca în nici o altă carte de istorie despre război, ororile acestuia se simt aievea. Nu sunt cifre și relatări seci, ci oameni care suferă, care trăiesc, care mor, care speră, care cred, care au existat, care sunt mai mult decât o înșiruire de nume și o serie de cifre trecute sec negru pe alb.

Dincolo de efortul deloc de neglijat al lui Hastings de a strânge atâtea sute de mărturii, din punctul de vedere al unei lucrări de istorie, cartea acestuia lasă de dorit. Lasă deoparte momente importante din conflict (Monte Cassino, anexarea Sudetenland etc.), iar unele observații sunt de-a dreptul ilare (Hitler ar fi împușcat-o pe Eva Braun după care s-a sinucis). Aceste aspecte m-au făcut să mă îndoiesc de natura științifică a cărții lui Hastings, iar multe dintre evenimentele pe care acesta le descrie ajungând să pară necredibile. Nu știu înțeleg motivele din spatele acestor invenții ale lui Hastings însă cert este că taie din calitatea tomului de a fi unul acurat informațional.

Dincolo de asta, la fel cum observa și un alt cititor pe goodreads, nu am înțeles de ce Hastings a simțit nevoia printre scrisori și jurnale să strecoare fragmente din Suita franceză și Viață și destin. Până la urmă, cele două titluri menționate sunt ficțiune, chiar dacă scrisă de contemporani cu războiul, tot ficțiune rămâne. La fel de ușor putea să citeze din Sven Hassel și Norman Mailer, Cei goi și cei morți fiind un excelent roman de război.

Dincolo de aceste neajunsuri, volumul lui Hastings este unul care merită citit, dar citit cu atenție deoarece derapajele autorului sunt destul de dese și deranjante, iar evenimentele pe care le revocă necesită verificare prin surse științifice. 

Mi-a plăcut foarte mult cum a ridicat în slăvi armata britanică pe care o consideră una anti-beligerantă în condițiile în care soldații imperiului britanic a participat la nenumărate masacre și teatre de război fără menajamente până la momentul celui de-al doilea război mondial.

De ce 4 stele: 

Nota nu este neapărat pentru Hastings cât pentru toți cei care se regăsesc cu amintirile lor în paginile cărții care poartă semnătura lui Max Hastings.

Descrierea editurii:

„Aceasta este, înainte de toate, o carte despre experienţa umană”, avertizează Max Hastings în introducerea impunătoarei sale lucrări dedicate celui de-al Doilea Război Mondial. Este descrisă mai ales experiența a milioane de indivizi, soldați din prima linie sau civili, mânați de nevoia de a supraviețui într-o lume devastată de violență și groază. Apelând la numeroase mărturii ale contemporanilor, elemente ale unui enorm scenariu, autorul reconstituie teatrul „iadului” care a cuprins întreaga planetă începând cu invazia Poloniei și până în momentul lansării bombelor atomice asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki. Cititorului i se oferă o amplă imagine din punct de vedere geografic, fiind tratate inclusiv evenimente adeseori neglijate, precum cele petrecute în zonele de război din China și India. În cele din urmă, pe lângă faptul că încearcă să răspundă la întrebarea „cum a fost al Doilea Război Mondial?”, istoricul britanic ne propune să cugetăm la alte chestiuni importante din punct de vedere istoric, cum ar fi: ce strategii, ce fronturi, ce divizii, ce organizații de rezistență au determinat rezultatul istoric al conflictului? Ce influență reală au exercitat SUA și Marea Britanie asupra evenimentelor? Cui se cuvine să-i atribuim meritul de a-l fi înfrânt pe Hitler și nazismul?

Reclame

1924. Anul care l-a creat pe Hitler de Peter Ross Range


1924-front

1924. Anul care l-a creat pe Hitler de Peter Ross Range

Nota mea: 3 din 5 stele

Mă așteptam să citesc o carte dedicată exclusiv anului 1924 sau a anilor pe care Hitler i-a petrecut în închisoarea din Landesberg după puciuș eșuat, însă autorul se ocupă foarte mult de perioada de dinainte ca Hitler să intre în NSDAP și, mai ales, de perioada în care acesta începe să-și croiască drumul către vârful partidului. O atenție deosebită este acordată pregătirii și a desfășurării puciului,  astfel că mai bine de jumătate carte este despre Hitler de dinainte de 1924. 

Nu a fost neapărat o dezamăgire, doar că îmi doream să cunosc în detaliu ce s-a întâmplat în perioada sa de prizonierat, cum a lucrat la carte, cu cine s-a consultat, ce s-a întâmplat în cel mai amănunt în celula sa de la Landesberg. Este adevărat că Range oferă multe detalii, mai degrabă picanterii care, după cum am observat, nu lipsesc din aproape nici o carte despre liderul nazist de parcă acest gen de observații l-ar face pe acesta și acoliții săi mai puțini oameni adevărați și mai degrabă ciudățenii ale naturii. Detaliile oferite de Range sunt interesante întrucât trece în revistă vizitele pe care Hitler le primea, programul acestuia, meniul, discuțiile politice, însă și felul în care membrii naziști erau tratați preferențial, bucurându-se de muzică, băutură și petreceri sub atenta oblăduire a Führer-ului. 

Nu am foarte multe de spus despre volum, îl recomand celor împătimiți de studiul perioadei și a personalității lui Hitler, întrucât este o lectură ușurică, o cărțulie subțirică și destul de interesantă care oferă o oarecare lumină asupra perioadei petrecute de Hitler la închisoare.

Dar dacă vrei să înțelegi cum Hitler a ajuns la putere și modul în care s-a construit Mein Kampf-ul în mintea lui, recomand biografia scrisă de Ian Kershaw, singura biografie a lui Hitler pe care am citit-o și mi s-a părut că a tratat cu profunzime și rigurozitate fiecare aspect al personalității acestuia.

De ce 3 stele:

Pentru că se ocupă prea puțin de efectiva ședere a lui Hitler în închisoare deși titlul tocmai asta promite.

Prezentarea editurii:

Înainte de venirea la putere a lui Hitler în Germania, a existat un an 1924. Acesta a fost anul transformării finale a lui Hitler în autoproclamatul salvator și în conducătorul infailibil care avea să interpreteze și să distorsioneze tradițiile istorice germane pentru a-și susține viziunea asupra celui de-al Treilea Reich.
Tot ce va urma – adunările și revoltele, punerea în practică a unei idei malefice catastrofale – se va cristaliza într-un singur an definitoriu. 1924 a fost anul pe care Hitler și l-a petrecut departe de societate, în închisoare, înconjurat de ceilalți conspiratori, autori ai eșuatului Puci de la berarie. A fost un an în care a citit și a scris mult, un an al discursurilor în sala de judecată și al unui proces pentru trădare, un an de plimbări prin curtea închisorii, declamându-și ideologia, în timp ce lucra cu înfrigurare la cartea care avea să-i devină manifest: Mein Kampf.
Peter Ross Range s-a bucurat de o carieră deosebită ca scriitor și editor, iar activitatea lui l-a purtat pe tot globul. În plus față de meseria sa de scriitor freelancer, a fost corespondentul revistei Time în Germania și Vietnam, în anii 1960 și 1970, și a servit ulterior drept corespondent la Casa Albă și corespondent diplomatic pentru US News & World Report. Actualmente, este editor al revistei politice Blueprint.

Interviu Firesc cu Luca Dinulescu – scriitor, muzician, scenarist, skateboarder


 Eu știu despre Luca Dinulescu că a scris Sir Sugismund și Prostituția României, că a cochetat cu muzica, cu teatrul, cu televiunea și mi s-a părut că am de-a face cu o personalitate polivalentă, mereu pusă pe șotii și cu un umor aspru și nebun. Ce știe Luca Dinulescu despre Luca Dinulescu?

Exact ce ai scris mai sus. Eu am fost și sunt preocupat în continuare de un soi de formă de exprimare, hai să zicem așa, sinestezică, de aici poate senzația că mă împrăștii în prea multe direcții. Dar nu e deloc așa. Eu, spre exemplu, nu am putut face nimic serios în viață până nu am învățat un minimum de teorie muzicală, simțeam că sunt incomplet cumva, că nu înțeleg lumea. Dar asta nu schimbă faptul că scriu mai bine decât fac orice altceva, lucru de care sunt conștient. E valabil și pentru alte lucruri pe care le-am făcut și le fac în continuare. Mă completează.   

Cum a apărut în mintea colectivului care a contribuit la Istoria Alternativă a Literaturii Române în Benzi Desenate, care i-a fost drumul până la momentul publicării și de ce tocmai bandă desenată?

La vremea respectivă exista un conglomerat de – există și azi, desigur, dar atunci erau la modă – Istorii ale literaturii, pe lângă cea a lui George Călinescu: cea a lui Nicolae Manolescu, respectiv cea a lui Alex Ștefănescu. Am zis atunci că de ce să nu producem și noi una, în care să scriem ce vrem noi. Ceea ce am și făcut. Cât despre formula benzii desenate, aici se îngemănează cumva două filoane: unul, în care eu sunt un consumator avid de bandă desenată încă de mic copil și altul în care noi am considerat această Istorie a literaturii a lui George Călinescu ceva deosebit de plictisitor, care trebuie aerisit, reîmprospătat, cumva, pentru generațiile care vin din urmă, ceea ce, iarăși, am și făcut.

Ce este Istoria Alternativă a Literaturii Române în Benzi Desenate pentru Luca Dinulescu?

Greu de spus, după atât de mult timp, sunt totuși 11 ani de când ne-am apucat de proiect. Dar poate că cel mai bine aș putea s-o definesc ca fiind o carte perfectă prin imperfecțiunea ei. Ca un fel de Mozart la curtea regală după ce a ras vreo doi litri de palincă de bihor.    

Într-un ring de MMA, cine ar câștiga dintre Blaga și Arghezi și cine crezi că l-ar putea învinge pe Sadoveanu în afară de Luca Dinulescu?

Sadoveanu s-a învins singur în Fight Club-ul literaturii române, lansându-se într-o literatură care, în ce mă privește, nu a rezistat timpului. Cât despre Blaga, el a fost monumental, șterge pe jos lejer cu unele figuri mult mai comestibile pentru publicul larg al literaturii – sau poeziei – românești.

Știi să te dai cu skateboard-ul? Crezi că loviturile pe care le poți suferi când te dai cu skateboard-ul îți pot afecta simțul umorului și scriitura? Care-i faza cu hainele pe care le poartă Luca Dinulescu în Istoria Alternativă a Literaturii Române în Benzi Desenate?

Eu am fost mult timp un fan al muzicii rap americane, de fapt și astăzi mai ascult unii grei din perioada respectivă, spre oroarea unora dintre intelectualii subțiri din România, care nu se pot umezi decât dacă ascultă fie așa-zisa muzică „grea”, mă refer aici la muzica cultă, pe care în mod impropriu o numim clasică, fie cad în extrema cealaltă, mergând pe niște formule de genul Florin Salam, fără să aibă însă nicio apreciere pentru ceea ce e cu adevărat muzical în demersul lui artistic, ci din pure considerente politice. De aici hainele cu pricina și de aici skateboard-ul.   

Ce premii literare ai vrea să refuzi pentru Istoria Alternativă a Literaturii Române în Benzi Desenate?

Mi-e greu să răspund, pentru că nu știu exact care sunt premiile literare. Poate părea greu de crezut, sau nu știu cum, o ipocrizie, dar în afara unui premiu al Uniunii scriitorilor, poate, deși nu sunt sigur că există așa ceva cu adevărat, nu știu, efectiv, care sunt. Mie îmi convine însă faptul că eu – noi – am demonstrat cu această carte că se poate face ceva ce părea imposibil, în ciuda oricărui curent logic sau trend literar. Iar asta nu îți poate oferi niciun premiu. 

Cât de greu este să lucrezi în grup pentru o bandă desenată și care au fost numitorii comuni care v-au unit, până la urmă, pentru a crea și duce la bun sfârșit acest proiect?

Țin minte că a durat ceva până să asamblăm cele trei fire narative, ale fiecăruia dintre autori și că s-au consumat ceva beri în acest proces. În cele din urmă, însă, mai cu mailuri, mai cu tăieturi și decupări, am scos-o la capăt. Simplu parcă n-a fost, mai ales când a venit vorba și de desen, dar astăzi nu mai țin minte chiar tot.

Care este sfatul pe care scriitorii prezenți în Istoria Alternativă a Literaturii Române în Benzi Desenate îl transmit prezentului prin gura lui Luca Dinulescu, sfat pe care respectivii nu l-au expus în carte?

Ca lumea să iasă din cercul ei strâmt și rece de pe facebook, în care își petrece aproape tot timpul vieții în schimbul unei aprecieri false. Îmi asum ceea ce spun – aprecierea pe care o primesc unii oameni (îi văd, mi-e greu să-mi dau seama cum au decăzut în asemenea hal) nu doar că este insignifiantă în raport cu oamenii care pun, totuși, mâna pe niște cărți, în România, cât mai ales falsă. Din zecile, sutele, sau uneori poate miile de like-uri pe care le primesc, vei vedea că nu sunt în tot amalgamul ăla de avatar-uri nici măcar cinci (da, cinci!) oameni care să le intre în casă. Iar asta este, dați-mi voie, trist. Deosebit de trist.

Câte volume vor apărea, când, unde, de ce, pe cine vrei să bați cu ele, cui ai vrea să placă, pe cine ai vrea să enerveze?

Habar nu am. În momentul de față nu sunt convins că va mai exista încă unul. Vom vedea.

Cum ar vrea Luca Dinulescu să încheie un interviu? Adică: ce întrebare ar vrea Luca Dinulescu să primească și rar, sau niciodată, nu primește și care este răspunsul la această întrebare?

Cum ar spune și marele clasic în viață, Ciordache – altă întrebare.

Istoria alternativă a literaturii române în benzi desenate de Luca Dinulescu, Răzvan Bică, Dragoș Schenkel, Grăjdeanu Mihai Ionuț


Istoria alternativă a literaturii române în benzi desenate de Luca DinulescuRăzvan BicăDragoș SchenkelGrăjdeanu Mihai Ionuț

Nota mea: 4 din 5 stele

Ce faci când dispare istoria literaturii? În cazul nostru, istoria literaturii românești?

Lași naibii berile pe care le bei, țigările pe care le fumezi, timpul pe care-l arzi aiurea și frunzele pe care le faci salată pentru oricine vrea să le mănânce și pornești în căutarea ei, normal!

Exact asta au făcut Luca Dinulescu, Răvan Bică și Dragoș Schenkel, trei bravi tineri scriitori contemporani, fără fobii la vedere, cu sete de aventură și glorie aducătoare de femei frumoase.

Drumul e lung și tare ar vrea tinerii aventurieri să fie și ușor, doar că scriitorii care, cu sau fără vrerea lor, au făcut posibilă istoria literaturii române au un rol important în furtul acesteia, fapt pe care hobbiții neaoși îl vor învăța pe propriile spinări. 

Pe motor, skateboard sau pe banalul cal, Luca, Răzvan și Dragoș își vor începe sfânta misiune de recuperare a istoriei literaturii române îndrumați de bagheta magului George Călinescu. Ce s-a întâmplat, nici măcar Chuck Norris, Urmuz, Harms, Lenin sau Picasso n-ar fi prevăzut sau imaginat. Prin urmare, bombe și papuci, sutiene și cărămizi, lovituri de karate și copii care fierb în mămăligă, pâlnii și stamați e posibil să se întâlnească în cea mai explozivă, critică, absurdă, nebună și halucinantă recuperare a unei istorii literare furate vreodată.

Nu avea cum să nu-mi placă această carte. Nu doar pentru că-mi este Luca Dinulescu prieten, ci pentru că am văzut-o dinainte să apară, o știam și am citit-o de dinainte de a îndrăzni editura Univers să o publice și m-a impresionat suficient cât să-l susțin și să-l încurajez pe Luca să nu abandoneze ideea de a o publica. Am citit-o pe bucăți, pe sărite, pe laptop-uri diferite când și când, motivele fiind HDD-urile care picau precum guvernele lui Dragnea din ultima perioadă, însă de la prima privire mi-am spus că e o idee OAU! care trebuie împărtășită cu lumea întreagă.

Pentru mine IALRBD este o nebunie a tinereții. Patru minți fără odihnă și fără frică și-au pus imaginața la treabă și au trimis-o într-un galop de sănătate pe coclaurii literaturii românești de dincolo și de dincoace de mormânt. Sarcastici, tăioși, aprigi și tupeiști, așa cum doar tinerii însetați de întâlniri cu spâni și inele fermecate care te fac invizibil pot fi, Luca, Răzvan, Dragoș și Mihai și-au suflecat mânecile și s-au pus pe confecționat una dintre cele mai originale critici la adresa literaturii contemporane. Pentru că, până la urmă, despre asta este vorba în IALRBD dincolo de glumele, ironiile și caraghioslâcurile cu care este împodobită cartea.

Din punctul meu de vedere este un act de inconștiență să scrii o astfel de carte, un act de inconștiență totală este să o faci și bandă desenată cu o grafică deloc ușor de digerat, dar mie tocmai genul acesta de proiecte îmi plac deoarece sunt precum acele pietre ascuțite al căror vârf abia îl vezi în mijlocul râului rece și rapid care te duce cu viteză către o cascadă ucigătoare, pietre de care te agăți cu disperare și care-ți salvează într-un final viața. Nu știu dacă autorii au avut ședințe de spiritism care să-i ajute să scrie această carte, cert este că m-a încercat senzația că numele mari ale literaturii române se uită printre filele tomurilor lor pe rafturile librăriilor care acum găzduiesc epigonii acestora.

Vă recomand din toată inima cartea deoarece cred că este foarte posibil să vă placă și să așteptați cu nerăbdare volumul 2.

De ce 4 stele: pentru că dacă americanii au The Expendables, noi avem Istoria Alternativă a Literaturii Române în Benzi Desenate.

Prezentarea editurii:

O bandă desenată de un umor nebun, care pleacă de la premisa dispariției paginilor cu marii clasici din Istoria literaturii române a lui George Călinescu. Disperați de faptul că se află în compania unor mediocrități, marii scriitori evadează din pagini și se ascund, iar recuperarea lor cade în sarcina a trei tineri scriitori contemporani.  Luca Dinulescu, Dragoș Shenkel și Răzvan Bica pleacă în căutarea operelor literare românești dispărute parcă din senin, lăsând în urmă  mediocritatea literaturii autohtone.
Din Bucureștiul zilelelor noastre, cei trei pășesc într-o altă dimensiune și, sub îndrumarea lui George Călinescu, încearcă să-i găsească pe autorii furtului odios și să afle motivul acestora.
Prinși în acest mister, cei trei devin adevărați detectivi   și se întâlnesc cu marii scriitori  printre care: Eminescu, Blaga, Cantemir, Cioran, Eliade, Caragiale sau Ion Creangă. Dar apar în benzile desenate și scriitori contemporani precum Mircea Cărtărescu și criticul Nicolae Manolescu.