Umilirea publică în epoca internetului de Jon Ronson
Nota mea: 5 din 5 stele
După Testul psihopatului, Jon Ronson se întoarce în România cu Umilirea publică în epoca internetului! Ieeeeeei!
Mai întâi, haideți să vedem împreună ce înseamnă umilirea publică așa cum o practicau semenii noștri cu ceva timp în urmă:
Mai sunt sute de exemple și poze dar am să mă opresc aici (și le-am ales pe cele mai cuminți…)
Ce înseamnă umilirea publică în epoca internetului:
- ești un nimeni pe internet până când:
- faci o glumă proastă care ajunge virală și te trezești concediată, cu slabe șanse să te mai angajezi pe undeva, înainte ca avionul să aterizeze = viață distrusă.
Profilul lui Justine Sacco înainte de gluma cu SIDA:
Și după, la treisprezece ore după glumă:
Lindsey Stone pune poza de mai jos pe profilul său de facebook:
Oamenii se inflamează, încep să comenteze, dau share, reacțiile sunt violente și se cer măsuri împotriva lui Stone:
Rezultatul:
Ce-i veni lui Ronson să scrie despre un astfel de subiect? În debutul cărții autorul povestește cum s-a trezit la un moment dat pe twitter cu un alt „el”. Avea la profil poza lui, iar numele era @jon_ronson. Acest @jon_ronson scria tot felul de chestii interesante cum ar fi: „Mă uit la #Seinfeld. Mor după o porție mare de kebab cu țelină, biban, smântână și puțin lemon-grass #păpică” sau „Visez ceva despre #timp și #cocoșel”.
Ronson s-a pus pe cercetat și a aflat că un cercetător pe nume Luke Robert Mason i-a făcut un infomorf. Informația a fost descoperita pe site-ul celor de la The Guardian întrucât cercetătorul a lăsat un comentariu la un filmuleț făcut de Ronson despre spambots. Ronson îl contactează pe respectivul, stabilește o întâlnire cu acesta, la întâlnire mai vine și Dan O’Hara și David Bausola. Ronson înregistrează interviul și-l pune pe youtube pentru a demonstra abuzul la care a fost supus de către cei trei cercetători după care așteaptă. Și asta se întâmplă la comentariile videoclipului postat de Ronson:
„Trebuie să le fuți una. Să-i dai în judecată, să-i faci praf, să-i razi de pe fața pământului. Dacă i-aș putea întâlni față în față, le-aș spune că sunt pielea pulii.”
„Niște idioți abjecți și nocivi, care se joacă cu viețile altora, după care se amuză de suferința și de furia victimei.”
„Niște cretini plini de ură. Universitarii ăștia cu creierii futuți ar trebui să aibă parte de-o moarte în chinuri. Muistu-ăla din mijloc sigur e psihopat.”
„La camera de gazare cu ei! Mai ales cu muistu-ăla din mijloc. Și mai ales muistu-ăla chelios. Ca să nu mai zic de muistu-ăla care nu scoate o vorbă. După care, să ne pișăm pe hoiturile lor.”
Spambot-ul a fost dezactivat. Ronson jubila. După care și-a dat seama că tocmai a participat într-un mod cât se poate de activ, ba chiar a pus la cale, o umilire publică de toată frumusețea. După mai bine de 180 de ani, Ronson a realizat că umilirea publică este din nou o unealtă distrugătoare extrem de la îndemână doar că nu se mai cheamă umilire publică, ci umilire online, umilire la care poate să fie supusă absolut orice persoană care are un cont pe rețelele sociale și nimeni și nimic nu o poate salva în momentul în care rețeaua ăl/o ia în colimator. Așa s-a născut noua carte a lui Jon Ronson.
Jonah Lehrer, Lindsey Stone, Justine Sacco, Adria Richards, Hank, Alex și alții.
Jonah Lehrer și-a văzut cariera de succes distrusă dintr-un foc, capac punând o conferință video transmisă live în mediul online la care utilizatori de twitter puteau comenta în timp real.
Poveștile lui Lindsey Stone și Justine Sacco le-am redat pe scurt mai sus. Ronson a încercat să o ajute personal pe Stone să-și reabiliteze numele (mai multe detalii în carte).
Povestea Adriei Richards, Hank și Alex v-o prezint mai jos:
Concluzia:
Este adevărat că sunt și persoane care au reușit să treacă peste astfel de atacuri în public destul de rezonabil: Max Mosley și Mike Daisey. Dar ca să aflați povestea lor trebuie să citiți cartea.
Volumul lui Ronson atinge un punct foarte sensibil al comunității din care facem astăzi cu toții parte. În comunitățile online, pe paginile de socializare, oricine poate să devină țintă pentru o remarcă nefericită sau pentru o poză interpretabilă. Atacul comunității care se unește pentru a umili persoana respectivă se poate dovedi distrugător. Poate anihila în câteva zeci de secunde, cu câteva sute de comentarii și de share-uri o întreagă viață. Oamenii pot să fie concediați, pot să-și piardă prietenii, familia, încrederea în sine, viața. Însă pentru utilizatorul din fața calculatorului aceste lucruri par puțin probabile. Se pare că fiecare utilizator care se lansează activ într-o șarjă la adresa celui care a făcut o postare care l-a deranjat se transformă într-un fel de justițiar fără de care lumea nu are cum să devină un loc mai bun. O înjurătură, o amenințare, un share însoțit de un enunț cât mai agresiv și violent îl face pe respectivul să se simtă nu doar ca parte activă din comunitate, dar mai ales ca o persoană care are menirea specială, din momentul în care are cont pe rețeaua socială, să salveze lumea, să încline balanța în partea binelui pe care-l reprezintă, să facă lumea un loc mai bun prin eliminarea efectivă a celui care a îndrăznit să spună ceva ce nu se încadrează în normele etice ale comunității. Ronson nu filosofează, ci expune cât se poate de clar o problemă pe care, îmi dau seama mai ales când mă uit pe profilul meu de facebook, o ignorăm cu o detașare înspâimântătoare întrucât utilizatorul de pe rețelele sociale nu-și dă seama că este el însuși adeseori călăul care biciuiește public nefericitul condamnat la umilire publică și se ascunde în spatele cifrelor care redau oarecum superficial numărul de comentarii, share-uri, vizualizări…
Cartea este scrisă în stilul lui Ronson: amuzantă, plină de informații interesante, scurte observații și analize profunde legate de temele pe care Ronson le cercetează, făcând din nou dovada că este un jurnalist inteligent cu un deosebit talent scriitoricesc.
Înainte de încheiere vă mai dau o poză din carte, subiect fiind chiar volumul de față, acesta fiind unul dintre argumentele finale cu care sper să-mi conving vizitatorii să citească Umilirea publică în epoca internetului, întrucât chiar cred că am în fața ochilor un must-read:
De ce 5 stele: deoarece Ronson reușește din nou să scrie despre un subiect sensibil într-un mod extraordinar de alert, inteligent, cu respect și considerație pentru subiecții săi, neezitând să facă apel la ironie și sarcasm unde este cazul și nefiind deloc iertător nici măcar cu propria persoană. O investigație jurnalistică, dacă asta este volumul acesta, care dezvăluie un adevăr dureros și tulburător despre societatea de azi.
Prezentarea editurii:
Când eşti un plagiator sau un falsificator de citate, te poţi aştepta ca viitorul tău să nu fie tocmai roz dacă ajungi să fii dat în vileag. Dar cum e să postezi o poză neinspirată pe Facebook sau să arunci o glumă proastă pe Twitter şi să te trezeşti că viaţa ţi-a fost distrusă într-o clipă? Şi cum ajung nişte oameni mânaţi de principii etice absolut sănătoase să distrugă vieţile unor semeni de-ai lor fără să clipească?
Jurnalistul Jon Ronson scrie despre persoane care au călcat strâmb (într-o mai mică sau mai mare măsură) şi au fost sfâşiate de cruzimea colectivă a internauţilor. Cartea este o amplă investigaţie despre revirimentul umilirii în public şi un studiu important în înţelegerea unui nou fenomen social care priveşte orice posesor al unui cont pe o reţea de socializare.
„Un material jurnalistic original şi inspirat, care pune în discuţie dinamica complexă dintre cel care umileşte şi cel care este umilit, ambii putând deveni ţinta judecăţilor groteşti şi disproporţionate emise de reţelele sociale online.” The Financial Times
„Ronson e unul dintre cei mai comici scriitori ai zilelor noastre.” Will Self,The Guardian
razvanvanfirescu.wordpress.com 