Eu, Dracula și John Lennon: povestirile unui trăitor și uluit observator în România comunistă și în mirificul Occident de Jan Cornelius


Eu, Dracula și John Lennon: povestirile unui trăitor și uluit observator în România comunistă și în mirificul Occident de Jan Cornelius

Nota mea: 5 din 5 stele

De literatura română așa zis/vrut umoristică mi-e cel mai frică. Deoarece, de obicei, ori ai parte de un umor de autobază, de birt, glumițe răsuflate scoase parcă din cărțile de bancuri care circulau pe la chioșcuri prin anii ’90- începutul anilor 2000, ori comicul de situație este oricum numai amuzant nu, ori se urmărește construirea unor glume intelectuale atât de profunde încât numai glume nu ajung să fie.

Singurii scriitori români care mi-au plăcut pentru care reușesc să fie amuzanți datorită unui simț al umorului natural sunt Florin Bican și Radu Paraschivescu. Alături de ei acum am să-l adaug și pe Jan Cornelius.

Titlul foarte inspirat ales m-a făcut să o pescuiesc de pe raftul cu noutăți. Când am ajuns acasă și am început să o citesc, nu m-am mai putut opri din lectură. Rar, foarte rar, mi se întâmplă să mă trezesc râzând sonor, soția mea uitându-se întrebător la mine. Și am început să-i citesc fiecare poantă care mă făcea să hohotesc. Și m-a înțeles.

Jan Cornelius are un umor care nu face parte din hăhăiala specific românească, ci mai degrabă din umorul acid și subtil al intelectualului lipsit pe cât posibil de frustări care a reușit să depășească gustul amar al otrăvii și veninului, transformându-l în miere printr-o inginerie alchimică în care principalele ingrediente sunt ironia și sarcasmul. Jan Cornelius a reușit cumva să se depărteze de trecut, fără să-l renege și fără să-și piardă identitatea, astfel încât își joacă și prezintă activ rolul de pe scena vremurilor pe care le-a trăit, doar că maturitatea și, implicit, capacitatea de analiză îi permit să fie și regizor într-o piesă de teatru absurd în care, până la urmă, nu a ales sau dorit să fie prezent. 

Întrebat de autor cum mi s-a părut cartea, i-am răspuns că mi-a plăcut foarte mult și că anumite pasaje sunt precum descărcările bruște de curent: te surprind și te zguduie. Mă gândeam la un moment dat la ceea ce este, de fapt, acest parcurs autobiografic al autorului montat în scris pentru cititori și m-am distrat că mi-a adus aminte de Caragiale, Eugen Ionesco, Hrabal și Voltaire, o combinație cel puțin ciudată având în vedere faptul că povestirile sunt construite cu o rigoare, cel puțin așa am simțit eu, de inspirație germană, însă umorul se împletește atât de natural și de plăcut cu absurdul, critica socială și melancolia specifică mucalitului care încă îndrăznește să spere în semenii săi încât enumerarea numelor de mai sus personal îmi pare cât se poate de justificată.

Recomand cu nespusă plăcere și încredere cartea lui Jan Cornelius cu atât mai mult cu cât autorul nu s-a lansat, deși putea să o facă, în plata vreunor polițe către persoane sau personalități din trecutul său, fapt pe care-l respect enorm întrucât am văzut adeseori această practică în lumea noastră mică și nebună.

De ce 5 stele: deoarece pentru mine Eu, Dracula și John Lennon este un Candide contemporan.

Prezentarea editurii:

„Pe Jan Cornelius îl ştiam ca pe unul dintre cei mai înzestraţi traducători de literatură. Când i-am citit cartea, am descoperit cu plăcere un autor melancolic şi totodată plin de umor, care se apleacă asupra peisajului românesc cu atenţie şi tandreţe, dar şi cu luciditatea şi spiritul critic ale unui adevărat scriitor.“ Andrei PLEȘU)

Recompunând traseul biografic al autorului într-o suită de 51 de anecdote, cartea are în centru spectacolul lumii — hilar, plin de surprize, adesea absurd. După ce îşi petrece copilăria şi o bună parte a tinereţii în Banatul natal, Jan Cornelius fuge în 1977 în Germania. Viaţa cotidiană în comunismul românesc, în capitalismul occidental şi apoi în societatea globală de azi ne este prezentată prin filtrul unui narator ale cărui vervă satirică şi haz burlesc înseninează chiar şi momentele de tristeţe. Primită călduros de critică la apariţia ediţiei germane din 2013, cartea poate fi citită ca autobiografie ficţionalizată, ca roman picaresc modern sau ca istorisire umoristică a vremurilor recente.

„Cornelius este un elev al lui Eugen Ionescu şi Hrabal, ba mai mult de-atât: al lui Hašek. După cum se ştie, acesta din urmă a fost părintele bravului soldat Švejk. Se vorbeşte în carte şi despre lucruri amare: psihiatrie, Securitate… În cele din urmă, reţeta lui Cornelius împotriva fundăturilor şi a dictatorilor este călăritul fără cal. Clovnescul. Asta ajută, atât în Est, cât şi în Vest.“ (Berliner Zeitung)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s