Noduri de Domenico Starnone

Noduri de Domenico Starnone

Nota mea: 5 din 5 stele

Partea I:

Vanda îi scrie lui Aldo. Aldo a părăsit-o și a lăsat-o singură cu cei doi copii. A plecat cu o femeie mult mai tânără. Vanda îi scrie lui Aldo. Multe scrisori.

Partea II:

Vanda și Aldo sunt împreună. Au 70 de ani. Și merg împreună într-un concediu. Aldo este credul, iar Vanda îl ceartă. Îl admonestează constant. Aldo își aduce aminte de perioada în care a părăsit-o pe Vanda. Amândoi au un pisic pe nume Labes. Aldo i-a dat numele. Labes înseamnă cădere, prăbușire, prăvălie, ruinare. Când se întorc acasă găsesc apartamentul distrus, iar Labes este de negăsit.

Partea III:

Cei doi copii ai Vandei și Aldo trec pe la apartamentul părinților. Trebuie să-l îngrijească pe Labes. Și-și aduc aminte de perioada în care Aldo i-a părăsit. Și povestesc despre ei. Ce sunt acum. Ce adulți sunt acum. Sandro îi spune Annei că Labes înseamnă cădere, prăbușire, prăvălie, ruinare. 

180 de pagini are cartea lui Stanone și am citit-o dintr-o suflare după care am exclamat în urechea Elenei că e excepțională și că mi-a adus aminte de Tunelul lui Sabato. Foarte, foarte fain scrisă!

Un cuplu care a supraviețuit unui adulter și care, la o vârstă înaintată încă simte rana pricinuită de acesta, pare a fi o temă destul de banală. Și este, până la urmă, însă Stanone este excepțional în modul în care redă toate gândurile personajelor, indiferent de este vorba despre femeia înșelată, bărbatul care a plecat și s-a întors sau copiii care-și detestă atât părinții cât și ceea ce sunt.

Scrisorile Vandei sunt pline de furie, tristețe, frustrare, disperare. Sunt scrise cu patimă așa cum doar o femeie înșelată ar putea să scrie. Cuvintele îi sunt crude, rup din carne și din suflet, sunt țintite cu o maximă precizie. Vanda se luptă cu morile de vânt. Asta e și impresia ei, dar doar dând afară tot ce simte poate supraviețui. Și doar așa crede, de fapt, că așa îl poate aduce înapoi.

Aldo la 70 de ani e la fel de prins în mrejele iubirii pentru Lidia ca acum mulți ani. Nu a trecut, de fapt, peste acel moment. Și nu neapărat peste iubirea pentru Lidia, cât peste faptul că a simțit că trebuie să plece de lângă Vanda. Soluția găsită de Aldo este să tacă, să asculte, să se lase condus, acceptând comportamentul autoritar și uneori jignitor al Vandei drept o pedeapsă pentru ceea ce a făcut în tinerețe. Pare că îndură stoic dar, în fapt, o înșeală constant pe Vanda. Înșeală constant familia la care s-a întors și din care totuși tot nu face parte.

Sandro și Anna sunt adulți și bântuiți de momentele din copilărie când Aldo era plecat cu Lidia. Când Sandro și-a legat nodurile alături de Aldo într-o cafenea sub privirile Annei este una dintre amintirile cele mai vii legate de tatăl lor. Nu știu exact dacă ei ca adulți care-și reproșează multe sunt rezultatul acelei plecări sau al întoarcerii lui Aldo. Amândoi îl condamnă. De fapt, amândoi își condamnă ambii părinți. Pe Vanda pentru că este cicălitoare, iar pe Aldo pentru că este tăcut și supus, însă perfid. Iar Labes, Labes este tot ceea ce putea fi mai rău într-o familie deoarece spune adevărul despre ea.

Excelent ales titlul! Da, de noduri suferim toți. Unii acum, alții mai târziu. Se poate trăi cu noduri. Se pot crește copii cu noduri. Până la urmă, rolul nodurilor este să cimenteze o legătură.

De ce 5 stele: deoarece este o magistrală punere în scenă a trei perspective asupra unui moment tragic prin care o familie poate să treacă! Excelent scrisă, superb tradusă, excepțional interpretate personajele!

Metro 2033 de Dmitry Glukhovsky

Metro 2033 de Dmitry Glukhovsky

Nota mea: 5 din 5 stele

Artiom primește misiunea de a livra un mesaj care ar putea salva omenirea care supraviețuiește pitită în subteranele pe unde altădată circulau metrourile, luptându-se cu Întunecații, ființe apocaliptice care dețin supremația la suprafață. Aventura lui Artiom este una plină de neprevăzut care-l va duce departe în adâncurile întunericului din liniile și stațiile metroului, întuneric care, va descoperi, nu îneacă doar subteranul ci și sufletul oamenilor.

Spectaculos roman! Extraordinar de bine scris cu o atmosferă atât de apăsătoare încât te face să dormi cu lumina aprinsă! Nu sunt claustrofob și nici de frică de întuneric nu sufăr, însă Glukhovsky a reușit cumva să mă facă să simt fiorul claustrofobiei, ca să nu mai zic că de-a lungul lecturii, când intram într-o cameră unde nu era aprinsă lumina întindeam mâinile ferm convins că am să mă lovesc de pereții care împrejmuiesc liniile de metrou pe care rătăcea, eu alături de el, Artiom. Da, atât de bine este construită atmosfera din subteranele întunecoase post apocaliptice ale metroului moscovit.

Pentru mine Metro 2033 a fost un adevărat page turner. Nu e plin de acțiune așa cum ai crede, ba dimpotrivă. E un roman de atmosferă, atmosferă grea, apăsătoare, un roman în care lucruri așteaptă din umbră momentul oportun pentru a se ivi și întâmpla. Răbdarea cititorului va fi răsplătită, zic eu, dar și pusă la încercare.

Povestea evoluează relativ încet, majoritatea timpului sunt discuții între personaje despre viața din metrou, despre politică, filosofie, viață, libertate, frică, viitor. Ei bine, mie mi-au plăcut aceste lungi discuții, discuții care adeseori devin monologuri despre condiția omului post nuclear obligat să trăiască ascuns în creierii pământului. Epopeea lui Artiom este una dialectică, în primul rând, atât în sensul marxist al cuvântului cât și în sensul cu care a fost utilizat în filosofia antică și medievală. În întuneric, Artiom cunoaște oameni. Oameni foarte diferiți care-și pot justifica fără probleme modul de viață, ideile politice, religia și filosofia. Niciodată nu știi care este adevărul întrucât, în întuneric, oricine poate avea dreptate. Artiom este un fel de culegător, un enciclopedist trimis pe teren în căutarea umanității, finalitatea cercetărilor sale fiind neclară, deși promisiunea salvării semenilor săi fiind cea care-l ține pe șine și-l împinge să meargă mai departe.

Artiom este un personaj de basm. Artiom este cel ales, iar destinul veghează îndeaproape asupra sa, intervenind de fiecare dată când e cazul pentru a-l ajuta să-și îndeplinească misiunea. Autorul nu ezită să-l salveze pe Artiom din situații periculoase făcând apel la deus ex machina de fiecare dată când are ocazia. Saga lui Artiom este evanghelia omului post nuclear. Istoria vieții subpământene a Fiului Omului și cum acesta încearcă să-și salveze semenii, indiferent de moralitatea și credința lor.

Discuțiile pe marginea romanului lui Glukhovsky sunt numeroase și extrem de interesante, toate datorându-se talentului extraordinar al autorului de a atinge foarte multe aspecte, în relativ puține pagini, ale problemelor filosofice, religioase, morale, politice etc. cu care umanitatea post nucleară s-ar putea confrunta.

Nu am cum să nu vorbesc și despre jocurile care s-au făcut după roman, jocuri pe consolă și PC care sunt printre puținele care sunt cel puțin la fel de bune precum cărțile care le-au inspirat. Atmosfera apăsătoare este redată excelent în toată seria Metro, acțiunea, deoarece seria este un FPS, fiind cea care aduce un plus față de carte universului. Modul în care 4A Games au dezvoltat jocul, alături de Glukhovsky care a și fost cooptat ca scenarist, este o adevărată desfătare pentru orice gamer, indiferent de a citit cartea originală sau nu. Eu mai întâi am jucat jocurile, mai apoi am citit cartea, iar experiența lecturii m-a făcut să mă îndrăgostesc și mai mult de universul imaginat de Glukhovsky. Din punctul meu de vedere jocurile și cartea nu ar trebui despărțite și ar trebui încercate deopotrivă pentru a simți cu adevărat puterea imaginației pe care o are Dmitry Glukhovsky.

PS: neapărat de citit și banda desenată Metro Last Light: The Gospel According to Artyom întrucât aruncă puțină lumină cu privire la sfârșitul cărții Metro 2033 și pare că pregătește Metro 2034.

De ce 5 stele: deoarece este o carte colosală, inteligentă, sumbră și tenebroasă despre cum ar putea arăta omenirea post nucleară.

Prezentarea editurii:

În anul 2033, supraviețuitorii unui război atomic planetar încearcă să-și continue existența sub pământ, în stațiile de metrou din Moscova, unde pericole nebănuite îi așteaptă la tot pasul. În lupta cu Întunecații – creaturi misterioase care trăiesc la suprafață și care coboară în adâncuri în căutarea oamenilor –, Artiom, personajul central al cărții, trece prin experiențe care îi demonstrează că cel mai mare pericol pentru om rămân tot oamenii. Metro 2033 este un roman apocaliptic ce clădește un univers de coșmar pe ruinele lumii imperfecte a zilelor noastre.

„Metro 2033 nu este doar o călătorie presărată cu întâmplări ieșite din comun, ci este o incursiune în psihicul uman, o călătorie ce explorează cele mai adânc înrădăcinate frici ale omului.“ Fantasy Book Review

 

 

Eu, Dracula și John Lennon: povestirile unui trăitor și uluit observator în România comunistă și în mirificul Occident de Jan Cornelius

Eu, Dracula și John Lennon: povestirile unui trăitor și uluit observator în România comunistă și în mirificul Occident de Jan Cornelius

Nota mea: 5 din 5 stele

De literatura română așa zis/vrut umoristică mi-e cel mai frică. Deoarece, de obicei, ori ai parte de un umor de autobază, de birt, glumițe răsuflate scoase parcă din cărțile de bancuri care circulau pe la chioșcuri prin anii ’90- începutul anilor 2000, ori comicul de situație este oricum numai amuzant nu, ori se urmărește construirea unor glume intelectuale atât de profunde încât numai glume nu ajung să fie.

Singurii scriitori români care mi-au plăcut pentru care reușesc să fie amuzanți datorită unui simț al umorului natural sunt Florin Bican și Radu Paraschivescu. Alături de ei acum am să-l adaug și pe Jan Cornelius.

Titlul foarte inspirat ales m-a făcut să o pescuiesc de pe raftul cu noutăți. Când am ajuns acasă și am început să o citesc, nu m-am mai putut opri din lectură. Rar, foarte rar, mi se întâmplă să mă trezesc râzând sonor, soția mea uitându-se întrebător la mine. Și am început să-i citesc fiecare poantă care mă făcea să hohotesc. Și m-a înțeles.

Jan Cornelius are un umor care nu face parte din hăhăiala specific românească, ci mai degrabă din umorul acid și subtil al intelectualului lipsit pe cât posibil de frustări care a reușit să depășească gustul amar al otrăvii și veninului, transformându-l în miere printr-o inginerie alchimică în care principalele ingrediente sunt ironia și sarcasmul. Jan Cornelius a reușit cumva să se depărteze de trecut, fără să-l renege și fără să-și piardă identitatea, astfel încât își joacă și prezintă activ rolul de pe scena vremurilor pe care le-a trăit, doar că maturitatea și, implicit, capacitatea de analiză îi permit să fie și regizor într-o piesă de teatru absurd în care, până la urmă, nu a ales sau dorit să fie prezent. 

Întrebat de autor cum mi s-a părut cartea, i-am răspuns că mi-a plăcut foarte mult și că anumite pasaje sunt precum descărcările bruște de curent: te surprind și te zguduie. Mă gândeam la un moment dat la ceea ce este, de fapt, acest parcurs autobiografic al autorului montat în scris pentru cititori și m-am distrat că mi-a adus aminte de Caragiale, Eugen Ionesco, Hrabal și Voltaire, o combinație cel puțin ciudată având în vedere faptul că povestirile sunt construite cu o rigoare, cel puțin așa am simțit eu, de inspirație germană, însă umorul se împletește atât de natural și de plăcut cu absurdul, critica socială și melancolia specifică mucalitului care încă îndrăznește să spere în semenii săi încât enumerarea numelor de mai sus personal îmi pare cât se poate de justificată.

Recomand cu nespusă plăcere și încredere cartea lui Jan Cornelius cu atât mai mult cu cât autorul nu s-a lansat, deși putea să o facă, în plata vreunor polițe către persoane sau personalități din trecutul său, fapt pe care-l respect enorm întrucât am văzut adeseori această practică în lumea noastră mică și nebună.

De ce 5 stele: deoarece pentru mine Eu, Dracula și John Lennon este un Candide contemporan.

Prezentarea editurii:

„Pe Jan Cornelius îl ştiam ca pe unul dintre cei mai înzestraţi traducători de literatură. Când i-am citit cartea, am descoperit cu plăcere un autor melancolic şi totodată plin de umor, care se apleacă asupra peisajului românesc cu atenţie şi tandreţe, dar şi cu luciditatea şi spiritul critic ale unui adevărat scriitor.“ Andrei PLEȘU)

Recompunând traseul biografic al autorului într-o suită de 51 de anecdote, cartea are în centru spectacolul lumii — hilar, plin de surprize, adesea absurd. După ce îşi petrece copilăria şi o bună parte a tinereţii în Banatul natal, Jan Cornelius fuge în 1977 în Germania. Viaţa cotidiană în comunismul românesc, în capitalismul occidental şi apoi în societatea globală de azi ne este prezentată prin filtrul unui narator ale cărui vervă satirică şi haz burlesc înseninează chiar şi momentele de tristeţe. Primită călduros de critică la apariţia ediţiei germane din 2013, cartea poate fi citită ca autobiografie ficţionalizată, ca roman picaresc modern sau ca istorisire umoristică a vremurilor recente.

„Cornelius este un elev al lui Eugen Ionescu şi Hrabal, ba mai mult de-atât: al lui Hašek. După cum se ştie, acesta din urmă a fost părintele bravului soldat Švejk. Se vorbeşte în carte şi despre lucruri amare: psihiatrie, Securitate… În cele din urmă, reţeta lui Cornelius împotriva fundăturilor şi a dictatorilor este călăritul fără cal. Clovnescul. Asta ajută, atât în Est, cât şi în Vest.“ (Berliner Zeitung)

Vegetariana de Han Kang

Vegetariana de Han Kang

Nota mea: 4 din 5 stele

Yeong-hye este o femeie cât se poate de banală. Plictisitoare chiar. O personalitate ștearsă, parcă împăcată cu viața ei absolut monotonă și nefericită. Până când o serie de coșmaruri o fac pe Yeong-hye să ia o decizie drastică: să renunțe la carne. Renunțarea la carne va atrage asupra femeii oprobiul soțului și al familiei care vor începe un dans hărțuitor și violent la adresa acesteia.

O lectură ciudată, foarte ciudată, nu neapărat kafkiană cât mai degrabă ryu-murakamiană. Sângeroasă, tenebroasă, cu imagini grotești parcă scoase din mintea unui Tim Burton pe mescalină, ce să mai, o carte care nu are cum să te lase indiferent. Dincolo de imaginile șocante, cartea are o serie de mesaje interesante, tema principală fiind condiția femeii în societatea contemporană.

După opinia lui Han Kang, femeia nu este nici pe departe liberă în alegerile pe care le face. Societatea încă este tributară vechilor cutume, iar opțiunile oamenilor, în ciuda faptului că trăim într-o epocă în care dărâmăm bariere și moșteniri culturale, rămân puține când vine vorba de ieși din tipare.

Eroina lui Han Kang încearcă să se rupă de vechile cutume, renunțarea la carne fiind o reacție oarecum normală la coșmarurile sângeroase pe care le are. Coșmarurile lui Yeong-hye par a nu fi date chiar de regulile stricte, obositoare și înlănțuitoare în care familia, implicit și societatea, o țin prizonieră. Yeong-hye nu renunță, de fapt, la carne, ci la toate tabuurile și obiceiuri străvechi în care este obligată să trăiască. De aici până la integrarea în absolut nu mai  e decât un pas – nu vă spun mai multe ca să nu vă stric surpriza lecturii – fapt absolut normal având în vedere că Yeong-hye se luptă cu zeitgeist-ul care nu o lasă liberă.

Poezie și filosofie într-o mare de sânge și violență.

Romanul în care vechiul modelează prezentul după chipul și asemănarea sa: cam așa ar putea să fie, pe scurt, prezentată Vegetariana.

Scriitura, cel puțin în traducerea pe care am citit-o eu, păstrează o tensiune constantă în vintrele cititorului. Când alertă, când descriptivă până la saturație, când melancolică sau grotescă, romanul este o aventură într-o minte întunecată care categoric poate șoca. Unora s-ar putea să le placă, altora nu, însă la fel ca la filmele lui von Trier, indiferent nu ai cum să rămâi.

Da, este o carte musai. Da, trebuie citită. Da, o să nască subiecte de discuții aprinse.

De ce 4 stele: pentru că e unul dintre cele mai bune filme ale lui von Trier, care nu-i aparțin, scrise vreodată.

Prezentarea editurii:

Una dintre cele mai bune cărţi ale anului pentru Time şi Entertainment Weekly

Un roman superb şi neliniştitor în trei acte despre rebeliune şi tabuuri, violenţă şi erotism şi metamorfoza contorsionată a unui suflet

Înainte să înceapă coşmarurile, Yeong-hye şi soţul ei aveau o viaţă cât se poate de normală. Dar visele – imagini copleşitoare, însângerate şi brutale – o torturează pe Yeong-hye, făcând-o să încerce să se elibereze de ele renunţând la carne. Acest mic act de independenţă îi tulbură însă căsnicia şi pune în mişcare un şir de evenimente din ce în ce mai groteşti. În timp ce întreaga ei familie se luptă să recapete controlul asupra ei, Yeong-hye îşi apără obsesiv alegerea, dându-i o dimensiune sacră. În curând, încercările apropiaţilor devin disperate, supunând mai întâi mintea, mai apoi corpul lui Yeong-hye unor violuri din ce în ce mai intruzive, aruncând-o pe aceasta în bucla unei înstrăinări bizare şi periculoase.

Apreciată de criticii din întreaga lume, Vegetariana este o poveste întunecată, alegorică şi kafkiană despre putere, obsesie şi lupta unei femei de a se elibera de violenţa care îi stăpâneşte atât lumea exterioară, cât şi pe cea interioară.

„O privire complexă şi înspăimântătoare asupra felului în care nişte decizii aparent simple pot afecta vieţile mai multor oameni… Într-o lume în care corpurile femeilor sunt mereu în centrul atenţiei, dorinţa protagonistei de a dispărea în sine însuşi pare înfricoşător de familiară.“ Vanityfair.com

„Un roman despre sexualitate şi nebunie care îşi merită tot succesul.“ Ian McEwan

„Sclipitor… Vegetariana este un roman ingenios, incomod şi de neuitat.“ Publishers Weekly

„Visuri întunecate, tensiune mocnindă, violenţă înfiorătoare. Acest roman sud-coreean e un regal. Este un roman senzual, provocator şi brutal, mustind de imagini puternice, culori uluitoare şi întrebări tulburătoare. Propoziţie cu propoziţie, Vegetariana este o experienţă extraordinară.“ The Guardian