Scurtă istorie a șapte crime de Marlon James


Scurtă istorie a șapte crime de Marlon James

Nota mea: 5 din 5 stele

Foarte, foarte, foarte mișto cartea! Mare, uriașă, un monstru de 700 de pagini dar nici nu le-am simțit! Marlon James e posedat de muze! Nu știu ce fumează de scrie în halul ăsta, dar ar trebui să dea și la alții pentru că damn! that shit is gooooood!

Nu am să pierd foarte mult timp cu prezentarea subiectului:

Jamaica, 3 decembrie 1976, șapte indivizi încearcă să-l asasineze pe Bob Marley înainte de concertul acestuia, Zâmbește, Jamaica! Tentativa eșuază, alegerile generale sunt aproape, găștile din ghetto-uri sunt la cuțite, oameni mor, se împart arme în stânga și-n dreapta, agenți CIA încearcă să facă jocurile politice, lorzi ai drogurilor să câștige influență, politicienii să-și atragă armele de partea lor, cetățeni jamaicani să scape din iad. O poveste care se întinde pe 30 de ani.

În primul rând: această carte nu este despre Bob Marley!!!  E mai mult decât atât! E despre politică, droguri, moarte, trădări. Despre ghetto. Despre oameni care nu au șansa de a avea o viață normală, fără amenințarea morții la orice colț de stradă. Despre lipsa educației, despre tineri care nu au dreptul la educație pentru că e nevoie de ei să ducă lupte sângeroase în numele dealerilor de droguri. Despre visători și despre compromisurile pe care ajung aceștia să le facă într-o societate bolnavă.

Povestea te ține în suspans vreme de 700 de pagini. Citești cu sufletul la gură, dar pe îndelete, problemele atacate în carte se vor cernute, disecate cu atenție, nu le poți citi în diagonală dacă vrei să înțelegi despre ce scrie Marlon James. Așa cum Iisus a primit numele de Mesia, la fel Bob Marley este denumit Cântărețul de jamaicanii lui James pentru că Marley este cel care poate aduce salvarea. Depersonalizat, urcat în sfere metafizice datorită muzicii lui, Marley este cel care pune în versuri și în muzică dorințele și visurile jamaicanilor. Marley este o icoană, o imagine a libertății, a viitorului, se hrănește din mundan, dar trăiește dincolo. 

Cartea este plină de momente de cruzime, de clipe de suspans extrem, de evenimente sângeroase șocante care te fac să vrei să o lași deoparte, însă lumea pe care James o expune atât de cursiv și natural cititorului este exact astfel. Nu te poți ascunde de ororile din cartea lui James o dată ce ți-ai propus să pășești în ea. Și știi că așa este pentru că ghetto-ul jamaican și criminalii din carte deja s-au insinuat în sufletul tău.

Personajele sunt toate, dar absolut toate! fascinante! Că vorbim de Papa-Lo, Josey Wales, Shotta Sherrif (mafioți), Barry Diflorio, Doctor Love, William Adler (agenți CIA), Demus, Bum-Bum (pușcași, carne de tun, dependenți de droguri), Nina Burgess, Dorcas Palmer (cetățean obișnuit), Alex Pierce (jurnalist), absolut toate personajele sunt bine conturate, cu rol clar definit, ușor de plăcut sau de detestat, cert este că absolut fiecare are personalitate, unele chiar au una memorabilă.

Scriitura este cireașa de pe tort! Fiecare personaj are vocea sa specifică, cu ticuri verbale, cu modul personal de a transmite ceea ce simte, vede, experimentează! Stilul lui James poate să fie deconcertant pentru cititor, recunosc, însă este cel mai potrivit pentru a trata genul de problemă pe care o propune. 30 de ani. Interese multiple. Mulți oameni implicați. Lupte duse pe alte continente și țări. Clase sociale diferite. Sunt mult prea multe elemente de luat în calcul, dar James reușește să le unească pe toate într-o singură orchestră care cântă înnebunitor de fascinant!

Prin urmare, avem poveste construită pas cu pas, încet și sigur, fără momente moarte, plină de violență și sânge, personaje memorabile care se cer citate, indiferent de vorbesc corect sau nu, totul genial adus la un loc printr-o scriitură care-ți lasă impresia că citești o carte scrisă la mai multe mâini. Cum să nu vrei să o citești?!?!? E aproape perfecțiune! 

De ce 5 stele: pentru că e bun, bun, bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun!!!!

Prezentarea editurii:

Pe 3 decembrie 1976, în perioada preliminară alegerilor generale din Jamaica şi cu două zile înainte ca Bob Marley să apară în concertul pentru pace Zâmbeşte, Jamaica!, menit să atenueze tensiunile politice din Kingston, şapte indivizi înarmaţi au luat cu asalt locuinţa cântăreţului. În atac au fost răniţi Marley, soţia sa şi impresarul lui, plus câteva alte persoane. Vinovaţii nu au fost prinşi şi ancheta oficială a rămas prea puţin transparentă, dar pe străzile capitalei jamaicane sângerosul eveniment a căpătat, cu timpul, proporţii aproape mitice.

 

Scurtă istorie a şapte crime este o explorare în profunzime a acelei perioade instabile şi primejdioase din istoria Jamaicăi şi a urmărilor sale pe termen lung. Marlon James plăsmuieşte cu măiestrie cronica vieţii unui şir întreg de personaje memorabile – asasini profesionişti, lorzi ai drogurilor, jurnalişti, prostituate, agenţi CIA –, pe parcursul a treizeci de ani şi traversând mai multe continente, pentru a le reuni destinele în Jamaica anilor ‘90, radical schimbată. Palpitant şi inventiv, ambiţios şi irezistibil, Scurtă istorie a şapte crime este unul dintre cele mai fascinante şi remarcabile romane ale secolului XXI.

 

„Cum am putea descrie monumentala Scurtă istorie a şapte crime? E un roman epopeic în toate sensurile cuvântului: copleşitor, mitic, excesiv şi ameţitor de complex. În plus, e brut, dens, violent, sarcastic, comic, zguduitor şi epuizant – o mărturie a ambiţiei şi talentului prodigios ale autorului.” – The New York Times

„Scurtă istorie a şapte crime este un roman extraordinar despre putere, corupţie şi minciuni. Nu cred că există unul mai bun în acest secol.” – Irvine Welsh, autorul romanului Trainspotting

Anunțuri

Ding visează de Yan Lianke


Ding visează de Yan Lianke

Nota mea: 5 din 5 stele

Cartea mi-a fost recomandată cu insistență de Luca Dinulescu. Nu degeaba a insistat, mi-ar fi părut extrem de rău, îndrăznesc să spun chiar că aș fi trăit degeaba dacă nu aș fi citit cartea lui Yan Lianke. Da, este atât de extraordinară. Și da, de aia-i super mișto să ai prieteni faini care citesc cărți faine și care știu ce să-ți recomande.

Ding e bunicul puștiului care a murit otrăvit în semn de răzbunare la adresa tatălui său, Ding Hui, un vânzător de sânge care s-a îmbogățit peste noapte. Sângele se vinde și se cumpără în sătucul Ding pe bani frumoși, oamenii începând să simtă că fac parte dintr-o comunitate, de ce nu, chiar avută. Doar că o maladie ciudată îi lovește crunt. Febra, după cum o numesc localnicii, nu e nimic altceva decât SIDA și nimicește populația cătunului. Bătrânul Ding încropește în școală un loc în care bolnavii se pot retrage, unii ca să moară, alții ca să-și poată duce în continuare, în liniște zilele pe care le mai au, câțiva pentru că sunt alungați de familiile înfricoșate de necruțătoarea boală. Bunicul Ding pare că nu este niciodată luat pe nepregătite de situațiile pe care viața i le scoate în față. Asta pentru că bunicul Ding visează, iar visele îi spun ceea ce urmează să se întâmple, însă bătrânul nu reușește tot timpul să se împotrivească destinului. În ciuda morții care bântuie pe străzile satului, a cadavrului fiului său, Ding Hui tot nu-și cere scuze comunității pentru molima pe care a abătut-o asupra sa. Nu-și cere scuze nici măcar tatălui său, iar în momentul în care oamenii încep să cadă pe capete, Ding Hui începe să facă afaceri cu sicriele de la stat pe care le împarte după cum crede de cuviință datorită poziției politice pe care o deține în zonă. Bunicul Ding vede cum satul se risipește sub ochii săi precum un fir de fum, o ultimă suflare a unor tăciuni care se sting chinuit sub un jet gros de scuipat pornit tocmai din gura fiului său. Ding, bătrânul, se stinge și el alături de Ding, satul, dar bunicul visător știe că visele sale nu se vor sfârși până când satul nu-și va primi pomana cuvenită, indiferent de forma sub care va fi livrată.

Nu-mi aduc aminte să fi citit vreo carte la fel de sfâșietoare precum aceasta. Când am închis romanul, am avut impresia că mi-au rămas bucăți întregi de carne lipite între filele sale. Lianke spune la sfârșitul romanului că după ce a terminat de scris cartea a izbucnit în lacrimi și nu a mai ieșit din casă vreme îndelungată, atât de mult l-a consumat povestea pe care a ales să o scrie.

Nebunia sângelui pune stăpânire pe satul Ding, iar Ding Hui care a văzut oportunitatea de a se îmbogăți este principalul dirijor al apocalipsei care urmează să se desfășoare peste comunitate. Ding Hui nu ascultă de nimeni și de nimic. Roadele cinismului său sunt banii și influența crescândă în aparatul birocratic, influență care nu face altceva decât să afunde și mai mult comunitatea într-o mocirlă în care moralitatea nu mai există. SIDA începe să facă ravagii printre săteni în urma ustensilelor nesterilizate și utilizate pentru mai mulți săteni. Oamenii încep să realizeze că Ding Hui este responsabilul pentru morțile cauzate de epidemie, bătrânul Ding încearcă să-l convingă să-și ceară scuze comunității, însă pe Ding Hui nu-l convinge nici măcar asasinarea propriului fiu să-și recunoască vina. 

Școala care este în grija bătrânului Ding ajunge să fie disputată între săteni, bătrânul Ding pierzându-și din autoritate în primul rând datorită meschinăriei fiului său. În momentul în care oamenii încep să moară pe capete, fiul bătrânului Ding face bișniță cu sicrie, vânzându-le cui vrea și la un preț foarte ridicat. Punctul culminant al decăderii lui Ding Hui este căsătorirea fiului asasinat, naratorul poveștii, cu o tânără cu probleme a unui individ foarte bogat.

În toată nebunia cauzată de Ding Hui, bătrânul Ding visează. Arhitectul viselor sale pare a fi tocmai nepotul asasinat, cu impresia asta am rămas de mai multe ori, puștiul fiind, așa cum am pomenit, naratorul întâmplărilor. Deși avertizat, bătrânul Ding nu mai poate controla distrugerile la care este supus cătunul, autoritatea sa a dispărut, oamenii sunt disperați, singurul care controlează totul este Ding Hui care continuă să calce pe cadavrea și să se îmbogățească de pe urma morților și a suferințelor semenilor săi.

Cartea este inspirată din epidemia din anii 1990 care a decimat provinica Henan din China. Yan Lianke descrie scene cutremurătoare care nu doar înfioară ci chiar scârbesc. Meschinăria, cinismul, lăcomia, cruzimea care pun stăpânire pe locuitorii sătucului Ding sunt dincolo de puterea mea de înțelegere. Sună neverosimil, însă tocmai această neverosimilitate este ceea ce face ca povestea cătunului Ding să fie, paradoxal, cât se poate de reală, înfricoșător de reală. Personajele lui Lianke nu sunt oameni extraordinari, sunt cât se poate de simpli și de banali. Societatea comunistă în care trăiesc nu se deosebește cu nimic de cea pe care am cunoscut-o și experimentat-o în Europa, indiferența conducerii față de locuitorii săi fiind cea care-i aduce, până la urmă, pe aceștia în situația de a se îmbolnăvi și muri pe capete. Lianke înfierează fără ezitare autoritățile comuniste în volumul său, senzația de rău pe care a acuzat-o scriitorul la sfârșitul romanului fiind perfect de înțeles. Mii de oameni morți, condamnați la moarte de un stat incompetent și complet iresponsabil față de deciziile pe care le ia.

Scriitura lui Lianke are o sensibilitate aparte, iar umorul la care adeseori recurge este de o finețe debordantă. Nu credeam că este posibil să zâmbești când citești o carte care descrie astfel de orori, exceptând romanele lui Vonnegut, însă Lianke reușește cumva să strecoare zâmbete. Exprimările sunt foarte bine alese și de fiecare dată își ating ținta. Liric, crud, amuzant, rece, realist, stilul adoptat în funcție de evenimente este integrat perfect în construcția propozițiilor amplificând la maxim starea sufletească pe care o transmite cititorului, nu o dată simțindu-mă de-a dreptul epuizat în urma paragrafelor parcurse. Lianke e un scriitor uriaș, un scriitor care-mi aduce aminte de marii clasici ai literaturii europene. Vorbesc la plural deoarece Lianke reușește pe alocuri să contopească voci și stiluri diferite care sună incredibil de emoționant.

De ce 5 stele: deoarece Ding visează este o capodoperă a literaturii universale.

Prezentarea editurii:

Inspirat de scandalul epidemiei de SIDA care a decimat provincia Henan în anii ’90, romanul lui Yan Lianke spune povestea ignorantului sătuc Ding, care își plătește scump patima de înavuțire. Netulburat nici măcar de moartea propriului fiu, Ding Hui face avere cumpărând sânge de la săteni și transmițându-le necruțătorul virus. Ca să spele păcatele familiei, bunicul Ding înființează un cămin pentru bolnavi, dar idilica societate care se înjgheabă aici cade în curând pradă lăcomiei, vanității și rivalităților meschine. Între timp, Ding Hui își continuă cinic afacerile, vânzând sicrie la suprapreț și aranjând căsătorii între morți. Irizată de subtilul umor negru care l-a făcut celebru pe Yan Lianke, povestea sătucului Ding arată cum bizarele idealuri comuniste ascund adeseori sub masca lor patimile celui mai sălbatic capitalism.

 

„Yan Lianke este neegalat în talentul cu care își scrie romanele de critică socială, deopotrivă sumbre și pline de umor.“

Le Monde diplomatique

 

„Unul dintre cele mai controversate genii satirice ale Chinei de astăzi.“

Chicago Tribune

Al zecelea om de Graham Greene


Al zecelea om de Graham Greene

Nota mea: 4 din 5 stele

Romanul a fost scris de Graham Green în 1938, dar a fost publicat abia în 1983 deoarece scriitorul a uitat de el. Foarte bine că într-un final și-a adus aminte deoarece ar fi păgubit milioane de cititori de o poveste cât se poate de mișto.

1944. Un lagăr german pentru prizonieri de război. Conducerea decide să ucidă trei dintre cei zece prizonieri. Prizonierii primesc dreptul de a-și alege viitoarele cadavre. La tragerea la sorți, Jean-Louis Chavel pierde, prin urmare îl așteaptă execuția. Dar este laș. Și bogat. Își cedează averea celui care-i va lua locul. Fac un contract, se semnează alături de martori. Chavel scapă. După un timp, Chavel decide să-și vadă casa și se întoarce. Casa nu-i mai aparține. Familia decedatului locuiește acum în ea. Chavel nu-și asumă identitatea reală și se angajează argat. O poveste de dragoste se înfiripă între Chavel și sora omului care a fost executat în lagăr în locul său când un bărbat care se prezintă drept Jean-Louis Chavel apare la ușă.

Trăiam la un moment dat cu impresia că romanele cele mai bune sunt cele care se întind pe sute de pagini. Graham Greene e unul dintre scriitorii care m-au făcut să-mi revizuiesc această prejudecată.

Personajul lui Greene este pus într-o incomodă situație din punct de vedere moral. Mai întâi să recunoască public că este laș, ulterior să trăiască cu o conștiință încărcată cu moartea prizonierului care a acceptat lozul necâștigător pentru a oferi familiei sale un trai decent de pe urma averii sale, pentru ca într-un final, Chavel rămânând pe drumuri și fără bani, să fie nevoit să se angajeze și să trăiască ca slujitor în propria-i casă la familia decedatului. 

Ce este cu adevărat fascinant la cartea lui Greene nu este numai drama prin care trece personajul principal, ci modul ușor distant prin care autorul lasă cititorul să observe și să concluzioneze pe cont propriu dilema morală în care se află personajul din fața sa. Greene mi-a părut că-și asumă un rol de jurnalist, scriitura abordată fiind una destul de rece, care aduce mai degrabă a observator extern, decât a autor implicat în mod direct în relatarea unei povești tragice. 

Cu un stil tranșant, rapid și consecvent, Greene expune cititorului drama unui personaj pe care l-a format și aruncat în groapa cu lei, cel ce lecturează fiind unicul judecător al personajului.

Un roman intens și foarte bine structurat care te ține captiv vreme de câteva ceasuri în lumea mică și pe alocuri ridicolă a lui Chavel, un om care și-a păstrat existența fizică, însă care și-a pierdut sufletul.

De ce 4 stele: pentru că este un roman pe cât de scurt, pe atât de puternic și palpitant.

Prezentarea editurii:

„Natura umană nu funcţionează în alb şi negru, ci în gri şi negru.”        (Graham Greene)

 

„Graham Greene este un scriitor cu totul aparte […]. El va rămâne în istoria literară drept cronicarul definitiv al conştiinţei şi al neliniştii existenţiale a secolului al XX-lea.”       (William Golding, Enciclopedia scriitorilor britanici)

 

„Dacă ar fi trăit să vadă cel de al Doilea Război Mondial, Edgar Allan Poe ar fi scris o astfel de carte. O intrigă palpitantă, care abordează chestiuni morale majore într-o notă minoră, aşa cum se întâmplă de obicei în povestiri […] Şi totuşi, Al zecelea om ne intrigă pentru că pune întrebări dificile despre responsabilitate, curaj, vinovăţie şi iubire, despre opţiunile posibile atunci când ne confruntăm cu răul absurd, despre virtutea care apare întotdeauna când te aştepţi mai puţin, nu pe drumul mare, ci pe căi lăturalnice.”       (People) 

Trezirea Leviatanului de James Corey


Trezirea Leviatanului de James Corey

Nota mea: 4 din 5 stele

Omenirea a reușit să colonizeze o parte bunicică din sistemul solar, ajungând să se ocupe mai nou cu lupte pentru apă, aer și hrană. Cu alte cuvinte, după ce ne-am întins mult mai mult decât ne era plapuma, revenim la vechile obiceiuri: dat în cap seamănului pentru ce are în grădină. Bineînțeles că lucrurile nu au cum să rămână simple, doar trăim în spațiu și pe alte planete, prin urmare se descoperă o armă biologică, un virus, lansat către Pământ de ființe inteligente necunoscute, virus care are capacitatea extraordinară de a modifica și reorganiza o întreagă rasă. De virus află o gașcă de nebuni și încearcă să-l stăpânească și să-l utilizeze în interes personal. Doar că detectivul Miller și ofițerul James Holden au alte planuri, respectiv să salveze omenirea, planuri care vor intra în contradicție totală cu ceea ce plănuiau atât extratereștrii neștiuți cât și teroriști nebuni.

Foarte, foarte, foarte faină cartea! Am citit-o în patru zile și când o luam în mână nu mă puteam dezlipi de ea! Mai degrabă adormeam cu ea în brațe decât să o pun deoparte ca să dorm. James SA Corey (Daniel Abraham + Ty Franck) reușește să scoată un prim volum din cele zece câte va număra seria Expanse și nu face absolut deloc rabat de la acțiune! De obicei volumele care încep o serie sunt luuuungi și plictisitoare, personajele abia se conturează, povestea cu greu se formează, universul în care urmează să te scufunzi se întregește cu greu etc. etc. Ei bine, în Trezirea Leviatanului lucrurile nu stau deloc așa. 

Povestea este foarte bine construită, ca un film de acțiune cu un buget uriaș, nu ești lăsat nici măcar o clipă să-ți tragi respirația, următoarea pagină ascunde o altă răsturnare de situație, un nou test dificil de trecut pentru protagoniști și o altă întâmplare complicată din care personajele nu se știe dacă scapă sau nu. 

Personajele principale, detectivul Miller și James Holden sunt foarte mișto! Detectivul este un tip autodistructiv care a făcut parte din forțele polițienești de pe Ceres, pe când Holden este un ofițer care a ajuns să-și facă veacul pe un transportor de gheață unde singura sa distracție este să combine femei. Cei doi sunt clișeul perfect care se regăsește în toate filmele americane de duzină în care un polițist super bazat, șmecher și plin de mușchi trebuie să rezolve un caz dificil alături de un partener incompetent, de obicei din afara forțelor polițienești. Dar, DAR!, Corey rupe filmul întrucât e un scriitor deștept și pune în scenă o relație antagonică perfectă dar cu rezultate pozitive, o relație dificilă dar plină de umor și constructivă, o relație între două personaje extrem de diferite, cu opinii diametral opuse legate de tipul de acțiuni care ar trebui întreprinse în diferite situații, însă cu un scop comun: acela de a salva omenirea. 

Cei doi sunt sarea și piperul cărții. Foarte fain construite personajele, dialogurile și certurile dintre aceștia sunt savuroase, cu atât mai mult cu cât Miller e foarte slobod la gură.

Romanul este spectaculos! Nu este un odisee spațială clasică, nu este nici science-fiction pretențios, este mai degrabă un thriller deștept care se petrece în spațiu și într-un timp îndepărtat. O carte care place, care prinde și care nu te lasă să respiri decât în ritmul în care respiră ea însăși: prin urmare, e cazul, cititorule, să te pregătești pentru o cursă de tip Iron-Man întrucât o să ai de tras, iar Trezirea Leviatanului alături de cei doi antrenori, Holden și Miller, nu o să te lase să iei nici măcar o pauză pentru o gură de aer.

De ce 4 stele: pentru că este un roman foarte bine construit, cu personaje mișto, cu o poveste plină de acțiune care crește și se rostogolește într-un ritm infernal. E cel mai bun „film de acțiune” pe care l-am văzut în ultimii ani!

Alte recenzii:

Fan SF

Scena 9

Serial Readers

Prezentarea editurii:

Ce pericole ar mai putea pândi în spaţiul cosmic după ce umanitatea reuşeşte să colonizeze o mare parte din sistemul solar, iar lupta pentru apă, aer şi hrană trebuie purtată în fiecare zi?

Cu milioane de ani în urmă, fiinţe necunoscute din Univers au lansat asupra Pământului un virus cu o inteligenţă superioară, menit să reconfigureze planeta şi pe locuitorii ei. Dar protomolecula îşi ratează ţinta şi călătorește prin spaţiu aşteptând să fie trezită la viaţă.

Când virusul cade în mâinile unor sociopaţi, sute de mii de oameni îşi pierd viața, iar sistemul solar este ameninţat de izbucnirea războiului civil. În haosul care se stârneşte, două personaje cu principii antagoniste – James Holden, ofiţer pe un transportor de gheaţă, şi detectivul Miller – vor porni împreună într-o cursă pentru salvarea omenirii.