Harry Potter și copilul blestemat de John Tiffany și Jack Thorne

Harry Potter și copilul blestemat de John Tiffany și Jack Thorne

Nota mea: 4 din 5 stele

Hogwarts, chiar mi-a fost dor de tine!

Harry Potter nu mai e puștiul pe care-l știam. Acum e tată a trei copii cu un loc de muncă epuizant la Ministerul Magiei. Tânărul Albus urmează să se înscrie la Hogwarts și să dea piept cu moștenirea pe care i-a lăsat-o tatăl său. Este sau nu precum Harry Potter? Ce înseamnă să fii fiul eroului cu fruntea însemnată? 

Nu mă pricep la teatru. Nu prea citesc teatru. Cartea am luat-o strict datorită faptului că e continuarea aventurilor lui Harry Potter. Dacă e o piesă bună sau nu, nu știu să vă spun, nu mă pot exprima. Cert este că mi-a plăcut povestea și m-am bucurat că am revăzut personaje vechi, dragi, personaje care mi-au adus aminte inclusiv de perioada în care eram librar la Joc Secund.

Dialogurile nu sunt foarte strălucite, personajele nu sunt măiastru executate, nici nu știu dacă e posibil așa ceva într-o piesă de teatru, cert este că aduce mai degrabă a scenariu de film, cel puțin așa mi s-a părut datorită efectelor speciale propuse în text. Am citit-o cu sufletul la gură, m-am implicat afectiv în lectură și am trăit alături de personaje. Nu am avut așteptări, prin urmare nu a avut ce să mă dezamăgească.

Nu pot să fiu extrem de critic cu volumul de față deoarece m-am implicat sentimental mult prea mult în lectură și am fost fericit ca un copil. N-am cum să nu o recomand, cu riscul de a nu mulțumi persoanele care chiar mi-ar urma sfatul, nu pot să le zic fanilor seriei să nu o citească. Ar fi păcat să ratezi o astfel de reuniune. Mai bine să-ți pară rău că ai participat decât să te gândești cum ar fi fost dacă nu ai fi rămas acasă.

De ce 4 stele: întrucât sunt fan al seriei, nu știu dacă aș mai fi acum, dacă ar fi să o recitesc, și mi-a plăcut foarte mult drumul întors către anii în care citeam cu nesaț aventurile lui Harry Potter.

Prezentarea editurii:

A OPTA POVESTE. NOUĂSPREZECE ANI MAI TÂRZIU.

Bazată pe o nouă poveste originală de J.K. Rowling, John Tiffany şi Jack Thorne, Harry Potter şi copilul blestemat este o nouă piesă semnată de Jack Thorne. Este a opta poveste din seria Harry Potter şi prima jucată oficial pe scenă. Premiera mondială a piesei a avut loc pe 30 iulie 2016, la un teatru londonez din West End. Acest volum conține scenariul repetiției cu public și ne invită să luăm parte la un nou episod din saga lui Harry Potter, a prietenilor şi familiei lui.

Pentru Harry Potter mereu a fost greu să fie el însuşi, iar acum, când lucrează până la epuizare la Ministerul Magiei, are soţie şi trei copii care merg la şcoală, nu e cu mult mai uşor. 

În timp ce Harry se războieşte cu un trecut care refuză să rămână unde îi este locul, fiul lui cel mic, Albus, luptă şi el cu greutatea unei moşteniri de familie pe care nu şi-a dorit-o niciodată. Când trecutul şi prezentul se contopesc ameninţător, şi tatăl, şi fiul descoperă un adevăr incomod: uneori întunericul vine de unde nu te aştepţi.

 

Despre autori:

J.K. Rowling este autoarea celor şapte romane din seria Harry Potter, a trei cărţi inspirate din lumea Harry Potter publicate în scopuri caritabile, precum şi a romanului pentru adulţi Moarte subită. Sub pseudonimul Robert Galbraith a scris romanele poliţiste din seria Cormoran Strike. 

J.K. Rowling debutează acum ca scenaristă şi este producătoarea filmului Animale fantastice şi unde le poți găsi, care va fi lansat în noiembrie 2016.

Jack Thorne scrie pentru teatru, film, televiziune şi radio. Este autorul pieselor Hope şi Let the Right One In, printre multe altele. Printre scenariile de film scrise de el se numără War Book şi The Scouting Book for Boys, iar pentru televiziune a scris Don’t Take My Baby, care a câştigat premiul BAFTA, The Fades şi seria This Is England. În prezent lucrează la adaptarea trilogiei lui Philip Pullman, Materiile întunecate, pentru BBC.

John Tiffany a câştigat numeroase premii pentru munca lui de regizor, atât de la teatre din West End, cât şi de pe Broadway. Printre piesele regizate de el se numără Menajeria de sticlă, Macbeth, Bacantele, Let the Right One In şiBlack Watch. Este director asociat al Teatrului Royal Court şi a fost director asociat al National Theatre of Scotland din 2005 până în 2012.

Seria Detectivii Aerieni: Dosarul popcorn și Dosarul clopoțeilor de Crăciun de Ana Rotea

Dosarul Popcorn de Ana Rotea                                                          Dosarul clopoțeilor de Crăciun de Ana Rotea        

Nota mea: 5 din 5 stele                                                                         Nota mea:  5 din 5 stele

Nu obişnuiesc să judec vreo carte în funcţie de autorul ei. Ştiu, sunt critici sau profesori sau mai ştiu eu ce învăţaţi care îi sfătuiesc pe cititori să plaseze bine o scriitură în cadrul biografiei autorului, şi mai bine în vremurile în care a fost scrisă şi analizeze acest întreg atunci când discută despre o carte. Nu zic nu, cel mai adesea este foarte instructiv să faci toate astea, însă nu pot uita nici întrebarea unui îndrăgit filosof francez: “Ce contează cine scrie?” ca un ecou al binecunoscutei “legi” a cunoaşterii: nu contează cine garantează pentru o afirmaţie, contează dacă e adevărată. Am făcut această plictisitoare introducere pentru a clarifica un lucru: nu apreciez o carte mai mult pentru că e scrisă de un autor român şi nici nu recomand vreodată cărţi scrise de autorii români doar pentru a promova “cultura autohtonă”. Dacă o carte e mai bună decât Un veac de singurătate, atunci o recomand prietenilor, altminteri m-aş bucura dacă ar citi cartea lui Marquez şi nu cu ultimele apariţii de carte românească.  

În literatura pentru copii însă lucrurile stau, cum era de aşteptat, aşa şi aşa. Oricât de imparţial ai vrea să fii cu autorul, capacitatea de receptare uşoară a textului  îţi modifică mult perspectiva. Altfel şi abrupt spus, chiar dacă aş vrea să o compar pe Ana Rotea cu Sally Gardner şi pe Detectivii aerieni cu trupa Aripi şi Co. nu pot trece peste faptul că poveştile şi “cazurile” detectivilor autohtoni sunt mai pe înţelesul copiilor şi, din pricina aceasta, mai pe placul lor. O clientă îmi spunea în preajma Crăciunului că se bucură nespus de apariţia cărţii Rostogol merge acasă, pentru că astfel copiii săi au poveşti pe care le pot lesne pricepe; ei nu mai pot înţelege acum Hansel şi Gretel sau alte basme asemenea în care părinţii îşi abandonează copiii flămânzi în pădure câtă vreme propriii părinţi sunt toată ziua pe capul lor şi îi îndoapă în fel şi chip. Şi chiar şi în absenţa unor astfel de elemente fantastice, poveştile de pe alte meleaguri au mai tot timpul ceva străin, greu sau imposibil de înţeles pentru copii, de la detalii ce necesită o explicitare în josul paginii cu privire la, de pildă, structura şi programa din învăţământ sau banalele lanţuri de hypermarketuri cu tipurile de produse pe care le comercializează până la gusturile personajelor, la sărbătorile şi obiceiurile lor de zi cu zi.

Asta nu înseamnă că cele două cărţi în discuţie au singurul avantaj de a fi autohtone, deşi atârnă mult la cântar faptul că cele două cazuri se petrec în timpul vacanţelor de vară, respectiv de iarnă, că protagoniştii stau la bloc şi îşi caută indiciile prin cartier, prin piaţă, la restaurantul chinezesc în primul caz, sau, în cel de-al doilea, în parcul în care primarul a improvizat un orăşel al copiilor cum obişnuiam să îi spunem sau că cele două cazuri sunt cât se poate de plauzibile în zilele şi în lumea noastră. Autoarea reuşeşte să pătrundă întru totul în universul personajelor sale. Limbajul, descrierile, comportamentul celor patru copii (şi-un căţel) sunt cât se poate de naturale, de parcă un adult nici nu ar fi pus mâna pe vreun pix sau pe vreo tastă ca să le creioneze. Şi totuşi umorul, replicile sunt la fel de delicioase pentru cei mari pe cât sunt de serioase pentru cei mici. Ba chiar, de la un volum la altul am avut impresia că autoarea se perfecţionează, că nu mai lasă nici o frază nefinisată, că nu e nimic în plus sau în minus, că atenţia i s-a îndreptat la fel de mult pe modul de construcţie al poveştii pe cât s-a îndreptat asupra poveştii înseşi. Ce poveste?

De fapt sunt deja două, două cazuri: unul cu o dispariţie a unui porcucşor de Guineea pe care Marlău, Gesicaflecer, Bolumbo, Scupidu şi Şerloc încearcă să o rezolve întrecându-se cu o echipă concurentă numită Fafeflafi, caz care se ramifică şi se complică suficient de palpitant şi de inteligent cât să garanteze un început de serie care să capteze atenţia cititorilor (şi să câştige Trofeul Arthur) şi cel de-al doilea, care, deşi tematic, implicând dispariţia a câtorva mii de clopoţei de Crăciun care urmau să împodobească un întreg parc, poate fi citit în orice anotimp; mai mult decât un aer de sărbătoare pe care îl respiră cel de-al doilea volum, mie mi s-a părut că aici primează autenticitatea, familiaritatea şi grija extraordinară a autoarei la fiecare detaliu şi mai ales la modul în care construieşte personaje secundare nemaipomenit de caraghioase şi de pline de persoanlitate.

Deşi plasate într-o atmosferă cât se poate de reală, “cazurile” Anei Rotea mi-au adus aminte, cum pomeneam mai sus, de seria Aripi şi Co. Deşi aceasta îşi duce veacul în lumea zânelor, a pisicilor vorbitoare şi a căpcăunilor, ambele serii de aventuri detectivistice au parte de suspans, de umor, de imaginaţie şi inteligenţă, de naturaleţe şi mai ales de un curs cumva ascendent: pare-se că următoarea carte nu are cum să dezamăgească, autoarele au înţeles cum stau lucrurile în lumea copiilor, a detectivilor şi a adulţilor care le scriu poveştile, de acum nu trebuie decât să le lăsăm să îşi facă treaba şi să ne bucurăm de cărţile lor.

De ce 5 stele (pentru fiecare volum): Pentru că la un loc avem o serie de nota 10, bineînţeles.

Angry Birds #1 – Cine se aseamănă + Prieteni adevărați de Paul Tobin

Angry Birds #1 – Cine se aseamănă + Prieteni adevărați de Paul Tobin

Nota mea:  4 din 5 stele 

N-am văzut filmul, habar nu am dacă se bazează sau nu pe film și nici că mă interesează mai puțin. Lui Vlăduț îi plac păsările crizate foarte mult. Nu știe să joace jocul încă, și mă pune pe mine să dărâm construcțiile porcilor și se distrează la culme. 

Banda am citit-o – cum altfel? – împreună. I-a plăcut foarte mult. S-a distrat cât a priceput, mi-a explicat anumite cadre care i-au părut interesante și l-am văzut nu o dată cum se uita singur pe carte. Acum este într-o perioadă în care este fascinat de dinozauri, iar păsările nevricoase au căzut în uitare. Cert este că la momentul în care le-am adus acasă au prezentat interes, de aici și nota ridicată pe care am acordat-o pe goodreads.

Personal m-am distrat că Angry Birds. Banda este una foarte ușurică, simpatică, desenele sunt drăguțe, însă este evident că nu eu sunt ținta acestei benzi de aici și relaxarea cu care am citit-o. 

Nu știu, sincer, cui să o recomand. Nici nu știu dacă cunosc pe cineva căruia să o pot recomanda. Poate doar lui Stelian, un împătimit de benzi desenate ca și mine care are și el un copil mic, o fetiță, alături de care poate că s-ar putea distra. 

Dacă ai un puști sau o puștoaică alături de care să citești ceva amuzant, atunci Angry Birds e alegerea perfectă.

De ce 4 stele: pentru că i-a plăcut lui Vlad și pe mine m-a amuzat.

Prezentarea editurii:

O nouă întâlnire cu cârdul nostru preferat!

Insula Păsărilor este perfectă. Aici nu se întâmplă decât lucruri bune. Dar Red, Chuck, Bombă, Stela și Matilda dau mereu de bucluc.

Fiți gata să porniți într-o nouă aventură și să vă lăsați încântați! 

Micuțul Nicolas în vacanță de René Goscinny, Jean-Jacques Sempé

Micuțul Nicolas în vacanță de René Goscinny, Jean-Jacques Sempé

Nota mea: 5 din 5 stele

V-am mai povesti despre aventurile lui Nicolas: Micuțul Nicolas în recreație și Micuțul Nicolas.

Este destul de evident faptul că micuțul erou al lui Sempé și Goscinny îmi este foarte drag și că îi aștept aventurile cu aceeași nerăbdare cu care așteptam vacanța mare pe când eram și eu de-o seamă cu el.

Așa cum spune și titlul volumului, Nicolas pleacă în vacanță. De două ori. Prima dată cu părinții unde are parte de câteva zile cu ploi zdravene și alături de alți puști își face de cap prin hotel; unde tatăl lui Nicolas se apucă să sape găuri pe plajă și dă de bucluc; unde căpitanul care trebuia să-i ducă pe Insula Talazurilor unde a fost închis faimosul Om cu Masca de Fier mai că-și dă duhul întrucât i se face rău datorită discuțiilor pe care le are tatăl lui Nicolas cu un alt domn despre tot felul de mâncăruri.

În a doua vacanță Nicolas pleacă singur! Spre entuziasmul lui și spre – culmea! – nefericirea părinților care nu se așteptau ca puștiul să fie atât de fericit că pleacă fără ei. Nicolas se distrează de minune și are parte de tot felul de aventuri care-i vor da ocazia de a o impresiona pe Maria-Edwina care, totuși, cumva nu-l crede pe Nicolas și îi și trântește vestea că a cunoscut un oarecare Ionuț în vacanță, Ionuț despre care Nicolas decretează: Ca să nu mai zic că Ionuțul ăsta al ei e tâmpit și urât! 

Nu cred că există persoană care să nu râdă la aventurile lui Nicolas. Indiferent de vârstă. Pe lângă carisma evidentă, puștiul zurbagiu este o inepuizabilă sursă de glume și situații amuzante care mai de care mai suprinzătoare. Alături de o gașcă de neastâmpărați precum el, distracția cititorului este garantată, chit că acesta are șapte, douăzeci sau cincizeci de ani. 

Desenele sunt frumoase și ilare așa cum ne-am obișnuit și în celelalte volume, ajutând poveștile să fie și mai haioase.

V-am făcut câteva poze ca să vă vorbească cât se poate de direct și autorii cărții despre care tocmai v-am spus câteva vorbe. 🙂

De ce 5 stele: pentru că e fabulos! 

Această prezentare necesită JavaScript.

Prezentarea editurii:

Când vine vara e grozav de tot, pentru că e perioada vacanțelor. Și, pentru că e anul în care tatăl lui Nicolas decide că-și vor petrece vacanța în sudul Franței, mama face rezervare la un hotel din Bretania. N-are nimic dacă plouă, pentru că domnul Lanternoiu se oferă să-i distreze pe toți copiii cazați acolo.

Când Nicolas pleacă în tabără fără părinți e încă și mai grozav. N-are nimic că tatăl uită să-i dea și bagajul la urcarea în tren. În Tabăra de Azur își face o mulțime de prieteni noi: Gualberto – căruia îi place să doarmă, Paulică – el vrea mereu acasă la mama și la tata, și mulți alții. Fac baie în mare, merg în drumeții și la pescuit. Ce mai, e bine de tot!