Iadul dezlănțuit de Max Hastings

Iadul dezlănțuit de Max Hastings

Nota mea: 4 din 5 stele

Monstruos volumul lui Hastings, fost corespondent al BBC și redactor-șef la The Daily Thelegraph. Aproape 900 de pagini are lucrarea pe care Hastings a dedicat-o celui de-al doilea război mondial culegând din jurnalele, scrisorile și declarațiile oamenilor care au trăit conflagrația care a cuprins aproape întreg mapamondul. Nu se citește deloc ușor și nici dintr-o singură suflare. Ai nevoie de moment de respiro, de pauze ca să poți să te apuci de următorul capitol, întrucât mărturiile pe care le adună Hastings sunt zguduitoare și transportă cititorul direct în tranșee, la bordul avioanelor de luptă sau a bombardierelor, în pântecul submarinelor sau al tancurilor, printre ruinele marelor orașe ale lumii, în smârcuri bântuite de țânțari sau câmpii în care până și Moartea e înghețată.

Hastings își duce cititorul din Europa în Africa, din bătăliile aeriene și navale din Asia în stepele înghețate din Rusia, de fiecare dată oferind celor care și-au scris gândurile ocazia de a fi auziți de milioane de oameni la zeci de ani de la războiul care a curmat 60 de milioane de vieți.

Personal nu mi-au plăcut niciodată cărțile care redau luptele navale sau aeriene deoarece mi s-au părut întotdeauna plictisitoare. Hastings are zeci de pagini dedicate acestor confruntări, însă a reușit să nu mă plictisească în ciuda detaliilor cu privire la tipul de armament, echipament și mașinării utilizate, a planurilor gândite și a rezultatului practic, motivul fiind acela că soldații sau civilii care era prinși în aceste lupte se fac auziți. Senzația constantă este că ești acolo, că auzi, că vezi, că simți. În Iadul dezlănțuit războiul, ca în nici o altă carte de istorie despre război, ororile acestuia se simt aievea. Nu sunt cifre și relatări seci, ci oameni care suferă, care trăiesc, care mor, care speră, care cred, care au existat, care sunt mai mult decât o înșiruire de nume și o serie de cifre trecute sec negru pe alb.

Dincolo de efortul deloc de neglijat al lui Hastings de a strânge atâtea sute de mărturii, din punctul de vedere al unei lucrări de istorie, cartea acestuia lasă de dorit. Lasă deoparte momente importante din conflict (Monte Cassino, anexarea Sudetenland etc.), iar unele observații sunt de-a dreptul ilare (Hitler ar fi împușcat-o pe Eva Braun după care s-a sinucis). Aceste aspecte m-au făcut să mă îndoiesc de natura științifică a cărții lui Hastings, iar multe dintre evenimentele pe care acesta le descrie ajungând să pară necredibile. Nu știu înțeleg motivele din spatele acestor invenții ale lui Hastings însă cert este că taie din calitatea tomului de a fi unul acurat informațional.

Dincolo de asta, la fel cum observa și un alt cititor pe goodreads, nu am înțeles de ce Hastings a simțit nevoia printre scrisori și jurnale să strecoare fragmente din Suita franceză și Viață și destin. Până la urmă, cele două titluri menționate sunt ficțiune, chiar dacă scrisă de contemporani cu războiul, tot ficțiune rămâne. La fel de ușor putea să citeze din Sven Hassel și Norman Mailer, Cei goi și cei morți fiind un excelent roman de război.

Dincolo de aceste neajunsuri, volumul lui Hastings este unul care merită citit, dar citit cu atenție deoarece derapajele autorului sunt destul de dese și deranjante, iar evenimentele pe care le revocă necesită verificare prin surse științifice. 

Mi-a plăcut foarte mult cum a ridicat în slăvi armata britanică pe care o consideră una anti-beligerantă în condițiile în care soldații imperiului britanic a participat la nenumărate masacre și teatre de război fără menajamente până la momentul celui de-al doilea război mondial.

De ce 4 stele: 

Nota nu este neapărat pentru Hastings cât pentru toți cei care se regăsesc cu amintirile lor în paginile cărții care poartă semnătura lui Max Hastings.

Descrierea editurii:

„Aceasta este, înainte de toate, o carte despre experienţa umană”, avertizează Max Hastings în introducerea impunătoarei sale lucrări dedicate celui de-al Doilea Război Mondial. Este descrisă mai ales experiența a milioane de indivizi, soldați din prima linie sau civili, mânați de nevoia de a supraviețui într-o lume devastată de violență și groază. Apelând la numeroase mărturii ale contemporanilor, elemente ale unui enorm scenariu, autorul reconstituie teatrul „iadului” care a cuprins întreaga planetă începând cu invazia Poloniei și până în momentul lansării bombelor atomice asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki. Cititorului i se oferă o amplă imagine din punct de vedere geografic, fiind tratate inclusiv evenimente adeseori neglijate, precum cele petrecute în zonele de război din China și India. În cele din urmă, pe lângă faptul că încearcă să răspundă la întrebarea „cum a fost al Doilea Război Mondial?”, istoricul britanic ne propune să cugetăm la alte chestiuni importante din punct de vedere istoric, cum ar fi: ce strategii, ce fronturi, ce divizii, ce organizații de rezistență au determinat rezultatul istoric al conflictului? Ce influență reală au exercitat SUA și Marea Britanie asupra evenimentelor? Cui se cuvine să-i atribuim meritul de a-l fi înfrânt pe Hitler și nazismul?