Daredevil Neînfricatul de Frank Miller și John Romita jr.


Daredevil Neînfricatul de Frank Miller și John Romita jr. (ilustrații)
Nota mea: 5 of 5 stars

Seria de benzi desenate scoase de cei de la Lex Comics se întregește cu Daredevil și nu cu orice volum Daredevil, ci chiar cu cel care a ajuns să fie catalogat de Miller drept Biblia Daredevil, volum care se poate compara ca importanță cu privire la începutul istoriei unui personaj cu volumul Batman: Year One.

În Hell′s Kitchen din Manhattan un puști pe nume Matt își duce traiul alături de tatăl său, boxer profesionist. Viața celor doi este dificilă, mai ales de când tatăl său a început să aibă probleme cu lumea interlopă care l-a transformat într-un bătăuș recuperator. Un accident nefericit îl lasă pe Matt fără vedere și astfel îl cunoaște pe Stick care-l ia sub aripa sa protectoare și-l antrenează pentru a-l ajuta să-și ascută simțurile, transformându-l într-un adevărat luptător. Relațiile tatălui lui Matt îi aduc acestuia moartea când refuză să piardă un meci, iar Matt decide să se răzbune, acesta fiind primul pas în direcția eroului mascat care va fi Daredevil.

Mi-a plăcut foarte mult banda în primul rând datorită ilustrației old-school pe care a abordat-o Romita jr.

Desenatorul chiar declara la un moment dat că cea mai bună lucrare a sa este Daredevil Neînfricatul atât datorită calității scenariului cât și aportului propriu cu privire la desene. 

Când Miller vrea să creeze o poveste extraordinară poate să o facă, dovadă stând chiar volumul de față. Nu doar că reușește să creeze un personaj credibil, dar dramele din spatele dorinței lui Matt de a deveni un luptător al dreptății sunt cât se poate de bine ancorate în realitate. Bineînțeles că Miller strecoară în povestea lui Matt anumite aspecte sociale care țin de problemele cu care americanii de rând se confruntau în perioada anilor 1980, cartierul rău famat din Manhattan fiind spațiul perfect pentru nașterea unui supererou precum Daredevil. Evoluția lui Matt în Daredevil este naturală, Miller nu exagerează nicăieri dezvoltarea acestuia, lăsând impresia că lucrurile vin de la sine, nu transmite nicăieri că Matt visează la o astfel de carieră, ba dimpotrivă, după răzbunarea morții tatălui său, Matt decide să devină avocat, întoarcerea în Hell′s Kitchen trezind în acesta instinctele de apărare a oamenilor din cartierul său, instincte care-i spun că statutul de luptător cu mască poate să fie mai util acestora decât poziția de avocat în costum. Spre deosebire de multe alte personaje, Daredevil nu ajunge un vigilante datorită setii aprige de răzbunare. Daredevil este Daredevil datorită nevoii oamenilor de a se simți protejați, nevoii de a avea un exemplu aproape de ei, nevoii de dreptate care trebuie să se facă în momentul în care legea și instituțiile statului se feresc să intervină datorită cartierelor rău famate care nu prezintă interes politic.

Volumul tradus de cei de la Lex Comics este cu adevărat un eveniment care merită să fie păstrat în biblioteca oricărui fan de benzi desenate, indiferent de-i acontat de DC sau Vertigo sau alte companii din industrie. Pe lângă povestea desenată, volumul oferă cititorului și o serie de schițe din interiorul benzii și variante de coperți, povestea colaborării lui Romita jr. cu Frank Miller la crearea poveștii, precum și scenariul în original cu adnotările de mână făcute pe marginea textului bătut la mașină. 

De ce 5 stele: este o notă combinată care merge atât către scenarist și desenator cât și către Lex Comics, cei care au făcut efortul de a traduce și organiza acest volum în limba română.

Volumul se poate comanda aici: lexshop.ro

Prezentarea editurii:

Un copil zglobiu ca toți copiii, Matt face parte dintre aceia care cred în bine și care, poate de aceea, sunt ținta predilectă a celor care se cred stăpânii lumii. Un accident cumplit, căruia îi cade victimă pe când încearcă să salveze viața unui bătrân, îl răpește definitiv vederea. În loc ca acest lucru să îl înfrângă, Matt descoperă în sine o putere ce depășește orice așteptare. Voința și inteligența sa ieșite din comun îl ajută să profite de pe urma acuității supranaturale a simțurilor rămase pentru a face ca lumea să devină un loc mai bun și mai sigur. Misiunea nu e deloc ușoară, căci piedici sunt la tot pasul. Însă primul lucru pe care îl învață un orb este cum să nu se împiedice. Iar Matt nu e un orb ca toți ceilalți.

Frank Miller este cunoscut pentru poveștile întunecate pe care le-a scris și desenat în titluri aflate și astăzi printre preferințele multor cititori de benzi desenate. Titluri publicate din nou și din nou, printre ele numărându-se Batman: The Dark Knight Returns (1986), Sin City (1991) sau 300 (1998). Însă poate cele mai notabile povești ale sale îl au centrul acțiunii pe Daredevil, doar unul din eroii creați de Stan Lee dar dezvoltat de Miller. El este de asemenea și creatorul personajului Elektra.

Talentul de ilustrator al americanului John Romita Jr (abreviat în domeniu JRJR) se mai regăsește și în benzile desenate Kick-Ass.

Cele cinci volume care alcătuiesc albumul de față au apărut în perioada octombrie 1993 –  februarie 1994 și au cunoscut un succes răsunător.

Ai urmărit deja cele două sezoane ale serialului de pe Netflix? Acest album se va dovedi a fi o lectură savuroasă pentru tine, iar dacă nu ai văzut încă serialul cu siguranță banda desenată te va convinge că nu este vorba deloc de o poveste banală cu supereroi ruptă de realismul sângeros al lumii crimelor, ci chiar pe dos.

8pt: Exilul de Rafael Albuquerque, Mike Johnson


 

8pt: Exilul de Rafael Albuquerque, Mike Johnson

My rating:  5 of 5 stars 

Un crononaut, Joshua, se trezește singur într-o dimensiune deloc ospitalieră denumită Meld. Fără memorie și fără echipa care l-a trimis acolo, Joshua este pe cont propriu și trebuie să-și dea seama ce caută în Meld. O voce necunoscută îl direcționează și află încetul cu încetul că misiunea lui este asasinarea Suliței, un lider care se pare că pune în pericol dimensiunea din care Joshua a venit. Însă misiunea lui Joshua este mult mai complexă de atât, deoarece mai întâi trebuie să rămână în viață și să afle unde este ținta sa și cine este Sulița.

În primul rând, vă rog să nu citiți nici prezentarea standard a benzii desenate de față de pe orice site de vânzare o găsiți pentru că nu o să vă atragă atenția și o să pierdeți una dintre cele mai faine traduceri care s-au făcut în ultimul timp. Nu doar că nu spune nimic despre bandă, dar mai și vorbește despre o serie de autori care nu prea au cum să fie cunoscuți de publicul românesc pentru că nimeni nu le importă benzile! Cu alte cuvinte, dacă dai jos ilegal sau îți cumperi din afară benzile lui Albuquerque și Johnson, deja ai și Ei8ht pentru că e bandă foarte faină! Altfel, habar nu ai de autori, iar niște căutări pe net nu te prea pot lămuri cu privire la cine sunt aceștia.

Pe bune acum, nu scrii un articolaș pe un blog, așa cum fac eu, și nu te adresezi unui public foarte mic, așa cum fac tot eu, ci ai acces la ditamai distribuția în magazine unde oricine îți poate cumpăra produsul, dar tu nu vrei să-l vinzi, pentru că prezentarea nu face pe nimeni curios de el! Personal am recomandat 8pt-ul prietenilor care au început să cumpere benzi desenate de când au început să fie traduse, pentru că nu le-a atras și nu le-a spus absolut nimic prezentarea volumului! Și uite așa o bandă foarte faină poate să nu prindă la public și să pierzi o grămadă de bani! E atât de simplu.

Din păcate cei de la EAT Comics nu știu să-și prezinte absolut deloc această traducere. Din păcate nici seriile Predator și Alien pe care le scot nu sunt organizate astfel încât să le aducă mai mulți bani.Pe bune, trebuie să aștept trei luni ca să citesc numărul 2 din Prometheus? Păi? În fine, nu despre asta vreau să vă vorbesc în acest articol, ci despre cât de faină este banda desenată tradusă de EAT Comics: 8pt.

În primul rând povestea este bestială! Nu doar că te ține cu sufletul la gură dar personajele și punctele cheie din narațiune te fac să-ți dai palme peste frunte și să rostești: Oau, ce tare, nu mă așteptam la asta! E ca și cum ai citi un thriller sci-fi de calitate! Fără nici un pic de exagere, cred că această serie ar avea mult mai mult succes, dacă ar fi ecranizată, chiar mai mult decât Mad Max-ul cu care este comparată. 

Da, este o bandă desenată care poate să prindă, și bag mâna-n foc că o să o facă, la absolut orice cititor de science-fiction pentru că este o poveste SF foarte interesantă și fain gândită. 

Grafica este superbă! Desenele și modul așezare a panourilor îți taie răsuflarea! Citești și te uiți la imagini și te trezește că stai pierdut minute în șir reluând panourile cu un zâmbet satisfăcut. Da, asta înseamnă entertainment de calitate! Asta înseamnă o bandă desenată main-stream care să te surprindă, să-ți placă și să te facă să vrei mai mult. Cu astfel de benzi se poate educa publicul și atrage către gen. Pur și simplu nu văd de ce cititorii obișnuiți să citească doar proză sau publicul care vizionează filme nu ar citi o astfel de povestioară care te ține într-un suspans teribil și constant, totul frumos organizat și prezentat într-o execuție grafică de excepție.

De ce 5 stele: pentru că este o bandă desenată spectaculoasă, un adevărat ambasador al genului.

Serie de autor Neil Gaiman: 3 benzi desenate care ar putea mai mult


Eternals de Neil Gaiman
My rating: 2 of 5 stars

O formă de viață extratestră, Celeștii, a creat pe Pământ trei specii: oamenii, Eternii și Devianții. Oamenii e clar cine sunt, Eternii care sunt un fel de super eroi și Devianții care fac tot posibilul să distrugă echilibrul de pe Pământ. Celeștii mai vin pe planeta noastră ca să-și mai spună câte o părere despre cum merg lucrurile și eventual să mai tragă câte o palmă imensă de robot (că-s roboți) celor care nu se comportă cum trebuie.

Povestea se anunța foarte faină însă se duce de râpă la sfârșit când Gaiman se apucă să arate că Eternii sunt de fapt eroii Marvel care mai că o pun de un fel de Civil Wars. Parcă nelegată, nefinisată, negândită, povestea din Eternals se pierde undeva pe la mijloc și te lasă total indiferent la concluzia pe care Gaiman o anunță cu un patos aproape religios.

Grafic stăm ok.  John Romita Jr. e în stilul Marvel în care scenele de acțiune sunt atât de colorate și cu atât de multe detalii încât nu prea mai stai să te uiți la panouri ci dai repede pagina ca să vezi ce se întâmplă mai departe.

Putea să fie mai fain? Categoric da! Bineînțeles că se putea! Dacă Gaiman chiar își dorea să facă o poveste foarte faină, ar fi putut. Din punctul meu de vedere Gaiman a cochetat cu ideea de a crea un altfel de Watchmen și eșuează lamentabil când realizează cât este de lucru ca să creezi așa ceva.

De ce 2 stele: pentru că insuficient dezvoltat, plin de clișee și cu o poveste care scârțâie rău de tot datorită faptului că este tratată superficial.

Harlequin Valentine de Neil Gaiman
My rating: 2 of 5 stars

Povestea Arlechinului repovestită într-o cheie modernă de Neil Gaiman.

Plictisitooooooooor volum! Groaznic! Grafica e groaznică! Enervantă, deranjantă, te pune în imposibilitatea de a urmări povestea! 

John Bolton poate că are fanii săi dar eu clar nu mă număr printre ei! 

Ideea lui Gaiman e drăguță, chiar simpatică, însă punerea în scenă poate alunga cititorii și poate distruge întreaga poveste. O și face, de altfel. 

Degeaba iei o poveste clasică, plină de potențial precum cea a Arlechinului, bagi o răsturnare de situație interesantă și dai de pământ cu ea din cauza unei grafici nefericite și al unui scenariu scheletic care ajunge scheletic datorită alegerii de tristă amintire a unui artist de genul lui Bolton.

De ce 2 stele: pentru că ideea lui Gaiman e faină. Altfel ar fi primit doar 1 stea.

Only the End of the World Again de Neil Gaiman
My rating: 3 of 5 stars

Lawrence Talbot locuiește în Insmouth și suferă de licantropie. Istoria plină de magie și diavolesc care împresoară orășelul îl aduc în preajma unor evenimente supranaturale în care va juca rolul principal.

Ah, cât de bine și interesant începe povestea lui Talbot pentru ca, ulterior, să se prăbușească vertiginos. Ceea ce se anunța o poveste magică cu influențe filosofice marca Lovecraft se duce naibii datorită unor intepretări facile marca Gaiman. Povestea chiar are potențial, probabil că dacă ar fi doar o proză scurtă, ar fi de un impact memorabil, așa însă pică în categoria cărților care se citesc și se uită aproape instantaneu.

Grafica mi-a plăcut foarte mult. Grotescul imaginilor se potrivește perfect cu narațiunea însă nu poate salva povestea.  P. Craig Russell îi bun, îi foarte bun și știe cum să se adapteze la istorioarele care i se propun pentru a le desena. Din păcate nu are cum să facă mai mult decât a făcut deja.

De ce 3 stele: în primul rând datorită primelor 20 de pagini și datorită graficii. Ideea este bună, mult potențial lăsat de izbeliște din nu pot să înțeleg ce motiv. Cică Troy Nixey îi bun, nu mă îndoiesc, însă nu cred că această colaborare îi face cinste. De altfel, din câte știu eu, nici nu a mai colaborat cu Gaiman. Nu mă miră…

Serie de autor Neil Gaiman: Batman: Whatever Happened to the Caped Crusader? și The Last Temptation


Batman: Whatever Happened to the Caped Crusader? de Neil Gaiman
My rating: 5 of 5 stars

Batman mort? Batman chiar mort? Da… Catwoman, Joker, Pinguinul și alții stau lângă sicriul său, la priveghi, și-și povestesc cum l-au cunoscut pe Batman, prin ce aventuri au trecut cu el și cum au relaționat cu Omul Liliac. Multe povești surprinzătoare cu intrigi șocante și răsturnări de situații neașteptate.

Gaiman are unele povești fabuloase. Whatever Happened to the Cape Crusader? este una dintre ele! Pe măsură ce citeam volumul îmi scăpau exclamații de surpriză și dădeam fuga la Elena ca să-i spun cum evoluează narațiunea. Ascultă-mă ce-ți spun, rar ți-a fost dat să citești o astfel de interpretare a psihicului din spatele măștii de liliac și a relației dintre acesta cu orașul Gotham și răufăcătorii din el. Extraordinară intepretare!

Pe lângă povestea care te ține cu sufletul la gură, avem parte și de o grafică excelentă care vine în ajutorul scenariului și amplifică tensiunea care crește pagină cu pagină.

Andy Kubert, Matt Wagner, Simon Bisley, Bernie Mireault , Mark Buckingham își dau în petec și-și fac de cap în acest volum, sigur atrași și de imaginația lui Gaiman, ceea ce nu poate decât să bucure cititorul. 

Este adevărat că povestea mi s-a părut mult, mult prea scurtă – eterna problemă la Gaiman – și că se putea dezvolta și complica mult mai mult având în vedere perspectivele pe care le-a deschis. Din păcate Gaiman decide să fie foarte tranșant și să reducă foarte mult intepretările care se cer pe măsură ce narațiunea evoluează.

De ce 5 stele: pentru că este o perspectivă extrem de interesantă și fascinantă, foarte fain ilustrată!

The Last Temptation de Neil Gaiman
My rating: 3 of 5 stars

Lui Steven îi este frică. De povești cu fantome, de faptul că o să devină adult, de absolut tot… Până când îl întâlnește pe Showman și primește un bilet la spectacolul horror pe care acesta îl găzduiește, spectacol pregătit special pentru Steven deoarece misteriosul Showman are o ofertă extrem de tentantă pentru fricoșii precum Steven…

Povestea simpatică dar multe prea moralistă ca să fie pe placul meu. Plus că se pierde mesajul datorită faptului că Showman-ul Alice Cooper trebuie să fie prezent într-un mod cât mai apetisant și atrăgător pentru public. 

Ok, perfect de acord, ca să-ți poți trăi cu adevărat viața trebuie să-ți înfrângi fricile. Faptul că nu știi dacă ce i se întâmplă lui Steven este real sau doar în capul său te face să te implici în poveste, însă modul în care decurge scenariul și deznodământul te îndepărtează de mesajul pe care Gaiman vrea să-l transmită pentru că ajunge mult prea pueril. 

Michael Zulli își face foarte bine treaba. Din punct de vedere grafic, volumul este o încântare (seria a apărut în 1997) și de multe ori este peste scenariu. 

Nu-i una dintre cele mai bune benzi desenate ale lui Gaiman dar nici cea mai proastă. Este acceptabilă mai ales că a fost gândită ca o bandă desenată comercială.

De ce 3 stele: pentru că ajunge să fie plictisitoare și banală, grafica fiind singurul element care salvează volumul.

 

Fax from Sarajevo de Joe Kubert


Fax from Sarajevo de Joe Kubert

Notă: 5 din 5 stele

În 1945 s-a spus Niciodată să nu se mai repete. În 1992 însă istoria părea că se repetă. O metropolă europeană era supusă unui asediu crud în care civili erau înfometați și-și pierdeau viața în propriile case. Ervin Rustemagic este un om de afaceri care-l cunoștea pe Joe Kubert și cu care schimba faxuri în vederea eliberării familie sale din orașul asediat de focuri de artilerie violente.

Joe Kubert strânge schimbul de faxuri în volumul de față și reconstruiește grafic povestea dramatică a lui Rustemagic inserând și pozele făcute de un tânăr fotograf Karim Zaimović care și-a pierdut viața în explozia unei grenade, reușind să propună cititorului o narațiune vizuală fabuloasă care-ți va ridica părul pe ceafă.

Din punct de vedere grafic Kubert impresionează și sensibilizează cititorul, transportând-ul în haosul care a fost în Sarajevo-ul bombardat de Radovan Karadzic și generalul Ratko Mladic care, pe lângă asediul de la Sarajevo, are trecut în palmares și masacrul de la Srebenica. Volumul se citește greu, se digeră greu deoarece se cere analizat în profunzime. Rustemagic a fost unul dintre cei prinși în asediu care aveau resurse să poată scăpa, un om care avea cunoștințe și relații care-i puteau salva familia de la moarte și care a întâmpinat foarte multe probleme până să reușească să scape. A fost chiar la un pas de a fi împușcat împreună cu întreaga familie în una din tentativele sale de a evadare din Sarajevo. Din fericire banii și cunoștințele l-au salvat. Câte familii, însă, fără banii și influența lui Rustemagic au murit? Câte familii au trăit teroarea pe care familia lui Rustemagic a resimțit-o și nu au avut nici măcar cea mai mică șansă de a spera măcar la viață sau la oportunitatea de a părăsi iadul din Sarajevo?

Da, povestea din Fax from Sarajevo este o poveste despre un om norocos, despre salvarea și despre speranța pe care oamenii care se bucură de o anumită condiție socială și financiară o pot nutri. Pe care doar ei o pot nutri. Nu este vorba despre oameni banali. Oamenii simpli mor pe străzile din Sarajevo. Oamenii banali caută cadavre printre dărâmături ca să-și reîntregească familia pentru o scurtă perioadă de timp. 

Hotărârea lui Rustemagic de a evada este vecină cu nebunia. Drumurile pe care le face cu mașina ascuns de tirurile armatei sârbe doar de benzi desenate și trecând în viteză prin spatele unei baricade formate din mașini par rupte din filmele post-apocaliptice. După cum chiar el spunea, Mad Max a devenit realitatea în Sarajevo. Observațiile și gândurile lui Rustemagic ar putea să fie la loc de cinste în scenariile peliculelor de gen, șocul apare în mintea cititorului datorită faptului că Rustemagic trăiește o realitate, nicidecum o fantezie. Nu este un film de acțiune, nu este o poveste SF despre sfârșitul lumii. Este lupta adevărată a unui om pentru supraviețuirea familiei sale.

Aproape 14 000 de oameni și-au pierdut viața în asediul care a durat 4 ani. Aproximativ 5 500 de civili au murit. Înainte de asediu, Sarajevo era locuit de jumătate de milion de suflete. 

Studiile istorice ne pot lămuri cu privire la motivele asediului, ne pot da cifre cu privire la morți, răniți, clădiri distruse, durata războiului etc. Însă aceleași studii nu reușesc să redea aproape deloc impactul acestui flagel asupra populației civile așa cum reușește să o facă Kubert în volumul de față.

Kubert (un desenator care a colaborat cu Marvel și DC Comics fiind recunoscut de fani mai ales datorită seriei Tarzan sau Hawkman sau a colaborării sale cu Stan Lee) devine vocea unei generații care a suferit și murit la sfârșit de secol XX după ce Europa a trecut printr-un război care a anulat demnitatea umană. Nu cred că este adecvat să se compare volumul lui Kubert cu Maus-ul lui Spiegelman deoarece cartea lui Kubert pare mai degrabă să fie un reportaj de război cu puternice implicații artistice. Kubert nu încearcă să sensibilizeze, ci doar să redea cu maximum de onestitate Iadul care se credea stins pentru totdeauna în 1945.

Categoric Fax from Sarajevo face parte din cele 100 de benzi desenate pe care trebuie să le citești într-o viață.

De ce 5 stele: deoarece este o filă de istorie scrisă și desenată despre oameni obișnuiți pentru oameni obișnuiți, pentru oamenii de azi și de mâine, o poveste care are  unic rol de a e convinge că astfel de momente nu mai trebuie să se repete în istorie. 

Deadpool omoară Universul Marvel de Cullen Bunn și Dalibor Talajic


Deadpool omoară Universul Marvel de Cullen Bunn și Dalibor Talajic

My rating:  3 of 5 stars 

Mi-s fan Deadpool. Deadpool este în top 5 eroi de bandă desenată alături de Batman, The Punisher, Lucky Luke și Spawn.

Am așteptat cu nerădbare volumul tradus în limba română, cum altfet, că doar în sfârșit pot să-mi fac și eu o bibliotecă de bandă desenată tradusă. Însă am fost dezamăgit. Crunt.

Deadpool din seria Deadpool este un netot psihopat, dar teribil de amuzant. La fel este și în jocul care i s-a dedicat și pe care l-am savurat pe consolă. Însă Deadpool-ul lui Bunn și Talajic aduce mai mult cu o petardă fâsâită care-ți strică tot cheful de scandal și distracție în seara de Anul Nou indiferent de cât de băut ești.

Bunn nu are povești foarte faine la activ, cică Deadpool Kills Deadpool totuși este destul de bună, mai puțin seria The Sixth Gun, serie pe care o citesc cu plăcere. Însă la volumul de față povestea este atât de siropoasă și plicticoasă și fără nerv și fără adrenalină și fără umor încât zici că Deadpool a pus gând rău inclusiv cititorului, nu doar Universului Marvel.

20151227_124300

Pe lângă faptul că toată lumea știe că Deadpool e psihopat, nu se explică de ce, totuși, Deadpool o ia aiurea pe câmpii. Există, este adevărat, o oarecare încercare care cică ar trebui să explice de ce turbează mortăciunea cu mască însă nu este suficientă ca să fie și credibilă sau să ajute povestea.

Scenele de luptă sunt anoste și scurte! Foarte scurte! Enervant de scurte! Din punct de vedere vizual Talajic nu impresionează, deși coperțile sunt destul de faine și singurele panouri memorabile, de altfel, desenatorul a lăsat impresia că nu tratează cu seriozitate povestea, simplificând-o la nivel vizual nepermis de mult.

20151227_124211

Singurul panou care mi-a plăcut este mai jos:

20151227_141248

În rest, nu prea m-a dat pe spate, așa cum am mai spus.

Glume slabe care mai bine lipseau, o poveste dezlânată care pune prea multă presiune pe personaj și-l lasă pe acesta ca prin simpla prezență să susțină o istorioară superficială, lupte scurte și dialoguri mult prea simple fac din volumul Deadpool Omoară Universul Marvel o bandă desenată mediocră.

Singurul motiv pentru care am dat 3 stele în loc 2 pe goodreads a fost strict faptul că-mi place foarte tare personajul, deși Deadpool-ul lui Bunn nu este Deadpool care-mi place mie. 

Deși am fost destul de critic, recomand volumașul pentru că merită să poposească în biblioteca oricărui împătimit de bandă desenată care este în căutarea unui nou erou favorit. Până la urmă este o oarecare distracție pe care Bunn și Talajic o oferă și care se poate savura la o cafea într-o dimineață în care nu ai chef să citești presa.

De ce 3 stele: pentru că tot greul cade pe umerii personajului, scenaristul preferând să țeasă o poveste slăbuță și fără urmă de umor. Deadpool are toate atuurile pentru a fi un scenarist bun, însă nu este unul pentru că se pricepe mai bine la a fi psihopat. Nici nu mă miră că s-a dus glonț la cei care au făcut volumul pentru a-i ușura de căpățână după ce a văzut ce au făcut aceștia. Nu-l condamn. Același lucru aș fi făcut și eu în locul lui.

 

Testamentul Mariei – femeia de gheata care a nascut istoria


Testamentul Mariei
Testamentul Mariei by Colm Tóibín
My rating: 4 of 5 stars

Inițial i-am dat 3. După ce am rumegat mai bine ce am citit, mi-am dat seama că este mai mult decât o carte doar bunicică.

De ce te-ar atrage o astfel de carte? Sincer, nu știu. Poate că, dacă nu eram cu Maestrul și Margareta pe rol, nu m-aș fi apropiat de Testamentul Mariei. Pur și simplu m-a atras. Și mă bucur nespus.

Maria lui Colm Toibin este o Marie pe care eu nu am mai întâlnit-o în alte proze. Maria lui Toibin nu este acea Über Frau, Preafericita, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, sec poleită cu aurul atât de adorat de preoți, cu acei ochi ficși și plângăreți cu care te fixează din icoane, cu acea serenitate mitică cu care ascultă rugile credincioșilor. Maria este exact așa cum mi-am închipuit-o eu. O femeie, mamă în primul rând, cu sufletul rupt de genunchiul unui fiu care se intitulează Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu de care Maria pare că se îndoiește și pe care nu-l recunoaște.

Obiceiurile Mariei nu s-au schimbat de când fiul ei a ajuns agitator și
făcător de minuni, uzurpator al legilor bisericești și sociale ale
Ierusalimului. Merge în continuare la templul cel vechi. Se vede cu
aceiași oameni. Face aceleași lucruri pe care le făcea de obicei. Însă
lucrurile s-au schimbat, doar că Maria nu vrea să accepte noua ordine
locală, în curând mondială.

Maria nu crede că fiul ei este menit sau că trebuie să schimbe lumea. Nu crede și nu vrea ca acesta să facă asta. Nu o impresionează puterile lui la fel cum nu o impresionează nici gloata de netoți care-l urmăresc peste tot. Ba chiar îl admonestează, tăcut ce-i drept, pentru învierea lui Lazăr. Înviere care, deși l-a readus trupește la viață pe Lazăr, a eșuat în a-i aduce acestuia înapoi în lumina soarelui lumesc și sufletul.

Maria este speriată de ucenicii lui Iisus care o urmăresc și par că o agasează. Ea îi evită pe cât posibil, ba chiar îi și alungă din casă. Acest comportament nu a apărut de când i-a murit fiul. Discuțiile bărbaților din jurul fiului său i-au părut întotdeauna vorbe-n vânt și cu cât se aprindeau mai tare, cu atât Maria dorea să fie mai departe de ei. De rușine și frică. De rușinea vorbelor care se rosteau în casa ei. De frica a ceea ce aceste vorbe puteau să abată asupra capului fiului ei. Maria nu-și așteaptă fiul să moară pentru a-l înmormânta, pentru a-l ține în brațe pentru ultima oară, pentru a-l pregăti creștinește pentru coborârea în mormânt. Nu se îngrijește de cele trebuincioase acestui moment. Nici nu știe unde acesta este îngropat. Sau dacă va fi îngropat. Sau ce se va întâmpla cu acest corp lipsit de viață. Maria fuge pentru a-și salva viața, ce i-a mai rămas din ea, pentru că o dată cu moartea fiului care nu a vrut să o asculte și să rămână pruncul ei, o mare parte din sufletul Mariei a dispărut.

Ceea ce este fascinant la romanul lui Colm Toibin este că reușește, bărbat fiind, să creeze o femeie, o mamă foarte credibilă. Personajul pe care îl construiește are o oarecare maiestuozitate dată de lupta interiaoră cruntă pe care a dus-o de-a lungul vieții. Impresia este că Maria nu e pe moarte, ci pe cale să părăsească viața pe care fiul ei i-a trasat-o, nu o dată senzația pe care o ai e că ea este o biată muscă prinsă într-o pânză crudă, aspru și măiastru țesută de un indiferent și sălbatic țesător.

Toibin alege cu grijă vorbele Mariei, trările sale sunt foarte bine
păstrate și dozate, astfel încât reușește să construiască unul dintre
cele mai atrăgătoare și interesante personaje feminine pe care le-am
întâlnit eu vreodată.

Dacă mai scriu puțin, ajunge recenzia să fie mai lungă decât romanul, dar tocmai asta este extraordinar la acest micro-roman: complexitatea
psihicului femeii-mamă este atât de bine construită încât nu ai impresia că citești o cărțulie de 120 de pagini, ci o biografie monstruoasă întinsă pe zeci de ani.

Un roman scurt, intens, plăcut care a născut o eroină de neuitat pe care nu ai cum să nu o iubești, să nu trăiești alături de ea, să nu empatizezi cu ea și să nu o crezi reală. O Marie umană, cu frici și întrebări, cu emoții și dureri atât de veridice încât, culmea, oferă credibilitate chiar și fiului ei care, se spune, a fost chiar Fiul lui Dumnezeu.

View all my reviews