Serie de autor: Vremurile bune de altădată de Bohumil Hrabal


Vremurile bune de altădată de Bohumil Hrabal

Nota mea: 3 din 5 stele

De Hrabal te îndrăgostești o dată. Doar o dată. Şi rămâi pe veci îndrăgostit de el.

Vremurile bune de altădată este o culegere de povestiri în care se regăsesc personajele zurlii și mucalite cu aventuri când deocheate, când incredibile, dar de fiecare dată amuzante și inedite.

Iremediabil fascinat și înamorat de cehi și Cehia, Hrabal scrie cu o înduioșătoare sensibilitate despre oamenii din jurul său, despre poporul pe care uneori pare că-l detestă din pricina tarelor și a neroziilor care-i trec prin cap, însă cumva recunoaște că tocmai pentru aceste lucruri îl iubește și mai abitir.

Nu cunosc foarte multe despre Cehia dar citind scriitori precum Jachim Topol sau Mariusz Szczygiel, cel din urmă fiind un polonez îndrăgostit de cehi și Cehia, personajele lui Hrabal mi se arată într-o altă lumină. Cehii sunt, îndrăznesc să o spun, una dintre cele mai nații din Europa, iar personajele pe care Hrabal le expune în povestirile și romanele sale nu sunt altceva decât imaginea fidelă a ceea ce înseamnă să fii ceh. Cehii nu se supără ușor, sunt dispuși să facă multe compromisuri, le place să râdă pentru că râsul le este adeseori arma supremă cu care pot combate inclusiv moartea, sunt ferm convinși că sunt cel mai ateu popor de pe pământ, legătura lor cu biserica fiind una dintre cele mai ciudate de care am auzit vreodată. Cehul trăiește viața așa cum ar trebui să o trăiască oricine: ca pe un drum lung către un implacabil sfârșit, prin urmare nu-ți rămâne altceva de făcut decât să te bucuri de ea. Hrabal se bucură alături de compatrioții săi de ceea ce viața văzută din perspectiva unui ceh poate să ofere. Tragediile vor sfârși într-un acces aprig de râs deoarece altă variantă nu există.

La un moment dat Hrabal mi-a dat impresia unui gunoier al neamului cehesc întrucât ceea ce face autorul este să scormonească după tot felul de momente tragi-comice din viața unor oameni până la urmă banali, oameni pe care sigur i-am putea recunoaște printre vecinii de la bloc sau din cartier dacă i-am căuta cu tot dinadinsul.

Indiferent de e vorba despre un domn care se gândește serios la construirea epitafului care-i va sta scris pe piatra de mormânt, timp în care o admiră pofticios pe domnișoara care-i transcrie ideile; despre hangiul posesor a două pisici, ulterior abandonate, care este când cu capsa pusă și-și școate mușterii din local aproape-n șuturi, când  binedispus, iar toți mesenii se simt ca la ei acasă; despre un tânăr și o țigăncușă și a lor zburdalnică poveste de amor; despre bărbatul care cumpăra orice lucru care-i părea a avea preț de nimic; despre gurmandul devorator de salam pe care-l afuma în căcăstoarea din fundul curții, salam care niciodată nu se termina de afumat deoarece pe mâncău îl apuca pofta de salam și-l halea de fiecare dată uitând faptul că aștepta să se afume cum se cuvine; despre unchiul Adolf care ajunge într-un birt în care doi dentiști se ciondănesc și ajung să-și scoată dinții unul altuia, mai apoi și unchiului Adolf, unchi care ajunge la concluzia că e totuși bine că scandalagii nu erau jugănari.

Gunoierul Hrabal? Mai degrabă sanitarul Hrabal. Știți acel pește care stătea pe fundul acvariului și pigulea pietricelele, din când în când ieșind la suprafață ca să mai ia o gură de aer? Acesta este Hrabal. Sanitarul care strânge mizeria din urma concitadinilor săi și care ocazional ia o gură de oxigen lansând în eter prin intermediul personajelor și al povestirilor sale dioxidul de carbon pe care l-a strâns cu spor în plămâni. Fără astfel de sanitari literatura ar fi infinit mai tristă, iar istoria și popoarele de negândit mai sărace.

De ce 3 stele: deoarece Hrabal e partenerul perfect alături de care să savurezi o halbă de bere bună.

Despre alte cărți de Bohumil Hrabal:

Trenuri cu prioritate

Bambini de Praga

Lecții de dans pentru vârstnici și avansați

Alte recenzii:

Dollo

Prezentarea editurii:

Stilul excentric, ironia şi umorul lui Hrabal, dublate de un simţ al tragicului şi al atentei observaţii psihologie fac din povestirile lui adevărate lumi în miniatură, în care viaţa reală este prezentă în fiecare rând. Teribila iscusinţă a redării dialogului firesc, a creării unor personaje memorabile şi a unor situaţii insolite se regăseşte în fiecare dintre povestirile cuprinse în acest volum. „O după-amiază anostă”, „Fanfaronul“, „Vreţi să vedeţi Praga de aur?“, pentru a enumera doar câteva, vă vor cuceri prin hazul nebun, însoţit, ca în toate scrierile lui Hrabal, de grotesc.

„Povestirile magice ale lui Hrabal sunt comice – sunt, de fapt, dorinţe întrupate… Sălăşluiesc într-un teritoriu utopic, pe tărâmul hohotelor de râs şi al lacrimilor.” James Wood, London Review of Books

„Sunt un clovn, un animator, un povestitor, un profesor particular şi în acelaşi timp un informator, un corespondent toxic (…). Sunt un bărbat care îmbătrâneşte, dar care poartă în sine tinereţea, expresiile mele faciale şi cuvintele dau naştere gramaticii mele nestatornice şi argoului meu intern; într-o jumătate de oră, o farfurie cu o friptură fierbinte şi o halbă de bere îmi pot arăta transsubstanţialitatea materiei în voia bună, metamorfoza ieftină, întâiul miracol al lumii…“ Bohumil Hrabal

Bambini di Praga de Bohumil Hrabal


Bambini di Praga de Bohumil Hrabal

My rating:  4 of 5 stars 

În aprilie 1639 armata suedeză a asediat Praga. Locuitorii s-au adunat cu toții la mica statuie a lui Iisus în Kostel Panny Marie Vítězné unde se țineau zi și noapte slujbe pentru apărarea orașului. În momentul în care armata suedeză s-a retras, cetățenii praghezi au tras concluzia că statueta tocmai ce a pus-o de-o minune și a salvat cetatea de la distrugere.

Bohumil Hrabal, acest scriitor mucalit al Europei din secolul XX, dă titlul microromanului după această statuetă în spiritul, zic eu, acelui moment din 1639 în care praghezii s-au crezut salvați de o minune și au dat crezare unei sculpturi miraculoase care a părut că le promite intangibilitate și prosperitate.

Comis voiajorii care în numele societății fictive Sprijin la bătrânețe fac bani grei de pe urma credulilor care-și doresc pensie privată pentru o bătrânețe liniștită sunt precum praghezii care s-au rugat la statuia micului Iisus la momentul asediului suedez. Ideea că nația cehoslovacă este una credulă care a fost la cheremul marilor puteri și care și-a pierdut și regăsit identitatea și libertatea de-a lungul istoriei este o temă pe care Hrabal o abordează constant în scrierile sale însă de data aceasta cu maximum de ironie și cu o puternică tușă absurdă în genul lui Kafka.

Personajele din Bambini di Praga parcă sunt scoase direct de pe șevaletul fantastic al lui Boris Vian, iar dialogurile și situațiile în care se pun concurează cu piesele de teatru ale lui Eugen Ionescu, totul frumos potrivit și minuțios construit în stilul James Joyce – mai ales acele momente aberante din birtul în care Tonda și compania o întâlnesc pe doamna care trece în revistă progeniturile unui oarecare Prinț (nu am reușit să-mi dau seama despre care prinț e vorba).

Scriitura este specifică lui Hrabal, condimentată din plin cu aluzii și săgeți sarcastice, cu informații picante și interesante despre istoria neamului ceh, melancolic exact cât și unde trebuie pentru a sensibila cititorul și cu o narațiune alertă care te face să te bucuri de fiecare pagină citită.

De ce 4 stele: pentru că este teribil de amuzantă, delicios de absurdă și incredibil de melancolică. Nu este un tur de forță, este un foc de artificii spectaculos într-o noapte geroasă de iarnă.

Alte recenzii din seria de autor:

Lecții de dans pentru vârstnici și avansați

Trenuri cu prioritate

Prezentarea editurii:

Bambini di Praga este un microroman în care umorul negru, melancolia şi ironia se întâlnesc într-un carusel de situaţii cum numai Hrabal putea imagina. Escroci care înşală oameni de bună credinţă sub acoperirea societăţii fictive „Sprijin la bătrâneţe“, un drogher, un măcelar, un pictor nebun sunt doar câteva dintre personajele care dau naştere unor situaţii în care absurdul se insinuează tot mai mult în viaţa de zi cu zi.

Bookfest 2015 Grupul Editorial Art: Lecții de dans pentru vârstnici și avansați – Bohumil Hrabal


Lecții de dans pentru vârstnici și avansați de Bohumil Hrabal

Notă: 4 din 5 stele

 

Gata, mă declar învins. Bohumil Hrabal m-a vrăjit fără niciun drept de apel cu acest volumaș. Și când te gândești că nici nu am citit încă L-am servit pe regele Angliei

În Lecții de dans pentru vârstnici și avansați, Bohumil Hrabal are chef de joacă.

Pe când eram în facultate și făceam drumul Timișoara-Suceava cu așa-zisul tren al foamei, nu o dată am avut ocazia să ascult câte un bătrân care se apuca să-mi povestească viața lui. Povestea dintr-o suflare de parcă i-ar fi fost frică că ajungem la destinație și nu apucă să-și termine povestea sau, mai rău, moartea îl va opri.

Bohumil Hrabal își alege un astfel de personaj, un bătrânel care o dă înainte cu aventurile sale din tinerețe. Fie că povestește despre aventuri amoroase, fie despre fabricarea berii sau despre viața din imperiul austro-ungar, bătrânul are o vervă și un debit de parcă a strâns tot aerul din lume în plămâni și-și spune toată viața dintr-o suflare de parcă ar fi ultima. Exact ca bătrânii pe care îi întâlneam eu în tren.

Mucalit, inteligent, cunoscător, înțelept, bătrânul lui Hrabal este un one-man-show desăvârșit. Știe foarte multe pentru că a trecut prin multe, pentru că a învățat din ele, pentru că a venit momentul să învețe și pe alții ce înseamnă viața.

Volumul lui Hrabal este de un umor debordant și seducător. Nu cred că există cititor care să citească Lecțiile și să nu se îndrăgostească de carte și de personajul său.

Volumașul e subțirel însă dens și foarte bine comprimat. Detaliile din viața personajului fac deliciul lecturii și oferă o adevărată delectare literară. 

Cred că este o lectură perfectă pentru orice stare sufletească, orice spațiu, orice perioadă din zi sau an. 

Vă dau câteva citate ca să vă fac poftă:

„să fii căsătorit e ca și cum ai târî toată viața o vacă pe o fâșie subțire de gheață”

„Kaura, stătea lângă gară și noapte fura, iar ziua repara pantofi, avea o nevastă nemțoaică și asta nu era în stare să fure nimic, așa că, de rușine, s-a spânzurat de o grindă în pod”

„când am observat o evreică frumoasă, cu un nas ca un cârlig de vagon, care stătea pe marginea drumului și aștepta să răsară prima stea de sâmbătă, și pentru că nu purta chiloți, am rămas cu ochii lipiți de locul unde și lui Goethe îi plăcea să se uite înainte să se apuce de scris

„când Marion, magicianul și hipnotizatorul a venit la noi în oraș, a trebuit să-și ștampileze singur actele, pentru că imediat ce-a intrat în birou, funcționarii au început să fugă care-ncotro, de teamă să nu fie hipnotizați”

„e interesant cum tinerii poeți se gândesc la moarte, în timp ce bătrânii se gândesc la fete”

„un preot a ajuns la tribunal pentru că surorile Ulman n-au știut ce este Sfânta Treime și atunci el le-a obligat să se așeze cu fundul gol pe plita încinsă, nefericitele nu s-au mai căsătorit niciodată, nimeni nu voia să aibă de-a face cu ele, vă dați seama, niște fete care nu știau ce este Sfânta Treime, nu că ar ști cineva, dar oamenii trebuie să pară că știu”

”Socrate și Cristos n-au scris nici măcar un rînd, și învățăturile lor încă sunt respectate, în timp ce alții cu cît publică mai multe cărți cu atît sunt mai puțin citiți, poți să zici că e răzbunarea istoriei.„

De ce 4 stele: pentru că este amuzant, inteligent, plin de lucruri interesante și de o vervă vecină cu nebunia care cuprinde omul băut când este în preajma unui partener plăcut de conversație.

Bookfest 2015: Trenuri cu prioritate – Bohumil Hrabal


Trenuri cu prioritate de Bohumil Hrabal

Notă: 4 din 5 stele

Miloš Hrma are 22 de ani și o tentativă de sinucidere la activ pentru că în noaptea în care trebuia să-și dovedească bărbăția în fața iubitei sale „s-a ofilit ca un crin”. Este impiegat la gara din orașul său și gestionează cu maximum de seriozitatea trenurile cu prioritate ale armatei germane. Asta când nu se ocupă să îi chinuiască pe călătorii care așteaptă trenurile de persoane care circulă cu întârziere, sau când nu îl ascultă pe șeful lui care crește porumbei, sau când nu trage cu ochiul la aventurile amoroase ale lui Hubička, un coleg impiegat mai în vârstă. Viața micului orășel merge înainte deși în jurul lui, lumea se prăbușește. În 1945 nemții se retrag din calea rușilor care-i împinge către Berlin. Dresda este în flăcări și germani poposesc în gara lui Miloš cu ochii în lacrimi. „Cine v-a pus să vă luați la bătaie cu lumea întreagă?” concluzionează simplu șeful lui Miloš când îi vede. Poate că Miloš nu este un erou, dar în momentul în care reușește să-și dovedească bărbăția cu ajutorul unei doamne care poposește în gara sa, realizează că s-ar putea să fie probleme mult mai mari decât ale sale și ia decizia să-și lase amprenta asupra istoriei luând pe cont propriu un act de sabotaj.

 

Scriitura lui Bohumil Hrabal are acel je ne sais quoi specific marilor scriitori. Deși spune o poveste tragică în vremuri dramatice, te trezești că zâmbești, te trezești amuzat și tresari ușor vinovat că râzi. Anul 1945 nu a fost tragic pentru nemți doar pentru că au înțeles că războiul nu mai poate fi câștigat, ci și pentru că s-au trezit bombardați în casele lor și au simțit umilința pe care au simțit-o și popoarele pe care le-au atacat.

 

Hrabal scrie cu o detașare care fascinează. Inserările de amintiri în evoluția poveștii sunt perfect introduse, reușind să creeze imaginea de ansamblu a narațiunii și să ajute la finisarea caracterului personajului. Am văzut la mulți scriitori această tentativă însă doar unora le reușește. Îmi aduc aminte de Mercedes-Benz a lui Huelle care încearcă să adopte stilul lui Hrabal însă o dă rău de tot pe alături. Nu e de ajuns să-ți propui să scrii astfel, trebuie să și poți să scrii așa. Hrabal are o anumită sensibilitate care te atrage și te prinde în lumea pe care o descrie și ajungi să-i îndrăgești personajele de parcă ar fi vechi prieteni din copilărie. Deși nu se aruncă în descrieri sângeroase și teribile, teroarea și groaza războiului sunt prezente în paginile cărții sale insinuându-se cu ajutorul unor tușe care pot părea insignifiante.

 

„Nu, nu-mi plăcea! Nu suportam să-i văd pe măcelari cum cărau iezii legați de picioare, aproape morți, nu suportam, vai, vagoanele etajate care transportau prin ger porci pentru abatoarele pragheze, porci înghesuiți unul în celălalt, temându-se să facă cea mai mică mișcare ca să nu fugă căldura dintre ei, purcei cu piciorușele înghețate și copite de porțelan. Cum ar fi putut să-mi placă așa ceva? Nici chiar vara, când erau transportați în zile cu mare zăpușeală tocmai din Ungaria, câte un tren întreg de porci cu râturi căscate, semănând cu niște păsări care mureau de sete…”

 

Legătura cu vagoanele de vite în care erau transportați către moarte evreii se formează fără să vrei în minte și-l simți pe Hrabal cum tremură scriind aceste rânduri și tremuri și tu.

 

Însă Hrabal are extraordinarul talent de a nu sucomba în animalitatea perioadei și găsește momente cheie care te fac să zâmbești. Hrabal este și nu este trist, este și nu este melancolic, lirismul lui devine parcă și mai puternic, și mai sensibil, și mai zguduitor tocmai datorită evenimentelor amuzante pe care le aduce în fața cititorului când lumea pare că își privește cu ochi holbați sfârșitul. Încă mai putem să râdem, apocalipsa nu a venit, mai avem speranță, pare să spună Hrabal în Trenuri cu prioritate.

 

Personajele sale sunt oameni simpli, parcă rupți și scoși din istorie, spectatori ai marii scene de luptă în care este încleștat mapamondul. Miloš, Hubička, Lánský, toți sunt prezenți în timp și spațiu însă cumva rămași în afară, parcă așteptând clipa potrivită ca să intervină.

 

Hubička își vede de aventurile și prostioarele sale amoroase, ștampilând cu profesionalism fundul dezvelit al unei tinere și rupând, la fostul loc de muncă, canapeaua șefului cu ocazia unei partide înfocate de amor. Dionisiac prin excelență în trăiri și acțiuni, Hubička nu pare deloc afectat de ceea ce se întâmplă în jurul lui, rămânând fidel unui stil de viață burlesc total indiferent la războiul care face ravagii. Însă nu este decât o superficialitate aparentă.

 

Șeful de gară, Lánský, își crește porumbeii, își îngrijește viitoare uniformă pe care urmează să o îmbrace cu ocazia promovării și blestemă cu năduf problemele pe care i le fac subalternii. „Mocirlă morală! Ca în străvechea Sodomă! Prostituția se adăpostește în cafenele, restaurante și birouri, sub ocrotirea poliției. Un bărbat a silit-o pe soția lui să se prostitueze! A amenințat-o că dacă refuză să facă trotuarul, îi taie copilul cu ferăstrăul. Tăierea coarnelor! Scărmănarea fulgilor! Mai bine să bată ceasul Judecății de apoi și să se sfârșească odată!”. Lánský zbiară și blestemă o decadență morală care poate părea desuetă având în vedere faptul că el are astfel de probleme când întreg pământul arde în focul celui mai crunt război cunoscut vreodată de omenire. Însă asta este lumea bucolică în care Lánský și angajații lui trăiesc. Problemele adevărate nu sunt cele care macină un continent (sau poate tocmai decadența pe care Lánský o denunță să fi dus la acest mare măcel?), ci cele care ne afectează în mod direct, pare să spună personajul lui Hrabal. Lánský rămâne far de pază al moralității și nici prin minte nu-i trece ce pun la cale cei doi impiegați ai săi. El trebuie cumva să supraviețuiască și să fie promovat și asta nu poate face dacă lumea sa nu este conservată conform principiilor sale.

 

Miloš este ratat ca bărbat, cel puțin așa crede el, pentru că se ofilește ca un crin când vine vorba de a-și demonstra bărbăția. Recurge la o tentativă de sinucidere, dă greș și cu asta, după care-și continuă viața anostă și iubirea pură față de Máša și începe să pună întrebări cu privire la ofilirea sa în momentul de cumpănă soției șefului ca să-l scoată cumva din necaz, mai ales că iubita sa i-a comunicat că va urma runda a doua și că ea știe ce are de făcut. Ocupat cu treburile sale, cu ancheta asupra lui Hubička și cu aducerile aminte, Miloš se trezește cu o femeie care este dispusă să-l învețe secretele amorului. De data asta crinul nu i se mai ofilește și renăscut ca bărbat adevărat, poate purcede la fapte de istorică vitejie. Deși narator și personaj principal, Miloš nu este mai breaz decât restul personajelor. La fel de anost și înghețat în peisajul câmpenesc al cătunului în care trăiește este și el. Ce-l face să reacționeze? Ce-l face pe Hubička să reacționeze? Probabil Dresda în flăcări, nemții care plâng, soldații care nu mai râd și care uită să fumeze când trec pe lângă vagoanele ciuruite de rafalele partizanilor. Sau poate că sunt plictisiți sau poate că s-au hotărât să stabilească ei care sunt adevăratele trenuri cu prioritate.

 

De ce 4 stele: pentru că este un roman puternic în care lirismul se amestecă cu umorul, tragedia cu speranța și viața cu moartea într-un dans sălbatic și sensibil, neprevăzut și pasional. Romanul lui Hrabal pare a fi o odă închinată vieții în vreme de război.