Casa veselă. O tragicomedie de familie de Alison Bechdel


Casa veselă. O tragicomedie de familie de Alison Bechdel

Nota mea:  5 din 5 stele 

Casa veselă nu este altceva decât biografia lui Alison Bechdel.

Familia Bechdel deține o firmă de pompe funebre pe care o denumesc, în privat, Casa veselă. Părinții lui Alison se întorc din Europa, tatăl ei fiind nevoit să preia afacerea familiei după ce bătrânul Bechdel are un infarct. Alison, alături de cei doi frați ai săi, se distrează foarte bine în casa funerară și participă la tot ce ține de activitatea dintr-un astfel de stabiliment.

Relația lui Alison cu tatăl ei nu este deloc una caldă. Autoritar și distant, tatăl nu este în preajma fiicei sale, singura punte de legătură dintre ei fiind pasiunea pentru lectură. După ce pleacă la facultate, Alison devine interesată mișcarea feministă și se convinge că este lesbiană, recunoscând acest fapt părinților săi și în mod public. Însă secretul lui Alison nu este singurul secret pe care familia sa îl are, iar secretele vechi încep să se ivească unul câte unul.

Spre deosebire de Matei, un prieten de-al meu cu care mai schimb păreri despre benzi desenate când avem ocazia, mie mi-a plăcut cartea lui Alison Bechdel. Îmi pare că scrie amuzant, inteligent, iar desele trimiteri și comparații cu personaje literare și scriitori mi-au plăcut foarte mult. Nu mi se pare că Alison face mare caz de faptul că e lesbiană, chiar dacă pomenește de acest lucru pe alocuri. Având în vedere secretul tatălui ei, nici nu avea cum, până la urmă, să nu vorbească despre homosexualitate, despre asumarea acesteia și despre cum s-a documentat cu privire la acest subiect. Alison scrie bine, iar cu trimiterile literare și ironia la adresa sa și a familiei sale m-a câștigat fără drept de apel. 

Desenele sunt foarte fain făcute, povestea este construită cursiv și are parte de suișuri și coborâșuri, de puncte culminante care, culmea, nu ai spune că și-ar avea locul într-o astfel de carte. 

Bechdel nu-și iartă familia când vine vorba să povestească despre ea. Indiferent de unde și cum a reușit să strângă informații despre tinerețea părinților, cum a reușit să le înțeleagă supărările și dezamăgirile, Bechdel parcă și-a propus să facă autopsia celor doi părinți de parcă i-ar pregăti să-i expună lumii așa cum o făcea cu cadavrele la faimoasa Casă veselă. Nu aș fi vrut să fiu în locul nici unui părinte… 

Ce nu înțeleg este de ce gașca LGBT și-a acontat acest volum și de ce este considerat un volum cult al literaturii LGBT. Pentru că Alison este lesbiană? Pentru că și tatăl său a avut experiențe homosexuale? Nu reușesc să pricep. Autoarea nu insistă prea mult pe acest aspect, ba dimpotrivă, spune la un moment dat că citește numai cărți proaste când este întrebată de mama sa ce citește și se uită la o serie de cărți despre feminism și homosexualitate. Bechdel nu pare să acorde homosexualității sale o foarte mare atenție. E ceva normal pentru ea, până la urmă așa și e, nimic de comentat, cât despre secretul tatălui său, e absolut normal să fie suprinsă, să analizeze, să discute și să întrebe despre acest subiect sensibil. 

Totuși, de ce carte cult LGBT? Dacă autoarea nu era lesbiană, mai era o carte cult LGBT? Mai era acontată de LGBT-ism? LGBT-iști îmi lasă impresia că sunt ca o adunătură de suporteri huligani care-și susțin cu ferocitatea echipa formată, de preferat, din jucători de o singură culoare și care se identifică în totalitate cu golurile, ratările, victoriile și viața celor pe care-i aclamă pe stadion. Chiar nu înțeleg de ce atâta caz pe marginea cărții lui Bechdel. E o carte nevinovată, echilibrată, inteligentă care poate fi carte cult pentru orice generație, vârstă, orientare sexuală, religie etc. Este o carte despre relația unei fete cu tatăl său, tată care are câteva secrete incomode, fată care la un moment dat își descoperă homosexualitatea. Sincer, am impresia că volumul lui Bechdel s-ar putea să aibă parte de mai multe deservicii decât servicii având în vedere că este catalogat drept o carte-cult a literaturii LGBT. Am citit ceva benzi desenate considerate cult al literaturii LGBT și nu le-am priceput nici rostul, nici mesajul explicit sexual, nici plânsul inutil de milă, nici dragostea neîmpărtășită etc. Ok, le înțeleg nevoia de a primi în cultul lor o carte cu adevărat valoroasă, dar e puțin cam nazistă toată treaba: E de-al nostru, gata, e a noastră, pe noi ne reprezintă, deci ești cu noi sau împotriva noastră! Mnoh, am variană de nu-mi pasă? Ceva-mi spune că nu. Dar poate mă-nșel. Și, sincer, am impresia că Alison Bechdel nu prea ia în serios nici feminismul, iar sexualitatea ei este un simplu modus vivendi pe care-l acceptă natural, fără pretenții, fără justificări politice sau de orice altă natură decât cea a chemării sale cu privire la orientarea sexuală. E atât de simplu? Nu știu, impresia mea este că da. Bechdel e ironică, sarcastică, amuzantă, inteligentă, îmi vine greu să cred că s-ar lăsa prinsă în jocuri vulgare de cuvinte și politici extremiste, indiferent de ce gen ar fi acestea.

De ce 5 stele: pentru că este un volum foarte fain desenat, scris bine, amuzant și inteligent. O tragicomedie, așa cum scrie și în titlu, în care cu un ochi râzi, cu altul plângi.

Prezentarea editurii:

Printre cele mai bune cărți ale anului:

Time, Entertainment Weekly, New York Times, People, USA Today, Salon, Los Angeles Times, San Francisco Chronicle, Village Voice, Times (London), Newsday, Cleveland Plain Dealer, Minneapolis Star-Tribune, Milwaukee Journal-Sentinel, St. Louis Post-Dispatch, Time Out New York, Guardian (UK), Capital Times, The Advocate, Amazon.com, New York Blade, New York Magazine, Publishers Weekly

 

Autobiografia lui Alison Bechdel, structurată sub forma unui roman grafic, pune accentul pe relaţia tensionată cu tatăl ei, un fost profesor de literatură engleză şi apoi proprietar al unei firme de pompe funebre, poreclită de către familie „Casa veselă“. Sever şi distant, tatăl este o prezenţă destul de rece în viaţa lui fetei, singura apropiere dintre ei fiind posibilă doar prin pasiunea pentru literatură. Odată cu plecarea de acasă la facultate, Alison descoperă o nouă lume, devine interesată de mişcarea feministă şi îndrăzneşte să facă public ceea ce e bănuia încă din copilărie: este lesbiană. Curând, secretele familiei încep să iasă la iveală şi Alison descoperă lucruri neaşteptate despre tatăl ei.

Amuzantă, dar în acelaşi timp emoţionantă, plină de aluzii şi de ironie,Casa veselă este una dintre cărțile-cult ale literaturii LGBT.

„O capodoperă despre doi oameni care locuiesc în aceeaşi case, dar în lumi diferite, şi despre lucrurile misterioase pe care şi le datorează unul altuia.“ Time

„Unul dintre cele mai bune volume de memorii din ultimul deceniu… în acelaşi timp hiper-reţinută şi excesiv de intimă.“ New York Magazine

„O autobiografie splendidă… reconfortant de generoasă şi deschisă.“ Entertainment Weekly

 

Aici de Richard McGuire


Aici de Richard McGuire

My rating:  5 of 5 stars 

Aici este o capodoperă! Este prima bandă desenată pur senzorială pe care am citit-o vreodată!

Cartea lui McGuire propune o călătorie în timp fără să te miști din loc. O cameră, un colț de cameră. În dreapta se zărește o fereastră, în stânga un șemineu uriaș. Dai pagina și te trezești cu milioane de ani în urmă, cu sute de ani în urmă, în prezent, în viitor… Decorul se schimbă radical, dar tu ești tot acolo. Rămâi cumva în același spațiu închis însă în același timp ești peste tot. În vremea dinozaurilor, cu mult înaintea lor, pe vremea când triburi de indieni își făceau veacul prin pădurile care vor fi defrișate în viitor și unde camera în care te afli se va construi, în fața unei case de coloniști pe care o vezi de la fereastra care încă nu s-a construit. Stai pe canapeaua unde o familie spune bancuri, unde mai multe familii de-a lungul anilor își vor legăna pruncii nou-născuți. Se schimbă tapetul, se schimbă culoare camerei, se schimbă cerul, natura, oameni vin și pleacă, amintirea lor rămâne parte din camera care a fost sau care va fi, iar tu, voyeur vinovat îi petreci cu un ochi demiurgic.

Manifest artistic? Poate. Cumva McGuire reușește să incapsuleze timpul și spațiul. O mică fiolă de eternitate. Volumul nu începe și nu se termină. McGuire ia doar câteva moment și le oferă cititorului cu dărnicia artistului care creează pentru a ferici, impresiona și sensibiliza privitorul.

Așa cum spuneam mai sus, cartea lui McGuire este pur senzorială. Imaginația și talentul autorului ating și se joacă cu strunele cele mai sensibile ale sufletului privitorului, lăsându-l pe acesta să întregească armonia care reiese din imaginile pe care le vede în fața ochilor. Spectacolul perfect la care spectatorul nu are cum să rămână indiferent și care participă cu toată ființa. Fiind direct implicat, acesta se lansează în jocul propus de artist dezvoltând povestea aproape de unul singur, primind doar mici impulsuri.

M-a impresionat volumul lui McGuire. M-a lăsat cu gura căscată. M-a făcut să stau cu ochii-n carte și să dau fiecare pagină greu, savurând imaginile pe care le aveam în fața ochilor. Superb volum. O adevărată operă de artă. De neratat și de păstrat la loc de cinste în orice bibliotecă.

20160731_183008 20160731_182954 20160731_183035 20160731_182938 20160731_182908 20160731_183020

De ce 5 stele: pentru că este o capodoperă, o operă de artă.

Un articol mult mai dezvoltat și cât se poate de interesant pe webcomics.

Prezentarea editurii:

Aici a cunoscut o primă versiune în 1989 sub forma a șase pagini publicate în revista RAW a lui Art Spiegelman. După douăzeci și cinci de ani, McGuire dezvoltă conceptul pe mai bine de 300 de pagini pentru a ne oferi o frescă impresionantă a memoriei și a vieții.

 Aici este povestea unui colț de cameră, văzut mereu din același unghi, și a evenimentelor care au avut sau vor avea loc în acest spațiu de-a lungul a sute de mii de ani, invitând cititorul într-o experiență senzorială absolut unică, intensă și aproape magică.

 

Premiul cel mare la prestigiosul Festival de Benzi Desenate de la Angoulême (2016)

Cartea anului pentru publicațiile: The Independent, The Boston Globe. NRP, Salon, Lire

 

” Aici este o operă de artă și literară cum n-ați mai văzut ori citit până acum. O carte ca aceasta apare o dată la zece ani, dacă nu chiar o dată la un secol…” The Guardian

  ”Toate benzile desenate sunt cumva niște partituri ale timpului, dar cartea lui Richard este o simfonie.” Art Spiegelman

 ”Rar se întâmplă ca o operă conceptuală să stârnească atâtea emoții ca acest volum.” NPR

”Sclipitor și revoluționar… Odată cu Aici, McGuire a introdus pur și simplu a treia dimensiune în netezimea paginii. Aici este echivalentul unei descoperiri științifice.” The New York Times Book Review

 ”…funcționează ca o mașină a timpului foarte bine unsă.” The Boston Globe

  ”De ce (va) plânge o fată îmbrăcată în roșu în anul 2051? Richard McGuire, un maestru al artei elipsei și al celor nespuse, nu ne dă răspunsul. Dar proiectul lui, de o inteligență ludică absolut fără seamăn, stimulează într-un mod excepțional imaginația cititorului.” Télérama

 

Moartea Căpitanului America – Omul care a subminat America de Ed Brubaker


Moartea Căpitanului America – Omul care a subminat America de Ed Brubaker (Scenariu),  Mike Perkins (Ilustrații), Steve Epting (Ilustrații),Jackson Butch Guice (Ilustrații), Roberto de la Torre (Ilustrații), Lee Weeks (Ilustrații)

Nota mea: 3 din 5 stele

Steve Rogers a murit! Bucky Barnes îi preia locul încercând să se dovedească demn de a purta scutul pe care bunul său prieten l-a purtat în atâtea confruntări eroice.

Sharon Carter se trezește prizoniera lui Red Skull și încearcă să înțeleagămotivul pentru care acesta o ține prizonieră, cu atât mai mult cu cât Red Skull se pare că încearcă să preia puterea politică în America într-un mod democractic, însă făcând apel la tertipuri care, culmea, îl implică chiar pe Căpitanul America! 

Este posibil ca Steve Rogers să nu fi murit și să fie sub influența lui Red Skull?!?!?

Povestea e faină, doar e Brubaker la mijloc (Criminals, Batman: The Man Who Laughs, Batman: Gotham Knights, Gotham Central, Detective Comics, Fatale, The Fade Out, Velvet)iar desenele sunt și ele foarte faine. 

Brubaker știe să te țină cu sufletul la gură, face acest lucru și în volumul de față, reușind să complice narațiunea astfel încât aproape că i-a iești un thriller politic cu suficientă acțiune cât să te ducă cu gândul la filme în genul seriei Bourne. 

Nu am de gând să bontănesc foarte mult tastatura pe marginea acestei benzi desenate deoarece nu cred că are nevoie de o analiză mai profundă întrucât Căpitanul America merită toată atenția bedefililor români și cred că s-a și bucurat de ea.

Am să mă opresc, în schimb, un timp la problemele de redactare, probleme care sunt multe și dese și enervante. Atât de enervante încât nu-ți mai vine să mai citești banda… Nu am să scriu, dar am să pun câteva poze ca să vedeți despre ce este vorba. Nu se poate așa ceva… Chiar nu…

De ce 3 stele: pentru că e o bandă desenată alertă, cu un scenariu bun, cu ilustrații foarte faine care se pliază perfect pe narațiunea rapidă, sufocantă și plină de adrenalină pe care Brubaker o construiește.

 

Daredevil Neînfricatul de Frank Miller și John Romita jr.


Daredevil Neînfricatul de Frank Miller și John Romita jr. (ilustrații)
Nota mea: 5 of 5 stars

Seria de benzi desenate scoase de cei de la Lex Comics se întregește cu Daredevil și nu cu orice volum Daredevil, ci chiar cu cel care a ajuns să fie catalogat de Miller drept Biblia Daredevil, volum care se poate compara ca importanță cu privire la începutul istoriei unui personaj cu volumul Batman: Year One.

În Hell′s Kitchen din Manhattan un puști pe nume Matt își duce traiul alături de tatăl său, boxer profesionist. Viața celor doi este dificilă, mai ales de când tatăl său a început să aibă probleme cu lumea interlopă care l-a transformat într-un bătăuș recuperator. Un accident nefericit îl lasă pe Matt fără vedere și astfel îl cunoaște pe Stick care-l ia sub aripa sa protectoare și-l antrenează pentru a-l ajuta să-și ascută simțurile, transformându-l într-un adevărat luptător. Relațiile tatălui lui Matt îi aduc acestuia moartea când refuză să piardă un meci, iar Matt decide să se răzbune, acesta fiind primul pas în direcția eroului mascat care va fi Daredevil.

Mi-a plăcut foarte mult banda în primul rând datorită ilustrației old-school pe care a abordat-o Romita jr.

Desenatorul chiar declara la un moment dat că cea mai bună lucrare a sa este Daredevil Neînfricatul atât datorită calității scenariului cât și aportului propriu cu privire la desene. 

Când Miller vrea să creeze o poveste extraordinară poate să o facă, dovadă stând chiar volumul de față. Nu doar că reușește să creeze un personaj credibil, dar dramele din spatele dorinței lui Matt de a deveni un luptător al dreptății sunt cât se poate de bine ancorate în realitate. Bineînțeles că Miller strecoară în povestea lui Matt anumite aspecte sociale care țin de problemele cu care americanii de rând se confruntau în perioada anilor 1980, cartierul rău famat din Manhattan fiind spațiul perfect pentru nașterea unui supererou precum Daredevil. Evoluția lui Matt în Daredevil este naturală, Miller nu exagerează nicăieri dezvoltarea acestuia, lăsând impresia că lucrurile vin de la sine, nu transmite nicăieri că Matt visează la o astfel de carieră, ba dimpotrivă, după răzbunarea morții tatălui său, Matt decide să devină avocat, întoarcerea în Hell′s Kitchen trezind în acesta instinctele de apărare a oamenilor din cartierul său, instincte care-i spun că statutul de luptător cu mască poate să fie mai util acestora decât poziția de avocat în costum. Spre deosebire de multe alte personaje, Daredevil nu ajunge un vigilante datorită setii aprige de răzbunare. Daredevil este Daredevil datorită nevoii oamenilor de a se simți protejați, nevoii de a avea un exemplu aproape de ei, nevoii de dreptate care trebuie să se facă în momentul în care legea și instituțiile statului se feresc să intervină datorită cartierelor rău famate care nu prezintă interes politic.

Volumul tradus de cei de la Lex Comics este cu adevărat un eveniment care merită să fie păstrat în biblioteca oricărui fan de benzi desenate, indiferent de-i acontat de DC sau Vertigo sau alte companii din industrie. Pe lângă povestea desenată, volumul oferă cititorului și o serie de schițe din interiorul benzii și variante de coperți, povestea colaborării lui Romita jr. cu Frank Miller la crearea poveștii, precum și scenariul în original cu adnotările de mână făcute pe marginea textului bătut la mașină. 

De ce 5 stele: este o notă combinată care merge atât către scenarist și desenator cât și către Lex Comics, cei care au făcut efortul de a traduce și organiza acest volum în limba română.

Volumul se poate comanda aici: lexshop.ro

Prezentarea editurii:

Un copil zglobiu ca toți copiii, Matt face parte dintre aceia care cred în bine și care, poate de aceea, sunt ținta predilectă a celor care se cred stăpânii lumii. Un accident cumplit, căruia îi cade victimă pe când încearcă să salveze viața unui bătrân, îl răpește definitiv vederea. În loc ca acest lucru să îl înfrângă, Matt descoperă în sine o putere ce depășește orice așteptare. Voința și inteligența sa ieșite din comun îl ajută să profite de pe urma acuității supranaturale a simțurilor rămase pentru a face ca lumea să devină un loc mai bun și mai sigur. Misiunea nu e deloc ușoară, căci piedici sunt la tot pasul. Însă primul lucru pe care îl învață un orb este cum să nu se împiedice. Iar Matt nu e un orb ca toți ceilalți.

Frank Miller este cunoscut pentru poveștile întunecate pe care le-a scris și desenat în titluri aflate și astăzi printre preferințele multor cititori de benzi desenate. Titluri publicate din nou și din nou, printre ele numărându-se Batman: The Dark Knight Returns (1986), Sin City (1991) sau 300 (1998). Însă poate cele mai notabile povești ale sale îl au centrul acțiunii pe Daredevil, doar unul din eroii creați de Stan Lee dar dezvoltat de Miller. El este de asemenea și creatorul personajului Elektra.

Talentul de ilustrator al americanului John Romita Jr (abreviat în domeniu JRJR) se mai regăsește și în benzile desenate Kick-Ass.

Cele cinci volume care alcătuiesc albumul de față au apărut în perioada octombrie 1993 –  februarie 1994 și au cunoscut un succes răsunător.

Ai urmărit deja cele două sezoane ale serialului de pe Netflix? Acest album se va dovedi a fi o lectură savuroasă pentru tine, iar dacă nu ai văzut încă serialul cu siguranță banda desenată te va convinge că nu este vorba deloc de o poveste banală cu supereroi ruptă de realismul sângeros al lumii crimelor, ci chiar pe dos.

Deadpool Kills Deadpool de Cullen Bunn (Killogia Deadpool #3)


 

Deadpool îl omoară pe Deadpool de Cullen Bunn (Scenariu și text) și Salvador Espin (Ilustrator)

My rating:  5 of 5 stars 

Deadpool e mort! Trăiască Deadpool!

După ce Deadpool și-a făcut de cap cu toate personajele din Universul Marvel și apoi cu personajele clasice, a venit vremea să dea piept cu tot felul de întrupări de-ale sale din alte dimensiuni. Și să te ții nene kilăreală!

În sfârșit Deadpool e Deadpool! Nu mai e un individ chinuit de întrebări existențiale și filosofice ci este criminalul psihopat cu un simț al umorului și al moralei cel puțin dubioase dacă nu cretine de-a dreptul. Și ce este și mai fain e că nu e singur! Mai mulți Deadpool care mai de care mai ciudați și mai bătuți în cap își dau întâlnire pentru caftul final. O tupăngeală în cel mai frumos, romantic, arhaic și sângeros înțeles al cuvântului.

Nu sunt multe de povestit despre volumul care încheie killogia deoarece e clar că e unul dintre volumele de benzi desenate care distrează și care oferă maximum de satisfacție.

Mă bucură că Bunn a reușit într-un final să înțeleagă personajul și că-și dă frâu liber imaginației creând o confruntare dementă demnă de numele lui Deadpool. Umorul ușor schizofrenic, total lipsit de bun simț se întoarce pe buzele lui Deadpool și mi-a oferit ocazia de rânji adeseori. Marele câștig al lui Bun în fața mea este că m-a făcut să citesc volumul de două ori consecutiv.

Un scenariu trăznit alături de o grafică violentă și sângeroasă alcătuiesc rețeta ideală pentru un personaj precum Deadpool. Nebunul neîncoronat al Universului Marvel își poate vedea în sfârșit de treabă în stilul său caracteristic: să hăcuiască tot ce-i cade-n față făcând apel la glume deșănțate.

N-ai voie să ratezi volumul ăsta! Nu doar că încheie killogia, dar chiar e foarte fain! Pune mâna pe el, citește-l, după care mă poți contrazice.

De ce 5 stele: pentru că e violent și amuzant așa cum doar Deadpool știe și poate să fie!

Serie de autor: Sandman de Neil Gaiman


Sandman de Neil Gaiman

My rating:  5 of 5 stars 

V-am cam înnebunit în ultimul timp cu benzi desenate, știu, dar o serie de autor, e o serie de autor, iar Gaiman are ceva benzi desenate la activ.

Seria Sandman este una dintre cele mai spectaculoase serii pe care le-am citit vreodată. Excelent construită, superb desenată, cu personaje de care nu te desparți cu adevărat niciodată, Sandman-ul lui Gaiman este o adevărată piatră de hotar în istoria comics-urilor.

Foarte greu mi-a fost să scriu articolul de față. Cred că am începute vreo trei sau patru articole și nici unul nu e finalizat. De fiecare dată m-am poticnit așa că de data asta am să risc și am să scriu exact ce-mi trece prin cap la o oră târzie din noapte cu o cană de cafea aburindă lângă mine.

Seria a început să fie tipărită în fascicule începând cu ianuarie 1989 până în martie 1996. În contractul lui Gaiman cu Vertigo era stipulat ca seria să se sfârșească o dată cu decizia sa, cu alte cuvinte, nimeni nu avea dreptul de a scrie continuări ale lumii lui Morfeus în afară de Neil Gaiman.

Povestea complexă ale celor șapte Endless, familia lui Morfeus, este una recurentă pentru Gaiman: ființe metafizice antropomorfe alături de finele împletiri între fapte istorice reale și mitologie, precum și obsesiile mai vechi ale lui Gaiman legate de fisurile în realitate care transportă oameni în lumi magice, totul adunat în lumea întunecată pe care universul DC o pune la dispoziția autorului.

Seria a fost foarte bine receptată atât de public cât și de jurii de specialitate care i-au acordat numeroase premii. Norman Mailer spunea că Sandman este o bandă desenată pentru intelectuali. S-a regăsit în lista de bestseller-uri ale revistei New York Times, care nu prea include benzi desenate, alături de Maus, Watchmen și The Dark Knight Returns. Dacă 26 de premii Eisner nu sunt suprinzătoare, World Fantasy Award luat în 1991 pentru cea mai bună proză scurtă de ficțiune este o surpriză deoarece premiul nu a mai fost acordat unei benzi desenate. The Dream Hunters și Endless Nights au primit premiul Bram Stoker pentru cea mai bună proză ilustrată, iar IGN a declarat seria drept cea mai bună bandă desenată din istoria Vertigo.

După mulți ani în care doar s-a vorbit despre ecranizarea seriei (încă de la sfârșitul anilor 1990 era vorba despre o ecranizare a seriei însă părțile nu au ajuns la o înțelegere), Gaiman însuși, un scriitor extrem de pretențios care și-ar fi dorit să lucreze cu scenariști precum Peter Jackson sau Terry Gilliam, anunțând că susține producția seriei alături de David S. Goyer (Trilogia Batman, Batman vs. Superman) și Joseph Gordon-Levitt. Chiar luna trecută Gordon-Levitt a anunțat că iese din echipă datorită unor neînțelegeri cu studioul, exact la o zi distanță după ce s-a anunțat că scenariul o să fie scris de Eric Heisserer (Hours, Final Destination 5, A Nightmare on Elm Street). Încă nu se știe când și dacă o să-l vedem în următorii 2-3 ani.

Desenatorii implicați în serie au fost foarte mulți, deosebiți de talentați și care au simțit intens universul creat de Gaiman:  Sam Kieth, Mike Dringenberg, Jill Thompson, Shawn McManus, Marc Hempel, Michael Zulli, coperțile fiind făcute de vechiul colaborator al lui Gaiman, Dave McKean.

Seria s-a bucurat, bineînțeles, și de câteva spin-off-uri, unele de succes, altele nu. Death: The High Costs of Living și Death: The Time of your Life  sunt două dintre acestea în care apare nimeni altcineva decât sora lui Morfeus, Death, cum altfel. Foarte faine ambele volume, nu am scris despre ele, deși ar merita, probabil că am să o și fac la un moment dat, deoarece chiar merita citite.

The Dreaming scris de Terry LaBan și Alisa Kwitney, ilustrat de Peter Hogan nu l-am citit deoarece m-a speriat faptul că nu apare și numele lui Gaiman. Pe goodreads.com volumul are note mari însă de la foarte puțini cititori. Poate am să-l citesc la un moment dat.

Lucifer  este o altă serie care s-a dezvoltat din universul Sandman, o serie care s-a bucurat de foarte mult succes, fiind chiar ecranizată, primul episod a fost lansat pe 25 ianuarie 2016.

Dead Boy Detective  este o altă bandă desenată de inspirație Sandman (personajele apar în Season of Mists), serie care continuă încă și se bucură de un oarecare succes.

Sandman Midnight Theatre este o serie cu totul și cu totul specială – am să vă povestesc despre ea zilele astea deoarece am citit-o și m-a captivat fără drept de apel.

The Sandman: Endless Nights și The Sandman: The Dream Hunters sunt prezentate pe scurt mai jos.

Concluzia este că Sandman este mai mult decât o bandă desenată. Este o filosofie desenată. Este o poveste fantasy cu influențe mitologice care vorbește despre importanța visului pentru umanitate. Este o enciclopedie a referințelor mitologice, a culturii pop, a literaturii și culturii umane. Este o analiză și un discurs profund asupra viselor, dorințelor, disperării, demenței și dorinței de distrugere care ne guvernează viața. O odisee în spatele măștii care este sufletul uman.

O serie fabuloasă care e păcat să se treacă cu vederea.

Visul este prins în 1916 și ținut prizonier de Roderick Burgges care dorește să devină nemuritor și crede că Stăpânul Visurilor este calea către imortalitate. Însă fiul său, Alexander, nu este la fel de atent cu paza și Visul scapă în 1988 pornind căutarea arsenalului de elemente magice care-i dau putere și îi țin în viață regatul.

Foarte fain drumul lui Sandman prin universul DC, se întâlnește cu o prietenă de-a lui John Constantine, dă ochii cu Doctor Destiny și ajunge și în Iad unde se confruntă cu Lucifer.

Primul volum nu face altceva decât se te prindă fără drept de apel în lumea fabuloasă pe care Gaiman o pregătește cititorului.

 

După ani de închisoare, Morfeus se întoarce în regatul său și realizează că o mulțime de coșmaruri umblă de nebune prin lume și pleacă în vânarea lor. În periplul său, Visul o descoperă pe Rose Walker care a devenit un vortex al visurilor și care amenință să distrugă întreaga lume. Căutându-l pe periculosul Corinthian pe care-l află la o întâlnire a criminalilor în serie, Prințul Visului se vede pus în fața unei decizii extrem de dificile: să o ucidă sau nu pe Rose Walker pentru a salva lumea de la distrugere?

Pe măsură ce înaintezi în povestea lui Gaiman realizezi cât este de complexă și fascinantă lumea creată de acesta. Referințele la mitologie se înmulțesc, iar undeva în fundal se pot observa fine trimiteri filosofice la natura umană.

 

Dream Country este o colecție de patru povestiri care au legătură cu Morfeus însă pot să fie citite separat de serie fără nici o problemă.

1 – Calliope – povestea unei muze pe care un scriitor care-și dorește faimă o ține captivă.

2 – A dream of a thousand cats – Morfeus ia forma unei pisici și inițiază o revoltă în lumea animalelor împotriva sclaviei în care le țin aceștia.

3 – A Midsummer Night Dream – Morfeus inspiră și sponsorisează piesa lui William Shakespeare, Visul unei nopți de vară

4 – Facade – Urania Blackwell sau Element Girl este o super eroină care-și dorește o viață normală, ba chiar o moarte normală însă datorită abilităților sale extraordinare nu poate să fie rănită de nici o armă inventată de om.

Este primul volum de bandă desenată din istorie care primește prestigiosul World Fantasy Award. Și pe bună dreptate!

Deși Sandman este un personaj secundar, toate povestirile sunt incredibil de bine scrise și de profunde. Gaiman nu se joacă de data asta cu ceea ce înseamnă setea de succes, ura oamenilor față de ceea ce nu înțeleg și nici ușurința cu care oamenii își însușesc creații care nu le aparțin.

 

Pentru prima dată se reunește întreaga familie a Visului și îi cunoaștem pe Death, Destiny, Despair și Desire. Morfeus decide să se întoarcă în Iad pentru a o recupera pe Nada, femeia căreia i-a refuzat iubirea. Însă în Iad dă peste un Lucifer sătul până peste cap de tot ceea ce înseamnă viața sa de stăpân al Iadului și peste cele rele (monologul lui Lucifer este bestial, îl puteți găsi în imaginea de mai jos), prin urmare își bagă coarnele și-l lasă pe Vis să se descurce cu gestionarea Iadului.

Nu mi-a plăcut atât de mult volumul Season of Mists, este și primul care primește doar 4 stele pe goodreads, pentru că Sandman deja începe să aducă foarte mult a personaj pop, uneori superficial în acțiuni și insuficient dezvoltat de Gaiman din punct de vedere psihologic.

 

 

Wanda urmează să se opereze și să-și schimbe sexul. Hazel și Floxglove formează un cuplu de lesbiene. Thessaly este o gagică ciudată rău, șoarece de bibliotecă, practicantă de vrăjitorie. Toate sunt adunate într-un singur apartament din New York din care încearcă să o ajute pe prințesa Barbie să scape din visul în care a prins-o unul dintre soldații lui Cuckoo. După care pare și Morfeus în poveste.

Cică acest volum este favoritul lui Gaiman din seria Sandman. E fain, nu spun că nu, însă poate și mai mult. Recunosc că nu prea reușesc să rezonez cu povestirile în care personajele principale sunt femei, mai ales când sunt scrise de Gaiman, dar per total mi-a plăcut. În a Game of you grafica se schimbă radical față de restul seriei și este foarte bine deoarece aduce un foarte mare serviciu scenariului lui Gaiman

 

 

Fables and Reflections este un alt volum în care sunt adunate scurte povestiri care se pot citi separat de serie și care nu se leagă neapărat cu narațiunea principală dar care fac, până la urmă, deliciul seriei.

Thermidor, August, Three Septembers and a January, Ramadan, The Hunt, Soft Places, The Parliament of Rooks și The Song of Orpheus sunt povestirile care formează volumul șase. Cel mai mult mi-a plăcut Three Septembers and a January în care Joshua Abraham Norton se autointitulează împăratul Statelor Unite ale Americii. Lumea intră în joc și-l tratează ca pe un împărat adevărat. Un fel de pildă biblică, o reintepretare oarecum a poveștii lui Iov, Norton fiind subiectul unui pariu între Morfeus și Despair, Desire și Delirium, Gaiman dorind să demonstreze că puterea visului este cea care poate câștiga în detrimentul disperării sau a dorinței.

Foarte fain volumul. Ca de obicei, aceste scurte povestiri fac deliciul seriei. Gaiman pare că se simte mult mai confortabil să scrie povești scurte decât narațiuni mai lungi de care probabil că se plictisește și nu are răbdare să le dezvolte până la capăt.

 

 

Delirium vrea să-l găsească pe fratele pierdut, Destruction. Refuzată de toți membrii familiei, Delirium vine la Morfeus care, apatic, cumva acceptă misiunea. Însă în spatele acestei misiuni îl așteaptă o serie de provocări și polițe de plătit pe care Visul nu le-a luat în calcul.

Unul din cele mai colorate și mai psihedelice volume din serie, că doar e o misiune pusă la cale de Delirium.

Foarte faină grafică, uneori greu de urmărit dar potențează extraordinar narațiunea superbă.

 

În mijlocul lui iulie izbucnește un viscol năpraznic care adună mai multe personaje în The Inn of the End of the World. Personajele încep să-și spună povești ca să le treacă timpul în care sunt închiși împreună.

A Tale of Two Cities – tema fisurilor în realitate care transportă locuitorii urbelor supra aglomerate, ca și în Nicăieri, oferă cititorului o poveste interesantă cu o grafică minimalistă care surprinde și place. O temă dragă lui Gaiman pe care acesta o reia de fiecare dată când are ocazia. Poveste inspirată de H.P. Lovecraft după spusele lui Gaiman.

Cluracan’s Tale – Cluracan este unul dintre negociatorii care au purtat discuții cu Morfeus când acesta trebuia să preia frâiele Iadului. Tot ambasador și necogiator este și în această poveste, doar că acum o reprezintă pe Regina Țării Zânelor în fața unui dictator care-și distruge orașul pe care-l conduce. Poveste inspirată de Robert E. Howard.

Hob’s Leviathan – unde-l reîntâlnim pe Hob Gadling, cel care a înșelat Moartea. Poveste inspirată de Joseph Conrad.

The Golden Boy – o poveste foarte interesantă conform căreia în America se poate vota de la vârsta de 18 ani și aleg pentru a fi președinte un tânăr de o seamă cu ei. Acesta refuză să facă vreun pact cu vechii politicieni corupți și aduce pacea în lume. Poveste, spune Gaiman, inspirată de seria Watchmen.

Cerements – Petrefax povestește despre orașul Lithargis, oraș care se ocupă cu arta orânduirii cadavrelor.

World’s End – povestea  finală care concluzionează întâlnirea personajelor.

Volumul se bucură de o introducere din partea lui Stephen King. Nu este unul dintre volumele mele favorite dar, așa cum am mai spus, Gaiman se pricepe de minune să construiască povestiri scurte. Deși Morfeus nu prea apare în seria de povestiri, totul are legătură cu el, toate istorisirile susținând importanța visului în viața lor.

 

Lyta Hall, distrusă de răpirea și presupusa moarte a fiului său, se adresează Furiilor și le cere răzbunare împotriva lui Morfeus.

Drumul lui Morfeus către mântuire este tema principală a seriei, tragica poveste din volumul de față nefiind neapărat o surpriză însă tot te afectează. Un Morfeus abulic și împăcat cu sine este debusolant și contrar cu ceea ce ne-a obișnuit Gaiman la început. Deși e clar că ne apropiem de sfârșitul poveștii lui Morfeus scrisă de Gaiman, confruntarea finală inevitabilă conturându-se din ce în ce mai clar.

Foarte multe personaje care au apărut de-a lungul seriei se întorc în acest volum, răzbunarea la adresa lui Morfeus fiind o dată anunțată atragându-le așa cum lumina atrage licuricii.

 

 

Ce s-a întâmplat cu Morfeus? Volumul care încheie seria este dedicat influenței visului atât în lumea reală cât și în lumea zeilor și a fantasmelor.

Sfîrșitul seriei nu împacă cititorul pentru că nu poți avea suficient Sandman…

 

The Dream Hunter este unul dintre spin-off-urile seriei, fiind și cel mai reuști din punctul meu de vedere, atât ca poveste cât și din punct de vedere grafic.

O vulpe și un bursuc se angajează într-un pariu al cărui subiect este convingerea unui tânăr călugăr din templul său. Câștigătorul preia templul și-l transformă în propria vizuină.

Plasat într-un plan fantastic de inspirație japoneză, The Dream Hunter este o încântare de la un capăt la altul. Amano și Gaiman prezintă o chimie incredibilă care se simte din fiecare pagină parcursă. Specialitatea lui Gaiman, preluarea unei povești clasice și adaptarea acesteia (The Fox, the Monk, and the Mikado of All Night’s Dreaming un basm japonez) alături de o grafică extraordinară din partea lui Amano, unul dintre cei mai faimoși artiști ai contemporaneității, nu are cum să nu încânte cititorul.

 

Volumul care, să spun așa, încheie definitiv universul Sandman. Fiecare membru al familiei lui Morfeus se bucură de atenția cuvenită în acest spin-off final pentru deliciul vizual și literar al cititorului.

Mi-a plăcut foarte mult cum fiecare desenator s-a ales cu un personaj și a dezvoltat grafica cum a crezut de cuviință. Culmea, fiecare din ei s-au adaptat de minune atât la poveste cât și la personaj. O adevărată încântare!

 

O stea a înnebunit și nebunia sa se tranmite și la alte stele, întreaga creație fiind pusă în pericol. Morfeus este chemat la datorie dar are nevoie de ajutorul propriei familii. Inclusiv de la tatăl său și mama sa. Alături de un alter-ego sub forma unei pisici și al unei fete pe nume Hope, Sandman pleacă în căutarea stelei nebune pentru a salva creația. Însă salvarea lumii poate înseamna uneori condamnarea salvatorului…

Sandman Overture este povestea care începe celebra Serie Sandman și oferă o mulțime de explicații pentru ceea ce urmează să se întâmple. Aflăm cum a fost prins, care este povestea măștii sale, precum și rolul său în marele univers magic care i-a dat naștere.

O poveste excelentă care are parte de o grafică superbă. Un volum care se citește și se admiră în egală măsură.

8pt: Exilul de Rafael Albuquerque, Mike Johnson


 

8pt: Exilul de Rafael Albuquerque, Mike Johnson

My rating:  5 of 5 stars 

Un crononaut, Joshua, se trezește singur într-o dimensiune deloc ospitalieră denumită Meld. Fără memorie și fără echipa care l-a trimis acolo, Joshua este pe cont propriu și trebuie să-și dea seama ce caută în Meld. O voce necunoscută îl direcționează și află încetul cu încetul că misiunea lui este asasinarea Suliței, un lider care se pare că pune în pericol dimensiunea din care Joshua a venit. Însă misiunea lui Joshua este mult mai complexă de atât, deoarece mai întâi trebuie să rămână în viață și să afle unde este ținta sa și cine este Sulița.

În primul rând, vă rog să nu citiți nici prezentarea standard a benzii desenate de față de pe orice site de vânzare o găsiți pentru că nu o să vă atragă atenția și o să pierdeți una dintre cele mai faine traduceri care s-au făcut în ultimul timp. Nu doar că nu spune nimic despre bandă, dar mai și vorbește despre o serie de autori care nu prea au cum să fie cunoscuți de publicul românesc pentru că nimeni nu le importă benzile! Cu alte cuvinte, dacă dai jos ilegal sau îți cumperi din afară benzile lui Albuquerque și Johnson, deja ai și Ei8ht pentru că e bandă foarte faină! Altfel, habar nu ai de autori, iar niște căutări pe net nu te prea pot lămuri cu privire la cine sunt aceștia.

Pe bune acum, nu scrii un articolaș pe un blog, așa cum fac eu, și nu te adresezi unui public foarte mic, așa cum fac tot eu, ci ai acces la ditamai distribuția în magazine unde oricine îți poate cumpăra produsul, dar tu nu vrei să-l vinzi, pentru că prezentarea nu face pe nimeni curios de el! Personal am recomandat 8pt-ul prietenilor care au început să cumpere benzi desenate de când au început să fie traduse, pentru că nu le-a atras și nu le-a spus absolut nimic prezentarea volumului! Și uite așa o bandă foarte faină poate să nu prindă la public și să pierzi o grămadă de bani! E atât de simplu.

Din păcate cei de la EAT Comics nu știu să-și prezinte absolut deloc această traducere. Din păcate nici seriile Predator și Alien pe care le scot nu sunt organizate astfel încât să le aducă mai mulți bani.Pe bune, trebuie să aștept trei luni ca să citesc numărul 2 din Prometheus? Păi? În fine, nu despre asta vreau să vă vorbesc în acest articol, ci despre cât de faină este banda desenată tradusă de EAT Comics: 8pt.

În primul rând povestea este bestială! Nu doar că te ține cu sufletul la gură dar personajele și punctele cheie din narațiune te fac să-ți dai palme peste frunte și să rostești: Oau, ce tare, nu mă așteptam la asta! E ca și cum ai citi un thriller sci-fi de calitate! Fără nici un pic de exagere, cred că această serie ar avea mult mai mult succes, dacă ar fi ecranizată, chiar mai mult decât Mad Max-ul cu care este comparată. 

Da, este o bandă desenată care poate să prindă, și bag mâna-n foc că o să o facă, la absolut orice cititor de science-fiction pentru că este o poveste SF foarte interesantă și fain gândită. 

Grafica este superbă! Desenele și modul așezare a panourilor îți taie răsuflarea! Citești și te uiți la imagini și te trezește că stai pierdut minute în șir reluând panourile cu un zâmbet satisfăcut. Da, asta înseamnă entertainment de calitate! Asta înseamnă o bandă desenată main-stream care să te surprindă, să-ți placă și să te facă să vrei mai mult. Cu astfel de benzi se poate educa publicul și atrage către gen. Pur și simplu nu văd de ce cititorii obișnuiți să citească doar proză sau publicul care vizionează filme nu ar citi o astfel de povestioară care te ține într-un suspans teribil și constant, totul frumos organizat și prezentat într-o execuție grafică de excepție.

De ce 5 stele: pentru că este o bandă desenată spectaculoasă, un adevărat ambasador al genului.