Eu știu despre Luca Dinulescu că a scris Sir Sugismund și Prostituția României, că a cochetat cu muzica, cu teatrul, cu televiunea și mi s-a părut că am de-a face cu o personalitate polivalentă, mereu pusă pe șotii și cu un umor aspru și nebun. Ce știe Luca Dinulescu despre Luca Dinulescu?
Exact ce ai scris mai sus. Eu am fost și sunt preocupat în continuare de un soi de formă de exprimare, hai să zicem așa, sinestezică, de aici poate senzația că mă împrăștii în prea multe direcții. Dar nu e deloc așa. Eu, spre exemplu, nu am putut face nimic serios în viață până nu am învățat un minimum de teorie muzicală, simțeam că sunt incomplet cumva, că nu înțeleg lumea. Dar asta nu schimbă faptul că scriu mai bine decât fac orice altceva, lucru de care sunt conștient. E valabil și pentru alte lucruri pe care le-am făcut și le fac în continuare. Mă completează.
Cum a apărut în mintea colectivului care a contribuit la Istoria Alternativă a Literaturii Române în Benzi Desenate, care i-a fost drumul până la momentul publicării și de ce tocmai bandă desenată?
La vremea respectivă exista un conglomerat de – există și azi, desigur, dar atunci erau la modă – Istorii ale literaturii, pe lângă cea a lui George Călinescu: cea a lui Nicolae Manolescu, respectiv cea a lui Alex Ștefănescu. Am zis atunci că de ce să nu producem și noi una, în care să scriem ce vrem noi. Ceea ce am și făcut. Cât despre formula benzii desenate, aici se îngemănează cumva două filoane: unul, în care eu sunt un consumator avid de bandă desenată încă de mic copil și altul în care noi am considerat această Istorie a literaturii a lui George Călinescu ceva deosebit de plictisitor, care trebuie aerisit, reîmprospătat, cumva, pentru generațiile care vin din urmă, ceea ce, iarăși, am și făcut.
Ce este Istoria Alternativă a Literaturii Române în Benzi Desenate pentru Luca Dinulescu?
Greu de spus, după atât de mult timp, sunt totuși 11 ani de când ne-am apucat de proiect. Dar poate că cel mai bine aș putea s-o definesc ca fiind o carte perfectă prin imperfecțiunea ei. Ca un fel de Mozart la curtea regală după ce a ras vreo doi litri de palincă de bihor.
Într-un ring de MMA, cine ar câștiga dintre Blaga și Arghezi și cine crezi că l-ar putea învinge pe Sadoveanu în afară de Luca Dinulescu?
Sadoveanu s-a învins singur în Fight Club-ul literaturii române, lansându-se într-o literatură care, în ce mă privește, nu a rezistat timpului. Cât despre Blaga, el a fost monumental, șterge pe jos lejer cu unele figuri mult mai comestibile pentru publicul larg al literaturii – sau poeziei – românești.
Știi să te dai cu skateboard-ul? Crezi că loviturile pe care le poți suferi când te dai cu skateboard-ul îți pot afecta simțul umorului și scriitura? Care-i faza cu hainele pe care le poartă Luca Dinulescu în Istoria Alternativă a Literaturii Române în Benzi Desenate?
Eu am fost mult timp un fan al muzicii rap americane, de fapt și astăzi mai ascult unii grei din perioada respectivă, spre oroarea unora dintre intelectualii subțiri din România, care nu se pot umezi decât dacă ascultă fie așa-zisa muzică „grea”, mă refer aici la muzica cultă, pe care în mod impropriu o numim clasică, fie cad în extrema cealaltă, mergând pe niște formule de genul Florin Salam, fără să aibă însă nicio apreciere pentru ceea ce e cu adevărat muzical în demersul lui artistic, ci din pure considerente politice. De aici hainele cu pricina și de aici skateboard-ul.
Ce premii literare ai vrea să refuzi pentru Istoria Alternativă a Literaturii Române în Benzi Desenate?
Mi-e greu să răspund, pentru că nu știu exact care sunt premiile literare. Poate părea greu de crezut, sau nu știu cum, o ipocrizie, dar în afara unui premiu al Uniunii scriitorilor, poate, deși nu sunt sigur că există așa ceva cu adevărat, nu știu, efectiv, care sunt. Mie îmi convine însă faptul că eu – noi – am demonstrat cu această carte că se poate face ceva ce părea imposibil, în ciuda oricărui curent logic sau trend literar. Iar asta nu îți poate oferi niciun premiu.
Cât de greu este să lucrezi în grup pentru o bandă desenată și care au fost numitorii comuni care v-au unit, până la urmă, pentru a crea și duce la bun sfârșit acest proiect?
Țin minte că a durat ceva până să asamblăm cele trei fire narative, ale fiecăruia dintre autori și că s-au consumat ceva beri în acest proces. În cele din urmă, însă, mai cu mailuri, mai cu tăieturi și decupări, am scos-o la capăt. Simplu parcă n-a fost, mai ales când a venit vorba și de desen, dar astăzi nu mai țin minte chiar tot.
Care este sfatul pe care scriitorii prezenți în Istoria Alternativă a Literaturii Române în Benzi Desenate îl transmit prezentului prin gura lui Luca Dinulescu, sfat pe care respectivii nu l-au expus în carte?
Ca lumea să iasă din cercul ei strâmt și rece de pe facebook, în care își petrece aproape tot timpul vieții în schimbul unei aprecieri false. Îmi asum ceea ce spun – aprecierea pe care o primesc unii oameni (îi văd, mi-e greu să-mi dau seama cum au decăzut în asemenea hal) nu doar că este insignifiantă în raport cu oamenii care pun, totuși, mâna pe niște cărți, în România, cât mai ales falsă. Din zecile, sutele, sau uneori poate miile de like-uri pe care le primesc, vei vedea că nu sunt în tot amalgamul ăla de avatar-uri nici măcar cinci (da, cinci!) oameni care să le intre în casă. Iar asta este, dați-mi voie, trist. Deosebit de trist.
Câte volume vor apărea, când, unde, de ce, pe cine vrei să bați cu ele, cui ai vrea să placă, pe cine ai vrea să enerveze?
Habar nu am. În momentul de față nu sunt convins că va mai exista încă unul. Vom vedea.
Cum ar vrea Luca Dinulescu să încheie un interviu? Adică: ce întrebare ar vrea Luca Dinulescu să primească și rar, sau niciodată, nu primește și care este răspunsul la această întrebare?
Cum ar spune și marele clasic în viață, Ciordache – altă întrebare.
razvanvanfirescu.wordpress.com 