Cypherpunks de Julian Assange, Jacob Applebaum, Andy Müller-Maguhn, Jérémie Zimmerman


Cypherpunks de Julian Assange, Jacob Applebaum, Andy Müller-Maguhn, Jérémie Zimmerman

Nota mea:  3 din 5 stele 

Motto-ul lui Julian Assange: Confidențialitate pentru cei slabi, transparență pentru cei puternici.

Cypherpunk: activiștii cypherpunk militează pentru folosirea criptografiei și a unor metode similare pentru a efectua schimbări de natură socială sau politică. Fondată la începutul anilor ’90, această mișcare a avut activitatea cea mai intensă în perioada „războaielor criptografice” din anii ’90 și în urma „primăverii internetului” din 2011. Termenul cypherpunk, derivat din (criptograficul) cipher și punk, a fost introdus în Oxford English Dictionary în 2006. – pag 29, Cypherpunks. Libertatea și viitorul internetului

Julian Assange este cu adevărat o personalitate și un produs al secolului XXI. Assange este fondatorul Wikileaks, o companie non-profit care se ocupă cu publicarea de informații guvernamentale secrete, de la documente până la fișere media, sursele fiind păstrate anonime.

Wikileaks a publicat cunoscutele Warlogs din Afganistan și Iraq și tot Wikileaks a făcut publice mai multe fișiere cu privire la tratamentul pe care-l primeau deținuții de la Guantamo. Publicațiile lor au făcut furori la nivel mondial și au fost preluate de presa internațională.

Guvernul Statelor Unite a demarat o anchetă penală împotriva Wikileaks și a lui Julian Assange, cel din urmă fiind acuzat inclusiv de spionaj, acțiune care cade sub incidența Legii Spionajului din 1917. În decembrie 2010 unii politicieni din guvernul Statelor Unite au cerut chiar asasinarea lui Assange, acesta fiind considerat un „terorist high-tech”. Pentagonul a format o echipă de 120 de persoane care sub acronimul WTF (Wikileaks Task Force) se ocupă cu „luarea de măsuri” împotriva Wikileaks. Tot în decembrie 2010, guvernul SUA a cerut furnizorilor de servicii de internet să sisteze serviciile către wikileaks.org. Amazon a răspuns prompt și a scos de pe serverele sale site-ul, iar o zi mai târziu (02.12.2010) serviciul DNS pentru wikileaks.org nu mai era funcțional. Un astfel de proces de cenzură agresiv și categoric al unei publicații jurnalistice este fără precedent. 

Pe lângă cenzura propriu-zisă, guvernul SUA a instaurat o așa zisă „blocadă bancară” asa însemnând că au supus instituții bancare precum VISA, Mastercard, PayPal și Bank of America la presiuni neoficiale, presiuni care au dus către sistarea de către sus numitele instituții a tuturor transferurilor bancare, donațiilor și a oricărui tip de serviciu financiar către conturile asociate Wikileaks. 

De asemenea guvernul SUA a mai cerut Twitter să predea arhivele de comunicare electronică pe care le dețineau anumiți utilizatori asociați cu Wikileaks. Twitter și-a anunțat utilizatorii, pe când Google care a primit aceeași somație, nu a făcut nici o declarație publică cu privire la un eventual răspuns negativ sau pozitiv la somație și nici nu și-a anunțat utilizatorii cu privire la respectiva somație. Conform „ordinului 2703(d)” guvernul Statelor Unite își oferă autoritatea de a forța predarea arhivelor de comunicație electronică fără a fi necesară aprobarea unui judecător. Datorită acestei legi guvernul a găsit o cale să ocolească protecția pe care o oferă Cel de-al Patrulea Amendament împotriva percheziției și confiscării arbitrare.

Așa cum spuneam, Julian Assange este un produs al secolului XXI, un secol în care comunicarea se realizează incredibil de facil la nivel mondial. Fără Wikileaks și fără scurgerile de informații pe care acesta le-a publicat, omul de rând nu ar fi luat vreodată la cunoștință despre abuzurile din închisorile americane sau despre așa zisele pierderi colaterale din teatrele de război unde americanii activau, pierderi cu care armata și guvernul american erau oarecum de acord.

La momentul publicării cărții, Assange încă se afla în arest la domiciliu în Anglia așteptând rezultatul procesului în urma căruia se va decide eventuala sa extrădare.

Alături de Assange se adună o serie de cunoștințe care, asemenea fondatorului Wikileaks, luptă pentru libertatea internetului și pentru confidențialitatea utilizatorului de internet. 

Cartea este de fapt transcrierea unui dialog purtat între cei patru cu privire la libertatea și viitorul internetului, așa cum precizează și titlul. Vorbesc despre importanța păstrării confidențialității utilizatorilor de către siteurile de socializare, despre militarizarea și intensificarea supravegherii spațiului cibernetic, despre spionajul sectorului privat, despre combaterea supravegherii totale prin criptografie dat fiind că în contemporaneitate nu se mai poate renunța la modul de comunicare propus de telefonie și internet, despre cum instituții financiare decid să facă jocul guvernelor care intervin și fac neoficial presiuni care duc la blocarea de conturi sau tranzacții către diferite site-uri libere și despre cât de importantă este existența unei monede on-line care să nu poată fi urmărită nici de guverne, nici de instituții bancare. 

La un moment dat am început să am senzația că urmăresc o discuție între patru indivizi paranoici, obsedați de teorii ale conspirației, însă având în vedere că unii dintre ei au experimentat întâlniri inopinate pe aeroporturi cu agenți FBI care i-au ținut câteva ore la interogatorii care nu aveau cum să ducă la vreun rezultat și au făcut astfel ca respectivii să piardă avionul către destinație, am ajuns să-i înțeleg și să mă gândesc că în toată paranoia care transpare din vorbele lor e foarte mult adevăr. Cei patru oameni al căror nume apare pe coperta cărții sunt oameni urmăriți, monitorizați, supuși unor presiuni constante din partea guvernului Statelor Unite nu doar datorită legăturilor pe care le au cu Assange cât și datorită activităților pe care le au cu privire la lupta pentru menținerea unui internet liber, pentru eforturile pe care le fac pentru a păstra informațiile utilizatorilor secrete și pentru pașii concreți în direcția oferirii de servicii și aparate telefonice criptate care să nu poată fi urmărite de instituțiile guvernamentale.

Pot părea anarhiști, pot părea rebeli, pot părea activiști paranoici sau revoluționari idealiști, însă este cert că denunțurile pe care le fac cu privire la implicarea guvernului în intimitatea individului și la conlucrarea între instituții financiare, furnizori de servicii precum site-uri de socializare sau furnizorii de servicii de internet sau stocare de date și instituții guvernamentale care urmăresc nu doar supravegherea utilizatorului de internet cât și subjugarea acestuia, sunt cu adevărat un semnal de alarmă. Cei patru propun și soluții, unele de-a dreptul fanteziste din punctul meu de vedere, chiar dacă se face apel la Drepturile Omului, întrucât, dacă furnizorul de servicii nu anunță utilizatorul că a oferit informații guvernului cu privire la activitatea sa, utilizatorul nu poate da în judecată guvernul. Cert este că mai ales deținătorii rețelelor de socializare sau firmele care oferă servicii de mail sau care stochează date personale ar trebui să-și revizuiască într-un mod aparte colaborarea cu utilizatorul astfel încât nici o instituție guvernamentală să nu poată accesa informații personale fără ca utilizatorul să fie informat. Măcar atât să se întâmple și atunci ar fi un câștig.

Bineînțeles că m-am gândit și eu la modul în care teroriștii ar trebui să fie monitorizați fără că aceștia să știe, încălcarea intimității acestora fiind într-o oarecare măsură un pas obligatoriu în vederea prevenirii unor atentate sângeroase, însă cât de departe se poate merge, astfel încât să nu fie prea departe, și cât de multă putere și libertate de mișcare în vederea supravegherii ar trebui să primească instituțiile guvernamentale astfel încât să nu încalce dreptul la intimitate al utilizatorului de internet, încă nu mi-am dat seama și nici Assange și prietenii lui nu mi-au răspuns… 

Cât are voie statul să se implice în supravegherea internetului?

Ce mai înseamnă intimitate pe internet cât timp utilizatorul oferă de bunăvoie o multitudine de informație cu privire la viața sa?

Acestea sunt doar două întrebări la care cei patru participanți la discuție încearcă să răspundă. Cât de bine au reușit să răspundă cred că rămâne la latitudinea fiecărui cititor să decidă.

De ce 3 stele: pentru că este o lectură interesantă, o discuție aprinsă între patru minți care gândesc și trăiesc în spiritul secolului XXI, un secol în care comunicarea nu cunoaște limite.

Prezentarea editurii:

Apeluri telefonice, SMS-uri, chat-uri, căutări pe Google, fotografii pe Facebook: ne comunicăm în fiecare clipă informațiile personale privind locurile în care suntem, opiniile, obiceiurile, fricile sau gândurile noastre, fără a ne face griji privitor la ce se va întâmpla cu acestea. Dar se pare că internetul, gândit ca un formidabil mijloc de emancipare, e pe cale să devină cel mai eficient instrument de control imaginat vreodată. Toate aceste informații pe care cu atâta ușurință le împărtășim sunt înregistrate, stocate și pot fi cu ușurință analizate și exploatate de către agenții de spionaj extrem de complexe și de aliații lor reprezentați de corporații transnaționale. Aceasta este teama lui Julian Assange și a prietenilor lui, gânditori și activiști rebeli din prima linie a bătăliei pentru cyberspaţiu, care militează pentru un internet liber. Discuția lor ne deschide ochii asupra amenințărilor actuale la adresa libertăților noastre politice și individuale.

„O explicație clară a modului în care controlul exercitat de către corporații și guverne asupra internetului reprezintă o amenințare la adresa libertății noastre și a democrației.“ — Oliver Stone

JULIAN ASSANGE este redactorul-șef al WikiLeaks, distins cu premiul „Noile Media“ al Amnesty International (2009), premiul fundației Sydney pentru pace (2011), premiul „Walkley“ pentru jurnalism (2011) și premiul „Martha Gellhorn“ (2011). Este creatorul a numeroase proiecte de software inspirate de filosofia cypherpunk, inclusiv al sistemului de fișiere Rubberhose pentru criptare și al codului original pentru WikiLeaks. A mai publicat cartea „Underground“ (împreună cu Suelette Dreyfus, 2012), o istorie a mișcării internaționale a hackerilor.

„Viața cetății este într-o dinamică complexă, iar pentru o bună funcționare a acesteia e nevoie de cetățeni bine informați. «Polis» aduce laolaltă cele mai bune cărți de științe politice și sociale, care configurează modele societale viabile și repere pentru toți cei interesați de bunul mers al societății în care trăiesc.“ — Cristian Pîrvulescu

Anunțuri

Cine zicea că Vineri 13 e cu ghinion? Câștigă Firesc 125 de cărți de la Nemira!


Construiește-ți propriul Colț Firesc de Refugiu cu Editura Nemira! Cum? Simplu!

Mai întâi participi la Reading checklist-ul pe care ți l-a pregătit editura (trebuie să dai click pe link ca să-ți satisfaci curiozitatea), bifezi rapid cele 20 de cărți pe care le-ai citit (dacă nu le-ai citit, dă fuguța la cea mai apropiată librărie sau intră pe site-ul nemira.ro și citește-le urgent ca să le poți bifa!) și poți câștiga 100 de cărți de la Editura Nemira! Regulamentul concursului e aici.

Și asta nu e tot! Mai jos, puuuuuțin mai jos, e un concurs Firesc (un alt concurs, diferit față de cel de mai sus 🙂 ) organizat împreună cu editura care-ți mai poate aduce încă 25 de cărți! Vineri 13? Când Nemira sărbătorește alături de cititori 25 de ani de plăcerea lecturii e doar Vineri 13 e o zi norocoasă!

Și acum al doilea moment mult așteptat al zilei: 

Concursul Firesc de Întregire a Colțului Tău Firesc de Refugiu!

Împreună cu Editura Nemira am onoarea să vă invit la un concurs cu totul și cu totul special care vă poate aduce 25 de cărți, cu alte cuvinte, câte o carte pentru fiecare an de plăcere a lecturii!

În ce constă concursul: 

  • recomandă cartea Editurii Nemira care ți-a plăcut cel mai mult în câteva cuvinte bine ticluite, astfel încât să-i ajuți și pe alți cititori să se bucure de volumul care ți-a mers la inimă!

Comentariile care au minim un răspuns intră în cursa finală pentru cele 25 de cărți puse la bătaie de Editura Nemira și Colțul Firesc de Refugiu! Câștigătorul se alege la sfârșitul zilei de 24 Mai, adică la orele 00.00, 25.05.2016 un fericit cititor o să-și îmbogățească Propriul Colț Firesc de Refugiu cu 25 de cărți de la Editura Nemira!

Extragerea câștigătorului se face cu ajutorul site-ului Random.org. Ca să poți participa trebuie să ai domiciliul în România.

Ce mai stai? Spune-ne despre plăcerea lecturii pe care ai trăit-o alături de o carte a Editurii Nemira! 

Fireștii abia așteaptă să te citească și îți doresc multă baftă!

 

 

Comunicatul de presă al editurii:

 

Editura Nemira sărbătorește 25 de ani de plăcerea lecturii!

Anul acesta editura Nemira împlinește 25 de ani de la înființare și, cu această ocazie aniversară, lansează o sărbătoare a cărții și a lecturii dedicată cititorilor care ne-au fost alături de-a lungul anilor prin campania Super-cititorii Nemira. 

În cadrul acestei campanii, îi invităm pe toţi iubitorii de carte la un maraton aniversar ce cuprinde o călătorie înapoi în timp prin arhiva și istoria editurii Nemira, cu testimoniale, interviuri, concursuri, quizuri și multe surprize pe evenimentul Facebook creat special pentru a sărbători un sfert de secol de plăcerea lecturii.

Marea provocare va fi găsirea unui SUPER-CITITOR după completarea Reading checklist-ului cu bestselleruri marca Nemira, în care participanții trebuie să ne dovedească super-puterile lor de lectură ca să câștige o bibliotecă de 100 de cărți. (Regulamentul este disponibil pe nemira.ro)

Editura Nemira a adus în casele cititorilor peste 20 de milioane de volume și 1500 de autori prestigioși, unii dintre ei traduși pentru prima dată la noi, precum Michel Houellebecq, John Kennedy Toole, George R.R. Martin, Philip K. Dick, Stephen King sau Frank Herbert. Odată cu lansarea colecției Nautilus, literatura science-fiction s-a impus și pe piața românească de carte prin seriile celebre Dune, Furnicile sau Odiseea spațială.

Totodată, fondatorul editurii, Valentin Nicolau, a lansat tineri autori români și a promovat valorile autentice : H.R. Patapievici, I.P. Culianu, Mirces Nedelciu, Radu Aldulescu, Daniel Bănulescu, Petre Barbu și-au publicat primele cărţi de după 1989 la Nemira.

A fost prima editură care a lansat un imprint dedicat cărţilor pentru copii în 2006 și totodată editura care a lansat primul e-book pe piața din România, în 2009.

Astăzi, Nemira îşi invită cititorii să pornească într-o călătorie literară în jurul lumii cu 150 de cărți noi pe an, alături de autorii din colecţiile Babel şi Damen Tango, precum Julian Barnes, David Foenkinos sau Mathias Malzieu. Maeştrii genului thriller, policier şi faimoşi detectivi se regăsesc în colecţia Suspans, unde cap de afiş sunt Stephen King, Raymond Chandler, Andrea Camilleri şi Rodica Ojog-Braşoveanu.

Lumea teatrului prinde viaţă prin colecţia Yorick, unde semnează unii dintre cei mai importanţi regizori şi teatrologi din lume, precum Peter Brook sau George Banu iar în lumea subconştientului pătrundem prin colecţia de psihologie jungiană Philemon.

Nemira promovează literatura română de calitate în colecţiile Maeştrii SF-ului românesc, unde îi regăsim pe Gheorghe Săsărman, Dănuţ Ungureanu, Sebastian A. Corn, Mircea, Opriţă şi Cuaternar, unde semnează Emil Brumaru, Nichita Stănescu, Valentin Nicolau, dar și autori tineri precum Bogdan Munteanu sau Cristina Andrei.

Cele mai populare serii ale noilor generaţii sunt publicate tot la Nemira: Cântec de gheaţă şi foc de George R.R. Martin, Jocurile Foamei de Suzanne Collins şi Turnul întunecat de Stephen King.

Dar firul roşu care leagă colecţiile şi autorii Nemira este miza editorială: plăcerea lecturii!

Testul psihopatului – Ron Jonson


Click pe poza si cumpara cartea! Transport gratuit 😉

My rating: 4 of 5 stars 

Dragă domnule Patrick Modiano, cam așa arată o investigație jurnalistică, o vânătoare de identitate. Vă recomand cartea și sunt sigur că o să vă fie de folos la construcția următoarelor cărți – mailițiozitate intenționată.

Atenție: nu este un studiu științific, nici self-help, nici vreo lucrare care să-ți explice ce e în capul psihopaților  – e o excelentă investigație jurnalistică – nu de alta, dar am văzut destui dezamăgiți de carte, pentru că nu discută psihologie, nu oferă soluții, nu le rezolvă problemele etc.

Ronson este chemat de câțiva doctori  să meargă pe urmele unei cărți ciudate pe care aceștia au primit-o. Se apucă de investigat, descoperă că e o farsă jucată de un alt psiholog și ajunge să fie prins în lumea psihopaților și a celor care se ocupă cu studiul minților acestora.

Aventura lui Ronson este deopotrivă amuzantă, intrigantă și plină de lucruri care mai de care mai interesante. Îl cunoaște pe faimosul doctor Hare, cel care a inventat testul psihopatului, și care-l învață să identifice psihopații din jurul său. Ajunge, datorită unei întâlniri cu scientologii care duc o luptă acerbă împotriva psihologilor, să aibă o relație de semi-prietenie cu un pacient al unui spital de criminali nebuni, pacient care spune că doar a jucat rolul de nebun și acum nu mai poate să scape pentru că psihiatrii-l țin captiv în continuare. Cunoaște un fost lider al unei trupe de gherilă care a activat în Jamaica și care a fost condamnat pentru genocid, precum și un manager care simțea o deosebită plăcere în a concedia angajați.

Ronson ajunge să utilizeze testul psihopatului pe aproape orice persoană pe care o întâlnește, iar rezultatele îl sperie. Oare suntem înconjurați de psihopați? Eh, după ce vezi personajele pe care Ronson le intervievează, te mai liniștești pentru că nu prea cred că sunt printre cunoștințele tale astfel de indivizi.

Hare spune că 1 % dintre oameni sunt psihopați. Tot 1 % este și procentajul celor foarte bogați – observația îmi aparține. Ei bine, nu toți patronii, managerii sau magnații sunt psihopați, dar dacă iei la bani mărunți comportamentul lor și le faci testul lui Hare, te-ar mira rezultatul. 

Iată cum sună testul psihopatului – ți-l recomand ca să-l faci șefilor tăi să vedem ce iese:

1 – volubilitate și farmec superficial

2  – narcisist și egomaniac

3 – mincinos patologic

4 – viclean și manipulator

5 – trăiri emoționale inexistente sau superficiale

6 – nu prezintă urme de regrete sau vină

7 – lipsa empatiei

8 – incapabil de a accepta răspunderea pentru propriile acțiuni

9 – impulsiv

10 – iresponsabil

11 – incapabil de a-și controla compartamentul

12 – lipsa capacității de a-și stabili țeluri pe termen lung

 

Am scris o grămadă și nu am apucat să spun mai nimic concret despre carte. Mea culpa, m-am luat cu altele – am deja patru ore de când scriu articolul acesta.

Cartea este foarte faină! Merită citită pentru că Ronson este amuzant, teribil de amuzant (Will Self nu a mințit cu nimic pe coperta patru), informațiile pe care le oferă cititorului sunt foarte interesante, oamenii pe care-i întâlnește par desprinși din cărțile de ficțiune. Ronson face o investigație excelentă și ne duce în lumea psihopaților cu zâmbetul pe buze (cred că este singurul mod ca să rămâi întreg la cap când revii la realitate). De ce industrie? Pentru că de la doctori și companii farmaceutice până la oameni simpli și instituții care țin de justiție toţi au legătură cu psihopații și fac parte integrantă din industria nebuniei – industrie care poate justifica și rezolva o mulțime de probleme de ordin moral, legislativ, social, educativ.

Recomand volumul pentru că: nu știam că scientologii sunt atât de porniți împotriva psihologilor și a psihiatrilor și e cel puțin amuzant să le afli ideile; pentru că indivizii pe care Ronson îi cunoaște sunt care mai de care mai dubioși și mai interesanți și descoperi lucruri foarte interesante despre psihopați; pentru că Ronson este de o ironie și sarcasm pe care nu ai cum să nu-l savurezi; pentru că lumea psihopaților este deopotrivă înspăimântătoare, misterioasă și, sună ciudat, atrăgătoare.

De ce 4 stele: pentru că este o investigație jurnalistică bine scrisă, captivantă, amuzantă, cu informații pe care nu cred că ai avea cum altfel să le afli și care-ți oferă șansa de a petrece câteva ore foarte plăcute în compania ei.

Jocul lui Westing – Ellen Raskin


Click pe poza si cumpara cartea! Transport gratuit 😉

Jocul lui Westing de Ellen Raskin
My rating: 5 of 5 stars

După cum spuneam, cărțile editurii Arthur, mai ales cele din Young Art mă atrag într-un mod irezistibil. Și mă bucur enorm că Elena mi-a descoperit minunățiile acestei colecții.

Samuel W. Westing este ucis. Chemațe la descifrarea morții sale sunt 16 persoane care au sau nu, legătură cu milionarul. Toți sunt adunați, puși să formeze echipe de câte doi și forțați de testamentul lui Westing să participe la un joc care are finalitate descoperirea celui care l-a omorât pe bătrân. Criminalul, după cum spune vocea de dincolo de mormânt, este unul dintre ei. Vor reuși aceștia să colaboreze și să-și adjudece milioanele de dolari? Pentru că Jocul lui Westing presupune tocmai moștenirea averii acestuia, iar toți participanții își doresc să câștige jocul și să ducă o  viață fără de griji. Vor descoperi criminalul înainte ca acesta să mai lovească încă o dată sau le va dejuca planurile și va lua chiar el banii?

Nu prea citesc cărți polițiste pentru că mă plictisesc îngrozitor. Principalul motiv este că autorul, de obicei, ascunde indicii, evenimente, personaje ca să mă facă să dau din colț în colț ca o curcă beată pentru că nu reușesc să prind șpilul crimei. Asta mă scoate din sărite, mai ales că deznodământul, spectaculos, nu are nicio treabă cu nimic din ce s-a întâmplat până atunci în carte. Ultimul roman oarecum polițist a fost Mr. Peanut, roman care mi-a plăcut pentru că a fost construit astfel încât să nu te simți tras în țeapă.

Ei bine, Jocul lui Westing aduce foarte mult cu Sleuth (dacă nu ați văzut filmul vă sfătuiesc să-l vedeți, este o capodoperă), autorul jucându-se cu mintea cititorului și aruncându-l dintr-un colț în altul nu pentru că vrea să-l facă KO tehnic, ci pentru că de fiecare dată are ceva de comunicat. Prin pendularea de la un eveniment la altul, de la un personaj la altul, de la amintiri și investigații detectivstice cu privire la trecutul participanților la cuvinte spuse în miezul acțiunii, Raskin te provoacă neîncetat să-ți pui mintea la contribuție. Nu știu cum reușeșc tinerii să țină pasul cu Raskin dar am senzația că se descurcă mult mai bine decât mine. Pentru că m-a luat prin surprdinere sfârșitul cărții… dar nu mi-am simțit insultată inteligența – așa cum a făcut, de exemplu, Poe în Crimele din Rue Morge

Neapărat trebuie să vă spun că traducerea este EXEMPLARĂ!!! Pe când citeam indiciile și testamentul, modul în care era tradusă cartea m-a făcut să vreau să citesc originalul doar ca să-mi fac o idee despre chinul traducătorului. Excelent jocul de glezne pe terenul celor două limbi… Să reușești să adaptezi atât de bine fără să pierzi mesajul scriitorului este mare lucru. Jos pălăria, Andreea Caleman!

Raskin scrie foarte bine. Capabilă să-și construiască bine personajele, să închege povestea fără efort, să lase lucrurile să curgă firesc, totul luând o formă naturală, frumoasă, ca ingredientele amestecate puse într-un mulaj care, odată scos din cuptor, arată de-ți lasă gura apă. Raskin nu surprinde, pentru că nu face nimic extraordinar, ci doar scrie așa cum ar trebui o carte să fie scrisă: logic, fluent, coerent.

Jocul lui Westing este una dintre acele cărți care-ți pot marca copilăria de cititor și care nu ar trebui ratată de absolut nimeni, indiferent de vârstă, datorită frumuseții cu care este concepută.

Ar mai fi multe de spus, dar nu vreau să-mi plictisesc cititorii. Însă trebuie să vă spun că modul în care Rasking și-a construit cartea m-a făcut să mă gândesc la felul în care sunt făcute benzile desenate. Evenimentele sunt formate și parcă puse în panouri ca-n BD-uri și te fac să vizualizezi aproape perfect ceea ce se petrece. Rar am văzut un astfel de talent…

De ce 5 stele: pentru că, din punctul meu de vedere, este o carte care trebuie citită-n copilărie și pe care orice adult ar trebui să o citească măcar o dată, mai ales dacă-i plac romanele polițiste.