Cypherpunks de Julian Assange, Jacob Applebaum, Andy Müller-Maguhn, Jérémie Zimmerman
Nota mea: 3 din 5 stele
Motto-ul lui Julian Assange: Confidențialitate pentru cei slabi, transparență pentru cei puternici.
Cypherpunk: activiștii cypherpunk militează pentru folosirea criptografiei și a unor metode similare pentru a efectua schimbări de natură socială sau politică. Fondată la începutul anilor ’90, această mișcare a avut activitatea cea mai intensă în perioada „războaielor criptografice” din anii ’90 și în urma „primăverii internetului” din 2011. Termenul cypherpunk, derivat din (criptograficul) cipher și punk, a fost introdus în Oxford English Dictionary în 2006. – pag 29, Cypherpunks. Libertatea și viitorul internetului
Julian Assange este cu adevărat o personalitate și un produs al secolului XXI. Assange este fondatorul Wikileaks, o companie non-profit care se ocupă cu publicarea de informații guvernamentale secrete, de la documente până la fișere media, sursele fiind păstrate anonime.
Wikileaks a publicat cunoscutele Warlogs din Afganistan și Iraq și tot Wikileaks a făcut publice mai multe fișiere cu privire la tratamentul pe care-l primeau deținuții de la Guantamo. Publicațiile lor au făcut furori la nivel mondial și au fost preluate de presa internațională.
Guvernul Statelor Unite a demarat o anchetă penală împotriva Wikileaks și a lui Julian Assange, cel din urmă fiind acuzat inclusiv de spionaj, acțiune care cade sub incidența Legii Spionajului din 1917. În decembrie 2010 unii politicieni din guvernul Statelor Unite au cerut chiar asasinarea lui Assange, acesta fiind considerat un „terorist high-tech”. Pentagonul a format o echipă de 120 de persoane care sub acronimul WTF (Wikileaks Task Force) se ocupă cu „luarea de măsuri” împotriva Wikileaks. Tot în decembrie 2010, guvernul SUA a cerut furnizorilor de servicii de internet să sisteze serviciile către wikileaks.org. Amazon a răspuns prompt și a scos de pe serverele sale site-ul, iar o zi mai târziu (02.12.2010) serviciul DNS pentru wikileaks.org nu mai era funcțional. Un astfel de proces de cenzură agresiv și categoric al unei publicații jurnalistice este fără precedent.
Pe lângă cenzura propriu-zisă, guvernul SUA a instaurat o așa zisă „blocadă bancară” asa însemnând că au supus instituții bancare precum VISA, Mastercard, PayPal și Bank of America la presiuni neoficiale, presiuni care au dus către sistarea de către sus numitele instituții a tuturor transferurilor bancare, donațiilor și a oricărui tip de serviciu financiar către conturile asociate Wikileaks.
De asemenea guvernul SUA a mai cerut Twitter să predea arhivele de comunicare electronică pe care le dețineau anumiți utilizatori asociați cu Wikileaks. Twitter și-a anunțat utilizatorii, pe când Google care a primit aceeași somație, nu a făcut nici o declarație publică cu privire la un eventual răspuns negativ sau pozitiv la somație și nici nu și-a anunțat utilizatorii cu privire la respectiva somație. Conform „ordinului 2703(d)” guvernul Statelor Unite își oferă autoritatea de a forța predarea arhivelor de comunicație electronică fără a fi necesară aprobarea unui judecător. Datorită acestei legi guvernul a găsit o cale să ocolească protecția pe care o oferă Cel de-al Patrulea Amendament împotriva percheziției și confiscării arbitrare.
Așa cum spuneam, Julian Assange este un produs al secolului XXI, un secol în care comunicarea se realizează incredibil de facil la nivel mondial. Fără Wikileaks și fără scurgerile de informații pe care acesta le-a publicat, omul de rând nu ar fi luat vreodată la cunoștință despre abuzurile din închisorile americane sau despre așa zisele pierderi colaterale din teatrele de război unde americanii activau, pierderi cu care armata și guvernul american erau oarecum de acord.
La momentul publicării cărții, Assange încă se afla în arest la domiciliu în Anglia așteptând rezultatul procesului în urma căruia se va decide eventuala sa extrădare.
Alături de Assange se adună o serie de cunoștințe care, asemenea fondatorului Wikileaks, luptă pentru libertatea internetului și pentru confidențialitatea utilizatorului de internet.
Cartea este de fapt transcrierea unui dialog purtat între cei patru cu privire la libertatea și viitorul internetului, așa cum precizează și titlul. Vorbesc despre importanța păstrării confidențialității utilizatorilor de către siteurile de socializare, despre militarizarea și intensificarea supravegherii spațiului cibernetic, despre spionajul sectorului privat, despre combaterea supravegherii totale prin criptografie dat fiind că în contemporaneitate nu se mai poate renunța la modul de comunicare propus de telefonie și internet, despre cum instituții financiare decid să facă jocul guvernelor care intervin și fac neoficial presiuni care duc la blocarea de conturi sau tranzacții către diferite site-uri libere și despre cât de importantă este existența unei monede on-line care să nu poată fi urmărită nici de guverne, nici de instituții bancare.
La un moment dat am început să am senzația că urmăresc o discuție între patru indivizi paranoici, obsedați de teorii ale conspirației, însă având în vedere că unii dintre ei au experimentat întâlniri inopinate pe aeroporturi cu agenți FBI care i-au ținut câteva ore la interogatorii care nu aveau cum să ducă la vreun rezultat și au făcut astfel ca respectivii să piardă avionul către destinație, am ajuns să-i înțeleg și să mă gândesc că în toată paranoia care transpare din vorbele lor e foarte mult adevăr. Cei patru oameni al căror nume apare pe coperta cărții sunt oameni urmăriți, monitorizați, supuși unor presiuni constante din partea guvernului Statelor Unite nu doar datorită legăturilor pe care le au cu Assange cât și datorită activităților pe care le au cu privire la lupta pentru menținerea unui internet liber, pentru eforturile pe care le fac pentru a păstra informațiile utilizatorilor secrete și pentru pașii concreți în direcția oferirii de servicii și aparate telefonice criptate care să nu poată fi urmărite de instituțiile guvernamentale.
Pot părea anarhiști, pot părea rebeli, pot părea activiști paranoici sau revoluționari idealiști, însă este cert că denunțurile pe care le fac cu privire la implicarea guvernului în intimitatea individului și la conlucrarea între instituții financiare, furnizori de servicii precum site-uri de socializare sau furnizorii de servicii de internet sau stocare de date și instituții guvernamentale care urmăresc nu doar supravegherea utilizatorului de internet cât și subjugarea acestuia, sunt cu adevărat un semnal de alarmă. Cei patru propun și soluții, unele de-a dreptul fanteziste din punctul meu de vedere, chiar dacă se face apel la Drepturile Omului, întrucât, dacă furnizorul de servicii nu anunță utilizatorul că a oferit informații guvernului cu privire la activitatea sa, utilizatorul nu poate da în judecată guvernul. Cert este că mai ales deținătorii rețelelor de socializare sau firmele care oferă servicii de mail sau care stochează date personale ar trebui să-și revizuiască într-un mod aparte colaborarea cu utilizatorul astfel încât nici o instituție guvernamentală să nu poată accesa informații personale fără ca utilizatorul să fie informat. Măcar atât să se întâmple și atunci ar fi un câștig.
Bineînțeles că m-am gândit și eu la modul în care teroriștii ar trebui să fie monitorizați fără că aceștia să știe, încălcarea intimității acestora fiind într-o oarecare măsură un pas obligatoriu în vederea prevenirii unor atentate sângeroase, însă cât de departe se poate merge, astfel încât să nu fie prea departe, și cât de multă putere și libertate de mișcare în vederea supravegherii ar trebui să primească instituțiile guvernamentale astfel încât să nu încalce dreptul la intimitate al utilizatorului de internet, încă nu mi-am dat seama și nici Assange și prietenii lui nu mi-au răspuns…
Cât are voie statul să se implice în supravegherea internetului?
Ce mai înseamnă intimitate pe internet cât timp utilizatorul oferă de bunăvoie o multitudine de informație cu privire la viața sa?
Acestea sunt doar două întrebări la care cei patru participanți la discuție încearcă să răspundă. Cât de bine au reușit să răspundă cred că rămâne la latitudinea fiecărui cititor să decidă.
De ce 3 stele: pentru că este o lectură interesantă, o discuție aprinsă între patru minți care gândesc și trăiesc în spiritul secolului XXI, un secol în care comunicarea nu cunoaște limite.
Prezentarea editurii:
Apeluri telefonice, SMS-uri, chat-uri, căutări pe Google, fotografii pe Facebook: ne comunicăm în fiecare clipă informațiile personale privind locurile în care suntem, opiniile, obiceiurile, fricile sau gândurile noastre, fără a ne face griji privitor la ce se va întâmpla cu acestea. Dar se pare că internetul, gândit ca un formidabil mijloc de emancipare, e pe cale să devină cel mai eficient instrument de control imaginat vreodată. Toate aceste informații pe care cu atâta ușurință le împărtășim sunt înregistrate, stocate și pot fi cu ușurință analizate și exploatate de către agenții de spionaj extrem de complexe și de aliații lor reprezentați de corporații transnaționale. Aceasta este teama lui Julian Assange și a prietenilor lui, gânditori și activiști rebeli din prima linie a bătăliei pentru cyberspaţiu, care militează pentru un internet liber. Discuția lor ne deschide ochii asupra amenințărilor actuale la adresa libertăților noastre politice și individuale.
„O explicație clară a modului în care controlul exercitat de către corporații și guverne asupra internetului reprezintă o amenințare la adresa libertății noastre și a democrației.“ — Oliver Stone
JULIAN ASSANGE este redactorul-șef al WikiLeaks, distins cu premiul „Noile Media“ al Amnesty International (2009), premiul fundației Sydney pentru pace (2011), premiul „Walkley“ pentru jurnalism (2011) și premiul „Martha Gellhorn“ (2011). Este creatorul a numeroase proiecte de software inspirate de filosofia cypherpunk, inclusiv al sistemului de fișiere Rubberhose pentru criptare și al codului original pentru WikiLeaks. A mai publicat cartea „Underground“ (împreună cu Suelette Dreyfus, 2012), o istorie a mișcării internaționale a hackerilor.
„Viața cetății este într-o dinamică complexă, iar pentru o bună funcționare a acesteia e nevoie de cetățeni bine informați. «Polis» aduce laolaltă cele mai bune cărți de științe politice și sociale, care configurează modele societale viabile și repere pentru toți cei interesați de bunul mers al societății în care trăiesc.“ — Cristian Pîrvulescu
razvanvanfirescu.wordpress.com 