Furia Roșie de Pierce Brown


Furia Roșie de Pierce Brown
My rating: 4 of 5 stars

Darrow un Roșu. Un Sondor al Iadului. El ajută ca viața pe Marte să fie posibilă. El și mulți alți Roșii care mor de foame, mor muncind, mor pentru a oferi viață fără să știe că mor pentru o minciună. Când Eo, tânăra lui soție, este spânzurată și el o ajută să-și dea mai repede ultima suflare, Furia izbucnește în el. Și izbucnește cu atât forță încât întreg Marte se va cutremura.

Un roman care m-a țintuit în canapea vreme de câteva ore bune. S-a făcut ora cinci dimineața și eu nu puteam să las cartea din mână. Eram cu ochii cât cepele, capul îmi vâjâia, dar tot nu-mi venea să o închid. Un puseu de adrenalină mă ținea treaz și captivat de aventurile lui Darrow.

Se pare că unii autori reușesc să fie foarte buni de la început. Pierce Brown este unul dintre ei. Furia Roșie este romanul său de debut, un debut fulminant având în vedere că a ajuns pe locul 20 în lista de bestseller-uri a New York Times. Am citit cartea pentru că nu aveam altceva la îndemână, deși nu era în capul listei de cărți pe care vroiam să le citesc și nu mi-a părut rău nici măcar o secundă. Sunt într-o perioadă în care prefer să mă afund în cărți fantasy sau sf. Cred că mă încearcă o ușoară depresie și simt nevoia intensă de a mă îndepărta de tot ceea ce-mi aduce aminte de realitate. Prin urmare, romanele în genul celui scris de Pierce Brown este o adevărată binecuvântare.

Agresiv, sângeros, furios, ireverențios, nebunesc, romanul lui Brown este un adevărat tsunami care te lovește cu forță și te lasă înghețat, dar cu un rânjet tembel scrijelit pe mutră.

Scriitura nu e spectaculoasă, nici măcar nu cauți așa ceva într-un roman de genul, însă este foarte bine coordonată astfel încât majoritatea propozițiilor să construiască o atmosferă apăsătoare plină de furie, regret și dorință de răzbunare. Mai că ajungi să respiri în același ritm cu Darrow. Brown încearcă pe ici-colo să mai filosofeze puțin, însă o lasă baltă repede pentru că nu despre asta vrea să scrie. Brown scrie despre forța furibundă a tinereții care știe să pună mâna pe ceea ce vrea deoarece nu cunoaște frica de moarte, de necunoscut, de înfrângere. Marii revoluționari își împlinesc revoluțiile la maturitate. Darrow nu pierde timpul. El când o să fie matur s-ar putea să fie deja mort, revoluția nu poate aștepta.

Mi-a plăcut utopia marțiană imaginată de Brown. Mi-ar fi plăcut și mai mult dacă o dezvolta cu ceva detalii în plus, deși nu pot să-l condamn pentru că s-a concentrat pe acțiune în loc să ofere spațiu societății gândite, deoarece atunci nu ar mai fi avut atât de mult succes. Un alt lucru care mi-a plăcut la Brown a fost că nu a pus accent pe poveștile sforăitoare și melodramatice de dragoste care bântuie cărțile dedicate adolescenților. Brown este un fel de Tarantino al genului young adult. Bum, trosc, pleosc! Sânge, înjurături, oase rupte, oameni care par importanți mor în două secunde! Așa da! Cum să nu-mi placă? Nu știu de unde s-a inspirat Brown dar și-a ales foarte bine autorii care l-au condus spre această poveste. Sigur s-a inspirat de undeva pentru că povestea este prea bine așezată, prea bine construită și evoluează mult prea antrenant și cu sens. 

Am vorbit mai sus de scriitură și mi-am dat seama că nu am specificat un lucru extrem de important al acesteia: Brown nu pierde timpul. El are o poveste de spus și o face cu o degajare extraordinară fără să risipească multe cuvinte, fără construcții frazale sforăitoare, fără să facă apel la lirisme de doi lei sau dialoguri absurde menite să arate nu știu ce suferință idioată a vreunui personaj de doi lei. Brown parcă e în transă. Transă care atrage cititorul și care nu-l lasă până nu termină cartea. După care vine crunta perioadă în care trebuie să faci față sevrajului care o să te țină până la momentul în care o să apară următorul volum.

De ce 4 stele: pentru că este o carte care distrează, care te surprinde, care te ține cu ochii căscați și te face să dai pagină după pagină cu disperarea cu care înecatul se agață de un colac de salvare apărut din senin. 

Prezentarea editurii:

În viitor, populaţia lumii e împărţită în clase având funcţii strict și clar definite, iar fiecărei clase îi corespunde câte o culoare. Darrow e un Roşu şi un Sondor al Iadului care lucrează în adâncul minelor de pe Marte pentru a face suprafaţa planetei locuibilă. La fel ca toţi cei din neamul lui, trudeşte din greu pentru a oferi un viitor mai bun generaţiilor următoare. Darrow va descoperi însă destul de repede că umanitatea ajunsese demult să populeze planeta Marte, iar cei ca el sunt ţinuţi drept sclavi de o clasă conducătoare decadentă, cea Aurie. Singurul mod în care se poate face dreptate în această societate abuzivă este ca Darrow să se infiltreze în mijlocul Auriilor, devenind unul dintre ei. 

„Ender, Katniss și acum Darrow.” Scott Sigler

„O poveste gata să fie preluată de Hollywood, plină de acțiune și de emoție.” Publishers Weekly

„Bine ritmat, captivant, excelent scris – genul de roman pe care nu poți să-l lași jos. Abia aștept următorul volum.” Terry Brooks

 

Făuritoarea de albastru de Lois Lowry (The Giver Quartet #2)


Făuritoarea de albastru de Lois Lowry
My rating: 2 of 5 stars

Oricât îmi doresc, nu reușesc să mă împac cu scriitura lui Lois Lowry și pace. Pur și simplu Lowry nu-mi intră sub pielece. Pot să înțeleg de ce place tinerilor cititori, pot să înțeleg ce apreciază aceștia și ce-i entuziasmează dar nu pot să trec cu vederea erorile mari de logică și de construcție pe care autoarea le face. 

Kira brodează. Și brodează excepțional. Mâinile sale sunt atât de talentate încât atrage atenția conducerii asupra sa. Tatăl îi dispare la vânătoarea când încă nu era născută, iar mama îi moare recent lăsând-o singură în fața femeilor care o urăsc pentru că, având un picior strâmb, nu este utilă societății. Însă Jamison, apărătorul din partea statului la procesul intentat de Vandara o salvează și o trimite într-un apartament în care Kira trebuie să brodeze haina Cântărețului care, o dată pe an, spune povestea umanității până în prezent. Aici îl cunoaște pe Thomas, un alt copil, care sculptează toiagul Cântărețului cu momente din lungul poem pentru a-l ajuta pe acesta să țină minte versurile. Însă lucrurile se complică în momentul în care Annabella, bătrâna care o învață tainele colorării firelor de ață pe Kira, moare subit după ce-i spune tinerei că în pădure nu sunt monștri, iar Kira îi spune acest lucru lui Jamison.

Am citit foarte repede cartea. Doar câteva ore mi-a luat, nu mai mult. Povestea e simpatică, drăguță, mai ales că oferă și câteva indicii cu privire la locul unde Jonas și-a sfârșit călătoria. Dar dincolo de o poveste interesantă în universul care a ținut suflete de cititor tremurând în buza unei prăpăstii în care un erou, Jonas, a sensibilizat milioane de inimi, nu avem mai nimic… Nu m-a impresionat povestea Kirei deoarece nu e suficient de veridică, relația ei cu cei care o înconjoară este una superficială deși ar trebui, până la urmă, să-și asume chiar un rol de izbăvitoare. Sau cel puțin asta lasă să se înțeleagă autoarea. Nici măcar un singur personaj din toate nu pare că este conștient de faptul că nu este doar un personaj într-o carte, ci că este o persoană care trăiește într-un univers distopic paranoic și crud. Nici măcar fantoma societății din care evadează Jonas nu salvează situația. 

Scriitura este ușurică și la îndemână, însă modul în care povestea este construită năruiește tot interesul pentru carte.

Poate Lowry să scrie? Se pare că da, că doar are câteva cărți scrise la activ și are împușcate și două Newbery, adică nu e de ici de colo, dar eu tot nu pot să empatizez cu scriitura ei. Sunt total imun la poveștile ei.

De ce 2 stele: pentru că a fost doar o carte care s-a vrut carte cu personaje, dar care nu au fost altceva decât personaje.

Recenzia la Darul lui Jonas.

Prezentarea editurii:

Trecând printr-o serie întreagă de dezastre, civilizaţia a regresat până la un stadiu primitiv. Cei slabi sunt alungaţi din rândul semenilor, căci nu li se găseşte niciun rost în comunitate. În această lume, o copilă cu un beteşug la picior, rămasă de izbelişte după moartea mamei sale, este pe cale să fie alungată din satul în care şi-a trăit toată viaţa. Ceea ce o salvează este talentul cu care e înzestrată. Kira stăpâneşte arta brodatului ca nimeni alta şi astfel ajunge să i se încredinţeze o enormă responsabilitate. Dar Kira întrevede nişte secrete teribile ţinute ascunse de către cei ce deţin puterea. Responsabilitatea ei e chiar mai mare decât ar fi crezut vreodată.

„Lowry revine la o lume metaforică a viitorului, cum crease şi în romanul câştigător al Medaliei Newbery, Darul lui Jonas… Găsim suficient material de reflecţie şi de discuţie, cât şi un strop de magie şi un tulburător indiciu despre celebrul final ambiguu al precedentei cărţi.“
Kirkus Reviews

 

Sfaturi al naibii de bune (pentru oameni talentați) de George Lois


Sfaturi al naibii de bune (pentru oameni talentați) de George Lois

My rating:  5 of 5 stars 

Sunt unele cărți care-ți pot schimba viața. Unele în sensul că pot să fie adevărate arme albe cu care să spargi capul unui dușman și să te trimită la închisoare, altele te pot spăla pe creier atât de bine și de frumos încât ajungi să faci tot felul de prostii pentru că așa dictează semnele de exclamație, iar unele pentru că-ți propun perspective care-ți schimbă total modul de abordare și analiză a vieții.

Cărțulia lui Lois nu este revoluționară, gândirea sa de publicitar însă este! Coperțile pentru Esquire pe care George le-a făcut au intrat în istorie și în Muzeul de Artă Modernă din New York. Campaniile sale umanitare au atras atenția mapamondului și au convins politicienii că au luat decizii greșite. Logo-urile lui Goerge au intrat în istorie (vezi Nickelodeon, de exemplu).

Cine-i George? Unii zic că-i Mad Men-ul original. Ce zice George Lois?

20160419_185114

Nu-l cunosc pe Goerge, din păcate, dar dacă este așa cum zice în pagina din poză, atunci sigur îmi place de el.

George e nebun. Își iubește cu nebunie munca. E acel gen de nebun care este în stare să se arunce în gol de la etajul trei ca să te convingă că produsul pe care l-a gândit pentru tine e cel mai potrivit pentru tine. Și dacă nu ești de acord cu asta, atunci nu mai are rost să trăiască. Nu este un nebun frumos, este un nebun periculos pentru că nebunia lui costă, dar e un nebun genial care-ți poate ajuta firma să rămână în istorie. Cum să nu-ți placă astfel de nebuni? Cum să nu vrei să fii un astfel de nebun?

Sunt bune sfaturile lui George Lois? Pentru mine sunt dinamită combinată cu aur pur! Toaletă publică într-o piață din mijlocul unei metropole când te taie rău de tot pișarea! 120 de sfaturi care, indiferent de cât de talentat ești, nu au cum să nu-ți fie de folos deoarece sfaturile lui George pot să fie adaptate în viața de zi cu zi, deși trebuie să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului și să recunoaștem că cel mai bine prind tot unui publicitar talentat și creativ.

De ce 5 stele: pentru că pentru mine a devenit, în momentul de față, un mic manual de supraviețuire. Sper ca la un moment dat să reușesc să aplic pe propria piele măcar jumătate din sfaturile lui George Lois. Inclusiv cel care te îndeamnă să ameninți un client cu sinuciderea.

Prezentarea editurii:

Sfaturi al naibii de bune (pentru oameni talentaţi!) conţine sfaturi şi lecţii de viaţă brutale şi cinstite venind din partea lui George Lois, un guru al publicităţii, adevăratul Mad Men, sursa de inspirație a celebrului serial, şi faimosul instigator cultural care a schimbat, datorită unicei şi extravagantei sale gândiri creative, atât publicitatea, cât şi cultura lumii în care trăim.

„George Lois. Unicul, singurul; geniu, copil teribil, fondator de agenţii, creator de legende. Fiul unui florar grec continuă să îşi atace viaţa şi munca cu energia şi entuziasmul unui tânăr Zorba. George Lois este un adevărat supererou al publicităţii.“ Wall Street Journal

„Fiecare industrie are vedetele sale, iar în lumea publicităţii, George Lois, domnul «Marea Idee», străluceşte ca o supernovă. Din anii ’50, Lois are o influenţă uriaşă asupra culturii mondiale.“ Business Week

„Celebrul publicitar a adus pe Madison Avenue o mentalitate specială a omului trecut prin viaţă, care nu înghite prostii. Dar bravada lui Lois a fost mereu compensată de pasiunea lui pentru designul avangardist şi de misiunea care l-a ghidat prin viaţă: să aducă publicitatea la rangul de artă.“ GQ Magazine

„Curajosul George Lois a fost agentul provocator care a declanşat Revoluţia Creativă a publicităţii din anii ’60. Realizările sale remarcabile continuă să constituie un standard al industriei.“ The New York Times

Deadpool Kills Deadpool de Cullen Bunn (Killogia Deadpool #3)


 

Deadpool îl omoară pe Deadpool de Cullen Bunn (Scenariu și text) și Salvador Espin (Ilustrator)

My rating:  5 of 5 stars 

Deadpool e mort! Trăiască Deadpool!

După ce Deadpool și-a făcut de cap cu toate personajele din Universul Marvel și apoi cu personajele clasice, a venit vremea să dea piept cu tot felul de întrupări de-ale sale din alte dimensiuni. Și să te ții nene kilăreală!

În sfârșit Deadpool e Deadpool! Nu mai e un individ chinuit de întrebări existențiale și filosofice ci este criminalul psihopat cu un simț al umorului și al moralei cel puțin dubioase dacă nu cretine de-a dreptul. Și ce este și mai fain e că nu e singur! Mai mulți Deadpool care mai de care mai ciudați și mai bătuți în cap își dau întâlnire pentru caftul final. O tupăngeală în cel mai frumos, romantic, arhaic și sângeros înțeles al cuvântului.

Nu sunt multe de povestit despre volumul care încheie killogia deoarece e clar că e unul dintre volumele de benzi desenate care distrează și care oferă maximum de satisfacție.

Mă bucură că Bunn a reușit într-un final să înțeleagă personajul și că-și dă frâu liber imaginației creând o confruntare dementă demnă de numele lui Deadpool. Umorul ușor schizofrenic, total lipsit de bun simț se întoarce pe buzele lui Deadpool și mi-a oferit ocazia de rânji adeseori. Marele câștig al lui Bun în fața mea este că m-a făcut să citesc volumul de două ori consecutiv.

Un scenariu trăznit alături de o grafică violentă și sângeroasă alcătuiesc rețeta ideală pentru un personaj precum Deadpool. Nebunul neîncoronat al Universului Marvel își poate vedea în sfârșit de treabă în stilul său caracteristic: să hăcuiască tot ce-i cade-n față făcând apel la glume deșănțate.

N-ai voie să ratezi volumul ăsta! Nu doar că încheie killogia, dar chiar e foarte fain! Pune mâna pe el, citește-l, după care mă poți contrazice.

De ce 5 stele: pentru că e violent și amuzant așa cum doar Deadpool știe și poate să fie!

Despre Generala lui James Patterson


 

Notă generală:  2 of 5 stars

Am luat toată seria într-un weekend deoarece simțeam nevoia să citesc ceva ușor și distractiv. Ochii mi-au fugit în librărie către zona pentru copii și am văzut seria Generala și, având o slăbiciune pentru acest cărțulii amuzante, am hotărât că ar fi cazul să văd ce năzbâtii mai fac alți puști în afara de Tom Gates, Nicholas și Greg.

Mare greșeală….

Deși mi-am dat tot interesul și am citit fiecare volum din serie, nu am râs, nici măcar zâmbit, nici măcar o singură dată. Patterson nu are simțul umorului. Nu înțeleg de unde nebunia cu cărțile scrise de el dar glumițele pe care acesta le încearcă sunt acel gen de umor pe care-l vezi în comedioarele de doi lei care nu niciodată ajung în cinematograf. Pur și simplu îngrozitor de anost și lipsit de imaginație.

Personajul  Rafe Katc…… nici nu-mi vine să-i scriu numele deoarece îmi e că o să mă ia somnul, e un puști care, de-a lungul a cinci cărți, nu m-a convins că are personalitate. Nu știu dacă-i pungaș, ghinionist, șmecher sau farsor. E o frunză-n vânt. Când așa, când așa. 

Scriitura îi jalnică și parcă volumele sunt scrise în bătaie de joc. Nimic nu-i luat în serios, Patterson lăsând impresia că a descoperit o mină de aur în care sapă bezmetic. 

Ilustrațiile nu mi-au plăcut absolut deloc. Nici povestea nu prea ajută dar oricum majoritatea sunt pe lângă subiect, în sensul că pleacă de la o întâmplare din carte dar panoul este cu tot felul de glumițe strecurate aiurea-n tramvai.

Atât de îngrozitoare mi s-a părut seria încât nu am mai îndrăznit să mă apuc de Eu, Haios?

Chiar nu înțeleg de ce seria lui Patterson este atât de bine vândută și greu îmi vine să cred că are chiar atât de mulți fani. Tom Gates și Greg Heffley sunt la milioane de ani distanță de Rafe. 

De ce 2 stele: pentru că în loc să râzi, aproape că te trezești plângând. Da, atât de groaznică e seria “amuzantă” a lui Patterson.

Ferbonia de Ioana Nicolaie


My rating:  3 of 5 stars

Ferbonia: o lume prietenoasă și colorată cu năzăreli, unde prima regulă este: „Nu trece nepăsător pe lângă celălalt.”

Fil şi Luvia trebuie să dezlege misterul unor depozite ce apar în instalațiile Ferboniei. Îşi riscă în mai multe rânduri viaţa, descoperă fapte greu imaginabile şi îşi dau seama că unul dintre Profesori nu este ce pare a fi. Ajutaţi de micul Piper, animalul care-i îndrumă când lucrurile îşi ies din ţâţâni, cei doi trebuie să-şi salveze lumea și să stea în calea celui mai mare cutremur ce-a zguduit vreodată Ferbonia.

Datorită unor autori precum Florin Bican și Adina Popescu și datorită  unei edituri Arthur hotărâte să promoveze și să crească literatură neaoșă pentru copii, interesul meu pentru Ferbonia era la cote maxime.

Din păcate entuziasmul meu s-a topit pe măsură ce înaintam în lectură, întrucât am trăit senzația că mă afund într-un text mult prea complex și greu de urmărit. Textul dens și cu foarte multe detalii care pe alocuri par inutile și care împovărează narațiunea în loc să o lase să curgă lin, așa cum se și întâmplă adeseori, transformă Ferbonia într-o cursă de anduranță în locul unei croaziere de plăcere.

Mi-a plăcut foarte mult universul steam-punk imaginat de Ioana Nicolaie și ilustrat de Anca Smarandache. Ilustrațiile sunt extraordinare, Vlăduț fiind fascinat de ele, deși nu am putut să-i citesc pentru că nu avea răbdare să parcurg tot textul, mai degrabă povesteam împreună ceea ce vedeam și ne făceam propriile noastre povestiri plecând de la imagini. Un exercițiu de altfel benefic și plăcut pe care-l recomand tuturor părinților.

Dincolo de universul steam-punk care-i cât se poate de incitant, textul este greoi. Foarte greu am citit cartea deși nu este foarte voluminoasă și pe alocuri zbori alături de narațiunea rapidă și plăcută. Pe alocuri am simțit chiar ușoare influențe cărtăresciene, poate e doar o impresie, însă nu o dată m-am trezit săltând prin casă cu cartea în mână până la Elena citindu-i câteva propoziții care-mi aduceau aminte de frazarea în stilul lui Mircea Cărtărescu.

Năzărelile sună bine, chiar foarte bine, însă locul lor în lumea Ferboniei nu mi-a fost foarte clar. Pot să înțeleg nevoia de năzăreli în lumea distopică construită pe caste a Ferboniei, însă undeva firul se rupe și nu se mai înnoadă. Este nevoia de a materializa ceea ce naște imaginația sau se caută crearea unei realități virtuale? Culmea, astfel de întrebări într-o carte de copii? Ei bine, da, povestea Ferboniei nu este atât de simplă precum pare la prima vedere, prin urmare, nu știu cu ce poveste am avut de-a face, până la urmă, și cui îi este adresată. M-am simțit vizat dar m-am pierdut pe parcurs.

Nu știu, sincer să fiu, câtă răbdare vor avea copiii de 7-12 ani să citească până la sfârșit volumul dacă eu am dus o luptă destul de dificilă cu el, speranța mea legându-se de faptul că poate am pierdut o parte din trăirea magiei acestui gen de cărți datorită monotoniei de zi cu zi a vieții de om matur și pretențiilor cu care pornesc când citesc o carte.

De ce 3 stele: pentru că ilustrațiile mi-au oferit șansa de a inventa povești alături de Vlăduț.

Prezentarea editurii:

„O năzăreală perfect şlefuită despre salvarea Ferboniei. O poveste pentru care a meritat să îndur toate chinurile.“
Darisa, câştigătoarea Campionatului de Năzăreli

„Un super roman poliţist. Hârhâr! Noroc cu Fil, care s-a dovedit plin de curaj, dar şi cu mintea brici a Luviei. Au folosit până la urmă toate indiciile pe care le-am dat.“
Piper, fals animal de companie

„Şi eu care l-am socotit mereu un ratat! Cum de un zero la imaginaţie ca Fil a strâns într-o singură ramă atâtea poveşti minunate?“
Profesorul Vises

Regina zăpezilor de Joan D. Vinge


My rating:  3 of 5 stars

Regina Zăpezii se pregătește să predea tronul după o domnie de 150 de ani. Văraticii așteaptă cu nerăbdare Festivalul pentru a prelua controlul asupra Tiamatului și să înscăuneze viitoarea Regină a Verii. Însă Regina Arianrhod nu vrea să cedeze atât de ușor puterea, cu atât mai mult cu cât Tiamat poate în sfârșit să scape de controlul Hegemoniei o dată cu închiderea Porții Negre. Planul ei de a păstra Iarna la conducere constă în încercarea de a însămânța nouă clone în nouă femei care participă la Festival, clona cea mai reușită urmând să ducă mai departe viziunea politică a Reginei. Moon și Spark sunt doi veri care au fost concepuți la același Festival și îi unește un legământ de iubire. Însă Moon este aleasă să fie sibilă, iar Spark pleacă spre Carbuncle unde ajunge să o servească pe Arianrhod. Deși drumurile celor doi se despart, Regina Zăpezii are planuri pentru amândoi și are nevoie de aceștia pentru a-și îndeplini viziunea.

688 de pagini are cartea lui Vinge și le-am numărat pe toate așteptând cu nerăbdare să ajung la sfârșit. Primele două sute de pagini au curs foarte rapid, după care lucrurile încep să se complice în sensul că povestea devine plictisitoare. Nu numai că devine plictisitoare dar firele narative care au ajuns să fie dezvoltate adeseori nu se leagă. Astfel ajungi plictisit și începi să numeri paginile până la următorul capitol, după care te apuci și numeri câte pagini citeși în douăzeci de minute, câte în zece minute după care începir numărătoarea inversă până la 688. Cam asta a fost experiența mea cu Regina Zăpezii. A început frumos, s-a terminat în lacrimi.

Nu m-a atras nimic din lumea lui Vinge. Mersii sunt o rasă de înnotătoare inteligente al căror sânge oferă nemurire dacă e băut constant și aduc foarte mult cu delfinii. Tiamat-ul e o planetă banală, sălbatică care se autosabotează datorită unui ciclul care modifică balanța puterii obligându-i pe cei care preiau conducerea să o ia de la zero. Hegemonia, o instituție politică gen imperiu, se pare că umblă de ici-colo ca să instaureze ordinea și pacea și să educe și să tehnologizeze planete după care-și bagă picioarele în ele planete când nu mai este cazul să mai stea pe acolo pentru că, în cazul de față, un Festival de-al localnicilor zice că trebuie ca planeta, societatea etc. să se reinventeze ș.a.m.d. Povestea celor doi îndrăgostiți are cap, are și coadă, nu prea are trunchi. Cei doi după ce se despart nu prea știu de capul lor. Spark ajunge să o lubrifieze pe Arianrhod pentru că-i aduce aminte de Moon deși nu prea înțeleg sensul acestei acțiuni și relații cu excepția faptului că Vinge vrea să-și expună o opinie cu privire la modul în care bărbații știu să-și arate iubirea și să fie fideli, iar Moon o ia razna pe câmpii având intense trăiri extrasenzoriale care o conving să se ducă în Carbuncle ca să dea ochii cu Spark pentru că el e iubirea sa adevărată deși este evident că Moon vrea să devină Regina Verii. Iar extravaganta poveste a sibililor care se conectează la un fel de rețea neuronală a universului pentru a răspunde la tot felul de întrebări în baza unui Transfer de date e insuficient explicată și dezvoltată pentru a prinde la unul ca mine.

Povestea este destul de jalnică per total. Este mai mult un manifest feminist scris cu suficient de multă dedicație ca să nu sară în ochi și să nu devină deranjant la un moment dat. Nici măcar un singur bărbat din cartea lui Vinge nu este independent și nu poate scăpa de urzelile muierești în care sunt prinși precum biete musculițe în pânzele păianjenilor. Nici măcar Gundhalinu nu-și găsește perechea de cojones deși este singurul bărbat care cât de cât dă senzația de putere. În romanul lui Vinge, femeile-s la putere și ele fac legea indiferent de situație.

Din păcate nu aș vrea să citesc următorul volum chiar dacă Gundhalinu este personajul principal. Pur și simplu a fost mult prea mult estrogen per pagină ca să mai trec încă o dată prin așa ceva.

De ce 3 stele: pentru că m-a plictisit îngrozitor la un moment dat și pentru că am avut impresia că am ajuns într-un univers în care doar femeile contează. Parcă am citit o carte care nu doar că nu-mi era accesibilă, dar nici măcar nu aveam cum s-o înțeleg datorită faptului că am un handicap care se cheamă penis.

Prezentarea editurii:

Premiul Hugo ’81, o minunata reinterpretare a basmului lui Hans Christian Andersen, Craiasa Zapezii.

„Daca va plac romanele space opera, pline de mistere vechi de milenii, tehnologii fantastice si ticalosi irecuperabili, atunci, sigur va veti indragosti de Regina Zapezilor de Joan D. Vinge.“
io9.com

Dupa 150 de ani de domnie, timpul Reginei Zapezilor se apropie de sfarsit. In curand, poarta galactica ce leaga planeta Tiamat de alte lumi se va inchide si vremea Iernii se va termina odata cu venirea la putere a Verii. Dar nu este totul pierdut daca planul lui Arianrhod, Regina Iernii cea corupta si vesnic tanara, se va implini. De cealalta parte a lumii, Moon, unul dintre oamenii Verii, este prinsa in mrejele urzelilor Reginei si va trebui sa lupte cu toate forţele pentru a impiedica un viitor sumbru.