Seria de autor Neil Gaiman: patru colaborări cu Dave McKean

The day I swapped my dad for two goldfish

 

Colaborările lui Gaiman cu McKean sunt cât se poate de diferite. Au lucrat atât la cărți pentru copii, pentru tineri cât și pentru adulți.

 The day I swapped my dad este o carte pentru cei mai tineri cititori ai lui Gaiman și McKean și una dintre favoritele mele.

Un băiat își dă tatăl la schimb pentru doi peștișori aurii, iar mai apoi este trimis să-și recupereze tatăl după ce a fost admonestat de mama sa.

Gaiman specifică că a fost inspirat în scrierea acestei povești de fiul său care i-a spus la un moment dat că decât să aibe tată mai bine ar avea peștișori aurii. Cu așa un puști, cred și eu că e ușor să scrii.

Povestea e simpatică și abia aștept să crească Vlăduț ca să i-o spun și să-I văd reacțiile. Nu am ce să spun despre scriitură pentru că e o narațiune de maxim două pagini de word și nu prea ai ce să analizezi. Da, curge, se leagă, e plăcută și atât.

Grafica lui McKean nu este atât de deranjantă ca în alte lucrări de ale sale, ba cred că e cea mai blândă dintre toate deoarece chiar poate fi urmărită fără a avea parte de mari dureri de cap. Nu este fenomenală, grafica lui McKean în general nu-mi pare fenomenală, ba dimpotrivă, îmi pare obositoare și deranjantă la urmărit.

De ce 3 stele: i-am dat 3 stele mai mult datorită unei oarecare dispoziții mai pacifiste decât pentru că aş fi  considerat volumul cu adevărat demn de o atenție deosebită.

The Wolves in the walls

O fetiță aude ceva zgomote în pereți, zgomote făcute de o ceată de lupi care stau în pereții casei sale. Își anunță membrii familiei și toți sunt de acord că odată ce lupii vor ieși din pereți, atunci totul va lua sfârșit. Bineînțeles că lupii ies din pereți și familia este alungată din casă și nevoită să trăiască afară în frig. Până când rolurile se inversează și se vor muta ei în pereți. Or, toată lumea știe că atunci când oameni ies din pereți, totul se sfârșește…

Povestea este interesantă, scrisă în același registru ca și The day I swapped my dad și este destul de catchy.

Din punct de vedere grafic McKean nu mi s-a părut că rupe gura târgului, deși nu mai face apel la colaje la fel de strident și ușor iritant cum a făcut-o în alte volume.

Cred că este o cărțulie care se poate potrivi pe orice raft al oricărui copil puțin mai tare de inimă, ai cărui părinți care se pot adapta la o imaginație bogată.

De ce 3 stele: pentru că e faină dar prea psihedelică pentru un copil cu părinți speriați de imaginația propriului copil, darămite de imaginația unui scriitor care-l poate ajuta pe cel mic să fie și mai înspăimântător. Și nu, nu vorbesc despre mine și Elena aici 🙂

Violent cases mi s-a părut a fi unul dintre cele mai slabe volume care au ieșit în urma colaborării dintre cei doi.

 

Un copil își rupe mâna, ajunge la un doctor care își aduce aminte cum și-a rupt și el mâna și cum a fost tratat de osteopatul care-l doftorea și pe Al Capone.

Grafic, romanul este în regulă. Din punctul de vedere al narațiunii, povestirea m-a lăsat rece. Nu are nimic spectaculos, eu cel puțin nu am reușit să găsesc nimic spectaculos, chiar dacă tema propusă de Gaiman este destul de interesantă, deși e întoarsă pe toate fețele de mai toți scriitori din istorie – natura defectuoasă a memoriei.

Pentru prima dată îmi dau seama că Gaiman este de foarte multe ori superficial în abordarea temelor, personajelor și povestirilor pe care le oferă cititorilor. Nu are răbdare şi grijă să dezvolte, să complice, să explice, să construiască personaje și narațiuni care să te blocheze în universul imaginat de el. De asta cred că aceste colaborări cu McKean îi sunt pe plac. Pentru că ochii cititorului sunt vrăjiți adeseori de desene și nu mai acordă atenție povestirii, grafica vorbind de la sine și mult mai explicit.

De ce 2 stele: pentru că m-a plictisit, mi s-a părut supreficială, trasă de păr etc. Nu știu dacă se putea și mai bine, sincer nici nu mă interesează foarte tare din simplu motiv că m-am simțit hărțuit pe tot parcursul volumului de mișcarea de pendul pe care Gaiman a imprimitat-o povestirii. O mișcare care putea să fie faină dacă nu ar fi fost atât de plictisitoare.

Signal to noise este un spectacol vizual și narativ!

Un regizor bolnav de cancer continuă să construiască în mintea sa filmul care ar fi trebuit să-i aducă gloria. Un film despre cum oamenii dintr-un sătuc al anului 999 așteaptă cu înfrigurare ultimele ore ale anului în curs convinși fiind că va veni sfârșitul lumii. Regizorul derulează filmul pentru el însuși, singurii săi spectatori fiind cititorii ca tine sau ca mine care-l urmăresc voyeurist printre paginile scrise de Gaiman și desenate de McKean.

Am o bănuială că McKean are ceva de-a face cu ideea poveștii și cu evoluția narațiunii. Nu de alta dar eu nu l-am văzut până acum pe Gaiman să scrie așa. Filosofic, sensibil, profund, atent la detalii care țin de psihologia personajului, accente fine și inteligente puse pe momentele de cumpănă din evoluția narațiunii… Gaiman nu e așa. Gaiman e ca un râu de munte: rapid, rece, volburos. Signal to Noise e așezat, lin, chiar dacă neliniștitor precum liniștea apăsătoare dinainte unei crunte furtuni, pașnic și întunecat prin firea personajului nu prin ceva idei năstrușnice și o imaginație bogată.

Clar, se vede scriitura lui Gaiman, dar nu se vede modul său de a construi și reda o poveste. Nu e Gaiman cel pe care-l găsești în toate celelalte scrieri ale sale. Gaiman poate să nu fie superficial? Poate. Dar trebuie să fie împins de la spate sau să-i placă foarte mult ideea pe care o are în cap. Plus că eu nu-l văd prea filosof pe Gaiman. În schimb McKean pare să aibă acea sclipire de demență specifică celor atinși de morbul filosofiei.

Din punct de vedere grafic, romanul este excepțional. Îmi pare rău că nu am reușit să o citesc în original ci doar un CBR. E trecută pe lista scurtă de cumpărături și cred că e un must-have pentru absolut orice împătimit de comics-uri.

De ce 4 stele: pentru că este unul dintre acele romane grafice la care vei reveni de-a lungul vieții de curiozitate ca să vezi cum vei intepreta mesajul la o altă vârstă.

Câteva considerații generale cu privire la colaborarea Gaiman/McKean:

Din punctul meu de vedere cei doi se completează aproape perfect unul pe celălalt și-și salvează unul altuia fundul când e cazul. Nu cred că Gaiman îl duce în cârcă pe McKean ci, uneori, e chiar invers. Gaiman poate să fie foarte superficial în unele cazuri și atunci tot greul cade în spatele lui McKean care, nu o dată, salvează cărțile. Grafica lui McKean este interesantă, superbă pe alocuri însă exagerează câtedoată cu colajele și asta aduce un mare deserviciu poveștii pentru că parcă rupe ritmul fanteziei care se construiește în fața ochilor cititorului.

Fenomenal mi se pare modul în care a creat lumea din Mr. Punch și grafica din Signal to Noise. La Mr. Punch tehnica colajului este perfect aplicată și se potrivește ca o mănușă poveștii lui Gaiman. Când fantezie, când crudă realitate, universul prezentat de cei doi cititorului este ușor psihedelic, paranoid și schizofrenic. S-au sincronizat la perfecție pe poveste.

O altă colaborare de excepție este romanul grafic Signal to Noise. Singurătatea, frica de ratare, de a fi unul dintre cei mulți ușor de uitat, frica de necunoscut, de neprevăzutul pe care ascunsul demiurg îl păstrează în mânecă pentru a-l arunca din când în când omenirii, toate aceste teme sunt foarte bine redate atât în scris cât și grafic. Angoasele regizorului (personajul principal) nu sunt doar ale unui simplu artist care-și așteaptă moartea conștient fiind că nu va rămâne în istorie, ci ale tuturor celor care și-au dedicat viața pentru a crea ceva ce să-i mențină vii în aminitrea umanității. Un volum excepțional care mi-aș dori să apară și în limba română chiar dacă nu cred că ar avea un foarte mare succes la publicul mioritic.

Da, tandemul Gaiman/McKean funcționează de minune pentru că cei doi sunt la fel de luați și pentru că nu se supără când celălalt o dă în bălării, ba dimpotrivă, se ambiționează și mai mult ca romanul să iasă bine. O colaborare binevenită, interesantă, care nu are cum să nu bucure cititori de toate vârstele și gusturile.