Serie de autor Neil Gaiman – Cartea Cimitirului

Click pe poza si cumpara cartea!

Cartea cimitirului de Neil Gaiman

My rating: 5 of 5 stars 

Gaiman zice că l-a inspirat Rudyard Kipling și a sa Carte a Junglei în scrierea Cărții Cimitirului. Nu știu ce bagă Gaiman de ajunge să aibă astfel de filme după ce citește o carte precum cea numită mai sus, dar sigur vreau și eu. Se pare că are efecte fenomenale asupra imaginației.

Într-o seară, un nene Jack umblă cu un cuțit în casa unei familii care are doi copii. Părinții și unul dintre copii lor se înclină în fața tăișului și pleacă ținându-se de mână către o altă lume. Celălalt, nițel mai năzdrăvan și aventuros, un bebelaș care abia reușește să meargă pe cele două piciorușe, scapă ca prin urechile acului de maleficul Jack și se refugiază într-un cimitir. Cine spunea că morții-s morți și că-s pierduți pe vecie în ceva univers întunecat sau degrabă risipitor de lumină și muzică divină? În niciun caz Gaiman. Micuțul este rapid adoptat de un cuplu de bătrâni (sună ciudat având în vedere că-s morți, nu?) și devine Nobody Owens. Pe scurt, Bod. Bod învață să citească urmărind literele de pe pietrele morturare, se joacă printre morminte, este educat de doamna Lupescu (doamnă care este de origine română și care-i și strigă numele în românește la un moment dat) cu privire la natura diferitelor ființe care-și fac rostul printre morți. Bod nu se plictisește deși ar vrea să vadă ce înseamnă lumea celor vii. Va afla în curând, deși nu într-un mod foarte plăcut pentru că Răul care i-a ucis familia îl urmărește din umbră și abia așteaptă să-l înhațe…

Un tribut din partea lui Gaiman volumului lui Kipling, Cartea Junglei? Posibil. Adevărul este că dacă te apuci să cauți asemănări găsești destul de multe. Până la urmă ajungi să ai impresia că romanul lui Gaiman nu este altceva decât un cover după cartea lui Kipling, asezonat cu o atmosferă lugubră, ceva personaje fantastice, umor negru și violență exact cât trebuie ca povestea să prindă la publicul contemporan. Da, aduce mult cu Cartea Junglei și asta ar putea și ar trebui să-i taie din avânt. Dar nu o face. Pentru că dacă, de exemplu, Manson a reușit un cover de minune după Sweet Dreams, la fel cum și Metallica a reușit o piesă fără de care nu se poate la vreun chef serios (Whiskey in the jar), cam la fel e și Cartea Cimitirului a lui Gaiman: un cover excelent care reușește să fie la fel de spectaculos ca și originalul doar că puțin mai antrenant fiind adaptat prezentului.

De data asta Gaiman este atent la personaje, la poveste, la modul în care narațiunea evoluează și nu prea lasă locuri goale și nici sincope care să te zgârie pe creier. Scriitura este la fel, se vede semnătura și stilul său de la o poștă, doar că totul e mult mai bine închegat și personajele, absolut toate, au parte de o atenție deosebită și reușesc să-ți rămâne întipărite în minte. Cred că dacă ar fi să-mi pun mintea să le enumăr pe toate, aș ajunge să trec în revistă peste 80% dintre cei care apar în volum și asta se întâmplă destul de rar dacă nu stau cu un pix în mână ca să-mi notez astfel de detalii.

Este amuzant, este intrigant, captivant, te surprinde, îți dă fiori, ce să mai, un adevărat roman de aventuri așa cum se cuvine. Nu mă miră nenumăratele premii pe care le-a luat, pentru că le merită cu vârf și îndesat. Sincer, abia aștept să crească Vlăduț mare și să citească Cartea Cimitirului ca să văd ce impresie îi face. Sunt sigur că dacă eu aș fi citit cartea pe când eram fascinat de Carrie și Christine a lui Stephen King, altfel aș fi văzut toate romanele horror pe care le-am citit pe când eram adolescent. Nu se compară mai deloc cu RL Stine, singurul scriitor de cărți de groază pe care aveam voie să-l citesc, pentru că are ceva mult mai spectaculos: toată povestea lui Gaiman pare veridică și părul ți se ridică pe ceafă nu din cauza morților, ci din cauza celor care sunt în viață pentru că ei sunt cei periculoși.

De ce 5 stele: pentru că m-a ținut cu sufletul la gură și pentru că e un roman de aventuri pe care mă bucur enorm că nu l-am ratat, chiar dacă l-am citit la o vârstă mai înaintată. Este una dintre cele mai spectaculoase cărți pentru copii pe care le-am citit în ultimul timp și, deși nu se compară cu Tabăra, de exemplu, are acel ceva special care să o facă una dintre cărțile pe care trebuie să o citești în adolescență.