My rating: 5 of 5 stars
V-am cam înnebunit în ultimul timp cu benzi desenate, știu, dar o serie de autor, e o serie de autor, iar Gaiman are ceva benzi desenate la activ.
Seria Sandman este una dintre cele mai spectaculoase serii pe care le-am citit vreodată. Excelent construită, superb desenată, cu personaje de care nu te desparți cu adevărat niciodată, Sandman-ul lui Gaiman este o adevărată piatră de hotar în istoria comics-urilor.
Foarte greu mi-a fost să scriu articolul de față. Cred că am începute vreo trei sau patru articole și nici unul nu e finalizat. De fiecare dată m-am poticnit așa că de data asta am să risc și am să scriu exact ce-mi trece prin cap la o oră târzie din noapte cu o cană de cafea aburindă lângă mine.
Seria a început să fie tipărită în fascicule începând cu ianuarie 1989 până în martie 1996. În contractul lui Gaiman cu Vertigo era stipulat ca seria să se sfârșească o dată cu decizia sa, cu alte cuvinte, nimeni nu avea dreptul de a scrie continuări ale lumii lui Morfeus în afară de Neil Gaiman.
Povestea complexă ale celor șapte Endless, familia lui Morfeus, este una recurentă pentru Gaiman: ființe metafizice antropomorfe alături de finele împletiri între fapte istorice reale și mitologie, precum și obsesiile mai vechi ale lui Gaiman legate de fisurile în realitate care transportă oameni în lumi magice, totul adunat în lumea întunecată pe care universul DC o pune la dispoziția autorului.
Seria a fost foarte bine receptată atât de public cât și de jurii de specialitate care i-au acordat numeroase premii. Norman Mailer spunea că Sandman este o bandă desenată pentru intelectuali. S-a regăsit în lista de bestseller-uri ale revistei New York Times, care nu prea include benzi desenate, alături de Maus, Watchmen și The Dark Knight Returns. Dacă 26 de premii Eisner nu sunt suprinzătoare, World Fantasy Award luat în 1991 pentru cea mai bună proză scurtă de ficțiune este o surpriză deoarece premiul nu a mai fost acordat unei benzi desenate. The Dream Hunters și Endless Nights au primit premiul Bram Stoker pentru cea mai bună proză ilustrată, iar IGN a declarat seria drept cea mai bună bandă desenată din istoria Vertigo.
După mulți ani în care doar s-a vorbit despre ecranizarea seriei (încă de la sfârșitul anilor 1990 era vorba despre o ecranizare a seriei însă părțile nu au ajuns la o înțelegere), Gaiman însuși, un scriitor extrem de pretențios care și-ar fi dorit să lucreze cu scenariști precum Peter Jackson sau Terry Gilliam, anunțând că susține producția seriei alături de David S. Goyer (Trilogia Batman, Batman vs. Superman) și Joseph Gordon-Levitt. Chiar luna trecută Gordon-Levitt a anunțat că iese din echipă datorită unor neînțelegeri cu studioul, exact la o zi distanță după ce s-a anunțat că scenariul o să fie scris de Eric Heisserer (Hours, Final Destination 5, A Nightmare on Elm Street). Încă nu se știe când și dacă o să-l vedem în următorii 2-3 ani.
Desenatorii implicați în serie au fost foarte mulți, deosebiți de talentați și care au simțit intens universul creat de Gaiman: Sam Kieth, Mike Dringenberg, Jill Thompson, Shawn McManus, Marc Hempel, Michael Zulli, coperțile fiind făcute de vechiul colaborator al lui Gaiman, Dave McKean.
Seria s-a bucurat, bineînțeles, și de câteva spin-off-uri, unele de succes, altele nu. Death: The High Costs of Living și Death: The Time of your Life sunt două dintre acestea în care apare nimeni altcineva decât sora lui Morfeus, Death, cum altfel. Foarte faine ambele volume, nu am scris despre ele, deși ar merita, probabil că am să o și fac la un moment dat, deoarece chiar merita citite.
The Dreaming scris de Terry LaBan și Alisa Kwitney, ilustrat de Peter Hogan nu l-am citit deoarece m-a speriat faptul că nu apare și numele lui Gaiman. Pe goodreads.com volumul are note mari însă de la foarte puțini cititori. Poate am să-l citesc la un moment dat.
Lucifer este o altă serie care s-a dezvoltat din universul Sandman, o serie care s-a bucurat de foarte mult succes, fiind chiar ecranizată, primul episod a fost lansat pe 25 ianuarie 2016.
Dead Boy Detective este o altă bandă desenată de inspirație Sandman (personajele apar în Season of Mists), serie care continuă încă și se bucură de un oarecare succes.
Sandman Midnight Theatre este o serie cu totul și cu totul specială – am să vă povestesc despre ea zilele astea deoarece am citit-o și m-a captivat fără drept de apel.
The Sandman: Endless Nights și The Sandman: The Dream Hunters sunt prezentate pe scurt mai jos.
Concluzia este că Sandman este mai mult decât o bandă desenată. Este o filosofie desenată. Este o poveste fantasy cu influențe mitologice care vorbește despre importanța visului pentru umanitate. Este o enciclopedie a referințelor mitologice, a culturii pop, a literaturii și culturii umane. Este o analiză și un discurs profund asupra viselor, dorințelor, disperării, demenței și dorinței de distrugere care ne guvernează viața. O odisee în spatele măștii care este sufletul uman.
O serie fabuloasă care e păcat să se treacă cu vederea.
Visul este prins în 1916 și ținut prizonier de Roderick Burgges care dorește să devină nemuritor și crede că Stăpânul Visurilor este calea către imortalitate. Însă fiul său, Alexander, nu este la fel de atent cu paza și Visul scapă în 1988 pornind căutarea arsenalului de elemente magice care-i dau putere și îi țin în viață regatul.
Foarte fain drumul lui Sandman prin universul DC, se întâlnește cu o prietenă de-a lui John Constantine, dă ochii cu Doctor Destiny și ajunge și în Iad unde se confruntă cu Lucifer.
Primul volum nu face altceva decât se te prindă fără drept de apel în lumea fabuloasă pe care Gaiman o pregătește cititorului.
După ani de închisoare, Morfeus se întoarce în regatul său și realizează că o mulțime de coșmaruri umblă de nebune prin lume și pleacă în vânarea lor. În periplul său, Visul o descoperă pe Rose Walker care a devenit un vortex al visurilor și care amenință să distrugă întreaga lume. Căutându-l pe periculosul Corinthian pe care-l află la o întâlnire a criminalilor în serie, Prințul Visului se vede pus în fața unei decizii extrem de dificile: să o ucidă sau nu pe Rose Walker pentru a salva lumea de la distrugere?
Pe măsură ce înaintezi în povestea lui Gaiman realizezi cât este de complexă și fascinantă lumea creată de acesta. Referințele la mitologie se înmulțesc, iar undeva în fundal se pot observa fine trimiteri filosofice la natura umană.
Dream Country este o colecție de patru povestiri care au legătură cu Morfeus însă pot să fie citite separat de serie fără nici o problemă.
1 – Calliope – povestea unei muze pe care un scriitor care-și dorește faimă o ține captivă.
2 – A dream of a thousand cats – Morfeus ia forma unei pisici și inițiază o revoltă în lumea animalelor împotriva sclaviei în care le țin aceștia.
3 – A Midsummer Night Dream – Morfeus inspiră și sponsorisează piesa lui William Shakespeare, Visul unei nopți de vară
4 – Facade – Urania Blackwell sau Element Girl este o super eroină care-și dorește o viață normală, ba chiar o moarte normală însă datorită abilităților sale extraordinare nu poate să fie rănită de nici o armă inventată de om.
Este primul volum de bandă desenată din istorie care primește prestigiosul World Fantasy Award. Și pe bună dreptate!
Deși Sandman este un personaj secundar, toate povestirile sunt incredibil de bine scrise și de profunde. Gaiman nu se joacă de data asta cu ceea ce înseamnă setea de succes, ura oamenilor față de ceea ce nu înțeleg și nici ușurința cu care oamenii își însușesc creații care nu le aparțin.
Pentru prima dată se reunește întreaga familie a Visului și îi cunoaștem pe Death, Destiny, Despair și Desire. Morfeus decide să se întoarcă în Iad pentru a o recupera pe Nada, femeia căreia i-a refuzat iubirea. Însă în Iad dă peste un Lucifer sătul până peste cap de tot ceea ce înseamnă viața sa de stăpân al Iadului și peste cele rele (monologul lui Lucifer este bestial, îl puteți găsi în imaginea de mai jos), prin urmare își bagă coarnele și-l lasă pe Vis să se descurce cu gestionarea Iadului.
Nu mi-a plăcut atât de mult volumul Season of Mists, este și primul care primește doar 4 stele pe goodreads, pentru că Sandman deja începe să aducă foarte mult a personaj pop, uneori superficial în acțiuni și insuficient dezvoltat de Gaiman din punct de vedere psihologic.
Wanda urmează să se opereze și să-și schimbe sexul. Hazel și Floxglove formează un cuplu de lesbiene. Thessaly este o gagică ciudată rău, șoarece de bibliotecă, practicantă de vrăjitorie. Toate sunt adunate într-un singur apartament din New York din care încearcă să o ajute pe prințesa Barbie să scape din visul în care a prins-o unul dintre soldații lui Cuckoo. După care pare și Morfeus în poveste.
Cică acest volum este favoritul lui Gaiman din seria Sandman. E fain, nu spun că nu, însă poate și mai mult. Recunosc că nu prea reușesc să rezonez cu povestirile în care personajele principale sunt femei, mai ales când sunt scrise de Gaiman, dar per total mi-a plăcut. În a Game of you grafica se schimbă radical față de restul seriei și este foarte bine deoarece aduce un foarte mare serviciu scenariului lui Gaiman
Fables and Reflections este un alt volum în care sunt adunate scurte povestiri care se pot citi separat de serie și care nu se leagă neapărat cu narațiunea principală dar care fac, până la urmă, deliciul seriei.
Thermidor, August, Three Septembers and a January, Ramadan, The Hunt, Soft Places, The Parliament of Rooks și The Song of Orpheus sunt povestirile care formează volumul șase. Cel mai mult mi-a plăcut Three Septembers and a January în care Joshua Abraham Norton se autointitulează împăratul Statelor Unite ale Americii. Lumea intră în joc și-l tratează ca pe un împărat adevărat. Un fel de pildă biblică, o reintepretare oarecum a poveștii lui Iov, Norton fiind subiectul unui pariu între Morfeus și Despair, Desire și Delirium, Gaiman dorind să demonstreze că puterea visului este cea care poate câștiga în detrimentul disperării sau a dorinței.
Foarte fain volumul. Ca de obicei, aceste scurte povestiri fac deliciul seriei. Gaiman pare că se simte mult mai confortabil să scrie povești scurte decât narațiuni mai lungi de care probabil că se plictisește și nu are răbdare să le dezvolte până la capăt.
Delirium vrea să-l găsească pe fratele pierdut, Destruction. Refuzată de toți membrii familiei, Delirium vine la Morfeus care, apatic, cumva acceptă misiunea. Însă în spatele acestei misiuni îl așteaptă o serie de provocări și polițe de plătit pe care Visul nu le-a luat în calcul.
Unul din cele mai colorate și mai psihedelice volume din serie, că doar e o misiune pusă la cale de Delirium.
Foarte faină grafică, uneori greu de urmărit dar potențează extraordinar narațiunea superbă.
În mijlocul lui iulie izbucnește un viscol năpraznic care adună mai multe personaje în The Inn of the End of the World. Personajele încep să-și spună povești ca să le treacă timpul în care sunt închiși împreună.
A Tale of Two Cities – tema fisurilor în realitate care transportă locuitorii urbelor supra aglomerate, ca și în Nicăieri, oferă cititorului o poveste interesantă cu o grafică minimalistă care surprinde și place. O temă dragă lui Gaiman pe care acesta o reia de fiecare dată când are ocazia. Poveste inspirată de H.P. Lovecraft după spusele lui Gaiman.
Cluracan’s Tale – Cluracan este unul dintre negociatorii care au purtat discuții cu Morfeus când acesta trebuia să preia frâiele Iadului. Tot ambasador și necogiator este și în această poveste, doar că acum o reprezintă pe Regina Țării Zânelor în fața unui dictator care-și distruge orașul pe care-l conduce. Poveste inspirată de Robert E. Howard.
Hob’s Leviathan – unde-l reîntâlnim pe Hob Gadling, cel care a înșelat Moartea. Poveste inspirată de Joseph Conrad.
The Golden Boy – o poveste foarte interesantă conform căreia în America se poate vota de la vârsta de 18 ani și aleg pentru a fi președinte un tânăr de o seamă cu ei. Acesta refuză să facă vreun pact cu vechii politicieni corupți și aduce pacea în lume. Poveste, spune Gaiman, inspirată de seria Watchmen.
Cerements – Petrefax povestește despre orașul Lithargis, oraș care se ocupă cu arta orânduirii cadavrelor.
World’s End – povestea finală care concluzionează întâlnirea personajelor.
Volumul se bucură de o introducere din partea lui Stephen King. Nu este unul dintre volumele mele favorite dar, așa cum am mai spus, Gaiman se pricepe de minune să construiască povestiri scurte. Deși Morfeus nu prea apare în seria de povestiri, totul are legătură cu el, toate istorisirile susținând importanța visului în viața lor.
Lyta Hall, distrusă de răpirea și presupusa moarte a fiului său, se adresează Furiilor și le cere răzbunare împotriva lui Morfeus.
Drumul lui Morfeus către mântuire este tema principală a seriei, tragica poveste din volumul de față nefiind neapărat o surpriză însă tot te afectează. Un Morfeus abulic și împăcat cu sine este debusolant și contrar cu ceea ce ne-a obișnuit Gaiman la început. Deși e clar că ne apropiem de sfârșitul poveștii lui Morfeus scrisă de Gaiman, confruntarea finală inevitabilă conturându-se din ce în ce mai clar.
Foarte multe personaje care au apărut de-a lungul seriei se întorc în acest volum, răzbunarea la adresa lui Morfeus fiind o dată anunțată atragându-le așa cum lumina atrage licuricii.
Ce s-a întâmplat cu Morfeus? Volumul care încheie seria este dedicat influenței visului atât în lumea reală cât și în lumea zeilor și a fantasmelor.
Sfîrșitul seriei nu împacă cititorul pentru că nu poți avea suficient Sandman…
The Dream Hunter este unul dintre spin-off-urile seriei, fiind și cel mai reuști din punctul meu de vedere, atât ca poveste cât și din punct de vedere grafic.
O vulpe și un bursuc se angajează într-un pariu al cărui subiect este convingerea unui tânăr călugăr din templul său. Câștigătorul preia templul și-l transformă în propria vizuină.
Plasat într-un plan fantastic de inspirație japoneză, The Dream Hunter este o încântare de la un capăt la altul. Amano și Gaiman prezintă o chimie incredibilă care se simte din fiecare pagină parcursă. Specialitatea lui Gaiman, preluarea unei povești clasice și adaptarea acesteia (The Fox, the Monk, and the Mikado of All Night’s Dreaming un basm japonez) alături de o grafică extraordinară din partea lui Amano, unul dintre cei mai faimoși artiști ai contemporaneității, nu are cum să nu încânte cititorul.
Volumul care, să spun așa, încheie definitiv universul Sandman. Fiecare membru al familiei lui Morfeus se bucură de atenția cuvenită în acest spin-off final pentru deliciul vizual și literar al cititorului.
Mi-a plăcut foarte mult cum fiecare desenator s-a ales cu un personaj și a dezvoltat grafica cum a crezut de cuviință. Culmea, fiecare din ei s-au adaptat de minune atât la poveste cât și la personaj. O adevărată încântare!
O stea a înnebunit și nebunia sa se tranmite și la alte stele, întreaga creație fiind pusă în pericol. Morfeus este chemat la datorie dar are nevoie de ajutorul propriei familii. Inclusiv de la tatăl său și mama sa. Alături de un alter-ego sub forma unei pisici și al unei fete pe nume Hope, Sandman pleacă în căutarea stelei nebune pentru a salva creația. Însă salvarea lumii poate înseamna uneori condamnarea salvatorului…
Sandman Overture este povestea care începe celebra Serie Sandman și oferă o mulțime de explicații pentru ceea ce urmează să se întâmple. Aflăm cum a fost prins, care este povestea măștii sale, precum și rolul său în marele univers magic care i-a dat naștere.
O poveste excelentă care are parte de o grafică superbă. Un volum care se citește și se admiră în egală măsură.
razvanvanfirescu.wordpress.com 