Angry Birds #1 – Cine se aseamănă + Prieteni adevărați de Paul Tobin


Angry Birds #1 – Cine se aseamănă + Prieteni adevărați de Paul Tobin

Nota mea:  4 din 5 stele 

N-am văzut filmul, habar nu am dacă se bazează sau nu pe film și nici că mă interesează mai puțin. Lui Vlăduț îi plac păsările crizate foarte mult. Nu știe să joace jocul încă, și mă pune pe mine să dărâm construcțiile porcilor și se distrează la culme. 

Banda am citit-o – cum altfel? – împreună. I-a plăcut foarte mult. S-a distrat cât a priceput, mi-a explicat anumite cadre care i-au părut interesante și l-am văzut nu o dată cum se uita singur pe carte. Acum este într-o perioadă în care este fascinat de dinozauri, iar păsările nevricoase au căzut în uitare. Cert este că la momentul în care le-am adus acasă au prezentat interes, de aici și nota ridicată pe care am acordat-o pe goodreads.

Personal m-am distrat că Angry Birds. Banda este una foarte ușurică, simpatică, desenele sunt drăguțe, însă este evident că nu eu sunt ținta acestei benzi de aici și relaxarea cu care am citit-o. 

Nu știu, sincer, cui să o recomand. Nici nu știu dacă cunosc pe cineva căruia să o pot recomanda. Poate doar lui Stelian, un împătimit de benzi desenate ca și mine care are și el un copil mic, o fetiță, alături de care poate că s-ar putea distra. 

Dacă ai un puști sau o puștoaică alături de care să citești ceva amuzant, atunci Angry Birds e alegerea perfectă.

De ce 4 stele: pentru că i-a plăcut lui Vlad și pe mine m-a amuzat.

Prezentarea editurii:

O nouă întâlnire cu cârdul nostru preferat!

Insula Păsărilor este perfectă. Aici nu se întâmplă decât lucruri bune. Dar Red, Chuck, Bombă, Stela și Matilda dau mereu de bucluc.

Fiți gata să porniți într-o nouă aventură și să vă lăsați încântați! 

Următorul cadru de Ciubotariu, Forsea, Moldovan, Obert, Pamfil, Popescu, Talambă, Toma, Sava, Ungureanu


Următorul cadru de Ciubotariu, Forsea, Moldovan, Obert, Pamfil, Popescu, Talambă, Toma, Sava, Ungureanu

Nota mea:  3 din 5 stele 

Later edit: am primit un comentariu bine venit din partea lui Robert Obert (unul dintre autori): „Multumim pentru review. O completare importanta ar fi ca scenele in care totul izbucneste in flacari nu sunt o referinta la tragedia din Colectiv, ele au fost desenate cu luni bune inainte de incident si este o coincidenta la care nu ne asteptam. Nu am vrea sa cream o impresie gresita” 

Mulțumesc pentru observație care este atât în interesul acestei recenzii cât şi a autorilor şi viitorilor sau foştilor cititori.


Înainte să mă apuc să scriu despre Următorul cadru, am văzut ceva discuții pe vreo două grupuri de benzi desenate în care m-am aciuat și eu. Le-am ignorat total. De ce? Întrucât nu vroiam să fiu influențat de părerile care erau acolo. 

Am citit banda, mi-a plăcut, nu foarte mult, dar exact cât trebuie ca să o consider o bandă bunicică. Mi-au plăcut desenele foarte mult. Pe alocuri umorul este ok, nu m-a dat pe spate dar nici nu am strâmbat din gură a dezgust. Nu mi-a plăcut absolut deloc referirea la dezastrul din Colectiv – nu cred că este cazul să facem glume pe acest subiect, cel puțin nu încă, poate niciodată, cert este că e nițel cam prea devreme ca să facem bâză pe marginea nenorocirii care s-a întâmplat acolo. Pentru mine este un punct sensibil care m-a deranjat. Poate că mi-a influențat și nota finală această glumiță de prost gust.

Ideea mi-a plăcut și recunosc că aș fi interesat să mai citesc benzi de acest gen. Nu știu cât de original e conceptul, nici nu mă interesează sincer să fiu, nu vânez originalitate cu orice preț, mă interesează ca banda desenată să-mi ofere o lectură plăcută, desenele să mă atragă și să nu-mi zgârie retina, iar dacă am parte de ceva umor cât de cât bunicel, eu mă declar fericit. După cum spuneam, mi-a plăcut ideea. Să primești un cadru pe care să-l continui, să nu ai idee despre poveste pentru că nu lucrezi cu un scenariu în spate, îmi pare o treabă care te-ar putea scoate din minți dacă ești desenator, însă cei din gașca Următorul cadru cred că au fumat aceeași iarbă și au băut aceeași cantitate de alcool frățește, ca să fie pe cât posibil pe aceeași lungime de undă. 

Pentru mine, Următorul cadru este un câștig pentru bedeul românesc. Da, se putea mai bine, mereu este loc de mai bine, dar asta nu înseamnă că este un album cu care să vânezi țânțari și muște (deși cred că s-ar potrivi, are formatul perfect pentru o astfel de îndeletnicire). 

Povestea originală sau nu, nu mă interesează foarte tare. Nu asta m-a atras la volum, cât conceptul din spatele său. Ok, sunt clișee, sunt glumițe răsuflate, sunt personaje neaoșe de care sunt sătul, dar totul se potrivește cumva, pușcă per total în haosul dement și amuzant la care au participat desenatorii. Nu văd pe nimeni citând vreodată din Următorul cadru, nici punând cadre din el pe undeva, deși unele-s chiar faine, cert este că banda oferă câteva zeci de minute de distracție, iar asta contează pentru mine foarte mult.

Mi-a plăcut foarte mult, era să uit, modul în care au jonglat cu stilurile pe care le-au adoptat pentru unele cadre câțiva desenatori. Mi-au părut foarte inspirate (mai jos am să pun câteva poze cu unele dintre aceste cadre care mi-au plăcut).

Sincer, cred că dacă ești un împătimit al benzii desenate ar trebui să citești acest volum. Dacă ești fan doar Marvel sau DC sau mănânci pe pâine benzi desenate cult, tot ar trebui să arunci un ochi peste Următorul cadru, nici nu știi ce cadru ar putea să-ți sară în ochi și să-ți placă. De ce să ratezi ocazia?

De ce 3 stele: pentru că-i simpatic, dar nu genial. E amuzant, dar nu te dă pe spate. Pentru că-i haotic și dement.

Prezentarea editurii:

Data aparitie: 1 iunie 2016

„Următorul Cadru” e un album-experiment desenat de nu mai puțin de 10 autori români. Fără scenariu stabilit înainte, fără vreo direcție impusă! Fiecare autor a desenat un cadru, după care a dat mai departe, următorul fiind obligat să continue acțiunea și să finalizeze cadrul sau în mai puțin de 24 de ore, după care să dea mai departe, de unde și conceptul de Ping Pong Comics. 

 

72 de pagini de acțiune, umor și surprize la tot pasul, desenate de Toma Alexandru, Alexandru Ciubotariu, Vlad Forsea, Robert Obert, Andrei Moldovan, Xenia Pamfil, Ionuț Popescu, Valentin Sava, Alexandru Talambă și Octav Ungureanu. 

Casa veselă. O tragicomedie de familie de Alison Bechdel


Casa veselă. O tragicomedie de familie de Alison Bechdel

Nota mea:  5 din 5 stele 

Casa veselă nu este altceva decât biografia lui Alison Bechdel.

Familia Bechdel deține o firmă de pompe funebre pe care o denumesc, în privat, Casa veselă. Părinții lui Alison se întorc din Europa, tatăl ei fiind nevoit să preia afacerea familiei după ce bătrânul Bechdel are un infarct. Alison, alături de cei doi frați ai săi, se distrează foarte bine în casa funerară și participă la tot ce ține de activitatea dintr-un astfel de stabiliment.

Relația lui Alison cu tatăl ei nu este deloc una caldă. Autoritar și distant, tatăl nu este în preajma fiicei sale, singura punte de legătură dintre ei fiind pasiunea pentru lectură. După ce pleacă la facultate, Alison devine interesată mișcarea feministă și se convinge că este lesbiană, recunoscând acest fapt părinților săi și în mod public. Însă secretul lui Alison nu este singurul secret pe care familia sa îl are, iar secretele vechi încep să se ivească unul câte unul.

Spre deosebire de Matei, un prieten de-al meu cu care mai schimb păreri despre benzi desenate când avem ocazia, mie mi-a plăcut cartea lui Alison Bechdel. Îmi pare că scrie amuzant, inteligent, iar desele trimiteri și comparații cu personaje literare și scriitori mi-au plăcut foarte mult. Nu mi se pare că Alison face mare caz de faptul că e lesbiană, chiar dacă pomenește de acest lucru pe alocuri. Având în vedere secretul tatălui ei, nici nu avea cum, până la urmă, să nu vorbească despre homosexualitate, despre asumarea acesteia și despre cum s-a documentat cu privire la acest subiect. Alison scrie bine, iar cu trimiterile literare și ironia la adresa sa și a familiei sale m-a câștigat fără drept de apel. 

Desenele sunt foarte fain făcute, povestea este construită cursiv și are parte de suișuri și coborâșuri, de puncte culminante care, culmea, nu ai spune că și-ar avea locul într-o astfel de carte. 

Bechdel nu-și iartă familia când vine vorba să povestească despre ea. Indiferent de unde și cum a reușit să strângă informații despre tinerețea părinților, cum a reușit să le înțeleagă supărările și dezamăgirile, Bechdel parcă și-a propus să facă autopsia celor doi părinți de parcă i-ar pregăti să-i expună lumii așa cum o făcea cu cadavrele la faimoasa Casă veselă. Nu aș fi vrut să fiu în locul nici unui părinte… 

Ce nu înțeleg este de ce gașca LGBT și-a acontat acest volum și de ce este considerat un volum cult al literaturii LGBT. Pentru că Alison este lesbiană? Pentru că și tatăl său a avut experiențe homosexuale? Nu reușesc să pricep. Autoarea nu insistă prea mult pe acest aspect, ba dimpotrivă, spune la un moment dat că citește numai cărți proaste când este întrebată de mama sa ce citește și se uită la o serie de cărți despre feminism și homosexualitate. Bechdel nu pare să acorde homosexualității sale o foarte mare atenție. E ceva normal pentru ea, până la urmă așa și e, nimic de comentat, cât despre secretul tatălui său, e absolut normal să fie suprinsă, să analizeze, să discute și să întrebe despre acest subiect sensibil. 

Totuși, de ce carte cult LGBT? Dacă autoarea nu era lesbiană, mai era o carte cult LGBT? Mai era acontată de LGBT-ism? LGBT-iști îmi lasă impresia că sunt ca o adunătură de suporteri huligani care-și susțin cu ferocitatea echipa formată, de preferat, din jucători de o singură culoare și care se identifică în totalitate cu golurile, ratările, victoriile și viața celor pe care-i aclamă pe stadion. Chiar nu înțeleg de ce atâta caz pe marginea cărții lui Bechdel. E o carte nevinovată, echilibrată, inteligentă care poate fi carte cult pentru orice generație, vârstă, orientare sexuală, religie etc. Este o carte despre relația unei fete cu tatăl său, tată care are câteva secrete incomode, fată care la un moment dat își descoperă homosexualitatea. Sincer, am impresia că volumul lui Bechdel s-ar putea să aibă parte de mai multe deservicii decât servicii având în vedere că este catalogat drept o carte-cult a literaturii LGBT. Am citit ceva benzi desenate considerate cult al literaturii LGBT și nu le-am priceput nici rostul, nici mesajul explicit sexual, nici plânsul inutil de milă, nici dragostea neîmpărtășită etc. Ok, le înțeleg nevoia de a primi în cultul lor o carte cu adevărat valoroasă, dar e puțin cam nazistă toată treaba: E de-al nostru, gata, e a noastră, pe noi ne reprezintă, deci ești cu noi sau împotriva noastră! Mnoh, am variană de nu-mi pasă? Ceva-mi spune că nu. Dar poate mă-nșel. Și, sincer, am impresia că Alison Bechdel nu prea ia în serios nici feminismul, iar sexualitatea ei este un simplu modus vivendi pe care-l acceptă natural, fără pretenții, fără justificări politice sau de orice altă natură decât cea a chemării sale cu privire la orientarea sexuală. E atât de simplu? Nu știu, impresia mea este că da. Bechdel e ironică, sarcastică, amuzantă, inteligentă, îmi vine greu să cred că s-ar lăsa prinsă în jocuri vulgare de cuvinte și politici extremiste, indiferent de ce gen ar fi acestea.

De ce 5 stele: pentru că este un volum foarte fain desenat, scris bine, amuzant și inteligent. O tragicomedie, așa cum scrie și în titlu, în care cu un ochi râzi, cu altul plângi.

Prezentarea editurii:

Printre cele mai bune cărți ale anului:

Time, Entertainment Weekly, New York Times, People, USA Today, Salon, Los Angeles Times, San Francisco Chronicle, Village Voice, Times (London), Newsday, Cleveland Plain Dealer, Minneapolis Star-Tribune, Milwaukee Journal-Sentinel, St. Louis Post-Dispatch, Time Out New York, Guardian (UK), Capital Times, The Advocate, Amazon.com, New York Blade, New York Magazine, Publishers Weekly

 

Autobiografia lui Alison Bechdel, structurată sub forma unui roman grafic, pune accentul pe relaţia tensionată cu tatăl ei, un fost profesor de literatură engleză şi apoi proprietar al unei firme de pompe funebre, poreclită de către familie „Casa veselă“. Sever şi distant, tatăl este o prezenţă destul de rece în viaţa lui fetei, singura apropiere dintre ei fiind posibilă doar prin pasiunea pentru literatură. Odată cu plecarea de acasă la facultate, Alison descoperă o nouă lume, devine interesată de mişcarea feministă şi îndrăzneşte să facă public ceea ce e bănuia încă din copilărie: este lesbiană. Curând, secretele familiei încep să iasă la iveală şi Alison descoperă lucruri neaşteptate despre tatăl ei.

Amuzantă, dar în acelaşi timp emoţionantă, plină de aluzii şi de ironie,Casa veselă este una dintre cărțile-cult ale literaturii LGBT.

„O capodoperă despre doi oameni care locuiesc în aceeaşi case, dar în lumi diferite, şi despre lucrurile misterioase pe care şi le datorează unul altuia.“ Time

„Unul dintre cele mai bune volume de memorii din ultimul deceniu… în acelaşi timp hiper-reţinută şi excesiv de intimă.“ New York Magazine

„O autobiografie splendidă… reconfortant de generoasă şi deschisă.“ Entertainment Weekly

 

Aici de Richard McGuire


Aici de Richard McGuire

My rating:  5 of 5 stars 

Aici este o capodoperă! Este prima bandă desenată pur senzorială pe care am citit-o vreodată!

Cartea lui McGuire propune o călătorie în timp fără să te miști din loc. O cameră, un colț de cameră. În dreapta se zărește o fereastră, în stânga un șemineu uriaș. Dai pagina și te trezești cu milioane de ani în urmă, cu sute de ani în urmă, în prezent, în viitor… Decorul se schimbă radical, dar tu ești tot acolo. Rămâi cumva în același spațiu închis însă în același timp ești peste tot. În vremea dinozaurilor, cu mult înaintea lor, pe vremea când triburi de indieni își făceau veacul prin pădurile care vor fi defrișate în viitor și unde camera în care te afli se va construi, în fața unei case de coloniști pe care o vezi de la fereastra care încă nu s-a construit. Stai pe canapeaua unde o familie spune bancuri, unde mai multe familii de-a lungul anilor își vor legăna pruncii nou-născuți. Se schimbă tapetul, se schimbă culoare camerei, se schimbă cerul, natura, oameni vin și pleacă, amintirea lor rămâne parte din camera care a fost sau care va fi, iar tu, voyeur vinovat îi petreci cu un ochi demiurgic.

Manifest artistic? Poate. Cumva McGuire reușește să incapsuleze timpul și spațiul. O mică fiolă de eternitate. Volumul nu începe și nu se termină. McGuire ia doar câteva moment și le oferă cititorului cu dărnicia artistului care creează pentru a ferici, impresiona și sensibiliza privitorul.

Așa cum spuneam mai sus, cartea lui McGuire este pur senzorială. Imaginația și talentul autorului ating și se joacă cu strunele cele mai sensibile ale sufletului privitorului, lăsându-l pe acesta să întregească armonia care reiese din imaginile pe care le vede în fața ochilor. Spectacolul perfect la care spectatorul nu are cum să rămână indiferent și care participă cu toată ființa. Fiind direct implicat, acesta se lansează în jocul propus de artist dezvoltând povestea aproape de unul singur, primind doar mici impulsuri.

M-a impresionat volumul lui McGuire. M-a lăsat cu gura căscată. M-a făcut să stau cu ochii-n carte și să dau fiecare pagină greu, savurând imaginile pe care le aveam în fața ochilor. Superb volum. O adevărată operă de artă. De neratat și de păstrat la loc de cinste în orice bibliotecă.

20160731_183008 20160731_182954 20160731_183035 20160731_182938 20160731_182908 20160731_183020

De ce 5 stele: pentru că este o capodoperă, o operă de artă.

Un articol mult mai dezvoltat și cât se poate de interesant pe webcomics.

Prezentarea editurii:

Aici a cunoscut o primă versiune în 1989 sub forma a șase pagini publicate în revista RAW a lui Art Spiegelman. După douăzeci și cinci de ani, McGuire dezvoltă conceptul pe mai bine de 300 de pagini pentru a ne oferi o frescă impresionantă a memoriei și a vieții.

 Aici este povestea unui colț de cameră, văzut mereu din același unghi, și a evenimentelor care au avut sau vor avea loc în acest spațiu de-a lungul a sute de mii de ani, invitând cititorul într-o experiență senzorială absolut unică, intensă și aproape magică.

 

Premiul cel mare la prestigiosul Festival de Benzi Desenate de la Angoulême (2016)

Cartea anului pentru publicațiile: The Independent, The Boston Globe. NRP, Salon, Lire

 

” Aici este o operă de artă și literară cum n-ați mai văzut ori citit până acum. O carte ca aceasta apare o dată la zece ani, dacă nu chiar o dată la un secol…” The Guardian

  ”Toate benzile desenate sunt cumva niște partituri ale timpului, dar cartea lui Richard este o simfonie.” Art Spiegelman

 ”Rar se întâmplă ca o operă conceptuală să stârnească atâtea emoții ca acest volum.” NPR

”Sclipitor și revoluționar… Odată cu Aici, McGuire a introdus pur și simplu a treia dimensiune în netezimea paginii. Aici este echivalentul unei descoperiri științifice.” The New York Times Book Review

 ”…funcționează ca o mașină a timpului foarte bine unsă.” The Boston Globe

  ”De ce (va) plânge o fată îmbrăcată în roșu în anul 2051? Richard McGuire, un maestru al artei elipsei și al celor nespuse, nu ne dă răspunsul. Dar proiectul lui, de o inteligență ludică absolut fără seamăn, stimulează într-un mod excepțional imaginația cititorului.” Télérama

 

Moartea Căpitanului America – Omul care a subminat America de Ed Brubaker


Moartea Căpitanului America – Omul care a subminat America de Ed Brubaker (Scenariu),  Mike Perkins (Ilustrații), Steve Epting (Ilustrații),Jackson Butch Guice (Ilustrații), Roberto de la Torre (Ilustrații), Lee Weeks (Ilustrații)

Nota mea: 3 din 5 stele

Steve Rogers a murit! Bucky Barnes îi preia locul încercând să se dovedească demn de a purta scutul pe care bunul său prieten l-a purtat în atâtea confruntări eroice.

Sharon Carter se trezește prizoniera lui Red Skull și încearcă să înțeleagămotivul pentru care acesta o ține prizonieră, cu atât mai mult cu cât Red Skull se pare că încearcă să preia puterea politică în America într-un mod democractic, însă făcând apel la tertipuri care, culmea, îl implică chiar pe Căpitanul America! 

Este posibil ca Steve Rogers să nu fi murit și să fie sub influența lui Red Skull?!?!?

Povestea e faină, doar e Brubaker la mijloc (Criminals, Batman: The Man Who Laughs, Batman: Gotham Knights, Gotham Central, Detective Comics, Fatale, The Fade Out, Velvet)iar desenele sunt și ele foarte faine. 

Brubaker știe să te țină cu sufletul la gură, face acest lucru și în volumul de față, reușind să complice narațiunea astfel încât aproape că i-a iești un thriller politic cu suficientă acțiune cât să te ducă cu gândul la filme în genul seriei Bourne. 

Nu am de gând să bontănesc foarte mult tastatura pe marginea acestei benzi desenate deoarece nu cred că are nevoie de o analiză mai profundă întrucât Căpitanul America merită toată atenția bedefililor români și cred că s-a și bucurat de ea.

Am să mă opresc, în schimb, un timp la problemele de redactare, probleme care sunt multe și dese și enervante. Atât de enervante încât nu-ți mai vine să mai citești banda… Nu am să scriu, dar am să pun câteva poze ca să vedeți despre ce este vorba. Nu se poate așa ceva… Chiar nu…

De ce 3 stele: pentru că e o bandă desenată alertă, cu un scenariu bun, cu ilustrații foarte faine care se pliază perfect pe narațiunea rapidă, sufocantă și plină de adrenalină pe care Brubaker o construiește.

 

Daredevil Neînfricatul de Frank Miller și John Romita jr.


Daredevil Neînfricatul de Frank Miller și John Romita jr. (ilustrații)
Nota mea: 5 of 5 stars

Seria de benzi desenate scoase de cei de la Lex Comics se întregește cu Daredevil și nu cu orice volum Daredevil, ci chiar cu cel care a ajuns să fie catalogat de Miller drept Biblia Daredevil, volum care se poate compara ca importanță cu privire la începutul istoriei unui personaj cu volumul Batman: Year One.

În Hell′s Kitchen din Manhattan un puști pe nume Matt își duce traiul alături de tatăl său, boxer profesionist. Viața celor doi este dificilă, mai ales de când tatăl său a început să aibă probleme cu lumea interlopă care l-a transformat într-un bătăuș recuperator. Un accident nefericit îl lasă pe Matt fără vedere și astfel îl cunoaște pe Stick care-l ia sub aripa sa protectoare și-l antrenează pentru a-l ajuta să-și ascută simțurile, transformându-l într-un adevărat luptător. Relațiile tatălui lui Matt îi aduc acestuia moartea când refuză să piardă un meci, iar Matt decide să se răzbune, acesta fiind primul pas în direcția eroului mascat care va fi Daredevil.

Mi-a plăcut foarte mult banda în primul rând datorită ilustrației old-school pe care a abordat-o Romita jr.

Desenatorul chiar declara la un moment dat că cea mai bună lucrare a sa este Daredevil Neînfricatul atât datorită calității scenariului cât și aportului propriu cu privire la desene. 

Când Miller vrea să creeze o poveste extraordinară poate să o facă, dovadă stând chiar volumul de față. Nu doar că reușește să creeze un personaj credibil, dar dramele din spatele dorinței lui Matt de a deveni un luptător al dreptății sunt cât se poate de bine ancorate în realitate. Bineînțeles că Miller strecoară în povestea lui Matt anumite aspecte sociale care țin de problemele cu care americanii de rând se confruntau în perioada anilor 1980, cartierul rău famat din Manhattan fiind spațiul perfect pentru nașterea unui supererou precum Daredevil. Evoluția lui Matt în Daredevil este naturală, Miller nu exagerează nicăieri dezvoltarea acestuia, lăsând impresia că lucrurile vin de la sine, nu transmite nicăieri că Matt visează la o astfel de carieră, ba dimpotrivă, după răzbunarea morții tatălui său, Matt decide să devină avocat, întoarcerea în Hell′s Kitchen trezind în acesta instinctele de apărare a oamenilor din cartierul său, instincte care-i spun că statutul de luptător cu mască poate să fie mai util acestora decât poziția de avocat în costum. Spre deosebire de multe alte personaje, Daredevil nu ajunge un vigilante datorită setii aprige de răzbunare. Daredevil este Daredevil datorită nevoii oamenilor de a se simți protejați, nevoii de a avea un exemplu aproape de ei, nevoii de dreptate care trebuie să se facă în momentul în care legea și instituțiile statului se feresc să intervină datorită cartierelor rău famate care nu prezintă interes politic.

Volumul tradus de cei de la Lex Comics este cu adevărat un eveniment care merită să fie păstrat în biblioteca oricărui fan de benzi desenate, indiferent de-i acontat de DC sau Vertigo sau alte companii din industrie. Pe lângă povestea desenată, volumul oferă cititorului și o serie de schițe din interiorul benzii și variante de coperți, povestea colaborării lui Romita jr. cu Frank Miller la crearea poveștii, precum și scenariul în original cu adnotările de mână făcute pe marginea textului bătut la mașină. 

De ce 5 stele: este o notă combinată care merge atât către scenarist și desenator cât și către Lex Comics, cei care au făcut efortul de a traduce și organiza acest volum în limba română.

Volumul se poate comanda aici: lexshop.ro

Prezentarea editurii:

Un copil zglobiu ca toți copiii, Matt face parte dintre aceia care cred în bine și care, poate de aceea, sunt ținta predilectă a celor care se cred stăpânii lumii. Un accident cumplit, căruia îi cade victimă pe când încearcă să salveze viața unui bătrân, îl răpește definitiv vederea. În loc ca acest lucru să îl înfrângă, Matt descoperă în sine o putere ce depășește orice așteptare. Voința și inteligența sa ieșite din comun îl ajută să profite de pe urma acuității supranaturale a simțurilor rămase pentru a face ca lumea să devină un loc mai bun și mai sigur. Misiunea nu e deloc ușoară, căci piedici sunt la tot pasul. Însă primul lucru pe care îl învață un orb este cum să nu se împiedice. Iar Matt nu e un orb ca toți ceilalți.

Frank Miller este cunoscut pentru poveștile întunecate pe care le-a scris și desenat în titluri aflate și astăzi printre preferințele multor cititori de benzi desenate. Titluri publicate din nou și din nou, printre ele numărându-se Batman: The Dark Knight Returns (1986), Sin City (1991) sau 300 (1998). Însă poate cele mai notabile povești ale sale îl au centrul acțiunii pe Daredevil, doar unul din eroii creați de Stan Lee dar dezvoltat de Miller. El este de asemenea și creatorul personajului Elektra.

Talentul de ilustrator al americanului John Romita Jr (abreviat în domeniu JRJR) se mai regăsește și în benzile desenate Kick-Ass.

Cele cinci volume care alcătuiesc albumul de față au apărut în perioada octombrie 1993 –  februarie 1994 și au cunoscut un succes răsunător.

Ai urmărit deja cele două sezoane ale serialului de pe Netflix? Acest album se va dovedi a fi o lectură savuroasă pentru tine, iar dacă nu ai văzut încă serialul cu siguranță banda desenată te va convinge că nu este vorba deloc de o poveste banală cu supereroi ruptă de realismul sângeros al lumii crimelor, ci chiar pe dos.

Deadpool Kills Deadpool de Cullen Bunn (Killogia Deadpool #3)


 

Deadpool îl omoară pe Deadpool de Cullen Bunn (Scenariu și text) și Salvador Espin (Ilustrator)

My rating:  5 of 5 stars 

Deadpool e mort! Trăiască Deadpool!

După ce Deadpool și-a făcut de cap cu toate personajele din Universul Marvel și apoi cu personajele clasice, a venit vremea să dea piept cu tot felul de întrupări de-ale sale din alte dimensiuni. Și să te ții nene kilăreală!

În sfârșit Deadpool e Deadpool! Nu mai e un individ chinuit de întrebări existențiale și filosofice ci este criminalul psihopat cu un simț al umorului și al moralei cel puțin dubioase dacă nu cretine de-a dreptul. Și ce este și mai fain e că nu e singur! Mai mulți Deadpool care mai de care mai ciudați și mai bătuți în cap își dau întâlnire pentru caftul final. O tupăngeală în cel mai frumos, romantic, arhaic și sângeros înțeles al cuvântului.

Nu sunt multe de povestit despre volumul care încheie killogia deoarece e clar că e unul dintre volumele de benzi desenate care distrează și care oferă maximum de satisfacție.

Mă bucură că Bunn a reușit într-un final să înțeleagă personajul și că-și dă frâu liber imaginației creând o confruntare dementă demnă de numele lui Deadpool. Umorul ușor schizofrenic, total lipsit de bun simț se întoarce pe buzele lui Deadpool și mi-a oferit ocazia de rânji adeseori. Marele câștig al lui Bun în fața mea este că m-a făcut să citesc volumul de două ori consecutiv.

Un scenariu trăznit alături de o grafică violentă și sângeroasă alcătuiesc rețeta ideală pentru un personaj precum Deadpool. Nebunul neîncoronat al Universului Marvel își poate vedea în sfârșit de treabă în stilul său caracteristic: să hăcuiască tot ce-i cade-n față făcând apel la glume deșănțate.

N-ai voie să ratezi volumul ăsta! Nu doar că încheie killogia, dar chiar e foarte fain! Pune mâna pe el, citește-l, după care mă poți contrazice.

De ce 5 stele: pentru că e violent și amuzant așa cum doar Deadpool știe și poate să fie!