Trei cărţi de Kate DiCamillo


Click pe poză pentru pagina oficială a scriitoarei

Am citit zilele trecute câteva păreri „superlative“ despre o carte pentru copii care, pentru mine, este acum în vârful topului all time. Ştiu bine ce să recomand cuiva care vrea să citească o carte pentru copii tare de tot: Tabăra. Ce să recomand, în schimb, cuiva care deja a citit Tabăra? Aici lucrurile se complică. Din motive care mie-mi scapă Tabăra merge mână în mână cu Minunea. Poate din considerente cromatice, dar pentru mine, Minunea o fost o imensă dezamăgire. Poate că o să scriu odată despre aşteptările pe care le aveam de la carte şi care s-au evaporat plasând-o pe raftul al treilea din bibliotecă de unde poate că o să o scoată vreodată Vlăduţ, când va intra în bibliografia şcolară. Nici Vama fantomă, aflată în aceeaşi colecţie nu mi se pare o opţiune viabilă. E o carte inteligentă despre lume şi gândire, o veritabilă Alice in Wonderland, dar ce te faci cu cei care vor acţiune? N-are suspans, nu are intrigă, nu are şfârşit. Am mai dat câte 5 stele pe ici, pe colo, dar unor cărţi de stare, despre bucurie, sau surprinzătoare, care, din păcate, nu rezistă trecerii vremurilor şi nici testului blogosferei româneşti. Aşa cum se întreba KJ ce să citeşti după Harry Potter, tot aşa mă întreb şi eu ce să citeşti după Tabăra.

Când eram pe punctul să cedez resemnându-mă cu gândul că ceva la fel de tare ca Tabăra nu voi găsi prea curând, mi-am dat seama ca omisesem o cărţulie cu şanse bune, din motiv că văzusem într-un timp nepotrivit filmul. Şi m-am pus pe citit Povestea lui Despereaux.

Dar ca să vă spun cum s-a sfârşit toată vânzoleala, vreau să vă spun întâi două vorbe despre întâlnirile mele cu Kate DiCamillo, o autoare extraordinară de cărţi pentru copii, mai nou Ambasadoare a literaturii pentru copii, premiată cu două Newberry Medal, o scriitoare aplecată spre lirism cu o tandreţe si cu o delictaţe pe care poate că doar o femeie le-ar putea picura printre rânduri, dar cu o imaginaţie pe măsura celor mai fantastice poveşti cu şi despre cavaleri, fiinţe imaginare sau bătălii de-a dreptul axiologice între lumi închipuite. Şi totuşi, Kate DiCamillo nu are nevoie de aşa ceva. Nu o să scoată inorogi din mânecă şi nici nu o să vă insereze prin şifoniere cine ştie ce mesaje religioase subliminale, nu o să inventeze poveşti repetitive sau anoste în care un erou merge şi merge până se întâlneşte cu zmeul cel mic, apoi mai merge şi iarăşi merge până la zmeul mijlociu şi aşa mai departe. Ea scrie poveşti în care eroii ne sunt cunoscuţi: un iepure, o veveriţă, un şoricel şi vor mai fi şi alţii, dar încă nu s-au învrednicit editurile noastre să îi traducă toate cărţile. Evident, aceşti eroi cât se poate de banali vor primi câte o însuşire aparte care va sta la originea întâmplărilor, dar şi în miezul soluţiilor la problemele care se ivesc mereu în cărţile serioase pentru cei mici.

Click pe poză ca să cumperi cartea!

Edward Tulane, de pildă, este un iepure, dar unul de porţelan, o jucărie, care locuieşte pe strada Egipt împreună cu o fetiţă numită Abilene, cu părinţii acesteia şi cu bunica sa, Pellegrina, care ştie să îi spună poveşti. Cum ar fi povestea dacă fata de împărat, în loc să se îndrăgostească de prinţul ei, ar fi transformată de o vrăjitoare într-un porc mistreţ şi ar fi împuşcată de primul vânător? Şi nu ar mai veni nimeni să o aducă la viaţă apoi.

Vă spun eu: ar fi întocmai ca în poveştile în care nu există iubire.

Mi-a plăcut foarte mult această copertă și vreau să o împărtășesc cu voi 🙂

Edward, din postura lui de iepure de porţelan nu pare prea interesat să înveţe să îi iubească, la rândul său, pe cei ce îl iubesc. Cel puţin la început de drum. Pentru că, pe parcursul călătoriei, trecând din mâna lui Abilane în cea a unei bătrâne, apoi în braţele unui vagabond, ale unei fetiţe pe patul de moarte şi apoi în mâinile fratelui său, mâini care îl vor învăţa să danseze, Edward va învăţa ce este dragostea şi câtă suferinţă poate aduce. Dar şi câtă bucurie. Şi pentru că numele nu contează, iepurele nostru devine Susanna, Malone, Jangles fiind iubit de doi bătrâni, dar urât de fiica acestora, fiind adoptat mai apoi de un vagabond care ştie să îi cânte astfel încat să fie nespus de fericit şi devine apoi singura alinare pentru ultimele zile din viaţa lui Sarah Ruth, o fetită bolnavă al cărei frate îl va întovărăşi pe Edward salvându-l atunci când speranţa va însemna o imensă suferinţă. Minunata călătorie a lui Edward Tulane este atât de dureroasă şi atât de grea încât şi cei mai mari vor găsi ceva de învăţat de aici. O cartea care o să ţi se lipească de suflet aşa cum hainele se lipesc dureros, de pielea arsă.

De ce i-am dat doar 4 stele? Pentru că e oarecum liniară, deşi ascunde profunzimi nebănuite, pentru că se termină prea curând şi, din păcate, uşor previzibil. Ȋn ciuda tuturor acestor mici neajunsuri probabil că dacă aş fi avut o dispoziţie mai visătoare i-aş fi putut da toate cele 5 stele goodreads. E o chestiune de stare. Aşa cum tot o chestiune de stare explică şi cele 3 stele pe care le-am dat poveştii cu Flora şi Ulise deşi probabil că într-o dispoziţie mai puţin lirică i-aş fi dat doar două, pentru că mi-a înşelat în mod viclean aşteptările.

Ȋndărătul unei frumoase îmbinări dintre poveste şi bandă desenată, îndărătul unei scriituri care, cumva, reuşeşte să redea banda desenată în lumea imaginară rupând-o de hârtia de care aceasta este dependentă şi în spatele aventurilor iluminate ale unei veveriţe care prinde puteri după ce e înghiţită de fiorosul aspirator Ulise 2000X, autoarea nu mai reuşeşte să ascundă aceeaşi frumuseţe şi aceeaşi profunzime. Ȋnteleg de ce cartea şi-a primit Newberry-ul. Probabil că îl şi merită prin comparaţie cu ceilalţi candidaţi din 2014, dar, din păcate, ştacheta e atât de ridicată încât de data asta nu o să mai aplaud. Nimeni nu o să se mai ridice atunci când Isinbayeva va sări la 4.90.

Click pe poză ca să cumperi cartea!

 

Flora Belle este o fetiţă a cărei mamă, scriitoare de romane de dragoste va deveni cel mai mare duşman al noului său prieten denumit Ulise după numele aspiratorului din ghearele căruia a fost salvat şi al cărei tată, un domn complet neutru şi lipsit de orice culoare va deveni responsabil cu „eliminarea“ veveriţei din viaţa Florei. Ȋmpreună cu William Spiver, vecinul Florei temporar nevăzător, cu Tootie Tickaham şi doctoresa Meescham, Flora va trece prin aventuri surprinzătoare, pline de suspans şi, bineînţeles, iluminate, iar pentru supravieţuire nici răspunsurile şi indicaţiile din ghidul Ţi se pot întâmpla chestii groaznice nu vor fi de ajuns. După terminarea cărţii vei rămane cu impresia că au rămas multe lucruri nerostite (dar asta pentru că mereu e bine să rămâna ceva mai mult în spate), că personajele nu au fost şlefuite cum se cuvine (deşi poate că nici nu aveau nevoie de un şmotru), că unele întâmplari sunt trase de păr (de pildă o veveriţă care prinde puteri de la un aspirator), dar aşa sunt cărţile pentru copii nu? Ce nu mi-a plăcut, atunci? Acest talmeş-balmeş de întâmplări, absenţa unor momente cheie foarte intense, lipsa unor situaţii cu adevărat inedite (deşi, trebuie să reconosc că o veveriţă care ştie să scrie la maşină poate realiza situaţii inedite) şi personajul William Spiver din care cred eu că se putea face mult mai mult, aşa cum făcea cu ani în urmă Kate DiCAmillo dintr-un fascinant personar secundar, Chiaroscuro, zis şi Roscuro, un şobolan fioros cu mantie roşie şi cu o lingură în chip de coroană, îndrăgostit de lumină, fie ea şi a unui chibrit,  în căutarea răzbunarii pentru o privire şi pentru faptul că şobolanii (ca şi supa, de altfel) au fost interzşi în întreg regatul. Nimeni nu mai are voie să vorbească despre ei, nu mai are voie să păstreze linguri, castroane, oale de supă şi nici să pomenească de aşa ceva, deşi subsolul castelului musteşte de şobolani care îi vor duce la pieire pe şoarecii ce nu respectă regulile neamului şoricesc, aşa cum este, de exemplu, Despereaux, îndragostit de prinţesa Pea şi de cărţile pe care nu le ronţăie ca ceilalţi fraţi ai săi, ci preferă să le citească. Atunci când este surprins lângă piciorul regelui ascultând poveşti, Despereaux este condamnat la moarte, îi este legat firul roşu de gât şi este aruncat în temniţă la discreţia şobolanilor înfometaţi. Dar povestea pe care o ştia atât de bine îl va salva, cel puţin până la întoarcerea în temnită, când îşi va pune în practică decizia de a o salva şi pe prinţesă pe care o iubeşte atât cu preţul vieţii şi cu riscul de a încălca toate regulile.

Povestea lui Despereaux este acea poveste de cinci stele pe care o căutam în cazul în care cineva mai crede în ierarhii. Se află într-un registru complet diferite faţă de Tabăra. Nenumăratele poveşti din Despereaux se leagă, depind unele de altele, iar dacă nu punctează la capitolul surpriză aşa cum face Tabăra, un adevărat Shawshank Redemption pentru copii, punctează la capitolul sensibilitate şi înţelepciune. Din carte chiar are fiecare ceva de învăţat, iar unii ar fi bine să îşi ia notiţe. Deşi lirică şi intensă, aventura lui Despereaux nu are aceeaşi tristeţe adâncă a lui Edward şi cu siguranţă că nu zăboveşte în neorânduiala Florei. Povestea este excelent condimentată, are de toate, are cele mai impresionante personaje (Roscuro e doar preferatul meu, dar nici fetiţa cu urechile precum foile de varză nu e de ignorat, nici măcar bucătăreasa, ca să nu mai zic de mama lui Despereaux care nu mai vrea să ducă vreo sarcină de frică să nu îşi strice silueta), are frumoase îmbinări de poveşti şi unele dintre cele mai profunde mesaje de transmis cititorilor. Sigur, mânia lui Roscuro şi finalul (spoiler alert!) înecat în supă mi-au părut un pic exagerate, dar atât de mult mi-am dorit o carte de nota 10 încât am hotărât să ignor micile neajunsuri pentru că nu alterează în nici un fel magia poveştii.

Kate Dicamillo nu poate da greş. Are acel talent de povestitor pe care de la Roald Dahl încoace nu l-am mai văzut trecând intact de la o carte la alta şi are mereu de transmis câte ceva bine ascuns în spatele aventurilor iluminate ale lui Ulise sau întunecate de negura temniţelor în care Despereaux îşi va duce acul de cusut în chip de sabie. Cărţile sale sunt adevărate sentimente care se trăiesc de la un capăt la celălalt, nu se lasă citite, ci trebuie neapărat încercate şi sunt, poate, printre puţinele care la recitire se arată proaspete şi autentice, aşa cum se vor fi dovedit de prima dată.

Anunțuri

5 gânduri despre „Trei cărţi de Kate DiCamillo

  1. Daaaaaa! 150% de acord cu tine, Marchize! Ma bucur mult ca ti-a placut Despereaux. Vezi si filmul daca nu l-ai vazut inca fiindca artistul rus a facut treaba buna – mai putin reusit scenariul (ca de obicei, cartea bate filmul) dar este o placere sa fie vazut. Cat despre Kate, este printre primii pe lista mea de scriitori favoriti. Din nou, ma bucur ca iti place cum scrie 🙂

    • E Marchiza, de data asta. Ea a scris articolul 🙂

      Faza e ca Elena a rezonat mult mai bine cu cartile lui DiCamillo si aesta este si motivul pentru care a vrut sa scrie despre ele. Este una din scriitoarele noastre favorite, asta-i clar, si cand descoperim astfel de autori ii citim la unison.

      Filmul l-am vazut impreuna si Elena a fost dezamagita de el, mie mi-a placut. In schimb cartea i-a placut foarte, foarte mult, dupa cum se poate observa 🙂

      • Acuma abia am vazut ca a fost Doamna Marchiza (fosta printesa prizoniera in turn) – rog sa ii transmiti scuzele mele cele mai respectuoase!
        Bag sama ca ne potrivim bine la gusturi, eu si cu doamna ta. Filmul a facut un deserviciu cartii, aproape, insa am fost impresionat de grafica rusului! Daca gaseau si un scenarist pe masura cartii si a artistului grafic ar fi iesit un film de neuitat 🙂

      • Nu-i nici o suparare, nici nevoie de scuze. Eu banuiam de ceva vreme ca ne potrivim binisor la gusturi, mai ales dupa ce mi-au placut nespus topurile si listele tale. Nu mi-ar strica sa revad filmul, totusi, acum cu alti ochi. L-am vazut, cum spuneam, intr-un moment nepotrivit, parca eram bolnava si mi-a lasat si din pricina asta un gust amarui.

  2. Daaaa, asa e, Elena. Multumesc frumos pentru complimente! Esti tare dragutza, nu mai mir ca Marchizul te-a rapit din castelul familiei tale si, aici e cam ciudat ca metoda dar deh nu discutam acum, te-a tinut incuiata in turn pana ai acceptat sa te mariti cu el. A stiut el ce a stiut 🙂

    Probabil ca nu ar strica sa mai vezi filmul inca o data. Incearca sa nu te enervezi din cauza scenariului adaptat aiurea pe alocuri (am vazut ca Kate a facut parte din echipa dar probabil nu a fost suficient de tare sa lupte pentru ideile ei) ci sa iei aminte la partea de grafica de care este responsabil Evgeni Tomov – nici nu am stiut pana acum, cand m-am uitat la ce filme a mai lucrat, ca tot el este „responsabil” pentru inca doua filme de animatie minunate aflate pe primele locuri in preferintele mele – http://www.imdb.com/title/tt0286244/?ref_=nm_ov_bio_lk1 si http://www.imdb.com/title/tt0775489/?ref_=nm_ov_bio_lk3 – ha! Mi-s curios daca le-ai vazut si oricum mi-s curios sa vad daca iti va placea mai mult Despereaux a doua oara (mie da, by the way).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s