Pulbere de stele – Neil Gaiman
My rating: 3 of 5 stars
Seria de autor dedicată lui Gaiman curge ușor și cât se poate de plăcut. Alternez comics-uri cu povești pentru tineri și cu romane fantasy cu teme horror. Ce să mai, Gaiman a ajuns să fie unul dintre povestitorii mei favoriți alături de Stephen King!
Pulbere de stele este un basm modern.
Tristran Thorn este un băiat special. Suficient de special cât să poată ajunge în Țara Zânelor și să aducă în dar iubitei sale steaua căzătoare pe care i-a promis-o într-o noapte. Ce nu știe Tristran este că lumea necartografiată a tărâmului magic în care a pășit îl așteaptă cu aventuri extraordinare și cu o poveste de dragoste pentru care s-ar putea să nu fie încă pregătit.
Spuneam că Pulbere de stele este un basm modern. Modern pentru că este scris astfel încât să placă tinerilor contemporani. Iar Gaiman are un talent de povestitor care nu poate să nu meargă la sufletul tânărului cititor. Zâne, monștrii, iubiri trădate, locuri magice, vrăjitoare, frați care se luptă pentru tronul tatălui, totul se adună armonios într-o poveste care te prinde și care te face să o citești cu sufletul la gură în timp ce-ți rozi unghiile.
Nu este una dintre cele mai bune narațiuni ale lui Gaiman, liniaritatea poveștii fiind una dintre hibele de care o acuz, iar din punct de vedere stilistic lasă destul de mult de dorit. Imaginația este unul dintre principalele atuuri ale lui Gaiman, însă de data asta autorul britanic preferă să se joace cu ce i-a dat literatura fantastică de-a lungul timpului și să producă mult prea puțin. Mașinăria de povești din capul lui Gaiman funcționează bine în Pulbere de stele și filmul demonstrează că este o poveste cu lipici și de succes, însă nu este ceea ce vreau eu de la un povestitor. Este mult prea simplă și mult prea comună. Oricine ar fi putut să o scrie, bineînțeles că nu pentru că nu oricine e Gaiman, și faptul că am această impresie este deja un mare minus pentru autorul Sandman-ului.
Personajele sunt insuficient dezvoltate iar din ppricina deciziilor pe care le iau îți lasă impresia că suferă de tulburări disociative. Thorn pare a nu fi absolut deloc stăpânul propriilor acțiuni și decizii, fiind mai degrabă o frunză-n vânt despre care se știe exact unde și când va ateriza.
E clar, nu este o poveste scrisă pentru adulți care au pretenții de construcții aproape perfecte, de personaje credibile și raționale care au parte de evenimente ce se înlânțuie logic. E clar că povestea te prinde datorită modului în care este scrisă și că priveliștea te poate fura astfel încât să nu prinzi toate scăpările și zonele întunecate în care narațiunea se înpotmolește în propriile-i ițe. De ce aproape că a dat-o-n bară Gaiman? Pentru că e conștient că o poveste interesantă scrisă cu antren e suficientă să prindă la public. Și exact asta a făcut aici.
De ce 3 stele: pentru că timpul petrecut cu povestea e plăcut, dar nu este o carte extraordinară. Ba dimpotrivă, este, mai degrabă, o poveste bine spoită și strălucitoare pentru a-ți lua ochii și nimic mai mult.
Alte recenzii, care mai de care mai simpatice:
Madalina books Lumea imaginara Secretele cartilor
Cititorul de carti Bookaholic Filme-carti
Mina Cartilor Krossfire Umbre de cuvinte Bookblog
razvanvanfirescu.wordpress.com 
Filmul este (de data asta) mai bun decat cartea 🙂
Ma mir ca nu ti-a placut si ma intreb daca (de data asta) nu cumva ai citit cartea cu ochi de adult in loc de ochi de copil/adolescent.
Nu sunt fan Gaiman, sa fiu sincer. Pratchett este favoritul meu iar Gaiman a vrut clar dintotdeauna sa ii intre in papuci. Din pacate nu va putea fiindca ii lipsesc niscaiva chestii pe ici pe colo (ar fi bine sa fie mai putin ahtiat de publicitate, spre exemplu, si mai interesat in imbunatatirea tehnicilor de scriere). Dar mi-a placut Pulbere de stele (singura carte scrisa de Gaiman care mi-a placut) si o recomand cu drag iubitorilor de carti in care magia este prezenta. Nu este intamplator pe ultimul loc in lista mea de 10 carti pe care sa le citesti dupa Harry Potter insa este totusi prezenta.
3 stele e cam putin, zic eu 🙂 Iar editia scoasa de Arthur este foarte faina. Daca era dupa mine i-as fi facut o coperta mai fistichie si i-as fi adaugat mai multe ilustratii si ele mai fistichii, in tonul cartii (dar asta este o alta discutie, Tabara included, apropos de ilustratii).
Saptamana faina, acolo la voi in castel!
Da, sunt de acord ca filmul este mai bun decat cartea. Am observat ca Gaiman este mai usor de placut si mai fascinant daca este ajutat vizual. I-am citit destul de multe comics-uri si sunt mult mai bune decat cartile.
Neah, KJ. La mine nu se aplica discutia cu privire la perspectiva. Eu incerc de fiecare data sa ma pun in papucii cititorului care face parte din publicul tinta. Am si spus in recenzie ca e faina de citit, dar nu este extraordinara, nu e o capodopera. Or, exista astfel de carti scrise pentru adolescenti care sunt foarte aproape de statutul de capodopera si pot sa fie citite fara nicio problema si de adulti pretentiosi.
Pratchett este de departe cel mai tare scriitor contemporan de fantasy – fie-i tarana usoara. Gaimana nu poate sa depaseasca nivelul de story-teller. Atat poate, stie ca atat poate, si atat si face. Nu e cazul de umor fin, inteligenta ascutita, scriitura fina si vocabular iesit din comun cum e la Pratchett, dar este un scriitor care te poate bucura cu povestile lui. Si asta este de multe ori suficient.
Mie mi-a placut foarte mult Cartea Cimitirului, Nicaieri, Coraline si Fortunately the Milk. Mai este si seria Sandman care este fascinanta de-a dreptul. Dar in rest Gaiman nu rupe gura targului cu mai nimic. Surprinde in anumite moment facand apel la imaginatia bogata pe care o are, dar atat.
Este un scriitor care se bazeaza foarte mult pe puterea naratiunii si pe un set de evenimente suprinzatoare si cateva personaje fantastice ca si prezentare, dar ca si constructie lingvistica si profunzime, Gaiman atat poate. Se autodepaseste cateodata datorita, probabil, faptului ca e si el surprins de frumusetea povestii pe care o creeaza.
3 stele mi se par suficiente. E o nota de trecere care recomanda cartea, nu o arunca la gunoi. Totusi nu am fost atat de rau cu ea. Stai sa vezi ce am facut cu Oceanul. 😀
Da, editia pe care a scos-o Arthur este foarte faina si extrem de rezistenta. A fost citita de doua persoane in mai putin de o saptamana si nici macar nu se vede ca a fost luata in mana.
Coperta nu m-a deranjat foarte tare, spre deosebire de Tabara care este o alegere destul de nefericita, sunt perfect de acord. Pentru Pulbere de stele, numele autorului si al cartii este suficient pentru a o ajuta la vanzare. Nu e cazul lui Sachar inca in Romania, dar la Gaiman e suficient. Putea sa fie si o coperta neagra sau total alba ca acelasi impact l-ar fi avut 🙂
Multumim! Si voua o saptamana cat mai faina in Biroul de Plus 😉
Aha, am inteles. Chestie de gust, atunci, si este ok.
Mie nu mi-au placut celelalte ale lui Gaiman mai deloc. Mult prea intunecate pe gustul meu. Am in plan o postare noua, la care rumeg de ceva vreme, despre carti care te fac sa zambesti. Constat cat de putine la numar sunt si cum apar din ce in ce mai putine pe decada ce trece.
Cat despre coperta, stiu eu daca este vreodata doar numele autorului important? Cred ca ar da un boost vanzarilor in orice caz o coperta mai bine aleasa. Chiar daca nu stii numele, te atrage coperta (procent mic dar totusi nu de neglijat). Coperta de la Pulbere de stele nu zice aproape nimic despre actiune (cea a Taberei mi se pare un pic mai potrivita) iar ilustratiile, din nou, ca si in cazul Taberei, ar fi putut fi mult mai bine alese (de ce ai pune o ilustratie cu un magazin obisnuit intr-o carte fantastica, nu prea pricep). Marele avantaj al cartilor Arthur este calitatea tiparului, asa este. Pana una alta sunt singurii si profita de avantajul lor. Vor trebui sa schimbe ceva cand le va apare concurenta – pana atunci insa sunt bine asa cum sunt.
Da, sunt intunecate cartile lui Gaiman dar mie imi plac acest gen de carti. Chestie de gust, dupa cum observai si tu.
Pe mine nu ma deranjeaza grafica pentru ca imi plac aceste coperti minimaliste cu mesaje subliminale 🙂 Dar nah, cei de la marketing stiu cel mai bine cum trebuie sa arate cartile lor.
Eu am citit destul de multe carti amuzante in ultimul timp, trebuie sa recunosc, desi nu e genul de literatura pe care sa o vanez cu precadere. Incearca Unfortunately the Milk. Cred ca o sa-ti placa mult. Si Jurnalul unui indian. E foarte, foarte faina si merita toata atentia. 🙂
Razvan, nu-i vorba aici de „deranjat”. Este un pas mai in fata, adica „atractiv”. Englezii sunt foarte atenti la acest aspect pentru ca la ei concurenta este acerba – nu ai o coperta atractiva, ai toate sansele sa mori pe raft daca nu esti Terry Pratchett (desi daca te uiti la copertile lui sunt nemaipomenite si se potrivesc 100% cu povestile si stilul sau).
Am retinut sugestiile – pus pe lista 🙂
Eeeeee, copertile lui Pratchett sunt adevarate opere de arta! Le studiez inainte sa ma apuc de citit si le studiez si dupa ce le citesc ca sa identific personajele care apar in desene. Sunt extraordinar de frumoase, asa e. Dar si de asta Terry Pratchett este cel mai tare 😛
Hm… În prezent parcurg şi eu „Pulbere de stele”, dar în format audiobook. Am cam o treime din ea la activ. Deşi mi se pare o poveste incredibil de frumoasă, mai ales fiindcă e narată de însuşi Gaiman, tind să-ţi dau dreptate. Nu am văzut prea multă evoluţie a personajelor, ci foarte multă imaginaţie, peisaje foarte frumoase, etc. Dar poate Gaiman nici nu voia să scrie o capodoperă, ci un basm modern, cum ai zis tu, care să prindă la cititorii tineri, şi poate chiar şi la cei mai puţin tineri. 😀 Mie îmi place foarte mult până acum, să ştii.
Lectura este placuta, adevarat, mi-a placut, m-am bucurat de ea, dar se putea mai mult si mai bine. Nu s-a putut, nu s-a putut. Vine si amenda aferenta 🙂
E absolut normal sa prinda la cititorii tineri pentru ca povestea este cat se poate de atractiva si naratiunea rapida nu te lasa sa te plictisesti. Asa cum spuneam si lui KJ, vazand ca sunt carti dedicate adolescentilor care sunt scrise foarte bine, nu am cum sa nu amendez o anumita lejeritate in scriitura.
Nu stiu ce si-a propus Gaiman dar sigur i-a iesit un basm contemporan fain care este foarte posibil sa ajunga sa fie considerat un clasic peste cativa zeci de ani.
Are acest potential.
Si eu vreau sa ma bag aci in vorba pentru ca ma cert constant cu Razvan cu privire la cine bate pe cine: Pratchett pe Gaiman sau invers? Si sunt complet de acord cu KJ in privinta minusurilor lui Gaiman. Mie nu-mi place mai deloc, face figuratie pe langa Pratchett si, daca celui din urma ii dai 4 stele cateodata, atunci Pulberea de stele zic si eu ca poate sa stea linistita cu doar 3.
Nu mai stiu daca ai citit-o sau nu, KJ, dar noua ne-a placut foarte mult Clementine, surprinzator de mult pentru ce promitea. Asta a propos de carti care te fac sa zambesti 🙂
Daca am ajuns sa ne spalam rufele in public, e clar ca am devenit bloggeri adevarati 😛
Sustin in continuare ca Pratchett este un maestru si sclipitor manuitor al limbajului si cu un simt al umorului de o finete exemplara.
Gaiman, in schimb, este un povestitor foarte bun. Are un ritm si o excentricitate intunecata care-l fac special. Nu sunt de acelasi nivel, clar, cele spuse mai sus argumenteaza opinia mea, dar nici nu e o diferenta de la cer la pamant cand vine vorba sa-i asezi in genul fantasy.
Sunt doi scriitori buni, unul mai profund, inteligent, excentric si amuzant, pe cand celalalt mai intunecat, rapid, cu o imaginatie dubioasa si usor de indragit de marele public pentru ca este mai accesibil.
Oau, simt cum imi curge elocventa prin vene. 😛 :))))
Haha, da, eu votez cu Elena aici, Marchize, imi pare rau. Elena zice bine despre Gaiman, ca face figuratie pe langa TP. Apropos, stiti povestea cu Semne Bune, singura carte scrisa de TP si Gaiman (cica!) impreuna? Gaiman a scris cateva randuri si l-a lasat pe TP sa faca restul. Evident, Gaiman si-a tras nenumarate cununi de lauri desi aproape ca nu merita nici macar sa fie trecut pe coperta! De la acea poveste mi s-au aprins mie beculetele cand vine vorba de el (ca fiind un oportunist) iar admiratia pentru TP, care a terminat proiectul si a trecut peste conflict ca un lord, a sporit inzecit. Bineinteles ca pana la urma raman cartile scrise, dar, cum spuneam, daca Gaiman nu lasa aparitiile in public si nu se apuca serios de scris nu prea are sanse sa ii ajunga nici macar pana la genunchi lui TP.
Retinut cartea, Elena. Am vazut filmul si m-a ingrozit pur si simplu (ca idee sa il arati unui copil!) si de aceea nu am pus mana pe carte, engleza sau romana. Daca reusesc sa o citesc spun 🙂
E si film Clementina? Si e non-educativ? Imi pare rau pentru el. Mie mi s-a parut plin de mesaje subliminale constructive, dar cine mai stie daca vad sau nu cum trebuie educatia asta.
Apai in cazul asta nu am ce sa fac si dau inapoi. 😛 Desi mie imi pare ca suntem de acord cu totii, pana la urma, cu privire la diferentele dintre cei doi. 😛
Eu insistam pe sublinierea si acceptarea faptului ca sunt diferente intre cei doi insa ambii sunt reprezentativi pentru genul fantasy contemporan. 🙂
Te referi la Coraline, am presupus – da, este film si este foarte intunecat si spaimos. Nu as lasa un copil sa il vada pentru orice fel de mesaj „pozitiv” exista in el. IMDB: http://www.imdb.com/title/tt0327597/
Oh, nu! Am crezut ca e film cu Clementina de care iti ziceam. La Coraline nici eu nu cutez sa ma uit, daramite un copil! Sunt sigura ca e un vis urat, un cocospurcaş, un troglocoşat şi un bastogrobian toţi trei înghesuiţi într-unul 🙂
Oo, atunci nu stiu despre care Clementina vorbesti. Am dat un search pe Google si nu am gasit nimic despre Gaiman si Clementina. Help?
KJ, da click pe banner-ul cu Recomandarile Firesti de la Arthur si gaseste cartea pe siteul editurii Arthur. 🙂
Intamplator sau nu, anul acesta mi-am propus si eu sa parcurg Gaiman si Pratchett si desi experienta mea cu volumele lor nu e atat de vasta ca a voastra (give me time! :D)tot nu au indrazni sa-i compar pe cei doi. Gaiman mai are niste trepte de urcat pana sa ajunga la finetea si complexitatea lui Pratchett dar asta nu inseamna ca povestile lui mi-au placut mai putin ci doar ca sunt din „alta lume”. Parca te bucuri altfel de fiecare autor in parte si m-ar intrista sa fiu nevoita sa aleg doar unul din cei doi.
P.s. Mie Coraline mi-a placut fantastic de mult (si cartea si filmul), la fel si The Wyrd Sisters. Acum sunt la The Graveyard Book. Ma duc acusi pe linkurile tale sa vad cum arata si in romana. 🙂
P.s.2 Nu m-as supara sa pui si o poza, doua din interior daca tot citesti carti din astea frumos ilustrate. 🙂
Pulbere de stele nu are desene in interior asa cum are, de exemplu, Cartea cimitirului care este in colaborare cu Dave McKean – McKean care face o treaba cat se poate de buna in volumul asta, se potrivesc perfect desenele lui cu povestea. Coraline e faina, asa-i. E o poveste care poate prinde si surprinde orice varsta. Am sa o recitesc cat de curand alaturi de Semne bune ca sa le pot recenza cum se cuvine pentru proiectul acesta. Iti recomand Sandman, daca te incumeti la comics-uri pentru ca acolo se vede de ce este Gaiman cu adevarat in stare.
Daca-ti lipseste ceva din seria de autor Gaiman sa-mi spui ca le am pe toate 😀
Multumesc, am cateva audiobooks deocamdata. M-am gandit sa cumpar cartile dar cred ca m-ar tenta niste editii ilustrate si pe acelea vreau sa le iau din librarie ca sa le pot rasfoi intai. Nu stiu cum e Gaiman in romana. Am incercat doar Zei americani si n-am putut sa ma concentrez. Toate celelalte le-am ascultat in limba engleza. Audiobook-urile sunt citite chiar de autor, care are o voce si o intonatie foarte placute.
Sunt foarte interesata de Sandman, mai ales pt ca ultimele comics citite de mine cred ca au fost…Rahan. :)) Sa vedem de unde o iau si in ce limba (e tradusa?).
Eu o citesc in engleza. Eu o am in format digital. Seria completa tiparita costa 160 de euro pe bookdepository – inca mai visez la ea. Daca citesti pe tableta iti pot trimite seria fara nicio problema. E greu de citit pe laptop cand te prinde actiunea 🙂
Yes, please! 🙂