Serie de autor: Pulbere de stele – Neil Gaiman


Pulbere de stele – Neil Gaiman

My rating: 3 of 5 stars 

Seria de autor dedicată lui Gaiman curge ușor și cât se poate de plăcut. Alternez comics-uri cu povești pentru tineri și cu romane fantasy cu teme horror. Ce să mai, Gaiman a ajuns să fie unul dintre povestitorii mei favoriți alături de Stephen King!

Pulbere de stele este un basm modern.

Tristran Thorn este un băiat special. Suficient de special cât să poată ajunge în Țara Zânelor și să aducă în dar iubitei sale steaua căzătoare pe care i-a promis-o într-o noapte. Ce nu știe Tristran este că lumea necartografiată a tărâmului magic în care a pășit îl așteaptă cu aventuri extraordinare și cu o poveste de dragoste pentru care s-ar putea să nu fie încă pregătit.

Spuneam că Pulbere de stele este un basm modern. Modern pentru că este scris astfel încât să placă tinerilor contemporani. Iar Gaiman are un talent de povestitor care nu poate să nu meargă la sufletul tânărului cititor. Zâne, monștrii, iubiri trădate, locuri magice, vrăjitoare, frați care se luptă pentru tronul tatălui, totul se adună armonios într-o poveste care te prinde și care te face să o citești cu sufletul la gură în timp ce-ți rozi unghiile.

Nu este una dintre cele mai bune narațiuni ale lui Gaiman, liniaritatea poveștii fiind una dintre hibele de care o acuz, iar din punct de vedere stilistic lasă destul de mult de dorit. Imaginația este unul dintre principalele atuuri ale lui Gaiman, însă de data asta autorul britanic preferă să se joace cu ce i-a dat literatura fantastică de-a lungul timpului și să producă mult prea puțin. Mașinăria de povești din capul lui Gaiman funcționează bine în Pulbere de stele și filmul demonstrează că este o poveste cu lipici și de succes, însă nu este ceea ce vreau eu de la un povestitor. Este mult prea simplă și mult prea comună. Oricine ar fi putut să o scrie, bineînțeles că nu pentru că nu oricine e Gaiman, și faptul că am această impresie este deja un mare minus pentru autorul Sandman-ului.

Personajele sunt insuficient dezvoltate iar din ppricina deciziilor pe care le iau îți lasă impresia că suferă de tulburări disociative. Thorn pare a nu fi absolut deloc stăpânul propriilor acțiuni și decizii, fiind mai degrabă o frunză-n vânt despre care se știe exact unde și când va ateriza.

E clar, nu este o poveste scrisă pentru adulți care au pretenții de construcții aproape perfecte, de personaje credibile și raționale care au parte de evenimente ce se înlânțuie logic. E clar că povestea te prinde datorită modului în care este scrisă și că priveliștea te poate fura astfel încât să nu prinzi toate scăpările și zonele întunecate în care narațiunea se înpotmolește în propriile-i ițe. De ce aproape că a dat-o-n bară Gaiman? Pentru că e conștient că o poveste interesantă scrisă cu antren e suficientă să prindă la public. Și exact asta a făcut aici.

De ce 3 stele: pentru că timpul petrecut cu povestea e plăcut, dar nu este o carte extraordinară. Ba dimpotrivă, este, mai degrabă, o poveste bine spoită și strălucitoare pentru a-ți lua ochii și nimic mai mult.

Alte recenzii, care mai de care mai simpatice:

Madalina books   Lumea imaginara     Secretele cartilor  

Cititorul de carti     Bookaholic     Filme-carti      

Mina Cartilor    Krossfire   Umbre de cuvinte  Bookblog