Murind când vine primăvara de Ralf Rothmann

Murind când vine primăvara de Ralf Rothmann

Nota mea: 3 din 5 stele

Walter și Fiete au amândoi 17 ani și sunt văcari. Războiul trece pe lângă ei până când se trezesc recrutați și îmbrăcați în uniforme SS. Viața bucolică de la țară ajunge istorie. La fel și planurile de viitor alături de iubitele lor. 

Cei doi sunt trimiși pe frontul maghiar unde Walter află despre moarte tatălui său, iar Fiete decide să dezerteze din războiul pe care-l consideră stupid, mai ales că acasă îl așteaptă iubita însărcinată. Războiul încă nu este gata și nici unul dintre ei nu reușește să vadă dincolo de cadavrele stivuite unele peste altele, orașele distruse, muzica satanică a tunurilor și a noroiului care bolborosește sub șenilele tancurilor.

Murind când vine primăvara nu este o carte despre război, ci una despre prietenie și iubire în vreme de război. Romanul lui Rothmann e ușurel, se citește repede și cu o bolnavă plăcere. Descrierile ororilor specifice războiului sunt zguduitoare și vii, aproape că simți mirosul distrugerii cum răzbate din paginile cărții. 

Însă Rothmann se concentrează mai ales pe distrugerea psihică și morală pe care războiul o aduce sufletului uman. Oamenii cu care Walter se întâlnește, alături de care mănâncă, bea, petrece și povestește nu aduc deloc aminte de vecinii cu care Walter stătea la taclale și muncea. Oamenii de pe linia frontului trăiesc fiecare clipa de parcă ar fi ultima, pierduți în dezmăț. Viitorul este acum și atât. Viitorul se numără în secunde. Femeile se aruncă în brațele bărbaților, bărbații se prăbușesc prin șanțuri plini de vomă și urină. În această lume Walter se maturizează și încearcă să devină bărbat, să-și descopere identitatea, viziunea despre ce va urma după război și ce anume din ființa sa va lua războiul cu el.

Aceasta este drama despre care scrie Rothmann într-un stil telegrafic, precum scrisorile din partea armatei care anunțau moarte unui fiu sau soț. 

Din punctul de vedere al construcției narațiunii, aceasta suferă întrucât nu este foarte bine structurată, respectiv Rothmann face salturi temporale mari ca să-și ducă cât mai repede cartea către punctul culminant. Acest aspect pe mine m-a deranjat deoarece mă așteptam la o evoluție analizată și detaliată a personajului Walter, însă probabil că Rothmann a decis că nu poate să ducă această muncă la bun sfârșit.

De ce 3 stele: pentru că este un roman care se citește ușor, suficient de profund cât să trezească o serie de întrebări, șocant exact cât trebuie ca să fie un roman în vreme de război, cu personaje veridice și momente apăsătoare care, chiar dacă nu sunt memorabile, se trăiesc intens la momentul lecturii.

Prezentarea editurii:

Spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, când e clar până și pentru cei mai fanatici germani că înfrângerea e aproape, trupele SS încă mai colindă provinciile țării căutând tineri, de multe ori minori, pe care să-i trimită în luptă, la moarte sigură. Walter și Friedrich, doi mulgători la o fermă de vaci din nordul Germaniei, sunt printre cei trimiși în ultimul an al războiului pe frontul din Est, să fie martori ai ultimelor atrocități disperate ale unei armate în retragere, dar și carnagiilor la care soldații ei sunt supuși fără milă.

Cartea lui Rothmann nu melodramatizează, cum se întâmplă des în relatările despre război, nu se grăbește cu judecățile istorice, nu aruncă vina. Recunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni romancieri germani contemporani, el întrețese o poveste aparent neutră, dar lucrată în detaliu, cu răbdare, ca un liricși bogat raport verbal al lucrurilor din istorie cel mai greu de verbalizat.

 

„O imagine a iadului demnă de Bosch… Oroarea războiului și modul profund în care afectează oamenii… rareori le vezi discutate mai bine sau cu mai multă forță ca aici.” Sunday Times

„Murind când vine primăvara, de Ralf Rothmann, este cel mai bun roman despre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial din ultimii ani și o poveste anti-război de importanță universală… Cu realismul său liric, scriitura este impecabilă. Nici un cuvânt nu e nelalocul lui.” El País

 

 

Sfaturi al naibii de bune (pentru oameni talentați) de George Lois

Sfaturi al naibii de bune (pentru oameni talentați) de George Lois

My rating:  5 of 5 stars 

Sunt unele cărți care-ți pot schimba viața. Unele în sensul că pot să fie adevărate arme albe cu care să spargi capul unui dușman și să te trimită la închisoare, altele te pot spăla pe creier atât de bine și de frumos încât ajungi să faci tot felul de prostii pentru că așa dictează semnele de exclamație, iar unele pentru că-ți propun perspective care-ți schimbă total modul de abordare și analiză a vieții.

Cărțulia lui Lois nu este revoluționară, gândirea sa de publicitar însă este! Coperțile pentru Esquire pe care George le-a făcut au intrat în istorie și în Muzeul de Artă Modernă din New York. Campaniile sale umanitare au atras atenția mapamondului și au convins politicienii că au luat decizii greșite. Logo-urile lui Goerge au intrat în istorie (vezi Nickelodeon, de exemplu).

Cine-i George? Unii zic că-i Mad Men-ul original. Ce zice George Lois?

Nu-l cunosc pe Goerge, din păcate, dar dacă este așa cum zice în pagina din poză, atunci sigur îmi place de el.

George e nebun. Își iubește cu nebunie munca. E acel gen de nebun care este în stare să se arunce în gol de la etajul trei ca să te convingă că produsul pe care l-a gândit pentru tine e cel mai potrivit pentru tine. Și dacă nu ești de acord cu asta, atunci nu mai are rost să trăiască. Nu este un nebun frumos, este un nebun periculos pentru că nebunia lui costă, dar e un nebun genial care-ți poate ajuta firma să rămână în istorie. Cum să nu-ți placă astfel de nebuni? Cum să nu vrei să fii un astfel de nebun?

Sunt bune sfaturile lui George Lois? Pentru mine sunt dinamită combinată cu aur pur! Toaletă publică într-o piață din mijlocul unei metropole când te taie rău de tot pișarea! 120 de sfaturi care, indiferent de cât de talentat ești, nu au cum să nu-ți fie de folos deoarece sfaturile lui George pot să fie adaptate în viața de zi cu zi, deși trebuie să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului și să recunoaștem că cel mai bine prind tot unui publicitar talentat și creativ.

De ce 5 stele: pentru că pentru mine a devenit, în momentul de față, un mic manual de supraviețuire. Sper ca la un moment dat să reușesc să aplic pe propria piele măcar jumătate din sfaturile lui George Lois. Inclusiv cel care te îndeamnă să ameninți un client cu sinuciderea.

Prezentarea editurii:

Sfaturi al naibii de bune (pentru oameni talentaţi!) conţine sfaturi şi lecţii de viaţă brutale şi cinstite venind din partea lui George Lois, un guru al publicităţii, adevăratul Mad Men, sursa de inspirație a celebrului serial, şi faimosul instigator cultural care a schimbat, datorită unicei şi extravagantei sale gândiri creative, atât publicitatea, cât şi cultura lumii în care trăim.

„George Lois. Unicul, singurul; geniu, copil teribil, fondator de agenţii, creator de legende. Fiul unui florar grec continuă să îşi atace viaţa şi munca cu energia şi entuziasmul unui tânăr Zorba. George Lois este un adevărat supererou al publicităţii.“ Wall Street Journal

„Fiecare industrie are vedetele sale, iar în lumea publicităţii, George Lois, domnul «Marea Idee», străluceşte ca o supernovă. Din anii ’50, Lois are o influenţă uriaşă asupra culturii mondiale.“ Business Week

„Celebrul publicitar a adus pe Madison Avenue o mentalitate specială a omului trecut prin viaţă, care nu înghite prostii. Dar bravada lui Lois a fost mereu compensată de pasiunea lui pentru designul avangardist şi de misiunea care l-a ghidat prin viaţă: să aducă publicitatea la rangul de artă.“ GQ Magazine

„Curajosul George Lois a fost agentul provocator care a declanşat Revoluţia Creativă a publicităţii din anii ’60. Realizările sale remarcabile continuă să constituie un standard al industriei.“ The New York Times

Biblioteca mea

Binenteles ca postez acest articol doar pentru a ma lauda cu cartile pe care le am si cu alte chestii pe care le-am achizitionat de-a lungul vremii si cu care ma mandresc. Asa face orice colectionar, nu? Trebuie sa recunosc ca ideea asta mi-a venit dupa ca am vazut pe mai multe bloguri mai multe biblioteci personale si mi-a facut placere sa zoomez cartile pozate. Plus ca mi s-a parut ca pot relationa (stiu ca suna ciudat, dar este adevarat) altfel cu posesorul blogului dupa ce i-am vazut cartile pe care le-a recenzat sau urma sa le recenzeze… Asta sunt cateva motive pentru care acest post a luat fiinta, insa ideea s-a nascut cu adevarat in urma unei discutii avute pe acest blog cu o persoana care nu parea sa creada ca mai exista cineva care sa cumpere carti sau filme sau muzica atata timp cat exista internetul care ti le da moca. Ei bine, iaca-ta doi oameni care pun pret pe creatie.

Una peste alta, incep cu colectia mea la care tin cel mai mult: PIF GADGET!!!! Pe langa numerele de Pif mai am si cateva comicsuri care-mi plac extrem de mult, insa din pacate, inca incomplete (Rubrique-a-brac, Le dingodossiers, etc.)… Mai sunt si ceva comicsuri romanesti mai vechi, care din pacate nu au reusit sa reziste foarte mult pe piata (Caruselul nou, de exemplu).

 

Zona dedicata cartilor de stiinta si filosofie, defect profesional, deh…  asa se intampla cand sunt doi filosofi in casa.

Un adevarat melanj de titluri, melanj pentru care ma fac vinovat in foarte mare masura, mai ales datorita faptului ca nu ma pot abtine sa nu cumpar o carte din care cred eu ca am sa pot culege unele informatii extrem de importante la un moment dat (psihologie, sexologie, istorie, sociologie, antropologie, etc.)… Clasicii au un loc aparte si prefer cartile mai vechi si de la anticariat. Thrillerele, sefeurile si horrorele sunt sechele din copilarie de care nu ma dezmint… desi in ultimul timp nu prea m-am mai destins cu o carte de genul, cateodata ma uit extrem de pofticios la ele.

This is the entertainment zone! Jocurile care fac deliciul atator betii, batai, scandaluri, capete sparte, ochi invinetiti, s.a.m.d. (Cel mai violent este, culmea!, Nu te supara frate!).

Diferite domenii de interes (Terry Pratchett rulz!!!)

 

Raftule meu si al Denisei, of course! Stephen King, Hunter S. Thompson, Irvine Welsh, William S. Burroughs si Poe, adica cei mai tari din curtea scolii! 😀 In spatele Denisei se mai gasesc Terry Pratchet, colectia Byblos, seria aproape completa de Povesti nemuritoare precum si alte carti de istorie.

Biblioteca Polirom, Paralela 45 si colectia Cotidianul sunt alte carti care urmeaza a avea parte de recenzii pe blogul meu.

O parte din videoteca si audioteca.

Colectia de care sunt cel mai mandru! Si da le-am vazut pe toate!

Sper sa va faca placere acest tur virtual al bibliotecii noastre. 🙂