Tony și Susan de Austin Wright


Tony & Susan de Austin Wright

Nota mea: 2 din 5 stele

Susan Morrow primește de la soțul de care a divorțat în urmă cu 25 de ani un manuscris: Animale nocturne. Manuscrisul este o poveste violentă și întunecată în care profesorul de matematică Tony Hastings alături de soția și fiica sa sunt acostați de o gașcă de indivizi, iar întâlnirea va schimba radical viața familiei Hastings. Pe măsură ce citește, Susan încearcă să deslușească ițele manuscrisului și retrăiește momente din căsnicia cu Edward, ajungând să-și pună întrebări incomode cu privire la căsnicia curentă și la viitor.

Sincer vorbind, nu am înțeles de ce Wright a ales să folosească acest artificiu în a-și scrie cartea, deoarece rolul lui Susan este nul în construcția și creșterea în itensitatea a poveștii care se vrea un thriller. Dacă există vreo filosofie pe care Susan ar trebui să o conceapă în urma lecturii manuscrisului, Wright nu o dezvoltă suficient. Mă așteptam, sincer să fiu, ca la un moment dat ceva radical să se întâmple cu Susan: să apară Edward răzbunător, să o ia razna soțul plecat în delegație, să o ia razna Susan etc. Motivul pentru care Edward i-a trimis manuscrisul a fost să-i arate lui Susan că nu a avut încredere în el. Insecuritatea lui Tony și incapacitatea acestuia de a lua decizii rapide în situații de criză, o fac pe Susan să se identifice cu el, însă culmea, mie-mi pare că e exact opusul lui Tony: Susan își ia la rece deciziile, le gândește, le învârte pe toate părțile, concluziile fiind clare pentru ea. Analizele trecutului îmi dau senzația că Susan are o singură problemă care nu ține, de fapt, de Edward și de manuscris, ci de faptul că soțul ei e posibil să o înșele. Dar Susan nu-și reproșează nimic într-un final. Dacă Tony dă dovadă de lașitate în a lua decizii cu privire la a acționa împotriva agresorilor, preferând să fie într-o continuă expectativă și așteptând o intervenție oarecum divină, Susan preferă să ia taurul de coarne în viață. Din punctul meu de vedere, Edward se identifică cu Tony, nu invers – decizia lui Edward de a nu veni la întâlnire zic eu că vine în susținerea acestei teorii. Nu știu dacă acesta e mesajul pe care a vrut Wright să-l transmită, dar asta am recepționat eu. 

Cartea este împărțită în două: de-o parte Susan și de cealaltă parte manuscrisul lui Edward. Nici o legătură între ele. Manuscrisul e destul de interesant, povestea Susanei, în schimb, e plictisitoare. 

Scriitura nu este un extraordinară, este exact cât trebuie de bună ca să treacă în mediocritate. Ideea e bună, dacă reușea să și lege cumva cele două lumi, era perfect. 

Filmul nu mi-a plăcut, prea exagerat comparativ cu cartea, iar dacă ar fi să nu-l compar deloc cu romanul din care s-a inspirat, aș spune că e prea mult glamour și că are imagini pretențioase tocmai ca să ascundă lipsa de substanță a poveștii. Imaginile amăgesc ochiul, ochiul păcălește creierul.

De ce 2 stele: pentru că mi s-a părut interesant doar manuscrisul lui Edward.

Prezentarea editurii:

Cu totul neașteptat, Susan Morrow primește manuscrisul unui roman scris de Edward, soțul de care a divorțat în urmă cu douăzeci și cinci de ani. Pe măsură ce citește, Susan și, odată cu ea, cititorul însuși pătrund din ce în ce mai adânc în viața personajului principal al romanului din roman, profesorul de matematică Tony Hastings, care călătorește împreună cu soția și fiica lui spre casa lor de vacanță. În vreme ce viața obișnuită, civilizată, a familiei Hastings cade pradă violenței și crimei, o sumedenie de amintiri tulburătoare  o aruncă pe Susan înapoi în trecut, provocând-o să se confrunte cu tenebrele propriei vieți și cu teama care îi amenință viitorul. Un thriller cutremurător se îmbină astfel cu o poveste despre teamă și regret, despre răzbunare și îmbătrânire, despre căsătorie și creativitate. Cu un talent literar unic, Austin Wright ilustrează fascinanta experiență a lecturii, prin relațiile pe care le creează atât între cititor și operă, cât și între autor și cititor, într-o scriere surprinzătoare și pasionantă.  

“Minunat scrisă – ultimul lucru pe care l-ai aștepta de la o poveste despre sânge și răzbunare. Frumos.”  – Saul Bellow

 “Tony și Susan este un roman inteligent, dar și o poveste tulburătoare despre lectură, căsătorie și răzbunare.” – The Times  

“Abil construită, elegantă și captivantă în egală măsură, aceasta este una dintre cărțile care merită să fie descoperite de o întreagă generație nouă de cititori.”  – Independent on Sunday  

“Tony și Susan este un roman tulburător, neobișnuit, despre poveștile pe care ni le spunem unii altora și poveștile pe care ni le spunem nouă înșine. O carte care te surprinde cu adevărat.” – Guardian

“Fascinant… Fermecător… Absolut irezistibil.” – New York Times  

Roman publicat în 15 țări

Anunțuri

Scurtă istorie a șapte crime de Marlon James


Scurtă istorie a șapte crime de Marlon James

Nota mea: 5 din 5 stele

Foarte, foarte, foarte mișto cartea! Mare, uriașă, un monstru de 700 de pagini dar nici nu le-am simțit! Marlon James e posedat de muze! Nu știu ce fumează de scrie în halul ăsta, dar ar trebui să dea și la alții pentru că damn! that shit is gooooood!

Nu am să pierd foarte mult timp cu prezentarea subiectului:

Jamaica, 3 decembrie 1976, șapte indivizi încearcă să-l asasineze pe Bob Marley înainte de concertul acestuia, Zâmbește, Jamaica! Tentativa eșuază, alegerile generale sunt aproape, găștile din ghetto-uri sunt la cuțite, oameni mor, se împart arme în stânga și-n dreapta, agenți CIA încearcă să facă jocurile politice, lorzi ai drogurilor să câștige influență, politicienii să-și atragă armele de partea lor, cetățeni jamaicani să scape din iad. O poveste care se întinde pe 30 de ani.

În primul rând: această carte nu este despre Bob Marley!!!  E mai mult decât atât! E despre politică, droguri, moarte, trădări. Despre ghetto. Despre oameni care nu au șansa de a avea o viață normală, fără amenințarea morții la orice colț de stradă. Despre lipsa educației, despre tineri care nu au dreptul la educație pentru că e nevoie de ei să ducă lupte sângeroase în numele dealerilor de droguri. Despre visători și despre compromisurile pe care ajung aceștia să le facă într-o societate bolnavă.

Povestea te ține în suspans vreme de 700 de pagini. Citești cu sufletul la gură, dar pe îndelete, problemele atacate în carte se vor cernute, disecate cu atenție, nu le poți citi în diagonală dacă vrei să înțelegi despre ce scrie Marlon James. Așa cum Iisus a primit numele de Mesia, la fel Bob Marley este denumit Cântărețul de jamaicanii lui James pentru că Marley este cel care poate aduce salvarea. Depersonalizat, urcat în sfere metafizice datorită muzicii lui, Marley este cel care pune în versuri și în muzică dorințele și visurile jamaicanilor. Marley este o icoană, o imagine a libertății, a viitorului, se hrănește din mundan, dar trăiește dincolo. 

Cartea este plină de momente de cruzime, de clipe de suspans extrem, de evenimente sângeroase șocante care te fac să vrei să o lași deoparte, însă lumea pe care James o expune atât de cursiv și natural cititorului este exact astfel. Nu te poți ascunde de ororile din cartea lui James o dată ce ți-ai propus să pășești în ea. Și știi că așa este pentru că ghetto-ul jamaican și criminalii din carte deja s-au insinuat în sufletul tău.

Personajele sunt toate, dar absolut toate! fascinante! Că vorbim de Papa-Lo, Josey Wales, Shotta Sherrif (mafioți), Barry Diflorio, Doctor Love, William Adler (agenți CIA), Demus, Bum-Bum (pușcași, carne de tun, dependenți de droguri), Nina Burgess, Dorcas Palmer (cetățean obișnuit), Alex Pierce (jurnalist), absolut toate personajele sunt bine conturate, cu rol clar definit, ușor de plăcut sau de detestat, cert este că absolut fiecare are personalitate, unele chiar au una memorabilă.

Scriitura este cireașa de pe tort! Fiecare personaj are vocea sa specifică, cu ticuri verbale, cu modul personal de a transmite ceea ce simte, vede, experimentează! Stilul lui James poate să fie deconcertant pentru cititor, recunosc, însă este cel mai potrivit pentru a trata genul de problemă pe care o propune. 30 de ani. Interese multiple. Mulți oameni implicați. Lupte duse pe alte continente și țări. Clase sociale diferite. Sunt mult prea multe elemente de luat în calcul, dar James reușește să le unească pe toate într-o singură orchestră care cântă înnebunitor de fascinant!

Prin urmare, avem poveste construită pas cu pas, încet și sigur, fără momente moarte, plină de violență și sânge, personaje memorabile care se cer citate, indiferent de vorbesc corect sau nu, totul genial adus la un loc printr-o scriitură care-ți lasă impresia că citești o carte scrisă la mai multe mâini. Cum să nu vrei să o citești?!?!? E aproape perfecțiune! 

De ce 5 stele: pentru că e bun, bun, bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun!!!!

Prezentarea editurii:

Pe 3 decembrie 1976, în perioada preliminară alegerilor generale din Jamaica şi cu două zile înainte ca Bob Marley să apară în concertul pentru pace Zâmbeşte, Jamaica!, menit să atenueze tensiunile politice din Kingston, şapte indivizi înarmaţi au luat cu asalt locuinţa cântăreţului. În atac au fost răniţi Marley, soţia sa şi impresarul lui, plus câteva alte persoane. Vinovaţii nu au fost prinşi şi ancheta oficială a rămas prea puţin transparentă, dar pe străzile capitalei jamaicane sângerosul eveniment a căpătat, cu timpul, proporţii aproape mitice.

 

Scurtă istorie a şapte crime este o explorare în profunzime a acelei perioade instabile şi primejdioase din istoria Jamaicăi şi a urmărilor sale pe termen lung. Marlon James plăsmuieşte cu măiestrie cronica vieţii unui şir întreg de personaje memorabile – asasini profesionişti, lorzi ai drogurilor, jurnalişti, prostituate, agenţi CIA –, pe parcursul a treizeci de ani şi traversând mai multe continente, pentru a le reuni destinele în Jamaica anilor ‘90, radical schimbată. Palpitant şi inventiv, ambiţios şi irezistibil, Scurtă istorie a şapte crime este unul dintre cele mai fascinante şi remarcabile romane ale secolului XXI.

 

„Cum am putea descrie monumentala Scurtă istorie a şapte crime? E un roman epopeic în toate sensurile cuvântului: copleşitor, mitic, excesiv şi ameţitor de complex. În plus, e brut, dens, violent, sarcastic, comic, zguduitor şi epuizant – o mărturie a ambiţiei şi talentului prodigios ale autorului.” – The New York Times

„Scurtă istorie a şapte crime este un roman extraordinar despre putere, corupţie şi minciuni. Nu cred că există unul mai bun în acest secol.” – Irvine Welsh, autorul romanului Trainspotting

Omul Ilustrat de Ray Bradbury


Omul Ilustrat de Ray Bradbury

Nota mea: 4 din 5 stele

Ray Bradbury este unul dintre cei mai fascinanți autori pe care i-am întâlnit vreodată, iar Fahrenheit 451 este una dintre cărțile pe care le-am recitit cu nespusă plăcere și de fiecare dată m-am mirat de efectul pe care l-a avut asupra mea.

În Omul Ilustrat Ray Bradbury duce mai departe obsesia sa legată de umanitate și de comportamentul omului în situații extreme. Impresia este că Bradbury destestă rasa umană și în povestirile sale oamenii sunt obsedați de distrugere, de anihilare, de violență, de moarte, de singurătate.

Tatuajele de pe vizitatorul care-l țin treaz pe narator, și cu ajutorul căruia cititorul este lansat într-o lume în care spațiul și timpul se simt de parcă ar fi lucruri materiale, nu sunt altceva decât poveștile unor oameni care caută ieșirea din labirintul în care s-au trezit prinși. Indiferent de vorbim despre un astronaut care nu-și găsește liniștea în sânul familiei și-și încalcă promisiunea de a nu mai pleca în spațiu sau despre un grup de astronauți care țin legătura doar prin radio după ce s-au lansat în spațiu după ce nava lor a fost distrusă, fiecare personaj pare să caute firul care să-l țină ancorat în realitate și care să-l ajute să înțeleagă condiția umană.

Omul Ilustrat este un etern rătăcitor, un fel de Ahașverus care fără de liniște va bate pământul în lung și-n lat și va aduna pe trupul său istorisiri pe care le va oferi spre citire oamenilor până când aceștia le vor înțelege tâlcul și-și vor stăpâni firea cea distrugătoare. Oamenii lui Bradbury trebuie să învețe să asculte, să-și înțeleagă limitele și să accepte misterul ca pe un dar, nu ca pe o țintă care trebuie atinsă.

De ce 4 stele: pentru că poveștile lui Bradbury pot fi considerate cheia către înțelegerea angoaselor și a spiritului autodistructiv care zace în om.

Alte recenzii:

Serial Readers

Ketherius

 

Prezentarea editurii:

Omul Ilustrat reunește optsprezece povești în care fantasticul și science-fictionul se împletesc cu umorul negru, fatalismul și macabrul. În deschiderea cărții, naratorul relatează prima lui întâlnire cu Omul Ilustrat – un personaj fantastic, ale cărui tatuaje prind viață atunci când sunt privite, fiecare spunând o poveste diferită. Cititorul este indirect invitat să privească imaginile și să asiste la „punerea lor în scenă“ – un pretext pentru Bradbury pentru a explora natura umanității și a relațiilor interumane în contextul abolirii barierelor temporale și spațiale. Autorul nu ezită să se amuze de personajele sale, să le arate defectele și limitele și să le demaște naivitatea.

Viața amoroasă a marilor dictatori de Nigel Cawthorne


Viața amoroasă a marilor dictatori de Nigel Cawthorne

Nota mea: 1 din 5 stele

Oh, Nigel! Omul ăsta e un scriitor cu adevărat prodigios. Are peste 150 de cărți scrise pe tot felul de subiecte. Se pricepe la tot. A colaborat cu Daily Mail, The Guardian, Dailly Mirror, a mai apărut pe la BBC, ce să mai, o adevărată somitate, o personalitate enciclopedică care știe tot ce mișcă, a mișcat și o să miște vreodată.

Singura problemă cu astfel de indivizi este că, înainte de a fi cu adevărat geniali, sunt extraordinari de idioți! Nigel Cawthorne e de un cretinism cronic, dacă te uiți la o poză cu el îți dai seama că nu sunt departe de adevăr.

Cartea de față parcă nu e nimic altceva decât o colecție de articole care meritau să apară nicăieri altundeva decât în ziare gen Can-Can, Click! sau defuncta INFRACTOAREA, deoarece din punct de vedere istoric sunt muc galben lipit timid sub masa gazdei care ți-a întors puțin spatele ca să-ți aducă cafeaua. 

Individul ăsta nu are rușine cu privire la aberațiile pe care le înșiră. Băiatul stă în fața calculatorului și scrie tot ce-i trece prin minte cu privire la dictatorii cu priză la public. Toți au probleme cu sexualitatea. Hitler e homosexual. Hussein joacă în filme porno. Mussolini se termina prea repede. 

De unde știe Cawthorne aceste lucruri? Din cocaina pe care o trage pe nas că bibliografie și studii, fix glandul lui Rasputin! Omul nu are nici o treabă cu absolut nimic din tot ceea ce ține de viața oamenilor despre care scrie. Nu a citit nici măcar o singură biografie a unei singure personalități din cartea lui, individul scrie tot ce-i trece prin cap, cam așa cum fac și băieții care scriu pe siturile religioase sau dacice despre toate descoperirile despre care știu doar ei.

Nigel Cawthorne este acel gen de individ cu care sigur te-ai întâlnit măcar o dată-n viață: mitomanul peste care dai întâmplător la o bere sau o petrecere și care îți îndrugă verzi și uscate despre ce viață fabuloasă are. Ăsta-i Nigel Cawthorne.

De ce 1 stea: pentru că goodreads nu are un sistem de votare care să-ți permită să oferi suluri de hârtie igienică, ci doar stele. La cât căcat a mâncat Cawthorne în cartea asta, cinci suluri oricum nu ar fi fost suficiente ca să se șteargă la gură.

Prezentarea editurii:

Editura Corint vă prezintă captivanta serie Viața amoroasă, destinată pasionaților de istorie care doresc să afle mai multe despre personalitățile liderilor politici.

Oamenii au fost dintotdeauna captivați de viața amoroasă a celor care îi conduc – împărați, regi sau dictatori. De-a lungul secolelor, căsătoriile, adulterele și divorțurile acestora au avut imense implicații politice. Infidelitățile au zămislit cabale și conspirații. Divorțurile regale au stârnit revolte serioase, iar amantele capetelor încoronate au fost adesea sprijinite de partidele politice sau de puterile străine, care căutau să-și extindă influența până în așternuturile palatelor.

Scriitorul britanic le oferă cititorilor o lecție de istorie mai puțin obișnuită, despre viața intimă a unora dintre marii dictatori ai lumii:

• Benito Mussolini obișnuia uneori să cânte la vioară după ce făcea dragoste • Juan Perón s-a căsătorit cu Evita, actrița care, ajunsă prima doamnă a Argentinei, a încercat să legalizeze prostituția • Fidel Castro, în tinerețe timid în prezența femeilor, a devenit mai târziu ,,o brută, un monstru egoist” • Saddam Hussein, un „bărbat adevărat”, se pare că a jucat în filme porno.