Dar sau Cal Troian? Un titlu cu schepsis pentru Darul lui Jonas de Lois Lowry

Click pe poza si cumpara cartea! Transport gratuit 😉

Darul lui Jonas de Lois Lowry
My rating: 4 of 5 stars

Am citit cartea pentru că mi-a adus-o Elena care a insistat să o citesc întrucât e o distopie, cunoscându-mi apetitul pentru subiect.

Nu mi-a părut rău pentru timpul acordat, câteva ore, cred că vreo patru, însă nu am înțeles de ce atâta vâlvă în jurul autoarei și al volumului.

Jonas trăiește într-o lume în care s-a abolit tot ce ține de natura umană. De la sentimente până la planuri de viitor, visuri, boală. Lumea lui Jonas pare a fi perfectă, un ideal către care, fără frică spun, contemporaneitatea tinde și pe care l-ar îmbrățișa fără să stea pe gânduri. Însă Jonas primește rolul de Păstrător al Memoriei, rol care-l va pune în postura de a trăi umanitatea cu bune și cu rele. Iar descoperirea secretelor pe care societatea în care trăiește s-a construit și funcționează nu este deloc ușor de acceptat și nici de depășit.

Cartea este în regulă. Are idei chiar foarte bune și interesante. Doar că sunt insuficient dezvoltate. Chestiune care ține, în primul rând, de faptul că Lowry nu este o scriitoare cu adevărat competentă. Are idei, dar nu este capabilă de a le dezvolta, de a le da viață, de a le construi astfel încât să te lege de lumea pe care a creat-o. Un mare defect pentru un scriitor, un mod de a fi pentru oamenii de rând.

Problema principală a scriitoarei este că nu-și poate urmări propria poveste. Cel mai clar exemplu este discuția pe care Jonas o are cu părinții săi care-l întreabă dacă a visat după ce primește poziția de Păstrător, Jonas se eschivează, Lowry scrie că acesta minte, iar câteva pagini mai târziu, scriitoarea decretează că Jonas își minte pentru prima dată părinții… Pentru un roman de nici 200 de pagini să nu fi în stare să-ți urmărești construcția narativă, este o mare problemă.

Faptul că Lowry nu-și dezvoltă lumea imaginată, că nu se ocupă suficient de caracterul personajelor și de psihologia acestora, eu unul sunt dispus să trec cu vederea. Este o carte pentru copii, din start stabilită la nu foarte multe pagini, iar Lowry a fost clar hotărâtă să încheie cât de repede se poate povestea. Elena a fost mult mai hotărâtă să admonesteze această, să zicem, incompetență sau lejeritate. Trebuie să recunosc că dacă era vorba despre vreun scriitor important, aș fi luat foc. Așa, am preferat să tratez foarte relaxat nedezvoltarea utopiei gândite de Lowry deși, trebuie să recunosc, mi-ar fi plăcut foarte mult să fi aflat mult mai multe despre lumea lui Jonas.

Scriitura nu este nici bună, nici rea. Este mediocră, romanul fiind salvat de idee și de decizia, deloc surprinzătoare, de a ucide (sau nu?) personajele principale. Bine, vorba vine ucide. Sfârșitul este de așa natură încât cititorul să poată alege orice variantă de final vrea. Interpretările copiilor care au citit cartea sunt care mai de care mai interesante și arată că povestea chiar are efect asupra lor și le pune mintea și imaginația la contribuție – acesta este și marele atu al cărții, tinerii săi cititori se implică extrem de activ în aventura lui Jonas. Reacție de apreciat, şi motiv pentru care am notat Darul lui Jonas cu 3 stele și o recomand tinerilor cititori.

Deşi am fost destul de critic la adresa cărţii trebuie să recunosc că volumaşul mi-a deschis apetitul pentru colecţia Young Art a editurii ART. Ceea ce înseamnă că am să vă mai prezint ceva cărţulii din colecţie mai ales că toate îmi par interesante şi mă atrag într-un mod irezistibil 🙂

De ce 3 stele: dacă nu ar fi fost puștanii care să se fi implicat atât de activ în a intepreta finalul cărții, i-aș fi dat două stele deoarece scriitura, incapacitatea de a dezvolta lumea inventată și de a urmări propriul fir epic sunt defecte majore la un scriitor.