Ursulețul Paddington merge la…


Dragi prieteni, îmi cer scuze că anunț atât de târziu câștigătorul, însă știți și cum este în perioada asta: fugi după brad, cumpărături, curățenie și alte lucruri anoste pe care doar cei mai în vârstă au curajul și plictiseala necesară să le facă.

Dar să nu mă iau cu vorba și să uit să vă spun că Ursulețul Paddington și-a făcut rucsăcelul pentru a-i întâlni pe Bamse, Barni și Winnie așa cum a spus în comentariul său cel ce se numește, suficient de ciudat cât să-i spunem, într-un final, Daniel, câtecevadesprecc.

Felicitări Daniel!

Însă Ursulețul Paddington este un ursuleț foarte, foarte drăguț și sensibil și, pentru că ar fi vrut să ajungă la toți cei ce i-au recomandat preparate care mai de care mai ademenitoare însă, din păcate, nu a reușit întrucât nu este decât unul singur, le transmite tuturor un Mulțumesc frumos! și un sărut zemos suflat cu toată forța sa de urs.

Van Fireștii vă mulțumesc pentru participare, vă mulțumesc pentru recomandările năstrușnice și care mai de care mai îmbietoare și vă mulțumesc din suflet că ați ales să ne povestiți ideile voastre.

Ne vedem și citim la următorul concurs! Rămâneți firești și fiți pe fază!

Mulțumim Editura Arthur pentru cartea oferită!

logo arthur

Un studiu excelent: Război între aliaţi – Simon Berthon


Click pe poza si cumpara cartea! Transport gratuit ;)

My rating: 5 of 5 stars 

După ce am terminat cartea am exclamat: E cea mai bună carte de istorie pe care am citit-o anul ăsta!

După ce m-am potolit, m-am uitat în lista de cărți citite, trecute frumos pe goodreads și mi-am dat seama că am mai avut parte, totuși, de volume la fel de bune precum cel al lui Berthon. Spre bucuria mea, anul 2014 s-a dovedit unul destul de fructuos din punctul de vedere al lucrărilor istorice care mi-au picat în mână.

Cheia în care am citit Război între aliați:

Pe Churchill, Roosevelt și de Gaulle îi vedeam într-un anumit mod înainte de a citit cartea lui Berthon:

  • Churchill – singura personalitate decisivă implicată în conflagrație care se potrivește perfect pe tiparul liderului însetat de putere, sânge și victorii răsunătoare. După ce a eșuat în tinerețe și a fost lăsat pe margine în urma eșecului de la Gallipoli, Churchill s-a prins cu amândouă mâinile de noua șansă şi de noul război. Britanicii au observat că singurul în stare să facă față demenței care bântuia Europa era doar Winston. Churchill, Hitler și Stalin sunt cei fără de care cel de-al doilea război mondial categoric nu ar fi fost atât de spectaculos.

 

  • Roosevelt – un om cu două fețe, o frunză-n vânt, un caracter îndoielnic care lua decizii în funcție de cum se schimbau lucrurile. Deși apologeții americani încearcă să-l facă pe Roosevelt să pară un politician legat de mâini și de picioare de electoratul american și de sistemul politici existent, totuși se poate observa că Roosevelt a făcut și condus America în război așa cum a vrut el. Niciodată nu mi-a plăcut Roosevelt și l-am văzut întotdeauna drept un vulpoi care-și face jocurile în culise cu ajutorul minciunilor și practicând dezinformarea.

 

  • de Gaulle – un personaj cu un orgoliu imens, hotărât să-și adjudece Franța mult iubită, convins că felul său politic și militar de a gândi este cel corect și singurul care poate repune Franța acolo unde-i este locul. Unde? Printre marile puteri și imperii coloniale ale lumii, bineînțeles. Lipsa de diplomație, agresivitatea și încăpățânarea lui de Gaulle au intrat în istorie și, ce mă surprinde, puțini istorici în momentul în care vorbesc despre cel de-al doilea război mondial îi dau acțiunilor lui de Gaulle importanță. Pentru mulți de Gaulle nu a reușit, încă, să scape de stigmatul de Ioană DʼArc. Feminizarea figurii generalului este un act răutăcios, zic eu, care se datorează încăpățânării și toanelor extrem de enervante pentru cei cu care intra în contact. Însă aportul lui de Gaulle pentru victoria finală a Aliaților nu se poate nega, deși mulți o ignoră.

Lucrarea lui Berthon mi se pare una de o importanță epocală pentru studiul celui de-al doilea război mondial. Contrele dintre cei trei mari lideri din tabăra Aliaților pot ajuta la înțelegerea mai profundă a relațiilor care s-au format în sânul acestora și, mai ales, la înțelegerea lor și a conjuncturilor care au dus la formarea unei alianțe care părea uneori nenaturală.

Generalul Henri Giraud, Franklin Delano Roosevelt, Generalul Charles de Gaulle si Winston Churchill in 1943. Imagine: http://www.dailymail.co.uk

Roosevelt, un antiimperialist convins, nu-l suporta pe de Gaulle, care-i lăsa impresia că are ieșiri de dictator, preşedintele american purtând discuții pe la spatele generalului francez și al PM-ului britanic cu guvernul de la Vichy.

Winston Churchill, un om politic dârz și agresiv, încercat cu suișuri și coborâșuri, târșit în ce înseamnă politica pe vreme de război datorită activității din primul război mondial, a realizat că Anglia o să cadă-n mâinile nemților dacă nu va avea alături o personalitate puternică care să mențină trează flacăra și dorința libertății în Franța și un om hotărât care să aducă America cu armata sa pe continentul european. De Gaulle, un militar intransigent și inteligent, nu a renunțat niciodată la visul său de a prelua frâiele Franței și a făcut tot posibilul ca punctul său de vedere să i se înscrie bine lui Churchill în cap. Deși dependent de Churchill, de Gaulle lăsa impresia că nu-l interesează ajutorul celui din urmă și nu o dată i-a dat cu flit PM-ului britanic și s-a comportat ca o domnișoară fandosită. Se pare că acest comportament cel puțin ciudat al lui de Gaulle a fost unul care i-a adus, până la urmă, victoria în confruntările pe care le-a avut atât cu britanicii cât și cu americanii. Probabil dacă de Gaulle era puțin mai maleabil, mai marionetă, Churchill or și-ar fi pierdut interesul pentru el, or cursul războiului ar fi fost altul.

Charles de Gaulle. Imagine: dictaturajustitiei.wordpress.com

Pe scurt, cam asta ar fi relația dintre cei trei, relație pe care Berthon o dezvoltă pe parcursul lucrării de faţă. O mare calitate a autorului este că reușește să-și construiască textul astfel încât cititorul să nu simtă povara unei lecturi de specialitate. Volumul este un deliciu, o delectare a minții, un exercițiu extrem de plăcut care te va face să cotrobăiești prin cotloanele memoriei și prin bibliotecă după date, evenimente, documente ca să poți înțelege mai bine ceea ce citești.

Din punctul meu de vedere Berthon reușește să formeze cu fiecare pagină chipul și felul de a fi ale liderilor, personalitatea și modul acestora de a gândi într-un fel în care nici măcar unii biografi nu reușesc. Berthon nu autopsiază caracterele celor trei, ci le reface bucată cu bucată pentru a oferi o înțelegere cât mai bună. E un fel de genial doctor Frankenstein care reînvie în paginile lucrării sale trei personalități puternice și greu de perceput atât pentru cei care i-au cunoscut cât mai ales pentru cei care nu i-au cunoscut decât din cărți.

O caricatura care ilustreaza cat se poate de potrivit relatiile dintre Aliati. Imagine: http://www.nisk.k12.ny.us

Materialele la care Berthon a apelat pentru formarea studiului său sunt diverse. De la memoriile personale scrise de Churchill și de Gaulle până la jurnale ale membrilor din guvernele puterilor aliate. Amintiri, transcrieri ale discuțiilor, scrisori, documente secrete, bârfe, totul se regăsește în volumul lui Berthon și creează un portal în timp care duce cititorul direct în birourile Aliaților.

De ce 5 stele: pentru că este o lucrare fenomenală care nu trebuie să lipsească din nicio bibliotecă a unui împătimit de istorie. Din punctul meu de vedere este un volum complet, o carte pe care mulți istorici contemporani ar trebui să o ia drept punct de referință când vor să de ceva la tipărit.

 

Femei fără bărbați – Shahrnush Parsipur


Click pe poza si cumpara cartea! Transport gratuit ;)

Femei fără bărbați de Shahrnush Parsipur
My rating: 4 of 5 stars 

Ce surpriză plăcută!

După ultimele experiențe mai puțin fericite cu Actualul Poliromului, trebuie să recunosc că nu eram foarte hotărât să citesc Femei fără bărbați. Însă blurburul de pe coperta doi m-a convins să-i dau o șansă. Și bine am făcut!

Cinci femei. Mahdokht, Faezé, Mounes, doamna Farrokhlaghá Sadroddivan Golchehreh și Zarrinkolah. O tânără care vrea să se transforme într-un pom, o fată bătrână, o adolescentă ucisă de fratele ei, o doamnă înstărită și o prostituată.  Cinci femei în căutarea locului pe care societatea în care au crescut și au fost educate refuză să li-l ofere, se refugiază într-o grădină care se dovedește a fi fermecată și-și găsesc rostul și calea în viață.

Mi-a plăcut în mod deosebit joaca lui Parsipur cu elemente specifice realismului magic. Grădina doamnei Farrokhlaghá mi-a adus aminte de Rushdie și a sa Seducătoare din Florența. Este adevărat că Parsipur nu ajunge la nivelul lui Rushdie, dar are potențial. Felul în care aranjează destinele personajelor, așezarea deznodământului într-un plan fantastic este, categoric, punctul forte al volumului. Decizia de a insera detalii din cultura persană în evenimentele care duc personajele spre soluționarea intrigii oferă cititorului indicii cu privire la mesajul subliminal pe care Parsipur vrea să-l transmită.

Unii critici spun că romanul scriitoarei instigă la revoluție socială. Impresia mea este că Parsipur este mai inteligentă de atât. Trimiterile la elemente culturale persane străvechi, deznodământul care se decide în plan magic, personajele care pleacă din viața reală și se întorc după ce și-au găsit liniștea și rostul într-o grădină fermecată, mă fac să cred că Parsipur vrea să spună că societatea iraniană contemporană nu are nicio șansă să se schimbe, dacă nu vrea să se întoarcă sau să privească către ancestori și valorile acestora. Parsipur pare să militeze pentru o reîntoarcere, o reînviere, retrăire a ceea ce a însemnat o dată cultura persană, a imperiului persan, imperiu recunoscut pentru valorile sale culturale.

Scriitura lui Parsipur este minimalistă. Nu face risipă de cuvinte și descrierile îi sunt extrem de tranșante, fie că vorbim despre descrierea unor străzi sau case, ori despre trăirile personajelor. Cuvintele bine alese, bine plasate fac ca romanul să se citească cu plăcere și să ajute cititorul să pătrundă ușor în lumea autoarei.

Personajele sunt bine schițate, conturul le este trasat de-a lungul romanului, fără multe angajamente de ordin psihologic, mai degrabă social, cu tușe accentuate trasate pentru a le sublinia anumite aspecte specifice sensibilității feminine care este încătușată-n societatea iraniană.

Am văzut că sunt diferite voci ce susțin că acesta este un roman feminist. Nu cunosc acest curent, nu știu și nici nu mă interesează ce presupune, ce înseamnă, ce discută, ce propune. Poate că nu am citit în cheia corectă romanul autoarei, însă mă bucur că am descoperit anumite calități scriitoricești și că am avut o aventură literară în care s-au amestecat ingrediente de critică socială și politică.

De ce 4 stele: pentru că mi s-a părut că romanul reușește să comunice problemele cu care se confruntă femeile în societatea iraniană, că nu cade-n păcatul plângerii de milă şî că am avut parte de o scriitură minimalistă plăcută. Recomand!

 

Și Expresul Polar merge la…


Așa cum am promis, astăzi anunțăm cu surle și trâmbițe, în clinchete și zdrăngăneli de clopoței, marele câștigător al cărții  oferite de Editura ArthurExpresul Polar.

Expresul Polar

După ce ne-am permis să retrăim frumoase amintiri alături de cei care au îndrăznit să ne povestească dragi clipe trecute-n spiritul Crăciunului, a venit și momentul pentru marea deliberare. Greu ne-a fost, mai ales că toate comentariile ne-au fost la fel de dragi, dar până la urmă am hotărât să trimitem Expresul Polar la Cleopatra Barbu! Îți dorim să te bucuri de carte alături de piticii tăi!

Îți mulțumim pentru participare, dragă Cleopatra, și-ți dorim ca multe alte Crăciunuri să mai salvezi și de acum înainte!

Mulțumim, de asemenea, și tuturor celor care au participat la concursul nostru și dorim să vă spunem că fiecare comentariu și amintire depănate alături de noi ne-a făcut să ne simțim incredibil de fericiți și mai apropiați de spiritul Crăciunului.

Vă mai așteptam pe la noi!

van Fireștii

Modiano/Sempe VS Jeff Kenney sau Caterina Categoric VS Greg Heffley


 

Vorba vine VS. Nu e niciun versus pentru că sunt la categorii diferite. E ca și cum l-ai pune pe Doroftei să boxeze cu Valuev.

Jurnalul unui puști – vol. 9 

Click pe poza si cumpara cartea! Transport gratuit ;)

Jurnalul unui puşti. La drum lung (Vol. 9) de Jeff Kinney
My rating: 3 of 5 stars 

Sunt fan al seriei și aștept cu înfrigurare noile volume.

Cum a apărut volumul 9, cum am pus mâna pe el, vă dați seama.

Greg, de data asta, merge într-un road-trip cu familia. Normal că nimic nu iese cum trebuie, atât pentru că drumul este „calculat” conform unei reviste pentru familii normale, cât și pentru că nimeni în afară de mamă nu-și dorește această călătorie. Aventurile sunt haioase, întâmplările la limita penibilului, persoanejele care apar sunt simpatice, iar desenele, ca de obicei, savuroase. Categoric un nou volum care-și va face fanii fericiți!

Ceva se întâmplă cu Kenney. Parcă nu e mai la fel de amuzant. Nu a dat cu mucii-n fasole, dar parcă-i lipsește acea savoare de la început. Parcă nu mai e la fel de atent. Poate scrie sub presiunea editorilor, poate are probleme în familie. Sau poate s-a plictistit. Nu știu, dar Kenney s-a schimbat… a pierdut ceva pe drum.

Bineînțeles că fanii vor cumpăra cartea, bineînțeles că volumul merită și o să fie citit, chiar dacă Kenney nu mai este la fel de spectaculos ca la început.

De ce 3 stele: pentru că au fost prea faine primele volume, pentru că Jeff Kenney a pățit ceva, pentru că puștiul Greg face ce face și tot plăcut rămâne.

 

Caterina Categoric

 

Click pe poza si cumpara cartea! Transport gratuit ;)

 

Caterina Categoric de Modiano/Sempe
My rating: 3 of 5 stars 

Am fost curios să văd cum arată o carte pentru copii scrisă de Modiano mai ales după ce am avut contact cu trei cărți de ale sale. Nici surprins, nici dezamăgit. Modiano s-a achitat rezonabil de sarcină.

Caterina este o fetiță care trăiește cu tatăl ei. Mama e plecată în America. Tatăl are o afacere dubioasă: cumpără și vinde cutii cu tot felul de lucruri. Fetița poartă ochelari. Ca și tatăl ei. În momentul  în care își scot ochelarii de pe ochi se și rup de lumea reală și nu mai aud, nici nu mai văd, nimic. Caterina începe să ia ore de dans. Acolo o cunoaște pe Odile. Care o să o invite pe ea și pe tatăl ei la ea acasă la o petrecere. Petrecere care va schimba cât se poate de caterogic viața Caterinei Categoric.

Sempe este, ca de obicei, extraordinar. Desenele lui sunt superbe și te poți trezi că te uiți de minute bune la desenele sale. Te aruncă-n reverii cu zâmbetul pe buze.

Modiano construiește un text și o poveste pe care nu știu, sincer, ce copil ar putea să o înțeleagă și ce adult ar fi dispus să o considere suficient de serioasă încât să stea să se gândească la mesaj.  E scrisă bine povestirea însă riscă să pice undeva pe un teren arid și să nu-și găsească cititorii.

Pe mine nici nu m-a extaziat dar nici nu m-a lăsat indiferent. Echilibru total. Deși, trebuie să recunosc, sunt câteva elemente destul de interesante pe care Modiano le inserează în text. Însă, dată fiind natura cărții, nu-mi permit să intru în detalii cu privire la filosofia pe care autorul o presară în povestire.

După o discuție critică serioasă cu Elena am decretat că textul merită 3 stele și desenele lui Sempe, 4 stele. Pentru că sunt un malefic, am dat volumului 3 stele:

De ce 3 stele: pentru că textul nu pare să fie foarte hotărât cărei vârste vrea să se adreseze și, zic eu, pune editorii într-o încurcătură care s-ar putea să-i coste.

3 cărţi de la Publica


Click pe poza si cumpara cartea! Transport gratuit ;)

Jeff Bezos şi epoca Amazon de Brad Stone
My rating: 3 of 5 stars 

Jeff Bezos şi epoca Amazon a fost mişto. Ocupându-mă constant de cărţi mi-am zis că nu pot rata o carte despre afaceri cu şi despre cărţi. Şi nu despre orice business, ci despre cel care a schimbat complet ideea de magazin online, dar şi ideea mai îndărătnică, de lectură dintr-o carte de hârtie.

Jeff Bezos a fost un vizionar, dar şi un mare ratangiu. A cumpărat afaceri prospere, dar şi viitoare eşecuri. A crezut în vânzarea de jucării, haine, cuţite, aparatură, software, telefoane etc. etc. etc. şi a câştigat suficient cât să poată pierde la o investiţie neinspirată –  şi au fost suficiente şi din acestea.

Brad Stone pare că i-a suflat în ceafă în fiecare moment lui Bezos, pentru că ştie multe – îi ştie colaboratorii, duşmanii, îi ştie reacţiile, supărările şi momentele de extaz. Ştie cum şi-a construit afacerea şi mă  bucur că ne-a spus şi nouă.

De ce 3 stele: Cartea nu are cel mai bun ritm şi nici nu te lasă cu gura căscată.

Click pe poza si cumpara cartea! Transport gratuit ;)

 

Întoarcerea în micul regat de Michael Moritz
My rating: 2 of 5 stars 

Asta nu mi-a plăcut deloc. Plictisitoare, prost scrisă, neinteresantă, un colaj de calităţi de care ar fi trebuit să fug mâncând pământul.

Autorul, un jurnalist care în altă viată şi-ar fi dorit să fie André Gide, spune istoria înfiinţării companiei Apple până în momentul în care lucrurile încep să devină interesante. Nu am aflat nimic de aici nici despre Jobs, nici despre Apple. O să încerc biografia autorizată şi apariţia nouă – Apple după Steve Jobs – poate voi avea mai mult noroc.

De ce 2 stele – pentru că s-a străduit, totuşi, să facă muncă de cercetare.

 

 

Click pe poza si cumpara cartea! Transport gratuit ;)

 

Pierderea virginităţii : Autobiografia de Richard Branson
My rating: 3 of 5 stars 

Pierderea virginităţii, am luat-o pentru ca știam prea puține despre Branson şi despre imperiul Virgin – deși Virgin mi-a bântuit copilăria, de la jocurile pe care le-a produs, până la casetele extrem de scumpe pe care le găseam prin cine știe ce magazin dubios, casete care aveau coperți luuuuungi pe care le puneam pe perete ca pe postere. O carte de dimensiuni  respectabile, veţi spune. Aşa este, dar îmi amintesc că am citit-o mai degrabă decât pe o cărţulie cu care îmi făceam de lucru la vremea aceea şi care s-a dovedit mai lungă decât o zi de post: Jim Năsturel şi Lukas, mecanicul de locomotivă.

La Branson am văzut ce înseamnă inteligenţa, şansa, entuziasmul şi naturaleţea. Am înţeles cum pot toate acestea să construiască o afacere care să depăşească orice limite spaţiale sau temporale. A pornit închiriind un spaţiu deasupra unui magazin de pantofi pentru care nu plătea chirie pe motiv că va creşte vânzarea magazinului de dedesubt cu traficul nou creat – nu a fost aşa. Şi-a deschis un magazin de muzică în care tinerii stăteau pe jos, fumau şi ascultau. Uşor-usor a crescut vânzarea prin poştă, s-au dezvoltat alte magazine, a apărut un studio de înregistrări şi practic până la deschiderea Virgin Airlines nu a mai rămanea decât un pas. Nu de puţine ori a fost în pragul falimentului, dar salvarea a venit din partea unor Mike Oldfield, Sex Pistols, Culture Club sau Phil Collins.

Nu mi-a plăcut atât povestea afacerii cât imaginea lumii „muzicale“ a anilorʼ70-ʼ80 şi a lumii excentrice care a apărut mai apoi. Branson e, fără îndoială, un personaj.

De ce 3 stele: pentru că, pe ici pe colo, mai minte şi autorul, lucru altminteri de aşteptat într-o autobiografie.

E van F prezintă: Sutton – JR Moehringer


Click pe poza si cumpara cartea! Transport gratuit ;)

Sutton de J.R. Moehringer
My rating: 3 of 5 stars

Precum corbul lui Ende din Punci cu Porunci, Willie Sutton suferă de romantism încă de la o vârstă fragedă. Un mega spărgător de bănci, poate cel mai temut din America anilor ʼ20-ʼ30 în care oamenii au supravieţuit între două crize, îndrăgostit lulea, sensibil cultivator de trandafiri, inteligent şi literat în ciuda anilor puţini de şcoală. Moehringer crează un personaj destul de enervant care nu ştiu cât are de-a face cu realitatea şi cât cu ce-și dorește autorul să se fi întâmplat.

În ajunul Crăciunului din ʼ69 atunci Sutton a fost eliberat după 17 ani de închisoare la Attica acesta și-a petrecut ziua cu un reporter și un fotograf care își doreau să redea, în exclusivitate, povestea sa publicului. Romanul este povestea pe care autorul și-ar fi dorit ca aceștia să o fi auzit din gura lui Sutton.

De la o copilărie nefericită, terorizată de familie, trecând pe la întâlnirea cu prieteni potriviți sau nu prea, către marile planuri şi către marile eşecuri, nelăsând deoparte dragostea şi nici suferinţele, Moehringer crează şi reacrează un fir din care tare greu îţi va fi să mai ieşi. Eu una, am stat până dis de dimineaţă ca să îi aflu sfârşitul uşor fantezist şi clar departe de gustul meu. Din fericire, romanul nu e despre sfârşit, ci despre planuri, jafuri, încarcerări, evadări deştepte, şmechere, halucinante, despre altele slăbuţe şi prost gândire, despre mafioţi şi criminali, dar şi despre oameni respectabili care s-au războit cu băncile mai abitir decât Sutton pentru că, aşa cum va spune marele spărgător: „Acolo erau banii“.

Mi-a plăcut că Sutton citea Proust şi Dos Passos, că va afla ca mulţi altii mai apoi că „O carte este singura scăpare din această lume căzută. În afară de moarte.“, că e un personaj inteligent şi că tresari atunci când e prins sau chinuit prin închisori, dar şi că un zâmbet îţi apare în colţul gurii atunci când poliţia trece la mustaţă pe lângă el. Un thriller în toată regula, ce să mai..

De ce e atunci autorul atât de enervant? Pentru că e american până în măduva oaselor, cu replici stupid de banale şi emfatice, cu răs-auzite sloganuri care plictisesc până la epuizare. Nu m-aş mira dacă într-o zi ar apărea în paginile cărtii chipul serafimic al lui Ronald McDonald lăcrimând întocmai ca cel al fecioarei din icoanele bisericilor. De fericire, cum altfel, pentru că al său cuvânt a fost atât de bine înţeles şi propovaduit de Moehringer.

De ce 3 stele: Pentru că nu-ţi pierzi timpul cu el – o să îl citeşti dintr-o suflare, probabil de la apusul soarelui până la răsăritul său, deşi adesea te vei surprinde înjurând spiritul american şi alte spirite aleatorii.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 254 other followers