Curgeti, lacrimile mele, zise politistul de Philip K. Dick

Curgeti, lacrimile mele, zise politistul de Philip K. Dick

My rating:  3 of 5 stars 

 

K. Dick este unul dintre scriitorii mei favoriți dintotdeauna. L-am descoperit cu Visează androizii oi electrice (nu am să uit niciodată coperta:din păcate nu mai am acest volum și nu mai am deloc, de fapt, nicio carte de-a lui K. Dick de când sunt în Timișoara deși adoram vechile ediții… dar asta este o altă poveste) și m-a vrăjit. Am citit tot ce era tradus de el la momentul respectiv și nu ratam nici o ecranizare sau interviu care mai apărea prin Anticipația sau cine știe ce alte reviste de gen îmi cădeau prin mână. Fiind fascinat de romanele distopice și puternic influențat de Orwell și Huxley momentul în care l-am descoperit pe K. Dick a fost aproape o epifanie. Nu aveam decat vreo 14-16 ani pe atunci și parcă am descoperit viața după moarte când am văzut că mai sunt și alți scriitori care scriu romane distopice. Şi nu oricum, ci într-un stil aţâţător şi captivant! M-a fascinat de atunci K. Dick cu inventivitatea și talentul său fenomenal de a construi povești și personaje de neuitat.

Curgeti, lacrimile mele… este un roman „standard” K. Dick. Jason Taverner se trezește „șters” din memoria colectivă chiar dacă este un star pe care-l urmăresc 13 milioane de telespectatori. Nu are acte, doar cinci mii de dolari în buzunar, nimeni nu-l recunoaște, nici măcar prietenii apropiați, și trebuie urgent să facă rost de acte pentru a nu ajunge într-un lagăr de muncă. În Los Angeles-ul polițienesc din 1988 orice cetățean care nu-și poate demonstra identitatea ajunge într-un lagăr de muncă unde sălășluiesc, se pare, studenții. Taverner începe o cursă nebună în recuperarea identității pierdute, cursă care-l va duce prin cartiere rău famate și care-i vor pune în pericol integritatea corporală și psihică de persoană de Rang Șase care credea că este.

K. Dick are ceva anume în romanele sale, un je ne sais quoi care nu lipsește nici din Curgeti, lacrimile mele, însă nu-i la fel de wow! de surprinzător ca-n celelalte volume. Este distopie, este personaj carismatic, este abuz de droguri și subtanțe chimice fabuloase care pot schimba definitiv și irevocabil percepția realității dar nu e acel sentiment de prăbușire totală în lumea pe care autorul o pune la dispoziția cititorului. Cumva nu am reușit să vizualizez deloc LA-ul din 1988. Nu am reușit să mă transport în lumea lui Taverner pentru că nici K. Dick nu a vrut să o facă. Parcă nu a crezut suficient în ea.

În fine, situația stă în felul următor: K. Dick are o idee genială pe care o pune în practică foarte bine. Dacă ai citit Substanța M atunci poți să-ți dai seama cât de mult poate să-l ducă mintea pe K. Dick să peroreze pe marginea unor droguri inventate. Așa stă treaba și aici. Tot șpilul stă într-un drog nemaivăzut și nemaîntâlnit. Totul e fain frumos până la sfârșit când impresia de intervenție divină, deux ex machina după cum observa un prieten pe goodreads, este atât de intensă încât rămâi cu buza umflată. Mult prea ușor și mult prea din neant se rezolvă ditamai problema lui Taverner! Și nu e deloc în stilul lui K. Dick! Adică e ca și cum ai citi un roman de Agatha Christie care brusc îți trântește în mufă rezolvarea crimei însă tu nu ai primit niciun indiciu cu privire la crimă, darămite la criminal!

Am cam exagerat nițel aici, recunosc, însă debusolarea mi-a fost mare când am închis cartea.

Însă romanul nu e slab. E foarte, foarte fain, poate de aici și dezamăgirea destul de intensă legată de sfârșit, te ține în priză, îți dă fiori, te surprinde, ajungi să-l placi chiar pe Taverner deși nu e genul de personaj ușor de plăcut, vrei să afli mai multe despre lumea din 1988 deși K. Dick este destul de avar cu informațiile extra de data asta, și nu mai vrei ca romanul să se termine.

Nu este o capodoperă dar este un roman bine scris care-ți lasă o senzație extrem de plăcută de-a lungul lecturii: acela de timp de calitate petrecut în preajma unui prieten bun.

În concluzie: personaj atractiv – este; distopie – este și cât se poate de fain redată; abuz de droguri – bifat; o poveste cu o răsturnare spectaculoasă de situație – bineînțeles = un roman perfect pentru orice weekend în care vrei să te delectezi cu o lectură de calitate.

De ce 3 stele: deoarece K. Dick și-a ridicat singur ștacheta atât de sus încât e greu chiar și pentru el să ajungă oricând și oricum la 4 sau 5 stele.

Prezentarea editurii:

Jason Taverner, realizator al unei foarte populare emisiuni de televiziune, se trezeste intr-o buna zi ca nimeni, nici macar baza de date a guvernului totalitar, nu stie cine e. Intr-o societate in care lipsa identificarii este o infractiune, nu are de ales. Trebuie sa porneasca intr-o cursa nebuna, in care intalneste politisti necurati si dealeri de droguri experimentale. Oare ei stiu mai mult decat arata? Oare cum poate disparea identitatea unui om peste noapte?

„Curgeti, lacrimile mele, zise politistul este, in cele din urma, un roman profund uman, care analizeaza rolurile pe care viata ne cere sa le jucam si felul in care ele mai mult ne impiedica decat ne impulsioneaza dezvoltarea si capacitatea de a comunica substantial unul cu celalalt.”
SF Reviews

„Philip K. Dick exploreaza abil urmarile psihologice ale unui cosmar.”
The New York Times Review of Books