Metro 2033 de Dmitry Glukhovsky


Metro 2033 de Dmitry Glukhovsky

Nota mea: 5 din 5 stele

Artiom primește misiunea de a livra un mesaj care ar putea salva omenirea care supraviețuiește pitită în subteranele pe unde altădată circulau metrourile, luptându-se cu Întunecații, ființe apocaliptice care dețin supremația la suprafață. Aventura lui Artiom este una plină de neprevăzut care-l va duce departe în adâncurile întunericului din liniile și stațiile metroului, întuneric care, va descoperi, nu îneacă doar subteranul ci și sufletul oamenilor.

Spectaculos roman! Extraordinar de bine scris cu o atmosferă atât de apăsătoare încât te face să dormi cu lumina aprinsă! Nu sunt claustrofob și nici de frică de întuneric nu sufăr, însă Glukhovsky a reușit cumva să mă facă să simt fiorul claustrofobiei, ca să nu mai zic că de-a lungul lecturii, când intram într-o cameră unde nu era aprinsă lumina întindeam mâinile ferm convins că am să mă lovesc de pereții care împrejmuiesc liniile de metrou pe care rătăcea, eu alături de el, Artiom. Da, atât de bine este construită atmosfera din subteranele întunecoase post apocaliptice ale metroului moscovit.

Pentru mine Metro 2033 a fost un adevărat page turner. Nu e plin de acțiune așa cum ai crede, ba dimpotrivă. E un roman de atmosferă, atmosferă grea, apăsătoare, un roman în care lucruri așteaptă din umbră momentul oportun pentru a se ivi și întâmpla. Răbdarea cititorului va fi răsplătită, zic eu, dar și pusă la încercare.

Povestea evoluează relativ încet, majoritatea timpului sunt discuții între personaje despre viața din metrou, despre politică, filosofie, viață, libertate, frică, viitor. Ei bine, mie mi-au plăcut aceste lungi discuții, discuții care adeseori devin monologuri despre condiția omului post nuclear obligat să trăiască ascuns în creierii pământului. Epopeea lui Artiom este una dialectică, în primul rând, atât în sensul marxist al cuvântului cât și în sensul cu care a fost utilizat în filosofia antică și medievală. În întuneric, Artiom cunoaște oameni. Oameni foarte diferiți care-și pot justifica fără probleme modul de viață, ideile politice, religia și filosofia. Niciodată nu știi care este adevărul întrucât, în întuneric, oricine poate avea dreptate. Artiom este un fel de culegător, un enciclopedist trimis pe teren în căutarea umanității, finalitatea cercetărilor sale fiind neclară, deși promisiunea salvării semenilor săi fiind cea care-l ține pe șine și-l împinge să meargă mai departe.

Artiom este un personaj de basm. Artiom este cel ales, iar destinul veghează îndeaproape asupra sa, intervenind de fiecare dată când e cazul pentru a-l ajuta să-și îndeplinească misiunea. Autorul nu ezită să-l salveze pe Artiom din situații periculoase făcând apel la deus ex machina de fiecare dată când are ocazia. Saga lui Artiom este evanghelia omului post nuclear. Istoria vieții subpământene a Fiului Omului și cum acesta încearcă să-și salveze semenii, indiferent de moralitatea și credința lor.

Discuțiile pe marginea romanului lui Glukhovsky sunt numeroase și extrem de interesante, toate datorându-se talentului extraordinar al autorului de a atinge foarte multe aspecte, în relativ puține pagini, ale problemelor filosofice, religioase, morale, politice etc. cu care umanitatea post nucleară s-ar putea confrunta.

Nu am cum să nu vorbesc și despre jocurile care s-au făcut după roman, jocuri pe consolă și PC care sunt printre puținele care sunt cel puțin la fel de bune precum cărțile care le-au inspirat. Atmosfera apăsătoare este redată excelent în toată seria Metro, acțiunea, deoarece seria este un FPS, fiind cea care aduce un plus față de carte universuluiModul în care 4A Games au dezvoltat jocul, alături de Glukhovsky care a și fost cooptat ca scenarist, este o adevărată desfătare pentru orice gamer, indiferent de a citit cartea originală sau nu. Eu mai întâi am jucat jocurile, mai apoi am citit cartea, iar experiența lecturii m-a făcut să mă îndrăgostesc și mai mult de universul imaginat de Glukhovsky. Din punctul meu de vedere jocurile și cartea nu ar trebui despărțite și ar trebui încercate deopotrivă pentru a simți cu adevărat puterea imaginației pe care o are Dmitry Glukhovsky.

PS: neapărat de citit și banda desenată Metro Last Light: The Gospel According to Artyom întrucât aruncă puțină lumină cu privire la sfârșitul cărții Metro 2033 și pare că pregătește Metro 2034.

De ce 5 stele: deoarece este o carte colosală, inteligentă, sumbră și tenebroasă despre cum ar putea arăta omenirea post nucleară.

Prezentarea editurii:

În anul 2033, supraviețuitorii unui război atomic planetar încearcă să-și continue existența sub pământ, în stațiile de metrou din Moscova, unde pericole nebănuite îi așteaptă la tot pasul. În lupta cu Întunecații – creaturi misterioase care trăiesc la suprafață și care coboară în adâncuri în căutarea oamenilor –, Artiom, personajul central al cărții, trece prin experiențe care îi demonstrează că cel mai mare pericol pentru om rămân tot oamenii. Metro 2033 este un roman apocaliptic ce clădește un univers de coșmar pe ruinele lumii imperfecte a zilelor noastre.

„Metro 2033 nu este doar o călătorie presărată cu întâmplări ieșite din comun, ci este o incursiune în psihicul uman, o călătorie ce explorează cele mai adânc înrădăcinate frici ale omului.“ Fantasy Book Review

 
 
Anunțuri

Brigăzile fantomă de John Scalzi


Brigăzile fantomă de John Scalzi

Nota mea: 4 din 5 stele

Forțele Coloniale de Apărare au o brigadă specială, o brigadă formată din soldați aduși la viață din ADN-ul foștilor combatanți și membri ai FCA. De aici și numele de Brigăzile Fantomă. 

Jared Dirac află că are ADN-ul lui Charles Boutin, un cercetător care a întors armele împotriva FCA în momentul în care aceștia i-au abandonat familia pe o stație spațială la îndemâna inamicului.

Amintirile lui Boutin încep să răzbată în mintea lui Dirac, iar acesta este folosit drept ogar pentru a putea da de urma lui Boutin care pune la cale o armă menită să aducă victoria celor trei rase extraterestre care s-au aliat și cu care FCA este în conflict. Va putea Dirac să nu asculte vocea sângelui și să facă ce este bine pentru omenire?

Mi-a plăcut Războiul bătrânilor, mi-a plăcut și Brigăzile Fantomă, deși e cam tras la indigo după primul volum, și în ciuda unui sfârșit atât de spectaculos de parcă toate filmele americane de categorie B cu happy-end și-au dat mâna pentru a-l inspira pe Scalzi.

Personajele sunt simpatice, Scalzi e nițel mai atent la ele, scriitura s-a îmbunătățit, iar umorul este puțintel mai bun decât în precedentul volum.

Mă așteptam să aud mai multe despre Perry, cu alte cuvinte mă așteptam ca Brigăzile fantomă să fie o continuare a aventurilor carismaticului Perry. Nu e neapărat rău că nu-i așa, totuși inocentul Jared Dirac are și el atuurile sale și e un personaj cu care am simpatizat, până la urmă.

Nu este o diferență foarte mare între primul volum și acesta. Ritmul este același, construcția aceeași, evoluția narativă aproape aceeași, personajele se aseamănă și ele. Povestea este alta, personajele sunt diferite, emoțiile și felul în care trăiesc conflictul diferă, însă Scalzi nu oferă lucruri noi care să surprindă sau să te dea pe spate. De data aceasta Scalzi este mai atent la poveste și pe asta pune accent, astfel rezultând un roman alert, distractiv, plin de adrenalină care te ține cu ochii lipiți de paginile sale.

De ce 4 stele: pentru că-mi place ce face Scalzi suficient de tare cât să închid ochii la anumite probleme pe care romanul de față le are. Plus că povestea și personajele sunt suficient de interesante cât să cred că poate să placă și altora suficient de mult cât să aștepte cu nerăbdare și următorul volum.

Despre primul volum din serie:

Războiul bătrânilor

Prezentarea editurii:

„Voce noua si deosebita in literatura science fiction, seria Razboiul batranilor este un clasic al genului.“

Robert Charles Wilson

 

Brigazile fantoma sunt Fortele Speciale, parte din Fortele Coloniale de Aparare, un regiment de elita, creat cu ajutorul ADN-ului mortilor care capata astfel o noua viata. Ei sunt transformati in soldatii perfecti, trimisi in cele mai dificile misiuni. Sunt tineri, rapizi si puternici si nu au niciun fel de sentimente sau regrete omenesti.

 

Universul este un loc amenintator pentru umanitate si e pe cale sa devina si mai periculos. Trei rase de extraterestri cu care umanii au avut de-a face in trecut s-au unit pentru a opri avansul omenirii in spatiu. Charles Boutin, fost cercetator militar in FCA, ii tradeaza si devine aliatul extraterestrilor.

 

Jared Dirac este singurul om care poate gasi solutia – un hibrid superuman, creat din ADN-ul lui Boutin. Creierul lui Jared ar trebui sa acceseze memoria tradatorului Boutin. Atunci cand experimentul esueaza, Jared este trimis sa lupte in Brigazile fantoma. Iar cand amintirile incep sa iasa la suprafata, Jared trebuie sa ia o decizie care poate schimba viitorul intregii omeniri.

 

Omul Ilustrat de Ray Bradbury


Omul Ilustrat de Ray Bradbury

Nota mea: 4 din 5 stele

Ray Bradbury este unul dintre cei mai fascinanți autori pe care i-am întâlnit vreodată, iar Fahrenheit 451 este una dintre cărțile pe care le-am recitit cu nespusă plăcere și de fiecare dată m-am mirat de efectul pe care l-a avut asupra mea.

În Omul Ilustrat Ray Bradbury duce mai departe obsesia sa legată de umanitate și de comportamentul omului în situații extreme. Impresia este că Bradbury destestă rasa umană și în povestirile sale oamenii sunt obsedați de distrugere, de anihilare, de violență, de moarte, de singurătate.

Tatuajele de pe vizitatorul care-l țin treaz pe narator, și cu ajutorul căruia cititorul este lansat într-o lume în care spațiul și timpul se simt de parcă ar fi lucruri materiale, nu sunt altceva decât poveștile unor oameni care caută ieșirea din labirintul în care s-au trezit prinși. Indiferent de vorbim despre un astronaut care nu-și găsește liniștea în sânul familiei și-și încalcă promisiunea de a nu mai pleca în spațiu sau despre un grup de astronauți care țin legătura doar prin radio după ce s-au lansat în spațiu după ce nava lor a fost distrusă, fiecare personaj pare să caute firul care să-l țină ancorat în realitate și care să-l ajute să înțeleagă condiția umană.

Omul Ilustrat este un etern rătăcitor, un fel de Ahașverus care fără de liniște va bate pământul în lung și-n lat și va aduna pe trupul său istorisiri pe care le va oferi spre citire oamenilor până când aceștia le vor înțelege tâlcul și-și vor stăpâni firea cea distrugătoare. Oamenii lui Bradbury trebuie să învețe să asculte, să-și înțeleagă limitele și să accepte misterul ca pe un dar, nu ca pe o țintă care trebuie atinsă.

De ce 4 stele: pentru că poveștile lui Bradbury pot fi considerate cheia către înțelegerea angoaselor și a spiritului autodistructiv care zace în om.

Alte recenzii:

Serial Readers

Ketherius

 

Prezentarea editurii:

Omul Ilustrat reunește optsprezece povești în care fantasticul și science-fictionul se împletesc cu umorul negru, fatalismul și macabrul. În deschiderea cărții, naratorul relatează prima lui întâlnire cu Omul Ilustrat – un personaj fantastic, ale cărui tatuaje prind viață atunci când sunt privite, fiecare spunând o poveste diferită. Cititorul este indirect invitat să privească imaginile și să asiste la „punerea lor în scenă“ – un pretext pentru Bradbury pentru a explora natura umanității și a relațiilor interumane în contextul abolirii barierelor temporale și spațiale. Autorul nu ezită să se amuze de personajele sale, să le arate defectele și limitele și să le demaște naivitatea.

Pământul lung de Terry Pratchett și Stephen Baxter


Pământul lung de Terry Pratchett și Stephen Baxter

Nota mea: 4 din 5 stele

Joshua e unul dintre puținii oameni care pot păși între lumi fără dispozitivul special de pășit. A realizat acest lucru în copilărie și de atunci îl face constant. În momentul în care umanitatea află că sunt alte dimensiuni în care se poate trece cu o oarecare ușurință dacă faci abstracție de senzațiile nasoale de după, toți devin coloniști și încep să bată Pământul lung luând noile dimensiuni în stăpânire. Joshua este contactat de Lobsang, o inteligență artificială care și-a câștigat dreptul de a fi considerat om întrucât a demonstrat, zice el, într-un proces, că este reîncarnarea unui tibetan fost mecanic de motociclete, pentru a încerca să vadă dacă dimensiunile sunt finite sau dacă, după un anumit număr, se întorc de unde au plecat. Ușor șantajat, Joshua acceptă și astfel ajunge să zboare prin sute de lumi cu un zepelin care, printre altele, mai înghite ocazional șoareci pe care ulterior îi scuipă. Bineînțeles că la un moment dat decid să se întoarcă înapoi la Pământul unde s-au născut și de unde au plecat, întrucât la câteva dimensiuni distanță ceva îngrozitor pare să atace dimensiune după dimensiune.

Stephen Baxter nu-mi este cunoscut, nu am citit nimic de el, iar pe Terry Pratchett îl ador. Deși Good Omen nu a fost una dintre cele mai fericite colaborări chiar dacă Pratchett l-a avut alături pe Gaiman, Pământul lung se anunță o serie cât se poate de incitantă. Ideea e foarte faină și mintea lui Pratchett din spate sigur are pregătite surprize de proporții pentru cititor. Din păcate personajele cam sunt lăsate de izbeliște, singurul personaj mai acătării și care nu-i ignorat total este Lobsang, culmea, o entitate artificială care nicicum n-ar trebui să-ți rămână în minte și de care nu e firesc să te atașezi, însă remarcile savuroase marca TP care-i sunt puse în gură îl fac să fie singurul personaj memorabil din carte.

Narațiunea se dezvoltă greu, sunt multe ițe și personaje care trebuie să intre în scenă, povestea se citește anevoios și pe alocuri poate plictisi, însă ideile, dialogurile și imaginea de ansamblu pe care Pământul lung le propune cititorului sunt greu de abandonat cu una, cu două.

Pe mine nu mă sperie începuturile de serii care sunt adeseori cele mai greoaie și plictisitoare volume, continuările fiind cele reușesc să-ți scoată peri albi mai ales atunci când încă nu sunt scrise și le aștepți cu sufletul la gură, ba dimpotrivă, îmi plac chiar mai mult decât volumele de final care trag concluziile de rigoare. Îmi place să mă familiarizez cu un univers și o serie de personaje alături de care am să petrec ceva timp, să încerc să-mi fac feng-shui-ul astfel încât la momentul lecturii să trăiesc intens și implicat povestea ce mi se așterne. Prin urmare, Pământul lung pentru mine nu a fost plictisitor ci a fost mai degrabă acel POC! vesel pe care-l face sticla de șampanie când se deschide și care anunță o beție antologică pe care nu ai să o uiți degrabă.

De ce 4 stele: pentru că Pratchett are o imaginație debordantă și se pare că există o chimie cu acest Baxter.

Prezentarea editurii:

„O colaborare fascinanta intre doi giganti SF: caldura si umanitatea lui Pratchett aliata cu imaginatia science fiction deosebit de fertila a lui Baxter.”

Adam Roberts

 

1916: Frontul de Vest. Soldatul Percy Blakeney se trezeste intins pe un covor de iarba proaspata de primavara. Dinspre copaci se aud un cantec de pasari si vantul printre frunze. Unde sunt noroiul, sangele si pamantul dinamitat din razboiul in care lupta?

 

2015: Madison, Wisconsin. Monica Jansson este chemata sa investigheze incendiul in care a ars complet casa unui bizar om de stiinta (unii spun ca ar fi nebun, altii ca ar fi periculos). La locul faptei descopera un ciudat dispozitiv: o cutie plina cu fire, un comutator cu trei cai si… un cartof. Acesta este prototipul unei inventii care va schimba, o data pentru totdeauna, felul in care omenirea vede lumea.

 

Si asta este putin spus…

 

„Ideea existentei Pamanturilor paralele este una dintre cele mai longevive idei din science fiction, dar rareori a fost atat de adanc explorata si de reusit realizata ca in acest roman scris de doi maestri ai literaturii speculative britanice.“

The Independent