Ziua Furnicilor (Saga furnicilor #2) de Bernard Werber

Ziua Furnicilor de Bernard Werber

My rating:  4 of 5 stars 

Prezentarea editurii:

Al doilea volum din seria Furnicile.

„O evocare stralucita a unei civilizatii ascunse, apartinandu-i unui scriitor ce stapaneste arta detaliului si tehnica suspansului.“ SF Site

Suntem zei sau suntem monstri? Pentru a afla un raspuns la aceasta intrebare, o furnica pleca in recunoastere. Trebuie sa ne descopere lumea si sa treaca prin nenumarate peripetii in civilizatia noastra de uriasi.

In acelasi timp, un grup de oameni de stiinta traiesc un thriller halucinant si, in cele din urma, inteleg complexitatea si magia civilizatiei furnicilor, atat de aproape de noi, si totusi atat de putin cunoscuta.

Roman SF, roman de aventuri si poveste filozofica, Ziua furnicilor se citeste pe nerasuflate. Inarmat cu stiinta contemporana, Bernard Werber continua fascinanta odisee moderna care a inceput cu Furnicile si ofera o carte de o profunzime uimitoare.

„Nu prevazusem initial sa scriu o continuare, dar m-a enervat ca eram considerat un specialist in furnici. Scopul meu fusese sa vorbesc despre omenire, nu despre insecte. Asa ca am folosit acelasi cadru pentru a tine un discurs complet diferit. In Ziua furnicilor am insistat pe forma de roman politist si pe reflectia filozofica.“
Bernard Werber

Se știe cât de entuziasmat am fost de primul volum din Saga Furnicilor. Cum am primit volumul al doilea de la Editura Nemira, l-am și așezat frumos în bagajul special dedicat cărților pe care urma să le iau în concediu. Vroiam să mă delectez cu bunătăți în Creta, cum altfel. Nu am fost dezamăgit!

În cel de-al doilea volum din Saga Furnicilor are loc marea confruntare dintre Furnici și Oameni. Povestea se dezvoltă pe trei planuri: comisarul Melies  investighează o serie de crime extrem de dubioase care duc către un deznodământ stupefiant, vechea cunoștință, furnica 103 683, este pusă în fața unei armate care trebuie să distrugă Degetele/Oamenii și rătăciții din primul volum care  au descoperit subterana ce le permite să comunice cu furnicile se transformă în zeii acestora.

Grupul celor care au coborât în subterană în primul volum încep să aibă probleme pentru că furnicile decid să nu-i mai hrănească. Se pare că acestea refuză să mai comunice cu Doctorul Livingstone. Nicolas Wells decide să transmită furnicilor că oamenii sunt zei. O parte dintre furnici îl cred și continuă să-i hrănească. Însă regina furnicarului nu este de acord cu deistele și începe să ucidă furnicile credincioase şi decide să pornească o cruciadă împotriva Degetelor pentru a-i distruge pentru totdeauna!

Werber este la fel de fascinant ca și în primul volum. Un melanj perfect este Ziua Furnicilor între un roman polițist, filosofic și SF. Werber gestionează cu talent toate cele trei planuri și pendulează cu grijă între ele astfel încât cititorul să ceară ajutorul la datul paginilor pentru că și-a ros și degetele după ce a terminat cu unghiile de emoție.

Ziua Furnicilor este mai intens și mai plin de adrenalină decât primul volum din serie ceea ce-l face pe Werber „și mai povestitor” decât în romanul anterior pentru că reușește să te transporte într-un mod absolut fenomenal în lumea imaginată de el. De data aceasta amprenta este pusă mai mult pe partea enigmatică, polițistă a poveștii ceea ce face ca  povestea să fie și mai alertă alături de aventura aproape sinucigașă a furnicii 103. Inserturile din Enciclopedia cunoașterii relative și absolute de Edmond Wells se potrivesc perfect și fac, din nou, deliciul lecturii.  Werber adoră lumea din Saga Furnicilor și acest lucru se vede la fiecare pagină. Iubește ce a creat și se dedică întru totul creației sale, făcând altfel pe  cititor să iubească la rându-i din toată inima personajele care-i trec prin fața ochilor.

Recunosc că-i spuneam Elenei pe măsură ce înaintam în lectură că Werber mi se pare cam exagerat și că am impresia că mă trezesc uneori într-o telenovelă argentiniană, însă asta nu m-a făcut să mă opresc din citit. M-am bucurat de carte pentru că, dincolo de exagerările copilărești pe care autorul a decis să le insereze în dezvoltarea poveștii, romanul este cât se poate inteligent, cu idei care prind, surprind și plac, nu numai prin ineditului lor cât prin faptul că sună cât se poate de plauzibil. Este adevărat că Werber putea să acorde o atenție mai mare atât modului în care și-a construit personajele cât și evoluției narațiunii, astfel încât să nu fie nevoit să exagereze anumite momente din povestire dar, până la urmă, astfel de șiretlicuri fac parte din arsenalul scriitorilor pe care Werber îi iubește și al căror fan mă declar și eu.

De ce 4 stele: pentru că este un roman alert, superb în construcție, ușor exagerat pe alocuri și care-ți poate lăsa impresia că e mai degrabă pueril decât profund, însă experiența finală este una dintre cele mai fericite.