Omul pictat (Demon Cycle #1) de Peter V. Brett
My rating: 4 of 5 stars
Prezentarea editurii:
Omenirea a ajuns prizoniera unor creaturi ivite din adancurile pamantului cand apune soarele, care distrug tot ce le iese in cale pana in zori. Atunci soarele le alunga in vagaunile din care au aparut.
Se intuneca si cei cativa supravietuitori se ascund in spatele unor simboluri magice, a caror putere se pierde in negura timpurilor. Anii trec, satele sunt din ce in ce mai departe unul de altul si demonii isi continua atacurile. Un mesager il invata pe Arlen ca frica e cel mai mare rau din lume. Leesha e distrusa din cauza unei minciuni. Destinul lui Rojer se schimba pentru totdeauna gratie unui drumet care poposeste in oras. Dar toti trei viseaza la o lume in care oamenii nu se vor mai ascunde in spatele zidurilor si simbolurilor magice.
Așa cum v-am mai spus, mi s-a făcut o poftă nebună de citit fantasy. Și cum editura Nemira a editat recent ceva titluri foarte interesante, m-am și aruncat asupra lor.
Omul pictat al lui Peter V. Brett m-a fascinat. Nu este un roman grozav de bine scris, nu are parte de o scriitură fabuloasă, nici de o intrigă fenomenală, însă este alert și te ține cu sufletul la gură. Intriga este destul de banală chiar. Se pare că omenirea este vânată pe timp de noapte de demoni care ies din pământ. Oamenii au reușit să-i învingă acum câteva sute de ani, însă au uitat magia glifelor de luptă, folosing acum doar glife (desene magice) de protecție care-i țin departe pe demoni de casele sau orașele lor. Închiși ca niște șobolani în casele și orașele lor, oamenii nu mai ies decât pe timp de zi și atunci nu se îndepărtează foarte mult de locurile pe care le pot folosi drept protecție la căderea nopții.
Arlen este un puști care-și pierde mama, își acuză tatăl de lașitate și suferă pentru că oamenii nu se mai pot lupta cu demonii și sunt nevoiți să se ascundă. Se hotărăște să se facă Mesager, Mesagerii fiind singurii bărbați curajoși care îndrăznesc să-și petreacă nopțile în mijlocul demonilor protejați doar de cercurile lor glifate. Arlen își dorește ca oamenii să poată lupta din nou cu demonii și nici nu știe cât de aproape este ca dorința să-i devină realitate.
Leesha este o tânără frumoasă care-și vede viața distrusă în momentul în care iubitul ei se laudă în sat minţind că i-a furat virginitatea. Chinuită de o mamă adulterină, Leesha decide să devină o culegătoare de ierburi care să ajute la vindecarea consătenilor.
Rojer scapă cu viață din ghearele demonilor care i-au pătruns în casă pe când era un bebeluș, salvat fiind de saltimbancul cu care mama sa l-a înșelat pe tatăl său. Rojer este crescut în spiritul saltimbancilor și devine unul dintre ei.
Toți trei își doresc libertatea în aerul nopții. Toți vor ca oamenii să lupte și să nu se mai ascundă.
Povestea lui Brett îi faină. E pasională, aventuroasă, plină de suspans și adrenalină. Deși nu impresionează nici prin scriitură, nici prin imaginație (subiectul îmi pare mai degrabă banal, sunt multe sincope în evoluția povestirii, iar demonii nu se remarcă prin nicio trăsătură extraordinară, ca să nu mai spun că nu înțeleg de ce demonii care ies din pământ nu reușesc să iasă exact în interiorul perimetrului protejat cu glife, deși pot să răsară de oriunde), însă reușește să te țină cu sufletul la gură. Narațiunea curge dezinvolt și ajungi să te atașezi de personaje, chiar dacă uneori te pot scoate din sărite, și dai paginile cu o foame cruntă de mai mult.
Vă spun sincer că am plecat în concediu cu celelalte volume pe telefon, atât de mult mi-a plăcut cartea, și am și citit următoarele două volumașe care fac parte din seria Demon Cycle – din fericire editura Nemira a și anunțat că urmează cât de curând să apară al doilea volum principal al seriei în limba română.
Brett este un povestitor talentat, categoric. Nu rupe gura târgului cu imaginația sa, dar știe cum să te prindă astfel încât să-l citești într-un ritm susținut – un aspect deloc de neglijat.
Este adevărat că personajele sale sunt cam clișeistice, iar modul în care ajung să se întâlnească frizează absurdul, dar nici că te mai gândești la asta strict pentru că ajungi chiar să te bucuri că s-au întâlnit pentru că omenirea stupidă, față de care într-un mod ciudat parcă m-am atașat, are o șansă reală la contraofensivă.
După cum v-am spus, mi-am și luat în engleză următoarele două volumașe, mai degrabă povestiri/capitole din primul volum Omul pictat.
Primul este Brayan’s Gold. Personajul principal este Arlen care este încă mesager ucenic și care primește sarcina de a livra alături de Cob mai multe bețe de foc minei Brayan. Bineînțeles că se întâlnesc cu niscai bandiți cărora Cob le arată spatele, iar tânărul ucenic le ține piept dând dovadă de o ușoară demență (demență pe care o vom recunoaște în Omul pictat care a devenit Arlen). Nu lipsește nici demonul de piatră fără un braț care nu încetează să-l urmărească pe Arlen și avem parte și de o confruntare fabuloasă între Arlen și un demon de zăpadă.
Deși este mai degrabă un scurt capitol care nu s-a regăsti în Omul pictat, Brayan’s Gold oferă cititorului pasionat de seria Demon Cycle câteva momente din viața lui Arlen care a fost trecută sub tăcere în primul volum pe când acesta urma să devină mesager.
În The Great Bazaar, Arlen este deja un mesager trecut prin ciur și prin dârmon. Dorind să descopere secretele glifelor uitate, Arlen este dispus să dea crezare legendelor și apelează la un comerciant prieten din Krasia, Abban, care-i promite o hartă ce-l va ajuta să descopere glifele de război pierdute în negura vremurilor.
Volumașul e fain pentru că explică cum a ajuns Arlen în posesia suliței glifate și mai oferă și ceva informații cu privire la demoni și modul în care sunt construite glifele. Per total, un alt capitol neinclus în Omul pictat care poate să facă delicul fanilor seriei.
V-am povestit și despre celelalte două volumașe care preced marea carte a doua din serie tocmai ca să vă arăt că povestea lui Brett chiar m-a captivat. Este o lectură mai degrabă vinovată însă nu-mi pare absolut deloc rău că i-am acordat timp pentru a o citi.
Recomand cu plăcere tuturor iubitorilor de fantasy seria Demon Cycle și cred că vor fi cel puțin la fel de entuziaști ca mine de Arlen și compania.
De ce 4 stele: pentru că este o poveste scrisă cu patos, o poveste care se trăiește indiferent de vârstă, o poveste cu eroi aventuroși care te face să-ți fiarbă sângele în vine.
razvanvanfirescu.wordpress.com 
mie mi s a părut o carte bună (doar bună) dacă o judec drept young fiction, si mediocră dacă o privesc direct cu ochii mei de cititor matur. de ce? pt ca nu e originală decât ideea de bază, restul e un roman de devenire tipic, scris mult mai bine de alții de pe nișa”chosen one” cu o armă specială .pt ca personajele sunt destul de standard si așa mai departe. o bunicică introducere in gen, dar deloc memorabilă pt cei deja inițiati. depinde de momentul vieții în care e citită 😊
Sunt perfect de acord cu tine. Daca ar fi fost sa o „critic” cu ochii de cititor matur, probabil ca i-as fi dat doar 2 stele. Insa, m-am gandit la ce mi-a oferit pentru asteptarile pe care le-am avut de la carte si m-am declarat multumit. E young adult, e fantasy, e o adunatura de clisee care se potriveste perfect pe matrita genurilor enuntate mai sus, deci e o reteta perfecta pentru publicul tinta. Sa stii ca pentru mine nici George RR Martin nu este un scriitor fabulos, dar isi face treaba in nisa in care scrie. I-am dat 4 stele pentru ca a reusit sa nu ma scoata din sarite, dincolo de toate cliseele, a fost acceptabil si cat trebuie de antrenant ca sa nu ma plictiseasca si sa-mi lase senzatia ca m-am distrat. Cred ca daca o citeam la 12-14 ani as fi fost extrem de entuziasmat de ea. 🙂
PS – cu astfel de carti nu-mi permit sa fiu distructiv pentru ca daca indeplinesc minimum de conditii ca sa fie citibile si recomandabile, atunci vor avea parte de note mari. Nu aplic acelasi sistem la carti scrise de autori din alte paliere. Stiu ca suna duplicitar pentru ca sunt duplicitar 🙂
atunci sunt intru-totul de acord cu recomandarea ei si cu argumentele din comentariu. Cred ca eu si la 16 ani as fi fost entuziasmat; am avut insa ghinionul a fiu parte a unei generatii care a crescut direct cu the best of the best (valul de maestri tipariti in anii 90) si apoi le-am privit cu mai putina intelegere pe cele doar bune. Apropo de asta, pe Martin l-am descoperit prin 90-91 cu ”Regii Nisipurilor” si ador povestirea aia si acum, deci cu el te contrazic (dupa gusturile mele, evident).
Initial eram foarte agresiv la adresa literaturii de genul insa insistenta Elenei m-a facut sa devin mai temperat pentru ca, pana la urma, eu nu fac parte din publicul tinta al acestor romane, fapt care ar trebui sa-l iau in calcul. Lucru pe care incetul cu incetul l-am si facut. E greu sa vad cartile acestea cu ochii tanarului Razvan dar doar asa se pot savura, pana la urma…
Eu pe Martin il stiu doar datorita Cantecului de gheata si foc – serie care imi place foarte mult, sincer sa fiu, am devorat de-a dreptul cele aproape 6000 de pagini, dar nu mi-a parut un scriitor spectaculos, desi este peste medie, categoric, nu mi-a lasat niciodata impresia ca poate sa fie un „tatic” al fantasy-ului. Am sa citesc si eu Regii Nisipurilor doar ca sa-mi dau seama de pe ce pozitie pleci si ca tot ai adus vorba 🙂
Normal ca dupa gusturi discutam, de asta de multe ori nici nu este cazul de suparare cand se vorbeste despre carti deoarece gusturile au ultimul cuvant. Cu papilele gustative nu se pune nimeni! 🙂
am uitat sa precizez ca Regii Nisipurilor e SF, nu fantasy, Martin fiind la origine sefist. Asta ca sa stii la ce te astepti 🙂
Ei bine, atunci asta da surpriza! Mi-ai trezit si mai mult interesul 🙂
Pingback: Retrospectiva 2015! | Colț Firesc de refugiu