Războiul surdo-mut: Religie vs. Ateism. Credinţă vs. raţiune


În urma articolului postat zilele trecute mi-am dat seama că m-am vârât într-o luptă surdă şi mută, o luptă în care loviturile se dau pe nevăzute iar atacurile sunt adesea surde la reacţiile combatantului.

Mi-am mai dat seama că aceasta nu e lupta mea. Ce am de câştigat din acest război handicapat? Cu ce mă pot alege dacă mărşăluiesc neabătut cu raniţa plină de cărţi şi studii în spate? Cine va culege laurii şi ce înseamnă aceşti lauri?

Nu, acesta nu este războiul meu ci al copiiilor mei şi al copiiilor copiiilor mei. Acest război este strigătul pentru libertate şi curajul de a trăi şi gândi liber în ziua de mâine. Este strigătul pentru egalitate şi drept la cunoaştere.

Când văd încrâncenarea cu care jignesc vorbitorii în numele domnului mă întristez şi mă înfricoşez în acelaşi timp. Dacă tot voi arde în iad şi dacă tot dumnezeu mă vede şi mă judecă, dacă tot voi fi chinuit pe vecie, atunci de ce trebuie să mă chinui TU în viaţa asta? De ce eu nu aş avea dreptul la viaţă, cu atât mai mult cu cât sunt un păgân necredincios? Dacă crezi în salvare şi mântuire, atunci cine îţi dă ţie dreptul, bulgăre de pământ, să te erijezi în judecătorul meu suprem? Dacă nu eşti dispus să asculţi atunci de ce mai întrebi, de ce mai urli, de ce ameninţi, de ce îmi violentezi şi îmi blasfemiezi (da, da, ai citit bine) credinţa în raţiune?

Încep să cred că, de fapt, rolul meu în viaţă, pentru că se pare că acesta este planul Lui cu mine, este să fiu tranşat de o ipostaziere a divinului într-un om. Este adevărat că nu aş fi nici primul, nici ultimul care ar bate la poarta raiului pentru că un vizionar i-a cumpărat bilet de dus către Sf. Petru, dar asta nu mă face să mă simt mai bine.

Faptul că credinţa este iraţională şi cei care cred în ea se comportă la fel este un alt argument pentru care acest război este surdo-mut. Are rost să aduc aminte “argumentele” celor ce încercau să explice  existenţa lui dumnezeu şi cădeau în penibil şi derizoriu? Are rost să mai povestesc şi eu încă o dată (a câta oară) basmele şi fantasmele clocite în capetele eminamente iraţionale care încercau să explice ceva ce nu putea fi oricum înţeles pentru că ei (sau el) au decis asta? Ce treabă are Mozart, Beethoven, Shakespeare, vocile, naşterea, moartea, până mai ieri eclipsele, ciocolata şi ceaiul, cu existenţa unui dumnezeu?!

Eu cred nu este un argument! Eu cred este definiţia unei nevoi şi a unei scuze! Eu cred înseamnă nesiguranţă, frică şi ură! Eu cred înseamnă Eu sunt (ori asta ar fi în regulă dacă ti-ai da seama că şi eu sunt şi cei ce fac South park sunt şi Dawkins este şi Zergu şi mulţi alţii sunt chiar dacă ei nu spun Eu cred în Dumnezeu)!

Eu nu cred nu înseamnă te omor, îţi iau credinţa, îţi distrug familia şi societatea, îţi fur averile şi îţi necinstesc femeile! Eu nu cred înseamnă că am acest drept! Am dreptul să ard în iad sau să merg pe căi greşite! Am dreptul să cercetez pentru că de aia a lăsat dumnezeu inteligenţa pe Pământ şi poate că de aia ar trebui şi tu să asculţi de cei lăsaţi asemenea ţie (sau măcar aproape asemenea) pentru că şi ei (conform credinţei tale) sunt creaţia lui!

A fi paranoic este anormal.

A ameninţa cu moartea este anormal.

A jigni este anormal.

A încerca să îţi impui cu forţa credinţa este anormal.

A nu avea drept la opinie sau alegere este anormal.

A incrimina fără dovezi este anormal.

A incrimina în numele unei alte identităţi decât juridice şi a judeca altfel decât conform unei legislaţii în vigoare bazată pe legi ce ţin de realitatea socială este anormal.

Oare toate acestea anormalităţi sunt împărăţia domnului pe acest Pământ?! Oare chiar aşa a lăsat Bibilia şi Dumnezeu şi Sfinţii şi Coranul şi Iisus şi Profeţii să fie lumea asta? O lume încărcată de ură bazată pe iraţional şi frică?!

Iau foarte serios în considerare datul în judecată pe absolut oricine încearcă să nu îmi respecte dreptul la opinie, îmi jigneşte existenţa şi demnitatea şi îmi fură dreptul la a avea o viaţă conformă cu modul ales de gândire.

Somnul raţiunii naşte monştrii. Monştrii nasc frică. Frica ucide.

Nu mă miră că Anselm din Canterbury îi făcea nebuni pe atei dar asta era acum aproape o mie de ani. Să înţeleg că omul religios rămâne împietrit în timp şi spaţiu? Atunci de ce se mai foloseşte de bunurile păgâne ale raţiunii? De ce foloseşte maşina şi calculatorul, curentul electric şi cuptorul cu microunde, televizorul şi internetul, maşina de spălat şi frigiderul? Vezi că pot şi eu să “argumentez” iraţional? Unde am ajunge dacă am ţine-o tot aşa? Dar ne place să ne batem joc de tot ce înseamnă inteligenţă şi bun simţ aşa că, cred, o să o ţinem tot aşa până la infinitul de la judecata de apoi, nu?

Ah, dar să nu uit, oare dumnezeu nu ştia că a lăsat pe acest Pământ ciocolata şi cafeaua? Nu de alta dar când s-au adus aceste două nestemate pe pământ european biserica se chinuia să-şi dea seama care-i şpilu cu chestiile astea două pentru că Cartea nu spunea nimic de ele. Un mic detaliu care oricum nu este important în marea misiune, nu?

Am să continui să trăiesc în “păcat şi neştiinţă” şi am să continui să cred în oameni pentru că sunt oameni şi nu creaţii, am să continui să cred în ei din respect, nu din frică, am să continui să încerc să înţeleg şi să citesc pentru a nu insulta miliardele de oameni care au trăit înaintea mea şi au făcut şi ei acest lucru şi nu pentru a-mi păstra un loc călduţ şi plăcut în veşnicie, prefer să rămân necredincios şi să nu păţesc ca şi Bush căruia dumnezeu i-a spus să pornească un război în Irak şi să nenorocească zeci de mii de oameni, prefer să rămân aşa şi să nu aud voci care-mi spun să sparg uşa pentru că mi-e sete în loc să bat la ea şi să cer frumos o cană cu apă.

Iraţionalul naşte cultul personalităţii tocmai pentru că individul ajunge să se confunde cu ideea în care crede. Vedeţi blogul de aici şi o să înţelegeţi de ce. Scribul megaloman îşi editează comentariile pentru a-şi auri soclul. Se pare că nu a auzit de vorba străveche românească că nu poţi să faci din căcat bici. Dacă nu ar fi trist, ar fi fost amuzant.

Se pare că profetia lui Nietzsche s-a adeverit: Dumnezeu este mort. Se pare că a fost asasinat din interior de câţiva supuşi de-ai lui îmbrăcaţi în sutane.

Îmi doresc ca acest război surdo-mut, acest război inapt şi inept să înceteze şi să nu nască un alt flagel mondial pentru că spre asta părem să ne îndreptăm. Nu ne mai trebuie nici un Hitler, nici un Stalin, nici un Pol Pot, nici alţi papi cruciatori sau pasageri sinucigaşi. Dacă nu ne putem educa şi înţelege, linişti şi respecta, aprecia viaţa, strămoşii şi copiii, atunci ar fi mai bine să încetăm a procrea şi a face planuri de viitor şi să facem tot posibilul să terminăm cu viaţa de pe planeta asta nenorocită şi cu tarele, idiosincraziile, obscenităţile, credinţele, orgoliile obscene şi încăpăţânarea ideologică o dată pentru totdeauna.

Eu nu vreau un viitor handicapt într-o lume sclerozată.

Cu stimă şi respect,

Răzvan van Firescu