Lupta mea – Cartea a doua: Un bărbat îndrăgostit de Karl Ove Knausgård


Lupta mea – Cartea a doua: Un bărbat îndrăgostit de Karl Ove Knausgård

My rating:  4 of 5 stars 

Sunt un om cu obsesii. De Knausgard am devenit obsedat încă de dinainte să știu cu ce ar trebui să se mănânce noua obsesie, datorită unor prieteni din străinătate de pe goodreads care discutau aprins volumele scriitorului norvegian. O dată cu traducerea primului volum, obsesia mea a început să prindă contur, iar cu cel de-al doilea a început să se umple de culoare așa cum se umple un tatuaj căruia tocmai ce i s-au trasat liniile de demarcație și care așteaptă cuminte să se materializeze pe piele.

De ce obsesie? De ce Knausgard? Knausgard întrucât discuțiile născute în jurul cărților sale sunt fascinante cu atât mai mult cu cât toată lumea se plânge de plictiseala pe care o oferă lecturarea lor. Obsesie deoarece Knausgard chiar se citește greu și este plictisitor și apăsător și chinuitor, mai ales când se întinde pe zeci, pe zeci de pagini cu descrierea unei banale întâlniri între prieteni de familie.

Dacă în primul volum l-am cunoscut pe adolescentul Knausgard și problematica sa relație cu tatăl, precum și reacția la moartea acestuia, de data aceasta scriitorul povestește despre iubirea sa pentru Linda, mama copiilor săi, și despre viața de familie.

Banal. Ăsta este cuvântul de ordine în cel de-al doilea volum al lui Knausgard. Are o căsătorie care se duce de răpă după care-și face bagajele și pleacă în Stockholm unde o reîntâlnește pe Linda, de care se îndrăgostește a doua oară și cu care întemeiează o familie. Povestea de dragoste este intensă, pasională, ca toate poveștile de dragoste la început. O dată cu apariția copiilor apar și disensiuni în cuplu, lipsa timpului liber devine o problemă, faptul că trebuie să ai grijă constantă de copil te transformă într-un fel de pustnic antisocial.

Și de atunci de ce a iscat volumul atâtea discuții? În primul rând banalul vieții de cuplu este sondat de Knausgard până-n cele mai mici detalii. Momentele de nefericire sunt deosebit de intense, firea aplecată înspre melodramă a lui Knausgard simțindu-se din plin. Knausgard e actorul principal în propria piesă de teatru, o piesă tragică, plină de suferință, o piesă de teatru care nu ratează nimic, nici o clipă, nici un moment de tristețe astfel încât Knausgard să iasă la rampă. În al doilea rând, autorul nu iartă nici o persoană cu care a intrat în contact și o despuie în fața cititorilor săi prin propria-i subiectivitate, procedeu care nu este neapărat corect față de cei amintiți în volum. În al treilea rând dorința disperată de a scrie a lui Knausgard este trâmbițată de-a lungul volumului, dorință aproape bolnavă care-l face să-și abandoneze familia care tocmai ce a primit în sânul ei un nou născut. Și o abandonează timp de câteva luni pentru a scrie. Din fericire, romanul publicat are succes, justificând într-o oarecare măsură abandonul.

Chiar în seara în care scriu acest articol, respectiv cea de dinaintea publicării, discutam cu Ema Cojocaru despre Knausgard. Ema a spus că acesta e un narcisist egoist. Eu am adăugat că este un narcisist egoist crud care jertfește intimitate apropiaților pe rugul literaturii sale. Knausgard este crud pentru că subiectivitatea sa este evidentă în intepretarea acțiunilor cunoscuților săi și aceștia nu au drept la replică. Este crud pentru că soția sa, Linda, pare un fel de anexă nefericită a tragediei prin care autorul trece, ajutându-l pe acesta uneori să se simtă și mai mizerabil. Însă aceasta este doar o față a monedei, Linda nu poate răspunde acuzațiilor sau observațiilor pe care le face acesta. Narcisist? Cât cuprinde. Lumea se învârte în jurul său, dacă nu ar fi fost astfel, care era rostul să mai scrie Min Kamp? Egoist? Până-n cer și-napoi. 

Și totuși Knausgard scrie bine și mă subjugă. Deși se pierde în detalii, Knausgard prinde, întrucât reușește să surprindă aproape perfect viața celor pe care-i predă în mâinile avide ale cititorului. Nu o dată m-a încercat senzația că sunt un adevărat voyeur pe măsură ce citeam și cred că tocmai pe asta a marșat Knausgard și acesta este și unul dintre motivele pentru care cărțile sale se bucură de succes: a reușit să satisfacă setea de voyeurism a modernității, sete care se stinge de cele mai multe ori cu reality-show-uri scabroase care atrag până și cele mai indiferente sau luminate minți. Iar dacă reality-show-urile nu sunt pe placul oricui, atunci există Knausgard.

De ce 4 stele: pentru că Knausgard știe să scrie despre nimic și banal într-un mod suficient de atrăgător încât să nu-ți mai pese că citești despre nimic și că-n față ai chiar banalul cu care te lupți zi de zi.

Recenzia la primul volum: aici

Alte recenzii: 

Chestii livrești

Bookhub

Cititori feroce

Prezentarea editurii:

Roman autobiografic de o forță literară neobișnuită, cartea a doua a seriei Lupta mea a dat naștere unei polemici virulente și a primit încă de la apariție numeroase premii. După ce a abordat în primul volum tema doliului, Knausgard descrie cu aceeași vigoare și exactitate îndrăgostirea, uniunea și separarea, toate etapele sentimentului de iubire. Experiența de a fi tată dă peste cap totul în jurul lui și se reflectă în încercările cotidiene ale vieții de familie, în vacanțele care sfârșesc prost, în disputele cu vecinii, în tensiunile apărute cu ocazia aniversărilor copiilor… în acțiunea de a plimba un cărucior prin Stockholm când singurul lucru pe care dorește să-l facă este să scrie. Viața scriitorului-narator se desfășoară sub ochii siderați ai cititorului cu toată furia și sinceritatea ei frustă: un om cu o dorință de neoprit de a scrie, pentru care arta este o nevoie fizică, un om care oscilează permanent între energia vitală și impulsurile morbide. O capodoperă.

2 gânduri despre „Lupta mea – Cartea a doua: Un bărbat îndrăgostit de Karl Ove Knausgård

  1. nu știu, dar să dai nota 5 lui nicolas și ăstuia nota 4… parcă nu-i cușer. totuși, ăsta e literatură adevărată, chiar una inovatoare (deși are și cartea scăderile ei). în fine, ce vreau să spun e că parcă ceva nu merge în notele astea.

    • Pai Knausgard nu este literatura pentru copii…. Sunt chei diferite de lectura. Ca si la cartile de istorie. Sau fantasy. Sau science-fiction. Sunt lucruri diferite chiar daca sunt tot carti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s