Notă: 4 din 5 stele
Scriu articolul acesta din concediu. Am ditamai marea în față, o bere în dreaptă, o altă bere în stânga, un tango se aude duios, iar greierii fac competiție neloială muzicii. Uite așa, lenevind, mi-am adus aminte că sunt dator cu ceva recenzii la cărțile pe care le-am citit și m-am gândit să vă spun vreo două vorbe despre Luna ucigașă.
Soare versus Luna
Mai întâi vreau să vă spun motivul pentru care citesc fantasy. Este unul vulgar și cât se poate de banal: mă distrează. Nu cred în valoarea literară a genului (cu foarte mici excepții), nu cred că este un gen definitoriu pentru literatură și nici nu aș suferi foarte tare dacă acest gen ar dispărea din librării. Îl citesc pentru că este facil, amuzant, distractiv. E ca și cum m-aș uita la un film de acțiune cu Jackie Chan.
Ei, cu Luna ucigașă treaba stă nițel altfel. Lumea spune că romanul autoarei de debut este mult mai bun decât Luna ucigașă, ceea ce mă face să salivez puțin la volumașul respectiv și sigur am să arunc și eu un ochi ca să văd ce i-a entuziasmat pe cititori.
Bun, acum să nu vă gândiți că am luat cartea lui Jemisin pentru că am auzit nu știu pe unde de volumul ei de debut. Dar de unde! Am luat cartea alături de Omul pictat pentru că Sapkovski mi-a făcut o poftă nebună de literatură fantasy.
Prezentarea editurii:
Prima parte din seria VISE INTUNECATE
« Straluceste prin personajele ei remarcabile si proza fara cusur. » Publishers Weekly
Roman nominalizat la premiile Nebula si World Fantasy Award.
Orasul ardea sub lumina Lunii Visatoare.
In stravechea cetate Gujaareh, pacea este legea suprema. Strajerii care mentin linistea statutului, colectorii, se misca nevazuti pe acoperisurile cetatii, invaluiti de umbrele strazilor prafuite ale orasului. Preoti ai Zeitei Viselor, datoria lor este sa culeaga magia mintilor adormite si sa o foloseasca mai departe pentru vindecare, alinare… si pentru uciderea celor crezuti corupti.
Dar atunci cand o conspiratie ia nastere chiar in marele templu din Gujaareh, Ehiru, cel mai faimos dintre colectorii orasului, trebuie sa isi reconsidere intreaga viata si misiune. Cineva, sau ceva, ucide visatorii in numele Zeitei, pandindu-si prada pe aleile orasului dar si in taramul viselor. Ehiru ajunge sa o protejeze chiar pe femeia a carei viata trebuia sa o ia – altfel intregul oras va fi devorat de razoi si de puterea magiei interzise.
Povestea, ce se petrece intr-o lume inspirata de Africa si de Orientul Mijlociu, straluceste prin personajele ei remarcabile si proza fara cusur. Fanii lui Jemisin dar si cititorii lui China Miéville, Daniel Abraham si Mike Resnick vor fi cuceriti de atentia autoarei pentru detalii si bucuria de a spune povesti ce se regaseste in acest roman. –Publishers Weekly
“O lume construita atat de minunat incat citorul poate simti mirosul condimentelor, pe cand povestea si personajele sunt atat de bine integrate in universul construit de autoare, incat nu le poti imagina luand nastere in oricare alta lume. Jemisin ne dovedeste inca o data ca este unul dintre autorii importanti de pe scena science fiction si fantasy la nivel mondial. » Kate Elliott
Prezentarea de mai sus cam spune tot ce trebuie știut despre intriga romanului.
Ce mai trebuie știut este faptul că Jemisin scrie fain! Și știe cum să-și urmărească și să-și dezvolte personajele. Bine, acum să nu credeți că o face într-un mod excepțional, dar o face bine spre deosebire de majoritatea scriitorilor de fantasy care-și lasă personajele de izbeliște în interesul poveștii sau a lumii pe care o crează. Pentru Jemisin sunt importante personajele întrucât intriga pe care o construiește nu ar fi putut fi înțeleasă și trăită dacă personajele ar fi fost fade sau insuficient dezvoltate. De la Ehiru care se luptă cu demonii interiori și cu datoria față de ghilda din care face parte, la Nijiri care este nevoit să se maturizeze forțat, încercând să împace dragostea pe care o poartă lui Ehiru cu un conflict politic care distruge Gujareeh-ul, și Sunandi care din spion ajunge să fie cheia rezolvării conflictului extrem la care ajung să fie implicate orașele Gujareeh și Kisua.
Mă tot înghesuie un gând să mă apuc să vă povestesc cât mai multe despre intriga politică, despre mitologia și filosofia care se ascund în spatele cărții lui Jemisin, însă cred că mai tare v-aș plictisi, plus că v-aș strica o mare parte din plăcerea lecturii. Pentru că, până la urmă, eu scriu articolele doar ca să-i fac pe alții să citească cărțile care mie mi-au plăcut enorm, am să mă rezum la a vă spune ce m-a entuziasmat la cartea de față.
Mi-a plăcut că Jemisin scrie bine și că nu-și neglijează personajele – aici am reușit să găsesc prima paralelă cu Mieville.
Mi-a plăcut că este foarte atentă la evoluția intrigii și dozează cu maxim de atenție momentele cheie pentru a crește tensiunea până aduce cititorul la un paroxism literar – și aici mi-a adus aminte de Mieville.
Mi-a plăcut foarte mult lumea pe care a construit-o, deși e evident inspirată din Egiptul antic și din filosofia freudiană și jungiană, mie mi s-a părut că și Sandman-ul lui Gaiman are un aport foarte mare în tabloul final pe care Jemisin îl prezintă. Din fericire pentru ea, reușește să găsească un echilibru care sporește misterul și fascinația pentru lumea din Luna ucigașă.
Mi-a plăcut foarte mult felul în care realizează intrigile politice și luptele pentru putere. Gândul m-a dus la G. R.R. Martin, însă parcă Jemisin este mai subtilă, mai fină și mai profundă în redarea acestor tipuri de conflicte.
De ce 4 stele: Cartea-i faină, iar pentru mine a fost un melanj intre Assassin′s Creed și Sandman și am fost total sedus + scriitura de calitate.
razvanvanfirescu.wordpress.com 