Seria Sprawl (#2): Contele Zero de William Gibson


My rating:  3 of 5 stars 

Citit Neuromantul, am luat o pauză de hidratare și revigorare mentală, după care m-am apucat de al doilea roman din seria Sprawl a maestrului Gibson.

Prezentarea editurii:

Contele Zero, cel de-al doilea volum al seriei, ne introduce într-o noua dimensiune, aproape mistică, a reţelei virtuale, „impregnate” acum de o inteligentă artificială omniprezentă şi omnişcientă, care se adresează oamenilor prin intermediul spiritelor voodoo.
La rândul său, lumea reală devine teren de luptă pentru două companii multinaţionale care încearcă să obţină controlul deplin asupra unei tehnologii revoluţionare – un program informatic diseminat în implanturi cerebrale şi în colaje artistice misterioase.
Vor putea fi oare conciliate la final aceste două universuri de imaginea arhetipală a fecioarei salvatoare, umane şi în acelasi timp supraumane, deopotrivă un produs al naturii biologice şi al ingineriei cibernetice?

Mai pe larg: Contele Zero e povestea unei spargeri. Îl avem pe Turner, un bad-ass din ăla pe care doar Chuck Norris l-ar putea juca în filme dacă ar arăta și vorbi ca Arnold, pe Contele Zero care este un fel de Case din Neuromantul, și pe Marly, o gagicuță care se ocupă cu analiza, evaluarea și vânzarea operelor de artă din viitor. Toți trei sunt conectați, doar că nu o știu încă.

Lumea inventată de Gibson e spectaculoasă. Bogătani care se transformă în entități tehnologice și care-și asumă rolul de „îngeri”, adică intermediari, între dumnezeu și oamenii normali, AI-uri care fac jocurile corporațiilor și se folosesc de slăbiciunile oamenilor pentru a-i controla făcând apel la magie neagră (voodoo, de fapt, în carte), tot universul imaginat de Gibson este îngrozitor și fascinant deopotrivă, o lume la care visezi și de care-ți este frică în egală măsură.

Da, imaginația lui Gibson este extraordinară. Din păcate scriitura este marea piatră de moară care atârnă de gâtul cărții…

Infernal de greu se citește. Mi-am tot chinuit creierii și memoria ca să-mi aduc aminte când am citit ultima dată o proză atât de fracturată. Și Joyce te forța să te întorci și să recitești paragrafe întregi dar măcar la el știai că o să trebuiască să faci asta dacă vrei să înțelegi mesajul ascuns în compoziția frazelor. Gibson parcă uită să scrie propozițiile care formează acțiunile personajelor. Sare de la o întâmplare la alta, dialogurile sunt neterminate, personajele schimbă subiectul din senin, fără nici un anunț prealabil. Dialogurile m-au făcut să mă simt de parcă aș vorbi cu Elena care citește o carte în timp ce urmăresc o emisiune la televizor și Elena îmi pune întrebări când din cartea pe care o citește, când referitoare la ce se întâmplă la TV și niciodată nu așteaptă să termin de dat explicațiile că ea a și schimbat subiectul – nu-i prea ușor și nici tot timpul plăcut. Nu o dată am fost nevoit să reiau un capitol întreg pentru că nu am înțeles ce dumnezeu am citit și ce s-a întâmplat de fapt.

De ce 3 stele: pentru că lumea imagianată de Gibson merită descoperită, însă îți trebuie foarte multă răbdare pentru că altfel sunt sigur că nu vei trece nici măcar de prima sută de pagini a cărții.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s