Două cărți de citit în familie


Marele Nate o ia razna de Lincoln Pierce

Notă: 4 din 5 stele

Marele Nate este o alternativă cât se poate de plăcută la Jurnalul unui puști de Kinney. Amuzant, plin de desene care-ți aduc zâmbetul pe buze, poate să facă așteptarea următorului volum al puștiului plângăcios mai ușoară, deși, sincer să fiu, Nate și Tom Gates sunt cei pe care am ajuns să-i prefer lui Greg Heffley.

De data aceasta Nate devine cât se poate de organizat în urma unei ședințe de hipnoză cerută de puști pentru a afla unde a pierdut aparatul de fotografiat pe care prietenul său Francis l-a cerut pentru a face poze-surpriză cu ocazia anuarului școlii. Alături de dezvăluirea în public a unui aprig secret al lui Francis, Nate se trezește în mijlocul unei încurcături pe care doar el o poate rezolva. Pentru că trebuie să găsească rapid o soluție, Nate ia taurul de coarne și o ia razna în cel mai organizat mod cu putință.

Am citit toate romanele din seria scrisă și ilustrată de Lincoln Pierce cu o plăcere copilăroasă. Mă entuziasmez cum văd că apare un nou volum și abia aștept să-l pun în bibliotecă cu gândul la Vlăduț care, sper din toată inima, se va bucura când va crește de aventurile șturlubaticului Nate.

Cred cu tărie că seria Marele Nate trebuie să fie citită în familie, cu puștii avizi de năzbâtiile personajului, frumos așezați pe jos în timp ce părinții le citesc.

De ce 4 stele: pentru că este amuzant și este o propunere pentru a petrece o după-amiază cât se poate de plăcută în familie.

Noi aventuri cu Paddington de Michael Bond

Notă: 5 din 5 stele

Enorm de mult mi-a plăcut primul volum de aventuri ale ursulețului mâncător de marmeladă de portocale al lui Michael Bond. Cum este posibil ca un adult în toată firea să se trezească râzând cu gura până la urechi citind o carte pentru copii? Doar dacă citești Paddington îți poți da seama că așa ceva este cît se poate de firesc.

Paddington intră în buclucuri pentru că-i vin idei năstrușnice atunci când nu are nimic de făcut. Oricui i se întâmplă asta, dacă e să fim sinceri. Paddington însă are un talent de a atrage necazuri în ciuda bunelor intenții. Indiferent de vrea doar să facă o frumoasă poză de grup sau să-și renoveze noua cameră, de vrea să o facă pe detectivul pentru a descoperi cine a furat frumosul dovleac al domnului Brown, sau că-și asumă cu maximum de profesionalism rolul de artificier sau cel de Moș Crăciun, necazurile fac ce fac și-l urmăresc și îi strică planurile. Universul nu conspiră împotriva lui Paddington ci poate că se lasă ușor sedus de mirosul de marmeladă de portocale și se răsucește puțin cam brea brusc jucîndu-i feste fără să vrea ursulețului manierat.

Paddington este acel gen de personaj pe care nu ai cum să nu-l îndrăgești. Nu m-ar mira dacă Vlăduț și-ar vrea camera tapetată cu el când îl va descoperi, mai ales că de pe acum pare să-i placă foarte mult urșii. Amuzant, manierat, mâncăcios, iubăreț, ghinionist, Paddington strânge în el toate acele momente stânjenitoare pe care le-am încercat fiecare dintre noi cel puțin o dată-n viață.

De ce 5 stele: pentru că Paddington este prietenul care-ți va fi tot timpul aproape indiferent de motivul pentru care-l cauți și care-ți va aduce mereu zâmbetul pe buze arătându-ți, când viața-ți pare amară, că se poate și mai rău și că pînă și în astfel de cazuri se găseşte o cale de scăpare și o soluție.

Lasă un comentariu