RUDOLF DE HABSBURG. Mayerling sau sfârşitul unui imperiu de Christine Mondon


My rating:  1 of 5 stars 

Dintre toate biografiile consacrate lui Rudolf de Habsburg şi dintre toate cărţile care investighează într-un fel sau altul circumstanţele morţii sale trebuie că editura Corint a ales-o pe cea mai slabă, pe cea mai lipsită de conţinut informaţional şi pe cea mai lipsită de logică. Nu îmi pot inchipui o biografie mai nefericită care să nu se ridice, asemeni acesteia, nici măcar la nivelul titlului.

Fără a pune în discuţie faptele istorice, consecinţele acestora, interpretările persuasive şi nu prea şi însăşi legea cauzalităţii, cartea îşi dovedeşte inutilitatea până la sfârsitul penultimului capitol discutând tangenţial despre Rudolf de Habsburg şi concentrându-se pe compilarea câtorva informaţii despre viaţa sfârşitului de secol XIX din Imperiul Habsburgic, despre, bineînţeles, Ȋmpărăteasa Elisabeta ale cărei biografii romanţate par a fi stat mai curând la baza textului de faţă şi despre Europa împărţită între Anglia, Rusia, Franţa, Prusia şi Imperiul Austro-Ungar. Nici măcar pomenirea câtorva idei prea liberale ale tânărului moştenitor şi nici povestea căsniciei cu Stephanie a Belgiei nu depăşesc nivelul wikipedia, dar ce vorbesc eu despre depăşit? Cartea nici nu atinge nivelul informaţiilor de pe wikipedia. Iar ultimul capitol, „cel mai tare“, miza cărţii, cel care trebuie să demonstreze că Mayerling-ul a pus capăt Imperiului Habsburgic, este la câţiva ani lumină distanţă de orice text care îşi propune să atingă, în treacăt, nenumăratele ipoteze privind moartea lui Rudolf de Habsburg. Ei bine, Christine Mondon nu şi-a făcut temele nici măcar cu privire la acest fapt spre care converge înreaga biografie.

Dar nu absenţa oricărei valori informaţionale a acestei biografii scrise de o simplă pasionată a temei (ca mine, ca tine, ca mulţi alţii) şi nu de un istoric de calibru (aşa cum ne spune prefaţa semnată de Petre Otu despre care vă spun că este profesor la Universitatea din Piteşti şi specialist în istorie militară în caz că numele nu vă spune nimic) mă deranjează la această lucrare. Ci ignorarea oricărei reguli/legi de condiţionare, cauzalitate şi semantică. Ce ne spune autoarea:

„[Rudolf] arată cu degetul către arhiducele Franz Ferdinand şi rosteşte o frază grea de consecinţe: <Bărbatul pe care îl vedeţi va fi împăratul Austriei. Nu eu>. Te poţi, pe drept cuvânt, cutremura la auzul acestei profeţii“.

„Străvechea profeţie care spunea că linia inaugurată de Rudolf în veacul al XIII lea se va incheia tot cu un Rudolf pare a se fi împlinit.“

Despre ce PROFEŢIE tot bate câmpii autoarea că ar fi vorba? O profeţie presupune a prezice CORECT viitorul. Când, pentru numele lui Rudolf de Habsburg, a domnit Franz Ferdinand în Imperiu? O jumătate de profeţie e tot o profeţie demnă de menţionat sau e doar un enunţ FALS? Da, de acord, să zicem că Mama Omida a ghicit că nu va fi împărat, dar asta stătea în propriile puteri. Hardcore ar fi fostă prevadă asasinatul de la Sarajevo. Faptul că eu prezic că mâine o să mă duc până în piaţă nu mă va face mâine să mă cutremur de emoţie în piaţă. Să fi spus că nu Franz Ferdinand, ci Carol, nenăscut la momentul afirmaţiei şi care la moartea sa avea un an şi  jumătate, va fi ultimul împărat al Austriei, ar fi fost, cu adevărat o profeţie.

Ceea ce ne conduce la cea de-a doua mega-profeţie, de fapt, la dezlegarea misterului privind ce vrea să spună autoarea. Vrea dumneaei să spună că ultimul împărat al Imperiului a fost un Rudolf? Nu, pentru că ar fi complet eronat. Înseamnă că vrea să spună că ceea ce a făcut acest Rudolf (să luăm, spre exemplu, sinuciderea sa încă neelucidată) a fost momentul culminant şi declanşator al decăderii Imperiului Austriac. Lanţul consecinţelor e simplu: o dată ce Rudolf a murit, moştenitor al tronului a devenit vărul său a cărui asasinare va declanşa războiul (şi va „transmite“ coroana de pe capul lui Franz Josef nepotului său, Carol) care va duce la sfârşitul monarhiei. Bine, bine, dar asta înseamnă să ignori toate cauzele care au dus la prabuşirea imperiului, atât pe cele aditionale cât şi pe cele prezente în lista de consecinţe (precum asasinarea lui Franz Ferdinand). Ce ar fi să spunem că familia de Habsburg a început cu un Rudolf şi sfârşit cu un Franz? Ar fi la fel de corect după logica duduiţei. Dar ce ar fi să spunem că a început cu Rudolf şi a sfârşit cu Carol? Ar fi mai apropiat de adevăr, dar nu chiar adevărat. Mai înseamnă să ignori toate cauzele, consecinţele şi conjuncturile care au dus la declanşarea primului război mondial şi implicit toate cauzele asasinatului de la Sarajevo. Şi mai înseamnă să ignori toate momentele din istorie care l-au făcut pe Rudolf moştenitor al tronului, cum ar fi, de pildă, preluarea tronului de către Franz Josef care nu se afla în capul listei de succesiune, moştenind conducerea imperiului printr-un concurs de împrejurări dintre care cele mai importante par a fi, totuşi, problemele mintale ale unchiului său care a fost convins să abdice. Poate că astfel, Habsburgii au început cu un Rudolf şi au sfârşit cu un Ferdinand. Sau cu Franz Iosef ar spune probabil cei mai mulţi, dacă ar fi să scoatem la vot sfârşitul monarhiei.

Per total, o carte de nota 1 care tratează discreţionar şi necinstit faptele şi care nu oferă altceva nou decât acest mod de a trata istoria ignorând complet o sumedenie de momente pe care istoricii se înghesuie să le disece şi să le înţeleagă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s