Brigăzile fantomă de John Scalzi

Brigăzile fantomă de John Scalzi

Nota mea: 4 din 5 stele

Forțele Coloniale de Apărare au o brigadă specială, o brigadă formată din soldați aduși la viață din ADN-ul foștilor combatanți și membri ai FCA. De aici și numele de Brigăzile Fantomă. 

Jared Dirac află că are ADN-ul lui Charles Boutin, un cercetător care a întors armele împotriva FCA în momentul în care aceștia i-au abandonat familia pe o stație spațială la îndemâna inamicului.

Amintirile lui Boutin încep să răzbată în mintea lui Dirac, iar acesta este folosit drept ogar pentru a putea da de urma lui Boutin care pune la cale o armă menită să aducă victoria celor trei rase extraterestre care s-au aliat și cu care FCA este în conflict. Va putea Dirac să nu asculte vocea sângelui și să facă ce este bine pentru omenire?

Mi-a plăcut Războiul bătrânilor, mi-a plăcut și Brigăzile Fantomă, deși e cam tras la indigo după primul volum, și în ciuda unui sfârșit atât de spectaculos de parcă toate filmele americane de categorie B cu happy-end și-au dat mâna pentru a-l inspira pe Scalzi.

Personajele sunt simpatice, Scalzi e nițel mai atent la ele, scriitura s-a îmbunătățit, iar umorul este puțintel mai bun decât în precedentul volum.

Mă așteptam să aud mai multe despre Perry, cu alte cuvinte mă așteptam ca Brigăzile fantomă să fie o continuare a aventurilor carismaticului Perry. Nu e neapărat rău că nu-i așa, totuși inocentul Jared Dirac are și el atuurile sale și e un personaj cu care am simpatizat, până la urmă.

Nu este o diferență foarte mare între primul volum și acesta. Ritmul este același, construcția aceeași, evoluția narativă aproape aceeași, personajele se aseamănă și ele. Povestea este alta, personajele sunt diferite, emoțiile și felul în care trăiesc conflictul diferă, însă Scalzi nu oferă lucruri noi care să surprindă sau să te dea pe spate. De data aceasta Scalzi este mai atent la poveste și pe asta pune accent, astfel rezultând un roman alert, distractiv, plin de adrenalină care te ține cu ochii lipiți de paginile sale.

De ce 4 stele: pentru că-mi place ce face Scalzi suficient de tare cât să închid ochii la anumite probleme pe care romanul de față le are. Plus că povestea și personajele sunt suficient de interesante cât să cred că poate să placă și altora suficient de mult cât să aștepte cu nerăbdare și următorul volum.

Despre primul volum din serie:

Războiul bătrânilor

Prezentarea editurii:

„Voce noua si deosebita in literatura science fiction, seria Razboiul batranilor este un clasic al genului.“

Robert Charles Wilson

 

Brigazile fantoma sunt Fortele Speciale, parte din Fortele Coloniale de Aparare, un regiment de elita, creat cu ajutorul ADN-ului mortilor care capata astfel o noua viata. Ei sunt transformati in soldatii perfecti, trimisi in cele mai dificile misiuni. Sunt tineri, rapizi si puternici si nu au niciun fel de sentimente sau regrete omenesti.

 

Universul este un loc amenintator pentru umanitate si e pe cale sa devina si mai periculos. Trei rase de extraterestri cu care umanii au avut de-a face in trecut s-au unit pentru a opri avansul omenirii in spatiu. Charles Boutin, fost cercetator militar in FCA, ii tradeaza si devine aliatul extraterestrilor.

 

Jared Dirac este singurul om care poate gasi solutia – un hibrid superuman, creat din ADN-ul lui Boutin. Creierul lui Jared ar trebui sa acceseze memoria tradatorului Boutin. Atunci cand experimentul esueaza, Jared este trimis sa lupte in Brigazile fantoma. Iar cand amintirile incep sa iasa la suprafata, Jared trebuie sa ia o decizie care poate schimba viitorul intregii omeniri.

 

Trezirea Leviatanului de James Corey

Trezirea Leviatanului de James Corey

Nota mea: 4 din 5 stele

Omenirea a reușit să colonizeze o parte bunicică din sistemul solar, ajungând să se ocupe mai nou cu lupte pentru apă, aer și hrană. Cu alte cuvinte, după ce ne-am întins mult mai mult decât ne era plapuma, revenim la vechile obiceiuri: dat în cap seamănului pentru ce are în grădină. Bineînțeles că lucrurile nu au cum să rămână simple, doar trăim în spațiu și pe alte planete, prin urmare se descoperă o armă biologică, un virus, lansat către Pământ de ființe inteligente necunoscute, virus care are capacitatea extraordinară de a modifica și reorganiza o întreagă rasă. De virus află o gașcă de nebuni și încearcă să-l stăpânească și să-l utilizeze în interes personal. Doar că detectivul Miller și ofițerul James Holden au alte planuri, respectiv să salveze omenirea, planuri care vor intra în contradicție totală cu ceea ce plănuiau atât extratereștrii neștiuți cât și teroriști nebuni.

Foarte, foarte, foarte faină cartea! Am citit-o în patru zile și când o luam în mână nu mă puteam dezlipi de ea! Mai degrabă adormeam cu ea în brațe decât să o pun deoparte ca să dorm. James SA Corey (Daniel Abraham + Ty Franck) reușește să scoată un prim volum din cele zece câte va număra seria Expanse și nu face absolut deloc rabat de la acțiune! De obicei volumele care încep o serie sunt luuuungi și plictisitoare, personajele abia se conturează, povestea cu greu se formează, universul în care urmează să te scufunzi se întregește cu greu etc. etc. Ei bine, în Trezirea Leviatanului lucrurile nu stau deloc așa. 

Povestea este foarte bine construită, ca un film de acțiune cu un buget uriaș, nu ești lăsat nici măcar o clipă să-ți tragi respirația, următoarea pagină ascunde o altă răsturnare de situație, un nou test dificil de trecut pentru protagoniști și o altă întâmplare complicată din care personajele nu se știe dacă scapă sau nu. 

Personajele principale, detectivul Miller și James Holden sunt foarte mișto! Detectivul este un tip autodistructiv care a făcut parte din forțele polițienești de pe Ceres, pe când Holden este un ofițer care a ajuns să-și facă veacul pe un transportor de gheață unde singura sa distracție este să combine femei. Cei doi sunt clișeul perfect care se regăsește în toate filmele americane de duzină în care un polițist super bazat, șmecher și plin de mușchi trebuie să rezolve un caz dificil alături de un partener incompetent, de obicei din afara forțelor polițienești. Dar, DAR!, Corey rupe filmul întrucât e un scriitor deștept și pune în scenă o relație antagonică perfectă dar cu rezultate pozitive, o relație dificilă dar plină de umor și constructivă, o relație între două personaje extrem de diferite, cu opinii diametral opuse legate de tipul de acțiuni care ar trebui întreprinse în diferite situații, însă cu un scop comun: acela de a salva omenirea. 

Cei doi sunt sarea și piperul cărții. Foarte fain construite personajele, dialogurile și certurile dintre aceștia sunt savuroase, cu atât mai mult cu cât Miller e foarte slobod la gură.

Romanul este spectaculos! Nu este un odisee spațială clasică, nu este nici science-fiction pretențios, este mai degrabă un thriller deștept care se petrece în spațiu și într-un timp îndepărtat. O carte care place, care prinde și care nu te lasă să respiri decât în ritmul în care respiră ea însăși: prin urmare, e cazul, cititorule, să te pregătești pentru o cursă de tip Iron-Man întrucât o să ai de tras, iar Trezirea Leviatanului alături de cei doi antrenori, Holden și Miller, nu o să te lase să iei nici măcar o pauză pentru o gură de aer.

De ce 4 stele: pentru că este un roman foarte bine construit, cu personaje mișto, cu o poveste plină de acțiune care crește și se rostogolește într-un ritm infernal. E cel mai bun „film de acțiune” pe care l-am văzut în ultimii ani!

Alte recenzii:

Fan SF

Scena 9

Serial Readers

Prezentarea editurii:

Ce pericole ar mai putea pândi în spaţiul cosmic după ce umanitatea reuşeşte să colonizeze o mare parte din sistemul solar, iar lupta pentru apă, aer şi hrană trebuie purtată în fiecare zi?

Cu milioane de ani în urmă, fiinţe necunoscute din Univers au lansat asupra Pământului un virus cu o inteligenţă superioară, menit să reconfigureze planeta şi pe locuitorii ei. Dar protomolecula îşi ratează ţinta şi călătorește prin spaţiu aşteptând să fie trezită la viaţă.

Când virusul cade în mâinile unor sociopaţi, sute de mii de oameni îşi pierd viața, iar sistemul solar este ameninţat de izbucnirea războiului civil. În haosul care se stârneşte, două personaje cu principii antagoniste – James Holden, ofiţer pe un transportor de gheaţă, şi detectivul Miller – vor porni împreună într-o cursă pentru salvarea omenirii. 

Seria Detectivii Aerieni: Dosarul popcorn și Dosarul clopoțeilor de Crăciun de Ana Rotea

Dosarul Popcorn de Ana Rotea                                                          Dosarul clopoțeilor de Crăciun de Ana Rotea        

Nota mea: 5 din 5 stele                                                                         Nota mea:  5 din 5 stele

Nu obişnuiesc să judec vreo carte în funcţie de autorul ei. Ştiu, sunt critici sau profesori sau mai ştiu eu ce învăţaţi care îi sfătuiesc pe cititori să plaseze bine o scriitură în cadrul biografiei autorului, şi mai bine în vremurile în care a fost scrisă şi analizeze acest întreg atunci când discută despre o carte. Nu zic nu, cel mai adesea este foarte instructiv să faci toate astea, însă nu pot uita nici întrebarea unui îndrăgit filosof francez: “Ce contează cine scrie?” ca un ecou al binecunoscutei “legi” a cunoaşterii: nu contează cine garantează pentru o afirmaţie, contează dacă e adevărată. Am făcut această plictisitoare introducere pentru a clarifica un lucru: nu apreciez o carte mai mult pentru că e scrisă de un autor român şi nici nu recomand vreodată cărţi scrise de autorii români doar pentru a promova “cultura autohtonă”. Dacă o carte e mai bună decât Un veac de singurătate, atunci o recomand prietenilor, altminteri m-aş bucura dacă ar citi cartea lui Marquez şi nu cu ultimele apariţii de carte românească.  

În literatura pentru copii însă lucrurile stau, cum era de aşteptat, aşa şi aşa. Oricât de imparţial ai vrea să fii cu autorul, capacitatea de receptare uşoară a textului  îţi modifică mult perspectiva. Altfel şi abrupt spus, chiar dacă aş vrea să o compar pe Ana Rotea cu Sally Gardner şi pe Detectivii aerieni cu trupa Aripi şi Co. nu pot trece peste faptul că poveştile şi “cazurile” detectivilor autohtoni sunt mai pe înţelesul copiilor şi, din pricina aceasta, mai pe placul lor. O clientă îmi spunea în preajma Crăciunului că se bucură nespus de apariţia cărţii Rostogol merge acasă, pentru că astfel copiii săi au poveşti pe care le pot lesne pricepe; ei nu mai pot înţelege acum Hansel şi Gretel sau alte basme asemenea în care părinţii îşi abandonează copiii flămânzi în pădure câtă vreme propriii părinţi sunt toată ziua pe capul lor şi îi îndoapă în fel şi chip. Şi chiar şi în absenţa unor astfel de elemente fantastice, poveştile de pe alte meleaguri au mai tot timpul ceva străin, greu sau imposibil de înţeles pentru copii, de la detalii ce necesită o explicitare în josul paginii cu privire la, de pildă, structura şi programa din învăţământ sau banalele lanţuri de hypermarketuri cu tipurile de produse pe care le comercializează până la gusturile personajelor, la sărbătorile şi obiceiurile lor de zi cu zi.

Asta nu înseamnă că cele două cărţi în discuţie au singurul avantaj de a fi autohtone, deşi atârnă mult la cântar faptul că cele două cazuri se petrec în timpul vacanţelor de vară, respectiv de iarnă, că protagoniştii stau la bloc şi îşi caută indiciile prin cartier, prin piaţă, la restaurantul chinezesc în primul caz, sau, în cel de-al doilea, în parcul în care primarul a improvizat un orăşel al copiilor cum obişnuiam să îi spunem sau că cele două cazuri sunt cât se poate de plauzibile în zilele şi în lumea noastră. Autoarea reuşeşte să pătrundă întru totul în universul personajelor sale. Limbajul, descrierile, comportamentul celor patru copii (şi-un căţel) sunt cât se poate de naturale, de parcă un adult nici nu ar fi pus mâna pe vreun pix sau pe vreo tastă ca să le creioneze. Şi totuşi umorul, replicile sunt la fel de delicioase pentru cei mari pe cât sunt de serioase pentru cei mici. Ba chiar, de la un volum la altul am avut impresia că autoarea se perfecţionează, că nu mai lasă nici o frază nefinisată, că nu e nimic în plus sau în minus, că atenţia i s-a îndreptat la fel de mult pe modul de construcţie al poveştii pe cât s-a îndreptat asupra poveştii înseşi. Ce poveste?

De fapt sunt deja două, două cazuri: unul cu o dispariţie a unui porcucşor de Guineea pe care Marlău, Gesicaflecer, Bolumbo, Scupidu şi Şerloc încearcă să o rezolve întrecându-se cu o echipă concurentă numită Fafeflafi, caz care se ramifică şi se complică suficient de palpitant şi de inteligent cât să garanteze un început de serie care să capteze atenţia cititorilor (şi să câştige Trofeul Arthur) şi cel de-al doilea, care, deşi tematic, implicând dispariţia a câtorva mii de clopoţei de Crăciun care urmau să împodobească un întreg parc, poate fi citit în orice anotimp; mai mult decât un aer de sărbătoare pe care îl respiră cel de-al doilea volum, mie mi s-a părut că aici primează autenticitatea, familiaritatea şi grija extraordinară a autoarei la fiecare detaliu şi mai ales la modul în care construieşte personaje secundare nemaipomenit de caraghioase şi de pline de persoanlitate.

Deşi plasate într-o atmosferă cât se poate de reală, “cazurile” Anei Rotea mi-au adus aminte, cum pomeneam mai sus, de seria Aripi şi Co. Deşi aceasta îşi duce veacul în lumea zânelor, a pisicilor vorbitoare şi a căpcăunilor, ambele serii de aventuri detectivistice au parte de suspans, de umor, de imaginaţie şi inteligenţă, de naturaleţe şi mai ales de un curs cumva ascendent: pare-se că următoarea carte nu are cum să dezamăgească, autoarele au înţeles cum stau lucrurile în lumea copiilor, a detectivilor şi a adulţilor care le scriu poveştile, de acum nu trebuie decât să le lăsăm să îşi facă treaba şi să ne bucurăm de cărţile lor.

De ce 5 stele (pentru fiecare volum): Pentru că la un loc avem o serie de nota 10, bineînţeles.

Witcher #2 – Sabia destinului de Andrzej Sapkowski

Sabia destinului de Andrzej Sapkowski

Nota mea: 4 din 5 stele

M-am bucurat de faptul că în sfârșit seria Witcher apare și în limba română. Recunosc că mi-a fost frică  defaptul că seria nu o să se bucure de foarte mult succes și că editura Nemira va sista traducerile deoarece îmi era că publicul neaoș o să îi facă o primire nu prea prietenoasă, la fel cum a pățit și Terry Pratchett cu seria Lumea Disc, o serie fabuloasă care nu se prea bucură de mulți cititori români.

Din fericire, Geralt se pare că este mai atractiv pentru români, probabil și datorită jocului video The Witcher sau poate că pur și simplu este un fantasy mult mai ușor de plăcut. Indiferent care este motivul, seria continuă cu traducerea celui de-al doilea volum în care Geralt are o altă serie de aventuri spectaculoase.

De data aceasta nu mai avem parte de lupte sângeroase și epice precum cele din primul volum (mai puțin confruntarea cu dragonul din cea dintâi povestire), cititorul fiind invitat să-l cunoască mai bine pe Geralt, mai intim, mai personal.

Cronologic, în arhitectura temporală a lumii Witcher, volumul de față se recomandă a se citi după Ultima dorință, chiar dacă Sabia destinului a fost scrisă înaintea volumului ante pomenit. Prin urmare, unii cititori s-ar putea simți ușor ciudat, dat fiind faptul că se găsesc în fața unor serii de povestiri care încearcă, de fapt, să te familiarizeze cu un personaj pe care deja l-ai cunoscut și de care deja te-ai atașat. Ciudat s-ar putea să pară inclusiv detaliile legate de modul în care Geralt își trăiește momentele de cumpănă, mai ales că în volumul anterior ne-am familiarizat cu stilul de a lua decizii al vânătorului de monștri și credem că știm ce e în mintea și sufletul său.

Ei bine, poate că știm ce e în mintea lui Geralt, dar în nici un caz nu știm ce e în inima lui, iar volumul de față este în primul rând despre ce se petrece în inima unui vânător îndrăgostit până peste cap de o vrăjitoare. 

Mie mi-a plăcut volumul deoarece, dincolo de toate, Sapkowski îl cizelează, de fapt, pe Geralt încercând să ofere fațete cât mai șlefuite unui personaj care va trece prin tot felul de evenimente spectaculoase, sigur dificile din punct de vedere moral, iar cititorul trebuie să fie în stare să rezoneze cu personajul. Înțeleg decizia lui Sapkowski și chiar dacă există un risc ca unii cititori să se îndepărteze pentru moment de serie și de personaj, sunt sigur că seria îi va recâștiga la un moment dat, iar recitirea primelor două volume din serie vor fi obligatorii altfel după te familiarizezi cu restul volumelor.

De ce 4 stele: pentru că-mi place foarte mult personajul și lumea în care se învârte, suficient de mult încât să prefer să văd pe youtube jocurile care l-au adus la viață pe Geralt, deoarece sunt genul de om care nu o să poată juca niciodată un RPG indiferent cât de mult îi place povestea sau personajul din spatele său.

Articolul despre primul volum din serie:

Ultima dorință

Prezentarea editurii:

Cartea care a stat la baza celebrei serii de jocuri video THE WITCHER

A doua parte din seria WITCHER

 

 

Geralt este un vanator, un om ale carui puteri magice, obtinute prin antrenamente lungi si cu ajutorul unui elixir misterios, l-au transformat intr-un luptator genial si intr-un asasin fara mila. Dar nu este un ucigas ca oricare altul: tintele lui sunt monstrii intunecati care bantuie pamanturile si ii ataca pe cei inocenti. Asa ca el cutreiera tinutul in cautarea lor, pana cand isi da seama ca nu toti monstrii sunt la fel: unii sunt rai pana in maduva oaselor, grotesc de malefici, dar altii sunt doar victime ale pacatului, ale raului sau ale naivitatii.

 

„Seria WITCHER reprezinta o culme a genului fantasy din ultimele decenii. Imaginatia debordanta a autorului polonez cucereste orice cititor.“

The Guardian

 

„Lumea lui Sapkowski, prin intinderea ei, ne aduce aminte de Pamantul de Mijloc al lui Tolkien. Dar desi ea include personaje si trasaturi traditionale ale cartilor fantasy, Sapkowski reuseste sa revitalizeze genul prin scrisul sau alert si captivant.“

Fantasybookreview.com