Bookfest 2015 – Polirom: Profeții din Fiordul Veșniciei de Kim Leine

Profeții din Fiordul Veșniciei de Kim Leine

Notă: 5 din 5 stele

Prezentarea editorului:

Traducere din limba daneza de Carmen Vioreanu

 

O saga a celor mai primitive impulsuri si dorinte ale omului

 

Tinarul preot danez Morten Falck paraseste Copenhaga in anul 1787 si pleaca in vestul Groenlandei, incercind sa-si dedice viata crestinarii localnicilor nebotezati.

In Sukkertoppen, o asezare batuta de vinturile aspre ale iernii groenlandeze, mocneste rascoala: locuitorii din satele invecinate s-au aliat, incercind sa se opuna regimului de colonizare danez si sa traiasca dupa propriile obiceiuri. Pe masura ce intelege viata localnicilor si incearca sa-i ajute – printre ei se numara si sotia chinuita de singuratate a unui negustor, cu care tinarul preot pacatuieste –, Morten se confrunta cu propria sa latura intunecata: cade in patima betiei, profita de femeile localnice, fura din proviziile bisericii. Treptat, trecind peste degradarea ce i-a cuprins trupul si sufletul, incercind sa-si inteleaga adevarata menire, isi da seama ca trebuie sa aleaga: sa slujeasca fidel Coroana daneza sau sa se lase purtat de dorinta arzatoare a bastinasilor pentru independenta?

 

„Profetii din Fiordul Vesniciei e o saga in care istoria se impleteste cu metafizica si o poveste despre singuratatea de neindurat a fiintei, in infrigurata cautare a umanitatii sale.” (Les Echos)

 

„Talentul lui Kim Leine are darul sa impresioneze. Cind cititorul isi depaseste uimirea, cind se apropie mai mult de poveste, de scenele de fundal, cind fiecare fragment al cartii isi dezvaluie detaliile ascunse, atunci el descopera alcatuirea poetica, nascuta din ecou, din polifonie, dintr-o intelegere jucausa a temporalitatii, a geografiei. Asa reuseste Leine sa-si construiasca romanul de la prima pina la ultima pagina, fara sa cedeze tentatiei de a-l incarca cu povesti, personaje sau cine stie ce teorie. Rezultatul este o adevarata simfonie: politica, istorie, sexualitate, totul intra intr-un melanj fara cusur.” (Steve Himmer)

 

Ai  în față un volum care „cântărește” 470 de pagini. E prea puțin…

 

Leine este un scriitor-prădător. Te vânează din jungla cărților care stau înghesuite pe rafturile librăriilor, pândindu-te cu ochi de fiară așteptând clipa în care te vei opri în dreptul lui. Dacă-l iei în mână și-l deschizi, nu ai cum să nu pleci cu el acasă. Ulterior ai să rămâi vrăjit, hipnotizat de frigul nordic, de oamenii nordului, de scriitura nordică apăsătoare, bogată și mușcătoare.

 

Profeții din Fiordul Veșniciei este un bildungsroman. Îl descoperim pe Morten Falck în momentul în care împinge de pe o stâncă către moarte o femeie care se roagă, după care-l întâlnim în Copenhaga tânăr student la teologie. Morten își astâmpără poftele trupești apelând la prostituate și obține bani făcând rost de cadavre pentru doctori și disecându-le. Morten se consideră un raționalist, deși dorește să se facă preot (aceste lucruri mergeau destul de bine împreună în secolul XVIII), și citește din Rousseau care-l bântuie cu o frază: Omul s-a născut liber și pretutindeni e în lanțuri. O seduce pe Abelone, fiica tipografului Schultz, cel care îi acordă o cameră cu chirie și care-i raționalizează banii pentru studii, se logodesc, după care Morten o abandonează și pleacă în Sukkertoppen, Groenlanda, pentru a-i creștina pe localnici. Frigul și sălbăticia băștinașilor vor testa voința, credința, sănătatea și spiritul tânărului învățător care va descoperi că lanțurile nu părăsesc niciodată încheieturile omului.

 

Povestea este foarte interesant și inteligent construită. Mai întâi aflăm de o crimă, după care-l urmărim pe Morten prin Copenhaga, mai apoi mergem cu el la bordul vaporului Der Früling și sfârșim alături de un Morten bătrân, obosit care se întoarce înapoi de unde a plecat. Narațiunea nu se ocupă numai de personajul lui Morten. Povestea este fracturată și se ocupă de diferite personaje din colonia Sukkertoppen pentru a oferi cititorului o imagine cât mai clară atât asupra personalității lui Morten cât și asupra vieții din mica așezare groenlandeză. Evoluția evenimentelor din Sukkertoppen este împărțită pe capitole care încep cu câte o poruncă din decalog, bineînțeles, absolut deloc întâmplător. Romanul te împresoară pe măsură ce pătrunzi în poveste și parcă simți cum nebunia și instinctele primare ale personajelor pun stăpânire pe tine și fiori reci de frig și frică îți biciuiesc pielea. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării de Leine. Absolut orice descriere și dialog, gând sau acțiune a vreunui personaj are efect direct asupra comunității și vine ca să întregească imaginea despre colonie. Fiecare pagină dată creează în fața ochilor cititorului un adevărat arbore genealogic care se răsfiră din ce în ce mai complicat până când va sfârși într-un punct culminant care închide întreaga poveste abrupt dar revelator.

 

Scriitura este de o calitate extraordinară! Nu am cum să citesc romanul în original dar tind să cred că poate să fie mult, mult mai bun decât traducerea, deși Carmen Vioreanu pare că a făcut o treabă extraordinară cu romanul acesta. Nu știu cum a reușit, dar parcă s-a transpus în pielea scriitorului, parcă a simțit sau chiar retrăit cu intensitate actul de creație a romanului astfel încât a oferit, cel puțin așa mi s-a părut, o experiență de primă mână fericitului cititor român.

 

Cartea lui Leine mi-a adus aminte de Războiul sfârșitului lumii. Personajele, narațiunea, scriitura profundă, absolut totul mi-a adus aminte de senzațiile pe care le-am trăit când am citit romanul scriitorului peruan. Lein are o forță de exprimare pe care greu o găsești. Descrierile sunt mai mult decât tablouri vivante, sunt adevărate trăiri adunate în cuvinte care se revarsă peste sufletul cititorului. Steve Himmer spunea că Lein reușește să creeze o simfonie. Eu cred că Lein reușește mult mai mult de atât: reușește să creeze și muzica, și corpul de balet, și coregrafia și orchestra perfecte care să intepreteze totul astfel încât să rămâi fascinat și cu ochii în lacrimi. Leine nu este un scriitor care să se tupileze în ascunzișuri pentru a face mai plăcute sau mai ușor de digerat acțiunile și felul de a fi al personajelor sale. Ba dimpotrivă. Leine redă frust, fără nicio reținere și cu maximum de amănunte, cât să nu cadă în ridicol, actele sexuale și de violență la care persoanjele sale se dedau. Nu este nimic plăcut în aceste evenimente, nimic ușor de citit sau acceptat, dar tocmai aceste scurte interludii violente fac și mai fascinant romanul și scriitura lui Leine. Lirismul descrierilor peisajelor nordice se împletesc spectaculos cu agresivitatea și carnalitatea. Un efect final de o fenomenală stranietate cum rar întâlnești.

 

Inițial am dat 4 stele pe goodreads întrucât mi s-a părut că personajul Morten Falck nu este bine construit. Ulterior, după ce am revăzut notele luate, mi-am dat seama că este o impresie greșită pentru că Falck reprezintă exact lucrul pe care-l consideram eu drept nefiind la locul său: un individ scindat între credință și rațiune, între puritate sufletească și carnalitate, între legile statului și cele ale firii. Falck visează la libertate, deși știe foarte bine că nu va avea vreodată parte de ea. Morten Falck pare o persoană nefinisată, neterminată pentru așa și este, așa se simte. Morten Falck este o fractură deschisă prin care carnea supurează și sufletul se scurge cangrenos. Un personaj care-și găsește fără nicio reținere locul pe panoplia dedicată personajelor importante din mare literatură universală, îndrăznesc fără emoții să o spun.

 

Care este miza romanului lui Leine? Omul s-a născut liber și pretutindeni e în lanțuri.

 

Implicațiile politice, filosofice și religioase ale romanului sunt multe și diverse. Cititorul este liber să aleagă ce-i șoptește saga nordică a preotului Morten Falck, însă fără a uita de remarca lui Rousseau…

 

De ce 5 stele: pentru că este o capodoperă!