Notă: 3 din 5 stele
Prezentarea editurii:
– Un roman al lumii contemporane despre iubire, religie si justitie
Fiona Maye este judecatoare la High Court of Justice, sectia pentru cazurile de familie. Este faimoasa pentru inteligenta ei extraordinara, precizie si sensibilitate. Dar succesul profesional ii e umbrit de tristetile care o coplesesc tot mai des si de problemele domestice. Regretul de a nu avea copii o sfisie, iar casnicia ei veche de treizeci de ani e in criza. Aceste detalii compun imprejurarile in care este chemata sa judece un caz urgent: Adam, un adolescent angelic in virsta de saptesprezece ani, refuza tratamentul care i-ar putea salva viata, dar care contravine credintelor lui religioase. Parintii evlaviosi par a fi portavocea dorintelor baiatului. Timpul se scurge. Oare tribunalul laic ar trebui sa ignore devotiunea sincera a baiatului? Ca sa ia o decizie, Fiona il viziteaza pe Adam la spital – o intilnire care reaprinde in ea sentimente pe care le credea de mult uitate. Hotarirea ei va avea consecinte profunde asupra vietilor amindurora.
„Una dintre cele mai intense si mai emotionante experiente de lectura din viata mea. Un roman remarcabil, armonios, perfect conceput, minunat scris.“ (Alberto Manguel)
„Un roman fascinant cu un deznodamint sfisietor, o superba opera de fictiune.“ (The Times)
„Inca o data, Ian McEwan isi dovedeste abilitatea de a distinge, cu profunzime si sagacitate, adevaruri universale in situatiile extraordinare.“ (Booklist)
„Un roman clasic al lui McEwan, o lectura antrenanta de la prima pina la ultima pagina.“ (The Guardian) –
McEwan are categoric o rețetă pe care a început să o aplice constant de ceva timp încoace. Îmi lasă impresia că nu mai are ce să-și demonstreze, că a atins nivelul la care locul său este bine definit în istoria literaturii mondiale și nu mai trebuie să facă nimic în plus. Nu pot să spun că nu-l înțeleg dar ca cititor, pretențiile mele nu se schimbă, iar așteptările vor rămâne la fel de mari.
Cu toate acestea mă bucur în continuare de scriitura lui McEwan. Are un loc special în inima mea de la Durabila iubire. Recunosc că de fiecare dată când iau o altă carte de McEwan caut exact senzația și fiorii pe care i-am trăit când am citit cartea amintită. Însă reușesc să mă stăpânesc și să-mi explic, cu multă bunăvoință, că scriitorul trebuie să evolueze și că este suficient de bun încât să livreze cu fiecare nou roman noi fiori. Poate nu la fel de intenși, dar noi. Ceea ce nu e puțin lucru.
Romanul este scris în stilul lui McEwan. Suspans cât trebuie plasat în puncte cheie, personaje cu probleme de adaptare, alienate şi însingurate, monologuri intelectuale și referințe culturale așa cum cere piața de profil, descrieri detaliate ale elementelor implicate în narațiune (în cazul de față inițiativele legislative și istoricul cazurilor din justiție în care au fost implicați copii). McEwan știe cum să scrie un roman, e clar, și o face bine.
Cartea te prinde foarte ușor. Te ține lipit de ea și, deși nu te face să o citești cu sufletul la gură, îți oferă o satisfacție și distracție intelectuală de o certă calitate. Romanl m-a dus cu gândul la cinismul specific al lui Woody Allen. Este ceva în felul de a fi al personajului Fionei care are iz de cinism așa cum au personajele cineastului american.
Aș putea să dau frâu liber frustărilor de genul „McEwan poate mai mult pentru că în cutare și cutar carte a fost mult mai bun” însă nu am să o fac pentru că McEwan e exact atât de bun cât și-a propus să fie în romanul pe care tocmai ce l-a scris. Cred că scriitorii ajunși la o anumită etate și experiență își ajustează ștacheta astfel încât să livreze ce-i mai bun în condițiile maxime de securitate. Și nu-i pot contrazice.
Am scris o grămadă și nu am zis mai nimic despre carte. Până la urmă i-am dat trei stele și asta presupune că o consider demnă de a fi citită și de alți cititori.
Judecătoarea Fiona are probleme în căsnicie. Soțul o înșeală. Caută evadare în muncă în timp ce încearcă să-și dea seama unde și de ce s-a petrecut ruptura făcând apel la mintea ei extrem de organizată și rațională. Cazul lui Adam, un copil membru al sectei Martorii lui Iehova care are urgent nevoie de o transfuzie de sânge suferind de leucemie, îi acaparează întreaga atenție și o face să se detașeze oarecum de problemele personale. Decide să-l cunoască pe Adam și să discute personal cu acesta. Decizia finală luată din poziția de judecător cu privire la cazul lui Adam va avea implicații neprevăzute și directe asupra vieții personale a Fionei.
Romanul chiar e fain, se citește ușor, oferă o provocare intelectuală și conține informații incitante. Da, merită lecturat deși nu rupe gura târgului.
De ce 3 stele: pentru că este un roman ușurel, incitant, plăcut la citit, cu o răsturnare de situație în final care te duce cu gândul la filmele lui Woody Allen.
razvanvanfirescu.wordpress.com 
si eu aveam asteptari mai mari. unu, ca e vorba de McEwan, doi, pe gooadreads il cotesera cititorii cu patru-cinci stelute. oricum, a fost o lectura placut-proaspata si, evident, mult mai ok decatv „Uriasul ingropat” (mult mai mediatizata si chiar mai asteptata)
Eu, sincer, nu am asteptari foarte mari de la McEwan deoarece imi place reteta lui. Daca nu o da de gard, atunci consider o lectura placuta pe care, de obicei, o recomand mai departe. Din fericire, nu a dat-o de pereti, de data asta. 🙂
Orice este mult mai ok dupa Uriasul ingropat 😛 :))))
Eu am citit de curand Amsterdam si i-am dat 2 stele. E o carte bine scrisa, dar nu are nimic impresionant si starneste 2-3 idei mai interesante.
Am citit acum foarte mult timp Amsterdam si nu-mi mai aduc aminte prea multe. Nu cred ca m-a impresionat de nu o tin minte… Oricum, vreau sa reiau cartile lui. Sunt relaxante, usurele, destul de destepte, ofera o companie placuta vreme de cateva ore. 🙂
Tocmai am citit și eu Sweet Tooth, Amsterdam și The Comfort of Strangers, cu un entuziasm din ce în ce mai scăzut. Mi s-a părut că McEwan scrie bine, constant, este un maestru al finalurilor surprinzătoare, dar nu cred că i-am dat mai mult de 3 stele pe Goodreads, ba pentru ultima am dat chiar 2.
Durabila iubire merita 4 stele. Nici eu nu-mi aduc aminte vreo carte de-a lui care sa ma dea pe spate. Dar este o lectura placuta, totusi, prin faptul ca este destept cand si cat trebuie, zic eu. 🙂