Click pe poza ca sa cumperi cartea!
My rating: 4 of 5 stars
Hoțul cuantic anunță noul look al colecției Nautilus și a făcut deja mare vâlvă pe online-ul mioritic. O grămadă de recomandări, evenimente în care urmează să se discute volumul, o adevărată sărbătoare mediatică. Mi-a atras, cum altfel, atenția și, deși am primit-o de ceva timp, abia sâmbătă am reușit să mă apuc de ea. Și am terminat-o duminică dimineața… Are 324 de pagini de parcă nici nu ar fi.
O închisoare de mare securitate uitată în spațiu, în care deținuții trebuie să-și zboare creierii unul altuia pentru a colabora, evolua, multiplica. Jean le Flambeur, un faimos hoț postuman, este unul dintre prizonieri. Însă nu pentru mult timp, întrucât o amazoană pe nume Mieli vine să-l scoată de acolo pentru a-i încredința o misiune care are foarte mult de-a face cu ceea ce era el înainte de a-și pierde memoria. Jean le Flambeur trebuie să se întoarcă pe Marte în Oubliette pentru a reface puzzle-ul persoanei care era. Însă în Oubliette lucrurile nu sunt deloc simple și nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Va reuși le Flambeur să dejoace urzelile politice și să treacă nevăzut de securitatea extremă care stăpânește orașul pentru a se regăsi? Poate că, dacă Isidore nu ar fi fost un detectiv aproape la fel de abil ca Jean, atunci lucrurile ar fi fost mai ușoare. Însă jocurile minții se văd puse în dificultate pentru că au parte de un set de jucători ieșiți din comun.
Vă spuneam că am citit cartea în mai puțin de 24 de ore. Este una dintre acele cărți pe care nu le poți lăsa din mână și care te fac să-ți fie ciudă că ai nevoie și de somn pentru a supraviețui.
Hannu Rajaniemi este un adevărat entertainer când vine vorba de scris și acest lucru se vede și se simte din fiecare pagină pe care o parcurgi. Scrie rapid, fără sincope, nu lasă cititorul să stea o clipă, îl cravașează constant cu noi întâmplări, noi personaje care apar pentru a complica intriga, noi abilități, noi tehnologii, un galop plin de adrenalină prin și cu imaginația unui scriitor care lasă senzația că scrie la fel de relaxat precum respiră. Nu e un autor care să rupă gura târgului cu scriitura, însă este unul care a știut aproape perfect cum să strângă elementele cele mai interesante din lecturile sale și să le adune într-o singură lume pe care a imaginat-o pentru a le da frâu liber.
Jean le Flambeur ar trebui să fie Arsene Lupin, zice lumea. Zice și scriitorul. Zice și povestea, pentru că este o lovitură pe care Flambeur o dă în stilul lui Lupin. Dacă nu mă înșeală memoria, chiar Misterul camerei galbene este povestea originală, însă nu e doar atât. Sunt fan Lupin de mic. Am citit toate cărțile lui Maurice Leblanc traduse și, în biblioteca de acasă, aveam un raft închinat răufăcătorilor precum Lupin, Rocambole, Robin Hood (de Dumas, Henry Gilbert etc.), Fracurile negre și alții. Deci, Rajaniemi a dat de un cititor care l-a luat în cătare cu un ochi extrem de critic încă dinainte de a-l citi. Am fost ușor nedumerit, așa cum am scris și pe goodreads la un moment dat, că nu e deloc ce mă așteptam să citesc însă nu știam exact la ce mă așteptam, de fapt. Aveam citite, când am gândit astfel, vreo 80 de pagini din carte. După care totul a luat-o razna și am început să savurez Hoțul cuantic cu adevărat.
Spuneam mai sus, înainte să mă pierd în perorații, că Flambeur aduce a Lupin. Nu doar a Lupin, țin să precizez. Aduce foarte mult și a Contele de Monte-Cristo. Închis mai mult sau mai puțin din propria sa voință, Flambeur se întoarce în Oubliette pentru a vâna, chiar dacă fără a-și da seama, tocmai pe unii dintre cei care i-au distrus vechea existență. Eh, nu e chiar Monte-Cristo dar e pe acolo. La fel de flamboaiant și de răzbunător precum contele, deși nu la fel de burghez, dar rămâne în zonă.
Rajaniemi strânge în Oubliette o mulțime de teme, personaje și elemente cheie care au fost adoptate în alte romane din viaţa sa de cititor. De la Gibson la K. Dick, de la Ursula K. Le Guin la Huxley, de la Dumas la Leblanc, de la Gogol la Gaiman, Rajaniemi se inspiră, strânge, construiește și adaptează pentru a crea o nouă lume care surprinde și fascinează. M-aş apuca să vă dau exemple, să vă povestesc pe larg unde am observat legăturile cu scriitori enunţaţi mai sus dar mi-ar lua şi v-ar lua foarte mult timp. Plus că nu-mi place să mă laud cu aşa zisa mea erudiţie decât în spaţii restrânse în care se găsesc persoane cu un grad ridicat al alcoolemiei.
Bineînțeles că ăsta nu este singurul atribut al lui Rajaniemi. Autorul chiar are imaginație, zic eu care nu sunt tocmai doctor în literatura science-fiction, pentru că reușește să plece de la anumite baze trasate de autori mai vechi și construiește minuțios peste un adevărat edificiu miraculos care-ți taie răsuflarea.
Ce mi-a plăcut foarte mult a fost ideea gevulotului – sau ce înseamnă intimitatea dusă la extrem – și cea a timpului ce este, de fapt, moneda curentă în Oubliette. Nu mai ai Timp să-ți cumperi mâncare, mori (sic!). Am mai văzut ideea asta într-un film dar execuția a fost atât de proastă încât nu m-a impresionat. Ce este, iarăși, de reținut este modul în care Rajaniemi descrie arhitectura marțiană. O adevărată nebunie care nu are cum să nu te tulbure. Mi-a adus aminte de Gibson doar că Rajaniemi reușește să fie mult mai vizual.
De ce 4 stele: pentru că m-a ținut treaz toată noaptea și pentru că mi-a oferit o tură bună de entertainment inteligent.
Pentru norocosii din Bucuresti
Alte recenzii:
razvanvanfirescu.wordpress.com 
Pingback: Prințul fractal (Jean le Flambeur #2) de Hannu Rajaniemi | Colț Firesc de refugiu