Mătase – Alessandro Baricco


Baricco e picat parcă din altă lume în oceanul acesta mare al literaturii şi eseisticii de pretutindeni. El nu scrie o poveste cu grijă la detalii, cu grija pentru limbaj, cu grija pentru ce transmite, ci pare a parcurge pe dos tot acest drum. Are câteva detalii, are nişte imagini şi emoţii de creat, are întotdeauna a face o sumedenie de observaţii subtile despre viaţă, timp, nimic şi alte concepte la fel de inabordabile şi, cum-necum, o dată ce le pune pe toate pe hărtie, apare în spate şi o poveste care pur şi simplu nu se afla acolo de la început. Nu, Baricco nu face puzzle-uri din care se iveşte, după multă muncă, o imagine. El se joacă de-a aparenţele, ne înşală cu trucuri vizuale, olfactive, auditive, pretinde că e indiferent, că nu are mare lucru de arătat, că toate sunt impresii şi că nu e nici un lucru în sine în spatele lor. Dar atunci când te dezmeticeşti, când închizi cartea şi-ţi tragi sufletul, descoperi că te-a păcălit, că a creat ceva ce nici nu bănuiai, că ţi-a luat minţile şi că te-a lăsat cu bucuria aparte pe care o resimţi atunci când ţii în mână o carte unică.
 Aflat undeva în afara literaturii pe care o urmăreşte cu un ochi tragic şi pedant de filosof şi cu un altul mereu neatent de îndrăgostit, Baricco pare că scrie dezinteresat, de dragul de a scrie, iar faptul că obţine o întreagă poveste despre drumurile nesfârşite către Japonia zbuciumată a sfârşitului de secol XIX în căutare de viermi de mătase este cu certitudine secundar.
Mătase înşiră firul întregii vieţi a lui Hervé Joncour în doar câteva pagini, de la felul în care „îşi urma destinul în modul în care cei mai mulţi sunt obişnuiţi să observe o zi ploioasă“  şi până în ziua în care „pentru că disperarea era un exces pe care nu îl cunoştea, se aplecă asupra celor ce îi mai rămăseseră din viaţă şi reîncepu să se îngrijească, cu invincibila tenacitate a unui grădinar la lucru în dimineaţa de după furtună“. Mi-e greu să redau, să explic sau să apreciez modul în care Baricco reuşeşte să vâre o întreagă viaţă într-o cărţulie de câteva pagini, când alţii abia de reuşesc să scrie un bildungsroman pe măsură, aşa cum mi-e imposibil să traduc fiecare trăire pe care am avut-o citind cartea sau atmosfera extrem de încărcată pe care o surprinde, pentru că densitatea este, cu siguranţă, una dintre principalele carateristici ale scriiturii lui Baricco. Mi-am amintit, citind Mătase, de povestea în care Lumânările ard până la capăt, dar şi de puterea de expresie dozată precis şi circumspect a lui Coetzee.
„Pentru a evita daunele provocate de epidemiile care, tot mai des, loveau culturile europene, Hervé Joncour se străduia să achiziţioneze ouă de viermi de mătase de dincolo de Mediterană, din Siria şi din Egipt. În asta consta partea cea mai rafinat de aventuroasă a muncii sale. În fiecare an, în primele zile din ianuarie pleca. Străbătea o mie şase sute de mile pe mare şi opt sute de kilometri pe uscat. Alegea ouăle, negocia preţul, le achizioţiona. Apoi se întorcea, străbătea opt sute de kilometri pe uscat şi o mie şase sute de mile pe mare şi revenea în Lavilledieu, de obicei în prima duminică din aprilie, de regula în timp pentru a ajunge la liturghie. Muncea încă două săptămâni pentru a pregăti ouăle şi a le vine. Ȋn restul anului se odihnea.“ Toate astea până când nici ouăle din îndepărtata Africă nu au mai putut fi utilizate, astfel că Baldabiou, cel care avea să îi schimbe viaţa lui Hervé Joncour şi destinul pe care acesta îl privea în continuare ca un spectator veni cu o idee; mai exista un loc în care străinii nu puteau pătrunde şi unde viemii de mătase nu fuseseră afectaţi de epidemii
„-Şi unde ar fi, mai exact, această Japonie?
Baldabiou îşi ridică bastonul ţintind dincolo de acoperişurile de la Sfântul Augustin.
-Şi de aici drept înainte.
Rosti.
-Până la capătul lumii“
De aici încolo lucrurile se vor schimba, vor apărea dragostea, războiul, singurătatea şi mai ales nimicul atunci când „Hervé Joncour rămase nemişcat privind enormul jar stins. În spatele lui se întindea o cale lungă de opt mii de kilometri. Şi în faţa lui neantul. Deodată văzu ceea ce crezuse că e invizibil.
Capătul lumii“.
 
Mătase are un ritm aparte, o cadenţă repetată, păguboasă în care mereu se pierde şi se câştigă câte ceva combinată cu o furie năvalnică în care simţi limbajul ca un şuvoi.
Mi-am amintit de-a lungul lecturii mereu de Pittiş:
„Într-o zi, la o stână, a venit un lup şi a mâncat o oaie.
Ciobanul şi-a luat puşca, a plecat în pădure şi spre seară s-a întors cu lupul mort.
A doua zi, alt lup a venit şi a mâncat o oaie.
Ciobanul şi-a luat puşca, a plecat în pădure şi spre seară s-a întors cu lupul mort.
A treia zi, alt lup a venit şi a mâncat o oaie.
Ciobanul şi-a luat puşca, a plecat în pădure şi spre seară s-a întors cu lupul mort.
A patra zi, alt lup a venit şi a mâncat o oaie.
Ciobanul şi-a luat puşca, a plecat în pădure şi spre seară s-a întors cu lupul mort.
A cincea zi, alt lup a venit şi a mâncat o oaie.
Ciobanul şi-a luat puşca, a plecat în pădure şi spre seară s-a întors cu lupul mort.
A şasea zi, o oaie a mâncat o oaie.
Ciobanul şi-a luat puşca, a plecat în pădure şi spre seară s-a întors cu lupul mort.“
Barrico nu face nimic gratuit, nu deschide nici o paranteză care să nu se închidă spre sfârşit, nici o acoladă care să nu-şi aibă perechea, nici un om nu începe să devină ceva fără a se preschimba în altceva, întocmai cum fac viermii de mătase. O carte care la fiecare recitire va găsi ceva nou de oferit pentru fiecare.
De ce cinci stele: Pentru că mai multe nu am avut la dispoziţie, bineînţeles.
Anunțuri

7 gânduri despre „Mătase – Alessandro Baricco

  1. Prima dată am auzit de Alessandro Baricco pe când eram la o terasă și un vecin de masă citea absorbit Barbarii. Eseu despre mutație. După ceva timp, i-a venit partenera și a început să-i povestească febril despre ceea ce tocmai citise. Mi-am făcut o notă mentală atunci să-l caut și eu. Acum mai adaug o carte la listă. 🙂

    • Este absolut sclipitoare cartea Barbarii. Nu stiu daca mai e de gasit in orice librarie, dar nu o rata! Putini pot scrie atat de lucid si inteligent ca Baricco, ce sa mai zic tinut captivat, ai vazut si tu in cazul vecinului de la terasa.

    • Ba da, pare ca e si un film destul de prost cotat. Nici nu ma mir, pentru ca nu vad cum ar putea surprinde frumusetea si puterea de expresie a cuvintelor lui Baricco. Eu am o slabiciune pentru el si cred ca as da 5 stele oricarei carti pe care o citesc, doar pentru felul in care manuieste limbajul si filosofia. Dar cartea asta e oricum de pus in rama 🙂

  2. Asa frumos ai scris despre el, Elena, ca m-am apucat sa sap internetul. Am gasit Ocean Mare pe Scribd, pare intreaga si ok redactata. Ura!

    • De Ocean mare am auzit cuvinte inca si mai de lauda, asa ca esti pe maini bune. Abia astept sa vad cum il gasesti pe Baricco. Universul scoate o serie de autor care a inceput cu City si continua, pare-se, cu Ocean mare si Fara sange in curand.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s