Serie de autor: Nicăieri – Neil Gaiman


My rating:  4 of 5 stars 

Probabil că după ce mi-ați citit părerile despre Oceanul de la capătul aleii și Pulbere de stele v-ați gândit că am ceva cu Gaiman, că mi s-a pus pata pe el, că dau cu el de pereți pentru că nu-l mai suport  și că ar trebui să iau o pauză. Nimic mai fals, dragii mei. Îmi place Gaiman, iar în momentul în care încep să am pretenții, încep să apară criticile acide, supărările pe distanța creată de autor între ceea ce a făcut și perfecțiunea pe care cred eu că are tot dreptul să o atingă. Of, ce am putut să scot, dar cam ăsta e adevărul. Acestea fiind cu un minim de talent oratoric perorate, să trecem la subiectul real al articolului și anume: Nicăieri de Neil Gaiman.

După cum pretinde bunul simț și fantoma educației pe care am primit-o în școală, vă redau pe scurt, dar foarte pe scurt, despre ce-i vorba-n carte:

„La puţin timp după ce se mută în Londra pentru o nouă slujbă, viața lui Richard Mayhew, altfel banală, trăită între hârtiile de valoare de la birou și serile sofisticate pe care le preferă logodnica sa mondenă, se schimbă pentru totdeauna o dată cu descoperirea unei fete care sângereaza pe trotuarul londonez, sub privirile nepăsătoare ale trecătorilor. In ciuda amenințărilor cu ruperea logodnei, pe care Jessica le face în speranța că îl va convinge să o urmeze la întălnirea cu șeful ei, Richard se hotărăște să o ajute pe fată și o duce în apartamentul său. De cum poate vorbi, tânăra își rostește straniul nume – Door – și îl roagă să dea de urma celui ce îşi spune Marchizul de Carabas, singurul care o poate ajuta. Odată găsit și adus, cei doi dispar în grabă din locuința lui Richard, iar el se întoarce la existenţa sa obișnuită sau, cel puțin, așa intenționează să facă. Numai că, în mod ciudat, a devenit invizibil pentru ceilalţi oameni…” – prezentarea cărții de pe coperta patru, ediția tipărită de editura Tritonic

Sună interesant, așa-i? Nașpa și bine în același timp. Nașpa pentru că nu ai să mai găsești cartea tradusă pentru că a fost scoasă la editura Tritonic și nu se mai este disponibilă pe nicăieri (fain joc de cuvinte, nu? Și mie mi-a plăcut). Într-un fel e foarte bine pentru că redactarea e groaznică și traducerea merge îmbunătățită. Sper din toată inima ca Paladin să o scoată cât de curând pentru că este o carte foarte, foarte faină. Și să o editeze cum se cuvine, cu notele de subsol atât de necesare pentru ca cititorul să se poată bucura de ceea ce Gaiman face în carte. Ți-am zis de ce-i nașpa și m-am făcut că am uitat de ce e bine, nu? S-o crezi tu! E bine pentru că o poți citi în engleză și este cel mai indicat să o faci până când volumul va avea parte de o traducere, editare și redactare serioase. Dacă citești cartea în original, vei avea parte de anumite note explicative care te vor lăsa cu gura căscată.

Și ajuns în punctul aceasta îmi permit să fur de la un prieten de pe goodreads un fragment din recenzia sa la Nicăieri:

„- Carabas acquires a T’ang dynasty porcelain figurine created by Kai Lung, finest of potters (Ernest Bramah)
– Richard exclaims ”I’m not scared of falling. The part I’m scared of is where you finish falling’ (Douglas Adams)
– Carabas falls asleep : ‘And then there were none.’ (Agatha Christie)
– The Earl : ‘Thought you’d be taller’ (Tom Holt)
– Door has to answer a riddle as part of her quest (The Hobbitt ?):
I turn my head, and you may go where you want.
I turn it again, you will stay till you rot.
I have no face, but I live or I die
by my crooked teeth – who am I? 

– Hunter has to fight a monk with quarterstaves over a river crossing (Robin Hood)
– Richard : ‘The sky was the perfect untroubled blue of a television screen, tuned to a dead channel.’ (William Gibson)

Others examples I’m not sure about, but they will be interesting to research : Door is reading a copy of Mansfield Park; a monk is named Brother Fuliginous (I think it means sooty) ; a jester is named Tooley.” – fragment din recenzia publicată pe goodreads de userul Algernon.

Ai citit o grămadă de cuvinte din articol și ai impresia că nu duce nicăieri, că parcă nu reușești să-ți dai seama ce naibii vrea să spună Firescu astăzi despre cartea pe care o citit-o și o laudă atâta, nu? Și nici măcar nu o laudă el că o dat două texte care nu-i aparțin. Îmi cer scuze, dar sunt încă sub influență. Nu pot să spun ce gen de influență, pentru că unele lucruri e mai bine să fie trecute sub tăcere. Dar are legătură cu job-ul.

Hai, totuși, să vă zic de ce mi-a plăcut atât Nicăieri.

Mi-a adus aminte de Joyce, de exemplu, datorită subtilelor trimiteri enumerate mai sus. În momentul în care un autor îți pune mintea la contribuție și te forțează să-ți aminteşti de cărți pe care le-ai citit și creează o poveste în jurul anumitor replici care ți-au rămas în minte, atunci nu ai cum să nu simți un ușor respect și o plăcere specială, mai ales că ești pus în postura de a o face pe detectivul.

Personajele pe care Gaiman le creează sau reinventează sau readuce în atenția cititorului sunt fascinante. De la Marchizul de Carabas la domnița Door, de la banalul Richard la perfecta Hunter, de la cei doi înfiorători vânători de capete Crup și Valdemar la Old Bailey. Toate personajele se potrivesc perfect în decorul imaginat de Gaiman și te vor urmări de acum înainte prin toate poveștile fantasy pe care le vei citi. Sunt frumos și cu grijă construite, părintește descrise și împărtășite cititorului așa cum un profesor șoptește zâmbind elevilor anumite secrete doar de el știute spre iluminarea acestora.

Londra de deasupra vs. Londra de dedesubt. Oh, ce joacă, ce fantezie, ce grozăvie minunat de înfiorătoare.  Nu ai cum să nu te îndrăgostești de puturoasa și incredibila Londră de dedesubt. M-aș lansa într-o perorație care ar putea să se întindă pe câteva zeci de rânduri dar mă abțin pentru ca să te îndemn pe tine, cititorule, la descoperirea ei.

Gaiman în Nicăieri se joacă cu plastilină. Strânge mai multe povești, personaje, elemente cheie din imaginația mai multor scriitori, le adună și amestecă pe toate după care, cu talent de olar, le modelează, le mânuiește și se joacă cu ele până când creează o adevărată planșetă pe care nu te mai saturi să o privești. Crede-mă, chiar merită să citești Nicăieri pentru că este o experiență extraordinară.

De ce 4 stele: nu, nu am nimic cu Gaiman, dar am început să am pretenții de la el și atunci când se întâmplă asta, vor apărea și articole mai puțin măgulitoare la adresa cărților sale. Nicăieri mi-a plăcut foarte mult pentru că povestitorul Gaiman și-a dat în petec. Și-mi place asta al naibii de mult!

Anunțuri

Un gând despre „Serie de autor: Nicăieri – Neil Gaiman

  1. Pingback: Săptămîna SF&F: 15 – 21 martie 2015 | Galileo Online

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s