Witcher #2 – Sabia destinului de Andrzej Sapkowski


Sabia destinului de Andrzej Sapkowski

Nota mea: 4 din 5 stele

M-am bucurat de faptul că în sfârșit seria Witcher apare și în limba română. Recunosc că mi-a fost frică  defaptul că seria nu o să se bucure de foarte mult succes și că editura Nemira va sista traducerile deoarece îmi era că publicul neaoș o să îi facă o primire nu prea prietenoasă, la fel cum a pățit și Terry Pratchett cu seria Lumea Disc, o serie fabuloasă care nu se prea bucură de mulți cititori români.

Din fericire, Geralt se pare că este mai atractiv pentru români, probabil și datorită jocului video The Witcher sau poate că pur și simplu este un fantasy mult mai ușor de plăcut. Indiferent care este motivul, seria continuă cu traducerea celui de-al doilea volum în care Geralt are o altă serie de aventuri spectaculoase.

De data aceasta nu mai avem parte de lupte sângeroase și epice precum cele din primul volum (mai puțin confruntarea cu dragonul din cea dintâi povestire), cititorul fiind invitat să-l cunoască mai bine pe Geralt, mai intim, mai personal.

Cronologic, în arhitectura temporală a lumii Witcher, volumul de față se recomandă a se citi după Ultima dorință, chiar dacă Sabia destinului a fost scrisă înaintea volumului ante pomenit. Prin urmare, unii cititori s-ar putea simți ușor ciudat, dat fiind faptul că se găsesc în fața unor serii de povestiri care încearcă, de fapt, să te familiarizeze cu un personaj pe care deja l-ai cunoscut și de care deja te-ai atașat. Ciudat s-ar putea să pară inclusiv detaliile legate de modul în care Geralt își trăiește momentele de cumpănă, mai ales că în volumul anterior ne-am familiarizat cu stilul de a lua decizii al vânătorului de monștri și credem că știm ce e în mintea și sufletul său.

Ei bine, poate că știm ce e în mintea lui Geralt, dar în nici un caz nu știm ce e în inima lui, iar volumul de față este în primul rând despre ce se petrece în inima unui vânător îndrăgostit până peste cap de o vrăjitoare. 

Mie mi-a plăcut volumul deoarece, dincolo de toate, Sapkowski îl cizelează, de fapt, pe Geralt încercând să ofere fațete cât mai șlefuite unui personaj care va trece prin tot felul de evenimente spectaculoase, sigur dificile din punct de vedere moral, iar cititorul trebuie să fie în stare să rezoneze cu personajul. Înțeleg decizia lui Sapkowski și chiar dacă există un risc ca unii cititori să se îndepărteze pentru moment de serie și de personaj, sunt sigur că seria îi va recâștiga la un moment dat, iar recitirea primelor două volume din serie vor fi obligatorii altfel după te familiarizezi cu restul volumelor.

De ce 4 stele: pentru că-mi place foarte mult personajul și lumea în care se învârte, suficient de mult încât să prefer să văd pe youtube jocurile care l-au adus la viață pe Geralt, deoarece sunt genul de om care nu o să poată juca niciodată un RPG indiferent cât de mult îi place povestea sau personajul din spatele său.

Articolul despre primul volum din serie:

Ultima dorință

Prezentarea editurii:

Cartea care a stat la baza celebrei serii de jocuri video THE WITCHER

A doua parte din seria WITCHER

 

 

Geralt este un vanator, un om ale carui puteri magice, obtinute prin antrenamente lungi si cu ajutorul unui elixir misterios, l-au transformat intr-un luptator genial si intr-un asasin fara mila. Dar nu este un ucigas ca oricare altul: tintele lui sunt monstrii intunecati care bantuie pamanturile si ii ataca pe cei inocenti. Asa ca el cutreiera tinutul in cautarea lor, pana cand isi da seama ca nu toti monstrii sunt la fel: unii sunt rai pana in maduva oaselor, grotesc de malefici, dar altii sunt doar victime ale pacatului, ale raului sau ale naivitatii.

 

„Seria WITCHER reprezinta o culme a genului fantasy din ultimele decenii. Imaginatia debordanta a autorului polonez cucereste orice cititor.“

The Guardian

 

„Lumea lui Sapkowski, prin intinderea ei, ne aduce aminte de Pamantul de Mijloc al lui Tolkien. Dar desi ea include personaje si trasaturi traditionale ale cartilor fantasy, Sapkowski reuseste sa revitalizeze genul prin scrisul sau alert si captivant.“

Fantasybookreview.com

3 gânduri despre „Witcher #2 – Sabia destinului de Andrzej Sapkowski

  1. Era de așteptat ca Sapkowski să placă mai mult românilor decât Pratchett, fiind mult mai apropiat ca mitologie și cu tipuri de personaje mai estice, dar și ca stil de umor. Eu personal i-aș da mai mult de 5 stele dacă aș putea pentru că mi se pare o lume vie și cu care ne putem identifica; iar Pratchett mi-e așa-și-așa.
    Cât despre jocuri, sunt incredibile, le-am răsjucat🙂
    La Nemira am avut niște enervări cu traducerea, în frunte cu decizia de a traduce Wiedzmin/Witcher cu Vânătorul, care mi se pare de tot kk (nu suna mai bine Vrăjierul, de ex.?), și continuând cu niște cuvinte total nepotrivite perioadei medievale.

    • Sapkosvki e mai accesibil, zic eu, și este adevărat că e mult mai ușor de plăcut atât datorită umorului cât și a lumii pe care o imaginează și o propune cititorului. Este foarte ușor să te scufunzi în lumea lui Geralt, recunosc.
      Terry Pratchett e genial, din punctul meu de vedere, teribil de amuzant, cu o imaginație debordantă, paginile sale sunt pline de trimiteri subtile la tot felul de evenimente istorice și tare sociale, Pratchett ajunge să fie și un critic social extrem de fin în cărțile sale.
      Sunt doi scriitori foarte diferiți, asta e cert, însă îmi era că dacă alternativa propusă de Pratchett nu a avut succes, atunci e posibil ca nici Sapkovski să nu fie pe gustul cititorului român. Dacă mă-nșel, mă bucur.🙂
      Eu nu pot să joc RPG-uri, mă plictisesc îngrozitor și mi se pare că sunt foarte lungi, dar m-am uitat la walkthrough-uri pe net pentru că-mi place personajul și universul.🙂
      Cât despre traducere… nu știu ce să zic, e riscant un nume precum Vrăjierul, chiar dacă sună bine și este pe profilul gândit de autor, e riscant pentru că cine nu este familiar cu ceea ce înseamnă Witcher nu s-ar apropia de carte, publicul fiind astfel extrem de restrâns. Pot să înțeleg decizia redactorului, nu știu dacă aș fi procedat la fel în locul său, dar categoric m-aș fi gândit de mai multe ori înainte să accept traducerea finală.

      • Vânătorul e groaznic de lipsit de imaginație, și chiar sunt niște scene în care Geralt Wiedzman vorbește cu vânători-vânători și nu se mai înțelege nimic. Cu Pratchett vs Sapkowski asta voiam să spun: trimiterile subtile la primul sunt la evenimentele lor și tarele lor de burghezi, ale lui S. la evenimentele estice și la tarele noastre de țărani/feudali.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s