Regina zăpezilor de Joan D. Vinge


My rating:  3 of 5 stars

Regina Zăpezii se pregătește să predea tronul după o domnie de 150 de ani. Văraticii așteaptă cu nerăbdare Festivalul pentru a prelua controlul asupra Tiamatului și să înscăuneze viitoarea Regină a Verii. Însă Regina Arianrhod nu vrea să cedeze atât de ușor puterea, cu atât mai mult cu cât Tiamat poate în sfârșit să scape de controlul Hegemoniei o dată cu închiderea Porții Negre. Planul ei de a păstra Iarna la conducere constă în încercarea de a însămânța nouă clone în nouă femei care participă la Festival, clona cea mai reușită urmând să ducă mai departe viziunea politică a Reginei. Moon și Spark sunt doi veri care au fost concepuți la același Festival și îi unește un legământ de iubire. Însă Moon este aleasă să fie sibilă, iar Spark pleacă spre Carbuncle unde ajunge să o servească pe Arianrhod. Deși drumurile celor doi se despart, Regina Zăpezii are planuri pentru amândoi și are nevoie de aceștia pentru a-și îndeplini viziunea.

688 de pagini are cartea lui Vinge și le-am numărat pe toate așteptând cu nerăbdare să ajung la sfârșit. Primele două sute de pagini au curs foarte rapid, după care lucrurile încep să se complice în sensul că povestea devine plictisitoare. Nu numai că devine plictisitoare dar firele narative care au ajuns să fie dezvoltate adeseori nu se leagă. Astfel ajungi plictisit și începi să numeri paginile până la următorul capitol, după care te apuci și numeri câte pagini citeși în douăzeci de minute, câte în zece minute după care începir numărătoarea inversă până la 688. Cam asta a fost experiența mea cu Regina Zăpezii. A început frumos, s-a terminat în lacrimi.

Nu m-a atras nimic din lumea lui Vinge. Mersii sunt o rasă de înnotătoare inteligente al căror sânge oferă nemurire dacă e băut constant și aduc foarte mult cu delfinii. Tiamat-ul e o planetă banală, sălbatică care se autosabotează datorită unui ciclul care modifică balanța puterii obligându-i pe cei care preiau conducerea să o ia de la zero. Hegemonia, o instituție politică gen imperiu, se pare că umblă de ici-colo ca să instaureze ordinea și pacea și să educe și să tehnologizeze planete după care-și bagă picioarele în ele planete când nu mai este cazul să mai stea pe acolo pentru că, în cazul de față, un Festival de-al localnicilor zice că trebuie ca planeta, societatea etc. să se reinventeze ș.a.m.d. Povestea celor doi îndrăgostiți are cap, are și coadă, nu prea are trunchi. Cei doi după ce se despart nu prea știu de capul lor. Spark ajunge să o lubrifieze pe Arianrhod pentru că-i aduce aminte de Moon deși nu prea înțeleg sensul acestei acțiuni și relații cu excepția faptului că Vinge vrea să-și expună o opinie cu privire la modul în care bărbații știu să-și arate iubirea și să fie fideli, iar Moon o ia razna pe câmpii având intense trăiri extrasenzoriale care o conving să se ducă în Carbuncle ca să dea ochii cu Spark pentru că el e iubirea sa adevărată deși este evident că Moon vrea să devină Regina Verii. Iar extravaganta poveste a sibililor care se conectează la un fel de rețea neuronală a universului pentru a răspunde la tot felul de întrebări în baza unui Transfer de date e insuficient explicată și dezvoltată pentru a prinde la unul ca mine.

Povestea este destul de jalnică per total. Este mai mult un manifest feminist scris cu suficient de multă dedicație ca să nu sară în ochi și să nu devină deranjant la un moment dat. Nici măcar un singur bărbat din cartea lui Vinge nu este independent și nu poate scăpa de urzelile muierești în care sunt prinși precum biete musculițe în pânzele păianjenilor. Nici măcar Gundhalinu nu-și găsește perechea de cojones deși este singurul bărbat care cât de cât dă senzația de putere. În romanul lui Vinge, femeile-s la putere și ele fac legea indiferent de situație.

Din păcate nu aș vrea să citesc următorul volum chiar dacă Gundhalinu este personajul principal. Pur și simplu a fost mult prea mult estrogen per pagină ca să mai trec încă o dată prin așa ceva.

De ce 3 stele: pentru că m-a plictisit îngrozitor la un moment dat și pentru că am avut impresia că am ajuns într-un univers în care doar femeile contează. Parcă am citit o carte care nu doar că nu-mi era accesibilă, dar nici măcar nu aveam cum s-o înțeleg datorită faptului că am un handicap care se cheamă penis.

Prezentarea editurii:

Premiul Hugo ’81, o minunata reinterpretare a basmului lui Hans Christian Andersen, Craiasa Zapezii.

„Daca va plac romanele space opera, pline de mistere vechi de milenii, tehnologii fantastice si ticalosi irecuperabili, atunci, sigur va veti indragosti de Regina Zapezilor de Joan D. Vinge.“
io9.com

Dupa 150 de ani de domnie, timpul Reginei Zapezilor se apropie de sfarsit. In curand, poarta galactica ce leaga planeta Tiamat de alte lumi se va inchide si vremea Iernii se va termina odata cu venirea la putere a Verii. Dar nu este totul pierdut daca planul lui Arianrhod, Regina Iernii cea corupta si vesnic tanara, se va implini. De cealalta parte a lumii, Moon, unul dintre oamenii Verii, este prinsa in mrejele urzelilor Reginei si va trebui sa lupte cu toate forţele pentru a impiedica un viitor sumbru.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s