Pământul lung de Terry Pratchett și Stephen Baxter


Pământul lung de Terry Pratchett și Stephen Baxter

Nota mea: 4 din 5 stele

Joshua e unul dintre puținii oameni care pot păși între lumi fără dispozitivul special de pășit. A realizat acest lucru în copilărie și de atunci îl face constant. În momentul în care umanitatea află că sunt alte dimensiuni în care se poate trece cu o oarecare ușurință dacă faci abstracție de senzațiile nasoale de după, toți devin coloniști și încep să bată Pământul lung luând noile dimensiuni în stăpânire. Joshua este contactat de Lobsang, o inteligență artificială care și-a câștigat dreptul de a fi considerat om întrucât a demonstrat, zice el, într-un proces, că este reîncarnarea unui tibetan fost mecanic de motociclete, pentru a încerca să vadă dacă dimensiunile sunt finite sau dacă, după un anumit număr, se întorc de unde au plecat. Ușor șantajat, Joshua acceptă și astfel ajunge să zboare prin sute de lumi cu un zepelin care, printre altele, mai înghite ocazional șoareci pe care ulterior îi scuipă. Bineînțeles că la un moment dat decid să se întoarcă înapoi la Pământul unde s-au născut și de unde au plecat, întrucât la câteva dimensiuni distanță ceva îngrozitor pare să atace dimensiune după dimensiune.

Stephen Baxter nu-mi este cunoscut, nu am citit nimic de el, iar pe Terry Pratchett îl ador. Deși Good Omen nu a fost una dintre cele mai fericite colaborări chiar dacă Pratchett l-a avut alături pe Gaiman, Pământul lung se anunță o serie cât se poate de incitantă. Ideea e foarte faină și mintea lui Pratchett din spate sigur are pregătite surprize de proporții pentru cititor. Din păcate personajele cam sunt lăsate de izbeliște, singurul personaj mai acătării și care nu-i ignorat total este Lobsang, culmea, o entitate artificială care nicicum n-ar trebui să-ți rămână în minte și de care nu e firesc să te atașezi, însă remarcile savuroase marca TP care-i sunt puse în gură îl fac să fie singurul personaj memorabil din carte.

Narațiunea se dezvoltă greu, sunt multe ițe și personaje care trebuie să intre în scenă, povestea se citește anevoios și pe alocuri poate plictisi, însă ideile, dialogurile și imaginea de ansamblu pe care Pământul lung le propune cititorului sunt greu de abandonat cu una, cu două.

Pe mine nu mă sperie începuturile de serii care sunt adeseori cele mai greoaie și plictisitoare volume, continuările fiind cele reușesc să-ți scoată peri albi mai ales atunci când încă nu sunt scrise și le aștepți cu sufletul la gură, ba dimpotrivă, îmi plac chiar mai mult decât volumele de final care trag concluziile de rigoare. Îmi place să mă familiarizez cu un univers și o serie de personaje alături de care am să petrec ceva timp, să încerc să-mi fac feng-shui-ul astfel încât la momentul lecturii să trăiesc intens și implicat povestea ce mi se așterne. Prin urmare, Pământul lung pentru mine nu a fost plictisitor ci a fost mai degrabă acel POC! vesel pe care-l face sticla de șampanie când se deschide și care anunță o beție antologică pe care nu ai să o uiți degrabă.

De ce 4 stele: pentru că Pratchett are o imaginație debordantă și se pare că există o chimie cu acest Baxter.

Prezentarea editurii:

„O colaborare fascinanta intre doi giganti SF: caldura si umanitatea lui Pratchett aliata cu imaginatia science fiction deosebit de fertila a lui Baxter.”

Adam Roberts

 

1916: Frontul de Vest. Soldatul Percy Blakeney se trezeste intins pe un covor de iarba proaspata de primavara. Dinspre copaci se aud un cantec de pasari si vantul printre frunze. Unde sunt noroiul, sangele si pamantul dinamitat din razboiul in care lupta?

 

2015: Madison, Wisconsin. Monica Jansson este chemata sa investigheze incendiul in care a ars complet casa unui bizar om de stiinta (unii spun ca ar fi nebun, altii ca ar fi periculos). La locul faptei descopera un ciudat dispozitiv: o cutie plina cu fire, un comutator cu trei cai si… un cartof. Acesta este prototipul unei inventii care va schimba, o data pentru totdeauna, felul in care omenirea vede lumea.

 

Si asta este putin spus…

 

„Ideea existentei Pamanturilor paralele este una dintre cele mai longevive idei din science fiction, dar rareori a fost atat de adanc explorata si de reusit realizata ca in acest roman scris de doi maestri ai literaturii speculative britanice.“

The Independent

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s