Olguța și un bunic de milioane de Alex Moldovan

Olguța și un bunic de milioane de Alex Moldovan

My rating:  4 of 5 stars 

I-am luat la un moment dat un interviu lui Alex Moldovan în care povesteam despre cartea de față, carte pe care la momentul respectiv eu nu o citisem, dar despre care eram convins că o să-mi placă. Spre norocul meu – și al lui Alex, îndrăznesc să spun – cartea mi-a plăcut foarte mult în momentul în care în sfârșit a fost tipărită și am ajuns și eu să o citesc.

Cine-i Olguța? O fată roșcată și pistruiată de doisprezece ani, isteață foc, impertinentă (zic unii), împiedicată (zice ea), cu un tată plecat peste hotare, cu un bunic misterios putred de bogat, cu o mamă bolnavă destul de grav și cu mătușă care apare la ușa ei ca să o ia pentru câteva zile, cât timp mama Olguței o să fie operată. Tam-nesam, Olguța se trezește aruncată într-o super mașină: un Jaguar XJ! Dă-i viteză la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din țară unde Olguța se trezește prinsă într-o poveste extrem de complicată cu indivizi dubioși care o vânează ca să o ducă bunicului său, pe care ea nu vrea să-l vadă, indivizi care, surpriză! s-ar putea să aibă o legătură tocmai cu mătușa ei! Ține-te fugă și aventuri în genul lui Bourne într-un Cluj în care nu mai știi cine-ți este prieten și cine dușman!

Nu mă aștepta, spun cu toată sinceritatea, ca Alex Moldovan să scrie atât de cursiv și să creeze un roman pentru copii de-o lungime decentă care să fie atât de bine închegat. Mă așteptam să fie amuzant, mă așteptam să găsesc referințe muzicale, mă așeptam să aibă un personaj interesant, dar în nici un caz nu mă așteptam la o poveste polițistă de acțiune care să mă țină cu sufletul la gură! M-a surprins și m-a suprins extrem de plăcut!

Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt (nu am primit nici o bere de la Alex, nici măcar o promisiune de vreo bere ca să scriu de bine, nici măcar ca să scriu despre cartea sa) e suficient să luați cartea în mână pentru câteva minute și să o răsfoiți. Dacă scăpați cu bine de desenele foarte simpatice din ea, atunci sigur o să vă prindă povestea întrucât indiferent de unde o iei, o să te ațâțe să vrei să afli mai multe.

N-am niciun coleg care visează să se facă fochist atunci când o să fie mare. Asta în condițiile în care unul visează să se facă gunoier…

Am trecut în grabă prin bucătărie, care arată exact așa cum văzusem prin filme și la Master Chef că trebuie să arate o bucătărie respectabilă: ca o casă de nebuni.

Chiar după ce m-am urcat în mașină, m-am apucat să meșteresc la oglinda retrovizoare, în mod evident greșit concepută sau montată, din moment ce nu mă puteam privi în ea decât făcând eforturi supraomenești.

N-am nimic împotriva apei. Dar cred că apa e făcută în specia pentru uz extern. Ca să facem duș și, în cel mai rău caz, ca să ne clătim gura când ne spălăm pe dinți. Ni se tot repetă că corpul omenesc conține 70% apă. Bun, am înțeles. Însă am o întrebare. Una singură. Dacă avem deja atât de multă apă în noi, chiar credeți că e necesar să mai adăugăm niște apă? Nu are sens. Care e obiectivul? 90%? 100% apă? E o adevărată nebunie!

De ce 4 stele: pentru că e o poveste palpitantă despre o simpatică puștoaică roșcată și plină de pistrui.

Prezentarea editurii:

Olguţa e o puştoaică de doisprezece ani ca oricare alta. Bine, nu chiar ca oricare alta: e neîndemânatică, impertinentă, intră mereu în bucluc, nu prea are prieteni, iar familia ei e atât de dezbinată, încât nu-şi recunoaşte mătuşa când aceasta îşi face apariţia la uşă.

Nu-i de mirare că Olguţei nu-i convine deloc când e nevoită să petreacă un weekend cu mătuşa pe care de-abia a cunoscut-o. Ba mai mult, Constantin, bunicul ei, ţine morţiş să o vadă. Şi nu are de gând să accepte un refuz.