Olguța și un bunic de milioane de Alex Moldovan

Olguța și un bunic de milioane de Alex Moldovan

My rating:  4 of 5 stars 

I-am luat la un moment dat un interviu lui Alex Moldovan în care povesteam despre cartea de față, carte pe care la momentul respectiv eu nu o citisem, dar despre care eram convins că o să-mi placă. Spre norocul meu – și al lui Alex, îndrăznesc să spun – cartea mi-a plăcut foarte mult în momentul în care în sfârșit a fost tipărită și am ajuns și eu să o citesc.

Cine-i Olguța? O fată roșcată și pistruiată de doisprezece ani, isteață foc, impertinentă (zic unii), împiedicată (zice ea), cu un tată plecat peste hotare, cu un bunic misterios putred de bogat, cu o mamă bolnavă destul de grav și cu mătușă care apare la ușa ei ca să o ia pentru câteva zile, cât timp mama Olguței o să fie operată. Tam-nesam, Olguța se trezește aruncată într-o super mașină: un Jaguar XJ! Dă-i viteză la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din țară unde Olguța se trezește prinsă într-o poveste extrem de complicată cu indivizi dubioși care o vânează ca să o ducă bunicului său, pe care ea nu vrea să-l vadă, indivizi care, surpriză! s-ar putea să aibă o legătură tocmai cu mătușa ei! Ține-te fugă și aventuri în genul lui Bourne într-un Cluj în care nu mai știi cine-ți este prieten și cine dușman!

Nu mă aștepta, spun cu toată sinceritatea, ca Alex Moldovan să scrie atât de cursiv și să creeze un roman pentru copii de-o lungime decentă care să fie atât de bine închegat. Mă așteptam să fie amuzant, mă așteptam să găsesc referințe muzicale, mă așeptam să aibă un personaj interesant, dar în nici un caz nu mă așteptam la o poveste polițistă de acțiune care să mă țină cu sufletul la gură! M-a surprins și m-a suprins extrem de plăcut!

Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt (nu am primit nici o bere de la Alex, nici măcar o promisiune de vreo bere ca să scriu de bine, nici măcar ca să scriu despre cartea sa) e suficient să luați cartea în mână pentru câteva minute și să o răsfoiți. Dacă scăpați cu bine de desenele foarte simpatice din ea, atunci sigur o să vă prindă povestea întrucât indiferent de unde o iei, o să te ațâțe să vrei să afli mai multe.

N-am niciun coleg care visează să se facă fochist atunci când o să fie mare. Asta în condițiile în care unul visează să se facă gunoier…

Am trecut în grabă prin bucătărie, care arată exact așa cum văzusem prin filme și la Master Chef că trebuie să arate o bucătărie respectabilă: ca o casă de nebuni.

Chiar după ce m-am urcat în mașină, m-am apucat să meșteresc la oglinda retrovizoare, în mod evident greșit concepută sau montată, din moment ce nu mă puteam privi în ea decât făcând eforturi supraomenești.

N-am nimic împotriva apei. Dar cred că apa e făcută în specia pentru uz extern. Ca să facem duș și, în cel mai rău caz, ca să ne clătim gura când ne spălăm pe dinți. Ni se tot repetă că corpul omenesc conține 70% apă. Bun, am înțeles. Însă am o întrebare. Una singură. Dacă avem deja atât de multă apă în noi, chiar credeți că e necesar să mai adăugăm niște apă? Nu are sens. Care e obiectivul? 90%? 100% apă? E o adevărată nebunie!

De ce 4 stele: pentru că e o poveste palpitantă despre o simpatică puștoaică roșcată și plină de pistrui.

Prezentarea editurii:

Olguţa e o puştoaică de doisprezece ani ca oricare alta. Bine, nu chiar ca oricare alta: e neîndemânatică, impertinentă, intră mereu în bucluc, nu prea are prieteni, iar familia ei e atât de dezbinată, încât nu-şi recunoaşte mătuşa când aceasta îşi face apariţia la uşă.

Nu-i de mirare că Olguţei nu-i convine deloc când e nevoită să petreacă un weekend cu mătuşa pe care de-abia a cunoscut-o. Ba mai mult, Constantin, bunicul ei, ţine morţiş să o vadă. Şi nu are de gând să accepte un refuz.

Pânza Charlottei de E.B. White

 

Pânza Charlottei de E.B. White
My rating: 5 of 5 stars

Coperta patru enumeră cu rigurozitate topurile care de care mai redutabil în care Pânza Charlottei se găseşte pe locul fruntaş: Topul celor mai bune 21 de cărţi pentru copii (BBC Culture), Top 100 cărţi de proză pentru copii (Children’s Book Guide), Top 100 cele mai bune cărţi pentru copii din toate timpurile (School Library Journal), Topul celor mai vândute cărţi pentru copii (Publishers Weekly), Topul profesorilor pentru cele mai bune 100 de cărţi pentru copii (National Education Association), Topul părinţilor pentru cele mai bune 100 de cărţi pentru copii (Parent&Child). Desigur, există nenumărate topuri. în fruntea unora se afla Pânza Charlottei, în fruntea altora Regele tuturor sălbăticiunilor, Pădurea fermecată, Watership Down sau Harry Potter, iar ele ţin cont de nenumăraţi factori. Nu mă pot gândi, totuşi, la un top în care Pânza Charlottei să nu se găsească în primele 5 cărţi. Poate doar unul pentru copii foarte mici – cartea nu are ilustraţii defel în ediţia românească  şi, în general, mi s-a părut destul de dificil să îi explic unui copil de doi ani felul în care apar pânzele de păianjen şi ce înseamnă, de fapt, viaţa unui păianjen cu etapele sale.

Departe de a fi eu însămi, din păcate, o iubitoare de animale şi departe de a fi iubitoare de porci oricât de fashionable ar fi această pasiune, am pus cartea undeva în primul rând ca să fiu absolut sigură că, de îndată ce Vlăduţ va învăţa să citească o va găsi la îndemnână. O frumoasă lecţie de viaţă care vine, pentru a câta oară?, de la animale şi încă de la unele pe care suntem obişnuiţi să le ignorăm chiar şi în poveşti, dacă nu punem la socoteală nemaipomenitele aventuri ale lui Spiderman. Pentru a-l salva pe porcul Wilbur peste măsură de sensibil şi naiv de la friptura de Crăciun o păienjeniţă, Charlotte pe numele ei mic, îşi pune în joc toată inteligenţa, calmul şi priceperea şi, cu ajutorul animalelor de prin curtea destul de amabile de altfel, deşi nu grozav de inteligente, dar şi a şobolanului Templeton, egoist şi viclean, reuşeşte să îl facă pe porcul domnului Zuckerman o adevărată vedetă.

S-au spus multe despre Pânza Charlottei şi pe bună dreptate. O lecţie despre prietenie şi iscusinţă venită nu doar de la Charlotte, dar şi de la cine te aştepţi mai puţin – urâciosul şobolan Templeton. Una despre încredere în oameni şi alta despre încredere în animale. O lecţie despre bucuriile copilăriei, alta despre loialitate. O lecţie despre trecerea timpului şi despre cum trebuie să valorifici această trecere, despre felul în care poţi să te foloseşti de propria soartă pentru a înfrumuseţa şi salva vieţile altora. Pânza Charlottei trebuie neapărat citită de părinţi. Poate de către părinţi copiilor, poate fiecare pe cont propriu cu propriul exemplar în mâini. Nu contează cum şi când o citiţi, important e să o faceti. Internetul e plin, pe de altă parte, de avertismente privind filmul care, se pare, nu se ridică la înălţimea cărţii. Poate o fi aşa, poate n-o fi. Ştiu însă, că, cel mai adesea, e bine să începeţi cu povestea scrisă, mai ales când e una de cince stele, uneori nici nu mai ajungi la film.

Prezentarea editurii:

O păienjeniţă şi o copilă îşi unesc forţele pentru a salva cel mai straşnic porc care s-a născut vreodată. 

LOCUL 1 ÎN:

Topul celor mai bune 21 de cărţi pentru copii 

BBC Culture

Topul celor mai vândute cărţi pentru copii 

Publishers Weekly 

Top 100 cărţi de proză pentru copii

Children’s Books Guide

Top 100 cele mai bune cărţi pentru copii din toate timpurile

School Library Journal

Topul profesorilor pentru cele mai bune 100 de cărţi pentru copii

National Education Association

Topul părinţilor pentru celor mai bune 100 de cărţi pentru copii

Parent & Child  (Scholastic)

Wilbur este un porcuşor sensibil, care iubeşte pe toată lumea. Pentru el o viaţă fericită înseamnă o porţie bună de mâncare şi prieteni dragi alături. Chiar şi stăpânii care îi puseseră gând rău ajung să înţeleagă ce minune au în ogradă. Iar Wilbur, porcul care leşină de emoţie ca nimeni altul, răspunde bunătăţii cu dragoste şi loialitate.

Domnul Sconcs de David Walliams

Domnul Sconcs de David Walliams

My rating:  3 of 5 stars 

Asemănarea cu Roald Dahl nu se datorează numai ilustratorului. Daca aş fi citit cartea fără să ştiu numele autorului, pe Roald Dahl l-aş fi bănuit. Poate tocmai asemănarea aceasta pe care am găsit-o izbitoare m-a făcut să nu îi acord Domnului Sconcs patru stele.

Povestea este cea a unei familii scoase parcă dintr-o caricatură de Quentin Blake: mama, doamna Fărâmă – candidată pentru Parlamentul Marii Britanii, mereu mai elegantă şi mai ridicolă decât este cazul, cu părul întotdeauna ţeapăn din pricina fixativului şi cu taiorul perfect călcat, sora Annabelle, pricepută nevoie mare la activităţi extraşcolare care se întind pe patru pagini printre care: dans, step, jazz contemporan, break-dance, hip-hop, krumping,  mers pe picioroange, pictură pe broaşte de porţelan, antrenament pentru Turul Franţei, stagiu pe lângă un neurochirurg, cântat la oboi, sărituri cu schiurile in Elveţia, olărit în avion,, înot pe Canalul Mânecii, kick-boing thailandez, întreţinerea motocicletelor, fabricarea lumânărilor, îngrijirea vidrelor etc., tatăl – un pasionat de muzică prins într-o fabrică şi Chloe, o fetiţă de 12 ani care într-o zi intră în vorbă cu Domnul Sconcs rămânându-i datoare cu niscavai cârnaţi şi, temporar, Domnul Sconcs însuşi, vagabondul de pe bancă, cel care face baie o singură dată pe an şi a cărui poveste se dovedeşte cutremurătoare, unicul aliat al lui Chloe într-o lume în care mama o desconsideră, sora îi face zile negre, tatăl nu o poate ajuta, iar colegele de şcoală o necăjesc mereu.

În cel mai scurt timp, din pricina programului doamnei Fărâmă care include, printre altele, alungarea tuturor vagabonzilor de pe străzi, Domnul Scons îşi va găsi adăpost în magazia familiei. Ce va descoperi Chloe în spatele manierelor impecabile şi a bunului gust autentic de care dă dovadă domnul Sconcs nu doar că va da peste cap întreaga familie, dar cumva ajunge de importanţă pentru conducerea ţării. De altfel, întâlnirea dintre Domnul Scons şi Primul-Ministru  mi-a amintit atât de mult de cea dintre Regină şi Marele Uriaş Prietenos încât spuneam că mi-aş fi pierdut banii într-un pariu privind identitatea autorului.

Nu am citit Bunicuţa Hoţomană şi nici Băiatul miliardar, deşi am pus de ceva vreme ochii pe ele. Cumva, mereu apărea ceva înainte. Noua colecţie de primăvară a editurii Arthur în care văd cu bucurie că se poată galbenul, după ce toată toamna a fost cafenie (nu atât la Art, cât în zona de noutăţi) m-a făcut să încep cu acest Domn Sconcs şi să îmi petrec o după-amiază cu o carte şi un film, în cel mai plăcut mod posibil.

De ce 3 stele? Pentru că este o carte distractivă, emotionantă şi surprinzătoare, plină de curaj, bunăvoinţă şi de lecţii de viaţă frumos împachetate.

Prezentarea editurii:

Duhoarea domnului Sconcs se simte de la două poşte. Asta nu e neapărat de mirare, pentru că trăiește pe străzi.

Dar bătrânul se dovedeşte a fi un prieten de nădejde şi micuţa Chloe îl găzduiește pe ascuns în magazie. Surprizele nu se opresc aici. Între timp casa ei devine scena unor situaţii inedite, iar domnul Sconcs scoate la iveală propriile mistere. Pentru că fiecare vagabond are povestea lui.

O carte de David Walliams, autorul bestsellerurilor Băiatul miliardar și Bunicuța hoțomană.

Povestea Ellei de Gail Carson Levine

Povestea Ellei de Gail Carson Levine

My rating:  5 of 5 stars 

Dacă s-ar zice că fiecare an în cărţi este întocmai precum prima/primele cărţi pe care le citeşti pe 1 ianuarie, atunci aş fi incântată şi mi-aş spori considerabil aşteptările pentru 2016 mai ales că şi următoarele cărti citite au fost pe măsură. Începutul anului m-a prins dormind, dar dormind cu două cărţi în mână – Povestea Ellei în stânga şi What if? în dreapta. Până când îmi voi da seama ce şi cum aş putea scrie despre What if? pot încerca să explic de ce Povestea Ellei este o nemaipomenită surpriză pe care nu aş fi bănuit-o nicicând în spatele condurului de Cenuşăreasă de pe copertă şi al titlului care nu îmi spunea nimic, deşi înţeleg acum că volumul este câştigător al Newbery Honor şi că pe undeva există şi un film cu Anne Hathaway destul de popular.

Ella este extrem de inteligentă, jovială, frumoasă, plină de umor şi extrem de iubitoare, întocmai ca prinţesele din poveşti cărora, cu propriile arme, Ella le face concurenţă.  Doar că, spre deosebire de acestea, Ella este ”binecuvântată” cu darul supunerii de la naştere, astfel că în faţa oricăror surori sau mame vitrege, în faţa unui căpcăun sau a unui prinţ Ella nu ar putea nicicând să spună „nu”. Lucrul acesta o pune în mare încurcătură adesea, mai ales că s-a văzut nevoită să se supună unicei porunci date de mama sa, aceea de a nu pomeni nimănui despre darul primit de la zâna Lucinda la naştere. După moartea mamei, Ella rămâne în grija tatălui – un negustor avar şi nepriceput şi a bucătăresei Mandy, bună prietenă a mamei sale. Povestea este relativ simplă: Ella este blestemată şi trebuie să scape de blestem. Pentru asta va face o călătorie prin ţinuturi periculoase, va îmblânzi cele mai îndărătnice creaturi, ba chiar îl va întâlni şi pe prinţul din poveşti, desigur, doar că lucrurile vor lua o turnură neplăcută. De aici, bineînţeles, vin şi acele momente pe care le veţi întâlni adesea în filmele americane în care prinţesa/iubita/frumoasa face tot felul de acţiuni autodistructive pe care nu le poate explica nicicum. Mai vin şi acele poveşti reciclate, în special Cenuşăreasa şi Frumoasa din pădurea adormită, care te-ar putea face să crezi că Povestea Ellei nu dă dovadă de suficientă imaginaţie cât să-şi construiască firul propriu de întâmplări fantastice. Zâne, uriaşi, căpcăuni, elfi, cavaleri, all the usual suspects…

Cu toate astea, Povestea Ellei este extrem de inteligentă. Un basm modern, plin de umor, cu un personaj principal atât de plăcut încât o face pe Alba ca Zăpada să pară mama vitregă, cu întâmplări cursive, exagerate, desigur, doar ne aflăm în plin tărâm fantasy, dar niciodată gratuite, legate logic, pline de emoţie pe alocuri, care te fac nu doar să trăieşti cu intesitatea povestioara, ci şi să îţi păstrezi întipărit pe buze, de la un capăt la celălalt, un zâmbet pe care doar basmele ţi-l pot aduce.

De ce 5 stele: câtă vreme cartea este în mod declarat o reluare a basmelor clasice şi câtă vreme imaginaţia şi noutatea la o poveste fantasy pentru copii trebuie să fie pe cele dintâi locuri în cazul în care cineva s-ar apuca să facă o ierarhie? Pentru că Gail Carson Levine mi-a arătat că şi umorul, lejeritatea şi buna dispoziţie pot fi câteodată în fruntea listei şi că, o dată ce accepţi asta, poţi să te laşi în voia poveştii, aşa că nu  mai ai nimic de pierdut.

Prezentarea editurii:

Neînfricata Ella este complet neputincioasă în faţa unei… porunci. La naşterea ei, Lucinda, o zână zăpăcită, i-a făcut un dar cât se poate de neobişnuit: darul supunerii. Biata de ea trebuie acum să îndeplinească orice ordin, oricât de caraghios sau de nedrept ar fi. Iar mama şi surorile ei vitrege îi cunosc secretul şi profită de el ca să-i facă viaţa un chin.
    
În această rescriere a basmului Cenuşăresei, Ella nu stă cu mâinile în sân în aşteptarea unui salvator, ci porneşte chiar ea în căutarea Lucindei, ca să anuleze o dată pentru totdeauna blestemul care o înrobeşte.
     
Povestea Ellei e o carte fermecată cu zâne, căpcăuni, elfi şi cavaleri şi cu o eroină pe care n-ai cum să nu o îndrăgești.