Tâlcul tuturor faptelor: povestiri hasidice de S.Y. Agnon

Tâlcul tuturor faptelor: povestiri hasidice de S.Y. Agnon

My rating:  4 of 5 stars 

Agnon e un vrăjitor. Am deschis cartea la întâmplare și m-a vrăjit din doar câteva propoziții și nu am mai putut să o las din mână.

S.Y. Agnon a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1966, premiu împărțit cu Nelly Sachs, o poetă germană care a scris poeme despre Holocaust.

Juriul a justificat astfel acordarea premiului pentru Agnon: for his profoundly characteristic narrative art with motifs from the life of the Jewish people.

Nelly Sachs a primit următoarea justificare: for her outstanding lyrical and dramatic writing, which interprets Israel’s destiny with touching strength.

Nu am citit, din păcate, poemele scrise de Sachs (dar a intrat pe lista mea de de-citit), însă am impresia că cei doi chiar fac un cuplu literar minunat și cred că nu degeaba și-au unit destinele literare împărțind acest premiu.

Hasidismul este o sectă a religiei iudaice. Nu am de gând să intru în foarte multe detalii, doar am să vă spun că tatăl hasidismului este considerat Israel ben Eliezer, curentul s-a dezvoltat foarte mult în secolul XVIII răspândindu-se în Europa de Est după ce a fost pus în practică mai întâi în vestul Ucrainei. Hasidismul își învață adepții despre imanența lui Dumnezeu în univers, despre cât este de importantă comuniunea cu El tot timpul, despre dedicația și devotarea cultului și practicii religioase și despre dimensiunea spirituală a corporalității și actelor mundane.

M-am interesat despre hasidism după ce am citit prima povestire din volum deoarece, dincolo de bucuria pe care o oferă lectura, nu prea am reușit să înțeleg mare lucru din ceea ce Agnon dorea, de fapt, să comunice cititorului. Volumul de față conține șapte povestiri, una mai frumoasă ca cealaltă, și adevărul este că sunt greu de pătruns de către un goi ca mine, însă frumusețea scriiturii este universală și poate să fie înțeleasă și apreciată de orice om de pe pământ, indiferent de religie, cultură, culoarea pielii sau nație. Agnon reușește să spargă toate barierele pe care oamenii au adesea impresia că-i despart.

Prima povestire, cea care mi-a și mers la suflet, normal, este despre un tânăr evreu din Vaslui care este trimis la Iași pentru a-l cunoaște și a-l asculta pe cantorul Hemdat care va rosti rugăciunile de Yom Kippur. Agnon scrie foarte frumos despre Vaslui. Nu știu dacă a trăit acolo, cât a stat, dacă a stat, dar în foarte puține cuvinte lasă impresia că Vasluiul are un loc special în sufletul său.

Agnon scrie cursiv, lin, cu un umor aparte care te face să te îndrăgostești de el. Agnon parcă este lângă tine și-ți povestește, parcă-l auzi, textul pe care-l parcurgi transformându-se în cuvinte pe care le percepi undeva în minte ca și cum ar fi rostite de cineva. Tehnica adoptată de Agnon este deosebit de interesantă și cu un efect năucitor asupra mea.

Am ieșit în stradă și am dat peste un om care nu suferea de nici unul dintre beteșugurile pomenite mai înainte și l-am întrebat. Mi-a spus: Mergi încotro ți-arată nasu până ce ajungi la corturile țiganilor și de acolo la târgul cailor și de acolo la târgul olarilor. La doi pași de-acolo, în fața lui, și nu în spatele lui, e un palat de dregători, aceea e casa lui Michael Daniel. Lângă ea, în spatele ei, nu în fața ei, pe partea stângă ai să vezi multe frestre, acelea sunt ferestrele Hotelului Petersburg pe care renegatul, blestemat fie-i numele, l-a clădit din banii lui. Ia-o de-acolo la dreapta și ai să dai de douăzeci de biserici, dacă nu-s douăzeci, nu-i nici una, strecoară-te acolo, și aclo prietenii mei au să-ți spună unde se află Hemdat. Doar ai întrebat de Hemdat. Nu? Nu-i așa, amice?

Am mers încotro îmi arăta nasul și n-am ajuns la nici unul dintre locurile despre care îmi vorbise. Am întrebat mai mulți trecători. Unii mi-au răspuns în același fel și alții mi-au răspuns în alt fel. Și ca să ajung la locul pe care-l căutam și să nu greșesc mi-au dat un sfat și mi-au spus: Așa cum m-ai întrebat pe mine, așa întreabă-i și pe alții. M-am adunat și am mers pe drumurile pe care mi le-au arătat, și la fiecare pas trebuia să zăbovesc din pricina trăsurilor și a cailor, fiindcă felul oamenilor din Iași e să aibă multe trăsuri și mulți cai, așa încât orașul ăsta e murdar ca altă-aia. Unii merg cu trăsura încoace, alții merg cu trăsura încolo, și omul trebuie să-și potrivească mintea după mintea cailor, ca dobitoacele să nu-i fărâme creierii.

Îmi mutasem de-acum gândul de la locul unde doream să ajung, ca și cum n-aș fi venit încoace decât ca să mă feresc de trăsuri și de cai. (…)

După ce și-a declamat poezia până la capăt și-a mișcat sprâncenele stufoase către mine și m-a privit peste măsură de drăgăstos. Am spus: Ar putea domnul să-mi spună unde se află Hemdat? M-a bătut pe umăr și mi-a spus: Cutărică drăgulică, nu-ți sunt rob, nu-mi ești stăpân, însă ești scump ochilor mei și nespus te prețuiesc, vorbele n-am să mi le opresc, și-am să-ți mai grăiesc. Nici dacă ai mațe de fier și măruntaie de aramă nu căta ajutor stând în calea tuturor, fiindcă droșcarii, îngeri răufăcători, șed falnici pe bancheta lor, și biciul le e ca o spadă, și cu fiecare lovitură jap-jap te plesnesc, și caii blestemați gonesc și gonesc, de sânge însetați, și deodată, din senin, când te-aștepți mai puțin, nici nu știi când, iată-te la pământ, și iată-te înnămolit în borâtură și noroi, și nădejdile toate iată-ți-le spulberate. Ferice de cel ce scapă nevătămat, de copitele cailor necălcat, nezdrobit, și de biciul droșcarului neșfichiuit, și chiar dacă mațele tale sunt de fier și ciolanele de aramă, ia-o, nenică, la fugă și, grabnic-grabnic, scapă-ți sufletul de copite și viața de harapnic.

Nu știu cum sună în original, nici nu cred că am să știu vreodată, însă sunt fragmente întregi, precum cel de sus, care parcă au fost gândite să fie citite, rostite și ascultate-n limba română. Traducătorul cred că a fost atins de geniul lui Agnon…

Toate povestirile lui Agnon sunt despre învățați care studiază Tora, care-și duc viața în spiritul cuvântului sfânt, care-l interpretează și-l explică cuvioșilor astfel încât să le ofere acestora soluții la problemele pe care comunitatea le întâmpină. Așa cum spuneam, e greu de înțeles profunzimea și trăirile spirituale și religioase specifice hasidismului, însă bucuria lecturii nu este întinată câtuși de puțin.

O recomandare care vine de la sine și am certitudinea că majoritatea celor care se vor încumeta la citirea acestei cărți, nu vor regreta absolut deloc.

De ce 4 stele: pentru că e ca și cum ai asculta povești la gura sobei, povești spuse de bătrâni care miros a fum de țigară fără filtru, a lemn ars și a rășină proaspătă, a toate anotimpurile adunate la un loc, a liniște…

Prezentarea editurii:

Poporul evreu şi-a învelit dintotdeauna înţelepciunea în pânza literară a istorisirii pilduitoare, pe care a purtat-o cu sine în pribegie ca pe-o boccea indispensabilă drumului. Shmuel Yosef Agnon continuă meşteşugul povestitorilor din neamul lui Israel, rămânând totodată puternic ancorat în spiritul secolului XX. În povestirile sale, chibzuinţa arhaică se întretaie cu satirizarea unor moravuri anacronice, nostalgia după shtetlul natal e dublată de ironii fine faţă de naivitatea obştii – totul într-o lume imprevizibilă, ale cărei convenţii cotidiene pot fi răsturnate în orice moment de întâmplări suprarealiste.

„M-am străduit vreme de mulţi ani să mă eliberez de umbra lui Agnon… Trebuia să ies de sub influenţa sarcasmului şi inteligenţei lui, a simbolismului lui baroc, a enigmaticelor lui jocuri labirintice, a dublelor lui sensuri şi a trucurilor lui literare complicate şi erudite.“ (Amos OZ)

„Ce minunat ar fi fost să învăţ înţelepciunea la picioarele lui Agnon…“ (Saul BELLOW)

„În scrisul dumneavoastră se reface vechea unitate dintre literatură şi ştiinţă, aşa cum o înţelegea Antichitatea. Într-una dintre povestiri spuneţi că unii le vor citi ca pe nişte basme, alţii le vor citi ca să înţeleagă şi să înveţe. Această mare cronică a spiritului şi vieţii poporului evreu are aşadar un mesaj complex: pentru istoric e un document nepreţuit, pentru filozof e o sursă de inspiraţie, pentru cei care nu pot trăi fără literatură este un nesecat izvor de bogăţii.“ (Din Laudatio rostită la decernarea Premiului Nobel pentru literatură)

Prima oară omul citeşte şi pricepe. A doua oară citeşte şi se minunează: Mă amăgeam atunci când îmi închipuiam că pricep, fiindcă, de fapt, nu pricepeam o iotă, nimic. A treia oară pricepe şi nu pricepe, a patra oară pricepe ce nu pricepuse şi nu înţelege ce înţelesese, şi tot aşa de fiecare dată. Şi dacă se osteneşte mult şi o ia de la capăt de multe ori până când uită de câte ori a luat-o de la capăt, şi mai are şi ajutorul lui Dumnezeu, atunci începe să priceapă. Şi ăsta e începutul înţelepciunii.