My rating: 4 of 5 stars
Îmi plac poveştile din şi despre medicină. Ce poate face corpul nostru şi cum putem fi salvaţi, cum ne pierdem până la urmă şi ce se produce în punctul acela final, ce contează in the end, dar şi ce ne preocupă în mod constant, ce se vindecă de la sine, dar şi ce ne dă de furcă sub înfăţişarea unui banal guturai, cam pe toate le-aţi văzut în… Dr. House. Ce stă în spatele deciziilor, a dignosticelor, ce determină acţiunea, non-acţiunea, reacţiunea, dar mai ales modul medical de a pune problema – comic, serios, cinic peste limita normală admisă, toate mă fac mereu să spun că merită să încerc şi cartea asta (noua apariţie, oricare ar fi ea), sigur House nu le-a văzut pe toate. Şi adevăru-i că nu le-a văzut.
Există o regulă oarecum nescrisă care spune că doar evreii pot face bancuri cu evrei. În acelaşi fel, am impresia că doar medicii se pot juca atât de uşor, sarcastic, metodic şi practic cu moartea şi agonia. Cartea lui Gawande, în original Being Mortal, un titlul care îmi pare că spune mai mult decât zece subtitluri printre care şi cel de faţă Despre boală, medicină şi ce contează cu adevărat la sfârşitul vieţii, redundant, anost şi clişeistic, tratează cu exemple, opinii şi cercetări moartea, apropierea morţii, apropierea iminentă a morţii, pe cea violentă, pe cea evidentă şi o bună parte din ceea ce ţine de fiecare dintre acestea, în mare deci îngrijirea paliativă a bolnavilor în stadii terminale.
O carte depresivă? O carte curativă? Obligatorie? Necesară? Niciuna dintre acestea. O carte plăcută, scrisă pentru a te pune pe gânduri, o carte care explică îmbătrânirea în detaliu şi care ne învaţă, pentru că sigur mai era nevoie, că îmbătrânim cu toţii, că viaţa se apropie de un final pe care nu vrem sau mai degrabă nu ştim să îl luăm în calcul, că cei dragi vor îmbătrâni, că se vor îmbolnăvi şi că e o chestiune de civilizaţie, de lume, de familie, cum se vor întâmpla toate acestea. În India natală bunicii trăiau o sută de ani şi mureau cu fiii la capătâi. Astăzi se moarte în azile specializate cu oameni insuficieţi, dar instruiţi, cu saloane care reconstituie atmosfera familială sau in instituţii care îmi amintesc de Umbra vântului. Evoluţia îngrijirii paliative este evoluţia medicinei. Probabil ca la fel s-ar putea spune despre fiecare specializare medicală. Îngrijea paliativă spune, totuşi, parcă ceva mai mult despre evoluţia civilizaţiei. Ce faci atunci când there is no way back? Cine trebuie să aibă grijă de părinţi într-o familie cu 12 copii? Dar într-una cu doi? Dar în familiile noastre de azi cu un copil? Ce am prefera – o agonie lungă, chinuitoare şi extrem de costisitoare, sau o moarte ”plăcută”, “pe gustul fiecăruia”?
Nu lipsit de umor, cu delicateţe, cu bisturiul pe alocuri, dar şi cu toporul în alte momente, Gawande ne povesteşte despre noi, despre cei apropiaţi, despre ce vrem şi ce nu vrem să ştim, ne arată ce vrem să uităm, ce ratăm în cursa asta nebună şi ce nu ar trebui să ascundem sub preş. Nu e o carte comodă, dar poate că pentru o carte comodă am putea căuta în colecţiile romance. E o carte la limita dintre ştiinţă şi filosofie, dintre luptă şi abandon, dintre viaţă şi moarte.
razvanvanfirescu.wordpress.com 
Şi eu sunt de părere că e o carte care te pune pe gânduri, însă nu neapărat prin ceea ce e scris în ea, ci datorită faptului că ştii că citeşti o carte despre moarte. Nu ştiu cât clar am exprimat ceea ce am vrut mai sus să spun… Citind o carte cu un astfel de titlu începi să fii mai atent în jurul tău, să preţuieşti mai mult anumite lucruri cărora înainte nu le acordai importanţă. Vezi un bătrân în faţa ta şi înţelegi că el nu mai are mult timp… chiar dacă ştii bine că poţi muri şi tânăr etc.