Mama şi copilul în diverse culturi de Mei-Ling Hopgood


My rating:  1 of 5 stars 

Cartea de faţă este arhicunoscuta How Eskimos keep their Babies Warm: and other Adventures in Parenting. O grozavă mişcare de marketing a făcut titlul de nerecunocut în limba română, lucru care putea să îmi spună încă de la început (dar nu a făcut-o) că editura Philobia a dat iarăşi cu bâta în baltă.

Ce-i drept este că habar nu am How Eskimos keep their Babies Warm pentru că nu am apucat să termin de citit cartea întrucât după două capitole am aruncat-o la gunoi. Vă rog, dacă ştiţi cum fac eschimoşii treaba asta, să îmi spuneţi şi mie!

Dar să vedem ce face autoarea: caută sau găseşte prin lume, în călătoriile ei, modele de comportament şi de educare a copiilor particulare anumitor zone şi care s-au dezvoltat ca şi consecinţă a condiţiilor de trai şi naturale specifice zonelor. Ceea ce face ea mai departe este să aplice propriului copil aceste noi informaţii, fără a ţine cont de faptul că propriul copil nu este kenyan, nu este chinez şi nici francez. Practic, ni se pune pe masă diversitatea culturală, antropologică şi civilizatională pentru ca apoi să ni se spună să o igorăm întru totul. Locuitorii din Buenos Aires se pare că îşi ţin copiii cu ei până la ore înaintate întrucât se pare că populaţia Argentinei (spune autoarea) provine, în majoritate, din spaniolii şi italienii care la sfârşitul sec XIX – începutul sec XX au adus cu ei obiceiurile sud mediteraneene de a cina după apus din pricina soarelui dogoritor. Grozav! Haideţi cu toţii din Siberia şi până la Ecuator să ne ţinem copiii în picioare la unşpe noaptea! Au Kenyenii toate drumurile găurite şi nu pot merge cu căruciorul (sau maşina)? Grozav! Să mergem şi noi pe jos pe autostradă cu un copil de doi ani legat de gât!

Whatever… Am supravietuit capitolului despre Buenos Aires numai pentru a citi cum îşi învaţă chinezii copiii să folosească oliţa mai devreme şi de ce. Motivul e, de fapt, simplu. Pentru că cei din zona cercetată sunt extrem de săraci şi nu pot nici măcar să folosească scutece vechi, de-ale copiilor mai mari, pentru că nici acelea nu sunt suficiente şi se deteriorează iremediabil în scurt timp. Nu m-aş mira ca aceşti copii să dezvolte mai devreme controlul musculaturii sfincteriene pentru a se adapta la condiţiile de trai moştenite de secole. Dar ce trebuie să facem noi? Simplu! Să ne dresăm copilul să stea pe oliţă de la 3 luni! Desigur, nici irosirea scutecelor doar pentru că astăzi ne permitem asta nu este o opţiune. Dar să vedem de ce crede autoarea că trebuie să ne dresăm copiii:

Să aştepţi până când copilul este pregătit poate fi destul de costisitor financiar, chiar complet absurd

Evident, cu această frază grozavă, aş fi putut zvârli cartea pe geam. Adică, dacă e prea scump, pot să nu respect dezvoltarea naturală a copilului. Bineee… Am continuat să citesc:

„TOTUŞI mulţi pediatri americani specialişti în dezvoltarea copilului, ca de altfel numeroşi părinţi preferă să adopte o viziune centrată pe copil, explicând că este nevoie să aştepţi până când copilul este pregătit fizic şi psihic pentru o astfel de schimbare. Cel mai des întâlnit sfat în ziua de astăzi este că un copil nu trebuie antrenat să facă la oliţă mai devreme de un an şi jumătate, de preferinţă între doi şi patru ani, chiar mai mult“. Pai da, nu e evident? Ce avem de discutat aici? Ba mai mult „Binecunoscutul pediatru T. Berry Brazelton este convins că e mai bine să aştepţi «am constatat că amânarea antrenamentului (până când copilul se poate controla şi poate coopera în acest proces) conduce la evitarea unor complicaţii precum enuresis, constipaţie, murdărie, aruncatul cu fecale de jur împrejur, a declarat el într-un interviu. Când îi permitem copilului să îşi supravegheze propriul antrenament, va avea sentimentul că a făcut totul singur. Este o sursă importantă de încredere în sine. Nu mi se pare că societatea se transformă. Modelele de antrenament timpuriu nu au funcţionat şi nu cred că vor funcţiona prea curând»“. Evident! Dar să mai vedem ce zic unii „Un studiu efectuat în 2010 asupra copiilor americani de către Spitalul de Copii Bristol-Myers Squibb a consemnat că intervalul dintre doi ani şi doi ani şi jumătate este cel mai eficient pentru deprinderea obiceiului“.

Daaaarrr, zice autoarea, mai sunt şi păreri opuse. Să le auzim:

„Psiholoaga Linda Sonna, autoarea mai multor cărţi despre îngrijirea copilului consideră că un moment bun pentru a începe antrenamentul este între şase luni şi un an. Asta nu înseamnă, oare, o presiune asupra copilului de a face ceva ce nu este încă pregătit să facă sau nu are abilitatea de a face? Am întrebat-o eu. La care Sonna mi-a răspuns făcând următoarea comparaţie: dacă afară e frig şi un copil de doi ani refuză să-şi pună pe el haina, părinţii îl vor obliga să şi-o pună“. WTF??????? Ce comparaţie mai e şi asta şi cum a învăţat această „psiholoagă“ analogia la târgul de oale? Dacă afară e frig e bine pentru copil să-şi  pună haina pe el şi, mai mult, e capabil şi pregătit să poarte o haină. Dacă are un an, nu e bine pentru copil să stea pe oliţă, ba mai mult, nu e nici capabil şi nici pregătit să o facă. Nu există pur şi simplu nici o asemănare între cele două situaţii.

Mai pomenesc, în treacăt, că traducerea foloseşte cuvinte mizerabile şi nepotrivite şi să recunosc că am dat nota 1 acestei cărţi în ciuda faptului că, aşa cum spuneam, abia dacă am putut citi un sfert din ea.

Anunțuri

2 gânduri despre „Mama şi copilul în diverse culturi de Mei-Ling Hopgood

  1. Sincer, mie nu mi s-a parut ca ar avea pretentia sa fie o carte docta, eu am luat-o foarte light (motiv pentru care mi-a si placut); pe vremea cind am citit-o, acum 2 ani adica, nu stiam multe din chestiile cultural-antropologice (sort of) de care zice ea. Oricum, daca bine imi amintesc, concluzia (confortabila, e drept!) e ca nu exista reteta perfecta de parenting, ca ce i se potriveste kenianului nu-i musai sa mi se potriveasca si mie sau argentinianului. (Apropo, cred ca in Spania doar expatii isi culca copii mai devreme de 10, si aia, dintre cei care probabil nu-s foarte adaptati deja; noi cu cina la 7.30 si culcat copil la 9 sintem un pic defazati ;))

    Spre deosebire de tine, eu o recomand, dar, cum ziceam, asa, citita ca fapt divers. Oarecum la tema, dar mult mult mai documentata, mi s-a parut Our babies, ourselves, nu-mi amintesc autoarea / autorii acum.

    • Nici eu nu cred ca a facut cine stie ce studiu si nici ca si-ar fi propus asta. Daca ramanea la nivelul „Uite ce chestii misto fac parintii all over the world!” putea fi o carte interesanta, cred. O data ce a adaugat partea cu „let’s do this al home” din punctul meu de vedere o stricat toata treaba si a devenit suficient de enervanta cat sa nu mai vreau sa citesc. Am si eu pe lista Our babies, astept sa o strecor la citit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s