Făuritoarea de albastru de Lois Lowry
My rating: 2 of 5 stars
Oricât îmi doresc, nu reușesc să mă împac cu scriitura lui Lois Lowry și pace. Pur și simplu Lowry nu-mi intră sub pielece. Pot să înțeleg de ce place tinerilor cititori, pot să înțeleg ce apreciază aceștia și ce-i entuziasmează dar nu pot să trec cu vederea erorile mari de logică și de construcție pe care autoarea le face.
Kira brodează. Și brodează excepțional. Mâinile sale sunt atât de talentate încât atrage atenția conducerii asupra sa. Tatăl îi dispare la vânătoarea când încă nu era născută, iar mama îi moare recent lăsând-o singură în fața femeilor care o urăsc pentru că, având un picior strâmb, nu este utilă societății. Însă Jamison, apărătorul din partea statului la procesul intentat de Vandara o salvează și o trimite într-un apartament în care Kira trebuie să brodeze haina Cântărețului care, o dată pe an, spune povestea umanității până în prezent. Aici îl cunoaște pe Thomas, un alt copil, care sculptează toiagul Cântărețului cu momente din lungul poem pentru a-l ajuta pe acesta să țină minte versurile. Însă lucrurile se complică în momentul în care Annabella, bătrâna care o învață tainele colorării firelor de ață pe Kira, moare subit după ce-i spune tinerei că în pădure nu sunt monștri, iar Kira îi spune acest lucru lui Jamison.
Am citit foarte repede cartea. Doar câteva ore mi-a luat, nu mai mult. Povestea e simpatică, drăguță, mai ales că oferă și câteva indicii cu privire la locul unde Jonas și-a sfârșit călătoria. Dar dincolo de o poveste interesantă în universul care a ținut suflete de cititor tremurând în buza unei prăpăstii în care un erou, Jonas, a sensibilizat milioane de inimi, nu avem mai nimic… Nu m-a impresionat povestea Kirei deoarece nu e suficient de veridică, relația ei cu cei care o înconjoară este una superficială deși ar trebui, până la urmă, să-și asume chiar un rol de izbăvitoare. Sau cel puțin asta lasă să se înțeleagă autoarea. Nici măcar un singur personaj din toate nu pare că este conștient de faptul că nu este doar un personaj într-o carte, ci că este o persoană care trăiește într-un univers distopic paranoic și crud. Nici măcar fantoma societății din care evadează Jonas nu salvează situația.
Scriitura este ușurică și la îndemână, însă modul în care povestea este construită năruiește tot interesul pentru carte.
Poate Lowry să scrie? Se pare că da, că doar are câteva cărți scrise la activ și are împușcate și două Newbery, adică nu e de ici de colo, dar eu tot nu pot să empatizez cu scriitura ei. Sunt total imun la poveștile ei.
De ce 2 stele: pentru că a fost doar o carte care s-a vrut carte cu personaje, dar care nu au fost altceva decât personaje.
Recenzia la Darul lui Jonas.
Prezentarea editurii:
Trecând printr-o serie întreagă de dezastre, civilizaţia a regresat până la un stadiu primitiv. Cei slabi sunt alungaţi din rândul semenilor, căci nu li se găseşte niciun rost în comunitate. În această lume, o copilă cu un beteşug la picior, rămasă de izbelişte după moartea mamei sale, este pe cale să fie alungată din satul în care şi-a trăit toată viaţa. Ceea ce o salvează este talentul cu care e înzestrată. Kira stăpâneşte arta brodatului ca nimeni alta şi astfel ajunge să i se încredinţeze o enormă responsabilitate. Dar Kira întrevede nişte secrete teribile ţinute ascunse de către cei ce deţin puterea. Responsabilitatea ei e chiar mai mare decât ar fi crezut vreodată.
„Lowry revine la o lume metaforică a viitorului, cum crease şi în romanul câştigător al Medaliei Newbery, Darul lui Jonas… Găsim suficient material de reflecţie şi de discuţie, cât şi un strop de magie şi un tulburător indiciu despre celebrul final ambiguu al precedentei cărţi.“
Kirkus Reviews
razvanvanfirescu.wordpress.com 