Angry Birds #1 – Cine se aseamănă + Prieteni adevărați de Paul Tobin


Angry Birds #1 – Cine se aseamănă + Prieteni adevărați de Paul Tobin

Nota mea:  4 din 5 stele 

N-am văzut filmul, habar nu am dacă se bazează sau nu pe film și nici că mă interesează mai puțin. Lui Vlăduț îi plac păsările crizate foarte mult. Nu știe să joace jocul încă, și mă pune pe mine să dărâm construcțiile porcilor și se distrează la culme. 

Banda am citit-o – cum altfel? – împreună. I-a plăcut foarte mult. S-a distrat cât a priceput, mi-a explicat anumite cadre care i-au părut interesante și l-am văzut nu o dată cum se uita singur pe carte. Acum este într-o perioadă în care este fascinat de dinozauri, iar păsările nevricoase au căzut în uitare. Cert este că la momentul în care le-am adus acasă au prezentat interes, de aici și nota ridicată pe care am acordat-o pe goodreads.

Personal m-am distrat că Angry Birds. Banda este una foarte ușurică, simpatică, desenele sunt drăguțe, însă este evident că nu eu sunt ținta acestei benzi de aici și relaxarea cu care am citit-o. 

Nu știu, sincer, cui să o recomand. Nici nu știu dacă cunosc pe cineva căruia să o pot recomanda. Poate doar lui Stelian, un împătimit de benzi desenate ca și mine care are și el un copil mic, o fetiță, alături de care poate că s-ar putea distra. 

Dacă ai un puști sau o puștoaică alături de care să citești ceva amuzant, atunci Angry Birds e alegerea perfectă.

De ce 4 stele: pentru că i-a plăcut lui Vlad și pe mine m-a amuzat.

Prezentarea editurii:

O nouă întâlnire cu cârdul nostru preferat!

Insula Păsărilor este perfectă. Aici nu se întâmplă decât lucruri bune. Dar Red, Chuck, Bombă, Stela și Matilda dau mereu de bucluc.

Fiți gata să porniți într-o nouă aventură și să vă lăsați încântați! 

Anunțuri

Micuțul Nicolas în vacanță de René Goscinny, Jean-Jacques Sempé


Nota mea: 5 din 5 stele

V-am mai povesti despre aventurile lui Nicolas: Micuțul Nicolas în recreație și Micuțul Nicolas.

Este destul de evident faptul că micuțul erou al lui Sempé și Goscinny îmi este foarte drag și că îi aștept aventurile cu aceeași nerăbdare cu care așteptam vacanța mare pe când eram și eu de-o seamă cu el.

Așa cum spune și titlul volumului, Nicolas pleacă în vacanță. De două ori. Prima dată cu părinții unde are parte de câteva zile cu ploi zdravene și alături de alți puști își face de cap prin hotel; unde tatăl lui Nicolas se apucă să sape găuri pe plajă și dă de bucluc; unde căpitanul care trebuia să-i ducă pe Insula Talazurilor unde a fost închis faimosul Om cu Masca de Fier mai că-și dă duhul întrucât i se face rău datorită discuțiilor pe care le are tatăl lui Nicolas cu un alt domn despre tot felul de mâncăruri.

În a doua vacanță Nicolas pleacă singur! Spre entuziasmul lui și spre – culmea! – nefericirea părinților care nu se așteptau ca puștiul să fie atât de fericit că pleacă fără ei. Nicolas se distrează de minune și are parte de tot felul de aventuri care-i vor da ocazia de a o impresiona pe Maria-Edwina care, totuși, cumva nu-l crede pe Nicolas și îi și trântește vestea că a cunoscut un oarecare Ionuț în vacanță, Ionuț despre care Nicolas decretează: Ca să nu mai zic că Ionuțul ăsta al ei e tâmpit și urât! 

Nu cred că există persoană care să nu râdă la aventurile lui Nicolas. Indiferent de vârstă. Pe lângă carisma evidentă, puștiul zurbagiu este o inepuizabilă sursă de glume și situații amuzante care mai de care mai suprinzătoare. Alături de o gașcă de neastâmpărați precum el, distracția cititorului este garantată, chit că acesta are șapte, douăzeci sau cincizeci de ani. 

Desenele sunt frumoase și ilare așa cum ne-am obișnuit și în celelalte volume, ajutând poveștile să fie și mai haioase.

V-am făcut câteva poze ca să vă vorbească cât se poate de direct și autorii cărții despre care tocmai v-am spus câteva vorbe. 🙂

De ce 5 stele: pentru că e fabulos! 

Această prezentare necesită JavaScript.

Prezentarea editurii:

Când vine vara e grozav de tot, pentru că e perioada vacanțelor. Și, pentru că e anul în care tatăl lui Nicolas decide că-și vor petrece vacanța în sudul Franței, mama face rezervare la un hotel din Bretania. N-are nimic dacă plouă, pentru că domnul Lanternoiu se oferă să-i distreze pe toți copiii cazați acolo.

Când Nicolas pleacă în tabără fără părinți e încă și mai grozav. N-are nimic că tatăl uită să-i dea și bagajul la urcarea în tren. În Tabăra de Azur își face o mulțime de prieteni noi: Gualberto – căruia îi place să doarmă, Paulică – el vrea mereu acasă la mama și la tata, și mulți alții. Fac baie în mare, merg în drumeții și la pescuit. Ce mai, e bine de tot!

Acolo unde nu mai e trotuar/Where de Sidewalks Ends de Shel Silverstein


Acolo unde nu mai e trotuar/Where de Sidewalks Ends de Shel Silverstein
Nota mea: 5 of 5 stars

Am citit cartea de cum am primit-o de la editură. Până la momentul la care scriu acest articol am recitit-o de cel puțin cinci ori. Vlăduț este fascinat de poeziile ritmate ale lui Shel Silverstein, chit că le aude în română sau engleză.

Motivul pentru care recenzia a întârziat atât de mult a fost faptul că nu știam cum să scriu articolul astfel încât cititorii mei să-și dea seama că este o carte extraordinară, o carte eveniment, un volum care nu are voie să lipsească din nici o bibliotecă din România, indiferent de e bibliotecă pentru adulți sau copii. 

Fanteziile lui Silverstein sunt fabuloase! Mișcă-mă, Frișcă-mă, Pișcămă-n sus/Ickle me, Pickle me, Tickle me too este una dintre poezioarele cu o muzicalitate care mai că te fac să sari de pe scaun și să țopăi în timp ce urli-n gura mare versurile. Este una dintre poeziile preferate ale lui Vlăduț. 

Mie mi-au plăcut foarte mult: E mai întuneric ca afară, Gigi Reactoru′ și Televizoru′, Nu-i nicio deosebire, UPS! Nu pot să spun că a fost vreuna la care să nu mă fi distrat sau care să nu-mi fi plăcut. Absolut toate sunt inspirate și amuzante.

Întreaga carte parcă invită la joc, la dans, la sărit și la urlat. Desenele care adeseori însoțesc versurile sunt menite să cristalizeze și mai bine imaginea pe care ți-o formezi în timpul lecturii, trezindu-te râzând cu gura până la urechi.

Sincer să vă spun mi-aș dori ca toată lumea care poposește la acest articol să-și cumpere această carte, atât de frumoasă este. Recent am aflat că în momentul de față că tirajul s-a epuizat. Mă bucură enorm deoarece asta înseamnă cu sute de copii și de adulți se distrează alături de năzdrăvanul Shel Silverstein.

Traducerea lui Florin Bican face cinste originalului, nici nu se putea altfel dat fiind faptul că cei doi autori par să semene în dragostea pe care o au pentru joc și umor, iar imaginația și inteligența ascuțită sunt elementele definitorii care-i reprezintă pe amândoi.

Îmi simt cuvintele sărace, nici acum nu sunt convins că articolul de față este suficient cât să prezinte cum se cuvine cartea lui Silverstein și să arate ce comoară avem la îndemână, prin urmare las însuși autorul să vă vorbească: 

De ce 5 stele: cred că pozele de mai sus demonstrează de la sine nota acordată 🙂

 

Făuritoarea de albastru de Lois Lowry (The Giver Quartet #2)


Făuritoarea de albastru de Lois Lowry
My rating: 2 of 5 stars

Oricât îmi doresc, nu reușesc să mă împac cu scriitura lui Lois Lowry și pace. Pur și simplu Lowry nu-mi intră sub pielece. Pot să înțeleg de ce place tinerilor cititori, pot să înțeleg ce apreciază aceștia și ce-i entuziasmează dar nu pot să trec cu vederea erorile mari de logică și de construcție pe care autoarea le face. 

Kira brodează. Și brodează excepțional. Mâinile sale sunt atât de talentate încât atrage atenția conducerii asupra sa. Tatăl îi dispare la vânătoarea când încă nu era născută, iar mama îi moare recent lăsând-o singură în fața femeilor care o urăsc pentru că, având un picior strâmb, nu este utilă societății. Însă Jamison, apărătorul din partea statului la procesul intentat de Vandara o salvează și o trimite într-un apartament în care Kira trebuie să brodeze haina Cântărețului care, o dată pe an, spune povestea umanității până în prezent. Aici îl cunoaște pe Thomas, un alt copil, care sculptează toiagul Cântărețului cu momente din lungul poem pentru a-l ajuta pe acesta să țină minte versurile. Însă lucrurile se complică în momentul în care Annabella, bătrâna care o învață tainele colorării firelor de ață pe Kira, moare subit după ce-i spune tinerei că în pădure nu sunt monștri, iar Kira îi spune acest lucru lui Jamison.

Am citit foarte repede cartea. Doar câteva ore mi-a luat, nu mai mult. Povestea e simpatică, drăguță, mai ales că oferă și câteva indicii cu privire la locul unde Jonas și-a sfârșit călătoria. Dar dincolo de o poveste interesantă în universul care a ținut suflete de cititor tremurând în buza unei prăpăstii în care un erou, Jonas, a sensibilizat milioane de inimi, nu avem mai nimic… Nu m-a impresionat povestea Kirei deoarece nu e suficient de veridică, relația ei cu cei care o înconjoară este una superficială deși ar trebui, până la urmă, să-și asume chiar un rol de izbăvitoare. Sau cel puțin asta lasă să se înțeleagă autoarea. Nici măcar un singur personaj din toate nu pare că este conștient de faptul că nu este doar un personaj într-o carte, ci că este o persoană care trăiește într-un univers distopic paranoic și crud. Nici măcar fantoma societății din care evadează Jonas nu salvează situația. 

Scriitura este ușurică și la îndemână, însă modul în care povestea este construită năruiește tot interesul pentru carte.

Poate Lowry să scrie? Se pare că da, că doar are câteva cărți scrise la activ și are împușcate și două Newbery, adică nu e de ici de colo, dar eu tot nu pot să empatizez cu scriitura ei. Sunt total imun la poveștile ei.

De ce 2 stele: pentru că a fost doar o carte care s-a vrut carte cu personaje, dar care nu au fost altceva decât personaje.

Recenzia la Darul lui Jonas.

Prezentarea editurii:

Trecând printr-o serie întreagă de dezastre, civilizaţia a regresat până la un stadiu primitiv. Cei slabi sunt alungaţi din rândul semenilor, căci nu li se găseşte niciun rost în comunitate. În această lume, o copilă cu un beteşug la picior, rămasă de izbelişte după moartea mamei sale, este pe cale să fie alungată din satul în care şi-a trăit toată viaţa. Ceea ce o salvează este talentul cu care e înzestrată. Kira stăpâneşte arta brodatului ca nimeni alta şi astfel ajunge să i se încredinţeze o enormă responsabilitate. Dar Kira întrevede nişte secrete teribile ţinute ascunse de către cei ce deţin puterea. Responsabilitatea ei e chiar mai mare decât ar fi crezut vreodată.

„Lowry revine la o lume metaforică a viitorului, cum crease şi în romanul câştigător al Medaliei Newbery, Darul lui Jonas… Găsim suficient material de reflecţie şi de discuţie, cât şi un strop de magie şi un tulburător indiciu despre celebrul final ambiguu al precedentei cărţi.“
Kirkus Reviews